Drepturi băneşti. Jurisprudență Plăţi

Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 4518 din data de 03.10.2013

Dosar nr..........

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinta Nr. 4518/2013

Ședința publică de la 03 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Asistent judiciar

Asistent judiciar

Grefier

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta D.M.în contradictoriu cu SC B. SRL, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta asistată de avocat I.L. D. și avocat B. A. pentru pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Avocatul I.L. D. pentru reclamantă a solicitat admiterea în parte a acțiunii, în sensul obligării pârâtei să emită o decizie de încetare a raporturilor de muncă, acordarea drepturilor bănești conform raportului de expertiză, emiterea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă, precum și să se ia act de faptul că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale de la data încetări efective a activității la până la data emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă , cu cheltuieli de judecată.

Avocat B.A. pentru pârâtă a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă. Referitor la capătul de cerere prin reclamanta a solicitat emiterea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă, a arătat că sunt de acord cu aceasta solicitare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.17609/95/2012, reclamanta D.M. în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i încheie contract individual de muncă pe perioada 08.12.2009-18.01.2010, virarea contributiilor aferente drepturilor salariale către bugetul de stat, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă cu privire la acest aspect, obligarea pârâtei să emită o decizie de încetare a raporturilor de muncă și să-i plătească drepturile salariale până la data emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă, obligarea pârâtei la plata salariului potrivit contractului individual de muncă aferent lunii august și 5 zile din luna septembrie 2012, c/val concediului de odihnă 2012 precum și c/val. concediului medical aferent perioadei 17-30.09.2012, 02-11.10.2012, să fie obligată pârâta la plata orelor suplimentate, a orelor de noapte și a zilelor de sărbători legale.

In temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că a fost angajata societatii pârâte pe postul de lucrator gestionar începând cu data de 08.12.2009, fiindu-i încheiat contract individual de muncă abia începând cu data de 18.01.2010.

Că, potrivit contractului individual de muncă, nu i-au fost acordate și plătite corespunzător și, de asemenea, a lucrat peste orele de program în zilele de sâmbăta și duminică precum și în zilele de sărbători legale.

A mai arătat reclamanta începând cu data de 06.09.2012 a început efectuarea concediului de odihnă, acesta fiind întrerupt de mai multe concedii medicale, ca urmare a unei stari fizice precare.

Că, la data de 29.10.2012 a încetat efectuarea concediului de odihnă, însă în mod nejustificat, nu a mai fost reprimită la serviciu, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.

]În dovedirea acțiuni, s-au depus la dosar copii după: cartea de muncă, contractul individual de muncă, certificate medicale.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arăta că solicitările reclamantei sunt in parte intemeiate in sensul că nu a refuzat să o primească la serviciu, dar i-au fost achitate drepturile solicitate.

Cu privire la c/val.drepturilor aferente concediului de odihnă si cel al concediilor medicale, pârâta a arătat că este de acord cu plata acestor drepturi.

In dovedire s-au depus state de paltă și fisa medicală întocmită de medicina muncii privind pe reclamantă.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu martori, conform art. 186 și urm. și Cod procedură civilă, cu expertiză conform art.201 Cod procedură civilă.

La cererea reclamantei a fost încuviințată proba testimonială(fila 117 din dosar), în cauză fiind audiați ca martori P. P. și D. V.

Prin încheierea de ședință din data de 14.03.2013, instanța a încuviințat în principiu efectuarea unei expertize de specialitate,obiectivele expertizei fiind stabilite prin încheierea de ședință 04.04.2013, în cauză fiind numit expert C. E.

Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților, coroborate cu concluziile raportului de expertiză și dispozițiile legale în materie, reține și constată următoarele:

Reclamanta D.M.a fost încadrat în funcția de lucrator gestionar, conform contractului individual de muncă nr. 203522/08.02.2010 în cadrul societății intimate SC B. SRL.

S-a solicitat prin acțiunea promovată să fie obligată pârâta să-i încheie contract individual de muncă pe perioada 08.12.2009-18.01.2010, virarea contributiilor aferente drepturilor salariale către bugetul de stat, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă cu privire la acest aspect, obligarea pârâtei să emită o decizie de încetare a raporturilor de muncă și să-i plătească drepturile salariale până la data emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă, obligarea pârâtei la plata salariului potrivit contractului individual de muncă aferent lunii august și 5 zile din luna septembrie 2012, c/val concediului de odihnă 2012 precum și c/val. concediului medical aferent perioadei 17-30.09.2012, 02-11.10.2012, să fie obligată pârâta la plata orelor suplimentate, a orelor de noapte și a zilelor de sărbători legale.

În conformitate cu prevederile art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă.

În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 din Codul muncii "pentru salariații angajați cu norma întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână".

De asemenea că la art. 117 alin. 1 din Codul muncii se prevede că "munca prestată în afară duratei " timpului de munca săptămânal, prevăzută la art. 109, este considerată muncă suplimentară.

Că, potrivit prevederilor art. 120 alin. l din Codul Muncii, "în cazul în care compensarea pentru ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia". La alin.2 al aceluiași articol se prevede că sporul pentru muncă suplimentară se stabilește prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă sau în cadrul contractului individual de muncă, însă nu poate fi mai mic de 75% din salariul bază.

Că, în baza art. 132 din Codul Muncii salariații beneficiază de repaus săptămânal de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În situația în care cele 2 zile de repaus se acordă în alte zile, salariații beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv muncă sau prin contractul individual de muncă conform prevederilor art. 132 alin. 2 și 3 din Codul Muncii, iar în situațiile de excepție, în care zilele de repaus săptămânal sunt acorda| cumulat, salariații au dreptul la dublul compensațiilor , conform prevederilor art. 132 alin.4 și 5 din Codul Muncii.

Pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, conform prevederilor art. l alin. l și 2 din Codul Muncii, salariaților care lucrează la unitățile și în locurile de muncă prevăzute la art.135 și 136 din Codul Muncii li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar în cazul în care din motive justificate nu si acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor de salariu la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal lucru.

La data de 05.09.2013, reclamanta D. M. a a formulat o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe judecarea capătului de cerere plata drepturilor salariale începând cu data de la care nu s-a mai prezentat la locul de muncă și data emiterii deciziei de încetare a a raporturilor de muncă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei coroborate cu concluziile raportului de expertiză rezultă că reclamantei D.M. i se cuvine suma netă de 2400,52 lei, drepturi salariale calculate pentru perioada în litigiu, reprezentând ore prestate în zilele de sâmbătă și duminică și de sărbătorile legale.

Aceste drepturi rezultă din documentația pusă la dispoziția expertului de către pârâtă.

În concret, reclamanta D. M., în calitate de lucrator gestionar a prestat activitate în zilele de sâmbătă și duminică și de sărbătorile legale în sensul dispozițiilor art.137, 139 și următoarele Codul muncii, fără a beneficia de compensațiile cuvenite.

Împotriva raportului de expertiză s-au formulat obiecțiuni de către pârâta SC B. SRL, obiecțiuni încuviințate de către instanță.

Prin răspunsul la obiecțiuni expertul a concluzionat că își menține punctul de vedere expus prin raportul de expertiză.

Cu privire la plata concediului de odihnă și plata concediilor medicale, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că societatea intimată a făcut dovada că a acordat reclamantei prin mandatul poștal nr.3054/27.03.2013 pârâta a achitat reclamantei suma de 1745 lei reprezentând drepturi salariale aferente lunilor august, septembrie și octombrie, sumă cu care reclmanta a fost de acord.

În ce privește capătul de cerere privind plata orelor suplimentare, expertiza a concluzionat faptul că nu au fost prestate ore suplimentare peste programul normal de lucru. Mai mult, ca urmare a unui control efectuat in data de 16.03.2012(fila 194 din dosar) de către ITM Gorj, s-a constatat la punctul 5 din anexa că programul de lucru in timpul saptamânii este uniform, respectiv 8 ore/zi, acest fapt fiind consemnat în foile de prezentă colectivă, foi care au fost puse la dispoziția expertului.

Referitor la încheierea contractului individual de muncă pentru perioada 08.12.2009-18.01.2010, instanța îl apreciază ca fiind neîntemeiat, motivat de faptul că reclamanta nu a dovedit acest lucru, declarațiile martorilor fiind irelevante, aceștia declarând că nu cunosc aspecte ce ar putea fi lămuritoare pentru instanță. Relevantă esteși data la care a fost întocmită fișa medicală în vederea angajării, respectiv 13.01.2010, deci anterioară datei de 18.01.2010, dată la care a fost încheiat contractul individual de muncă.

Ori, în situația în care data angajării ar fi fost 08.12.2009, data întocmirii fișei medicale ar fi trebuit să fie anterioară acestei date.

În consecință, va fi apreciat ca neîntemeiată și solicitarea privind plata viramentelor către bugetul de stat aferent acestei perioade.

Având în vedere faptul că reclamanta a solicitat emiterea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă, instanța apreciază că temeiul legal al încetării este cel prevăzut de art.55, lit.b Codul muncii, având în vedere acordul ambelor părți privind încetarea raporturilor de muncă și având în vedere faptul că incepând cu data de 29.10.2012 reclamanta nu a mai prestat activitate în cadrul pârâtei.

Raportat la aceste considerente și cu motivarea mai sus expusă instanța va admite în parte acțiunea, va obliga pirita sa emita o decizie de incetare a contractului individual de munca in baza art. 55 lit.b din Codul Muncii, obliga pirita sa plateasca reclamantei drepturile banesti reprezentand diferente spor pentru ore prestate sambata si duminica si de sarbatorile legale in suma neta de 2400,52 lei , sume actualizate la data efectuarii expertizei .

Va respinge capatul de cerere referitor la incheierea contractului individual de munca pentru perioada 08.12.2009 -18.01.2010, cu privire la virarea contributiilor catre bugetul statului pentru perioada respectiva cat si privind efectuarea mentiunilor in carnetul de munca .

Va lua act de renuntarea la judecarea capatului de cerere referitor la plata drepturilor salariale de la incetarea efectiva a activitatii .si pana la emiterea deciziei de incetarea raporturilor de munca.

Văzând și art.274 C.pr.civ va obliga pirita la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecata in suma de 1200 lei reprezentand onorariu avocat si onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul D.M. domiciliat......în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL cu sediul în.....

Obliga pirita sa emita o decizie de incetare a contractului individual de munca in baza art. 55 lit.b din Codul Muncii.

Obliga pirita sa plateasca reclamantei drepturile banesti reprezentand diferente spor pentru ore prestate sambata si duminica si de sarbatorile legale in suma neta de 2400,52 lei , sume actualizate la data efectuarii expertizei .

Respinge capatul de cerere referitor la incheierea contractului individual de munca pentru perioada 08.12.2009 -18.01.2010, cu privire la virarea contributiilor catre bugetul statului pentru perioada respectiva cat si privind efectuarea mentiunilor in carnetul de munca .

Ia act de renuntarea la judecarea capatului de cerere referitor la plata drepturilor salariale de la incetarea efectiva a activitatii .si pana la emiterea deciziei de incetarea raporturilor de munca.

Obliga pirita la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1200 lei reprezentand onorariu avocat si onorariu expert.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Gorj.

Pronuntata in sedinta publica din 03.10.2013 la Tribunalul Gorj.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi băneşti. Jurisprudență Plăţi