Nulitate sentinţă. Neconcordanţa dintre minuta întocmită cu ocazia pronunţării şi dispozitivul hotărârii.
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 1994 din data de 15.10.2013
Nulitate sentință. Neconcordanța dintre minuta întocmită cu ocazia pronunțării și dispozitivul hotărârii.
Se constată de către tribunal că instanța a fost învestită cu o acțiune în constatare accesiunii imobiliare artificiale și potrivit dispozitivului sentinței, instanța a respins contestația la executare formulată de contestatoare și nu acțiunea în constatare cu care a fost învestită a o soluționa.
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1994
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă P. A. împotriva sentinței civile nr…./22.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr...
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, recurenta reclamantă P.A. fiind reprezentată de avocat D. A., iar intimatul pârât M. T.-J. prin primar a fost reprezentat de consilier juridic P. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând recursul în stare de judecată, tribunalul acordă cuvântul reprezentanților părților asupra recursului.
Avocat D. A., pentru recurenta reclamantă P. A., a expus motivele de recurs și a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se pronunța cu privire la acțiunea în constatare a accesiunii imobiliare artificiale și nu pe o contestația la executare cum în mod greșit s-a pronunțat.
Consilier juridic P. R., pentru intimatul pârât M.T.-J. prin primar, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr… reclamanta P.A. a chemat în judecată pe intimatul M.T.-J., prin primar, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să constate intervenită accesiunea imobiliare artificiale cu privire la construcția S+P+1+M în suprafață de 69 mp, edificată fără acte.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că în anul 2006, mai exact în data de 30.01.2006 în baza certificatului de legatar nr.21 eliberat de BNP R.I., a devenit proprietara terenului în suprafață de 80 mp, iar în cursul anului respectiv a început să construiască o locuință fără a deține autorizație de construcție, construcție pe care a finalizat-o la sfârșitul anului 2012.
A precizat reclamanta că această construcție care a fost ridicată în timp, are suprafața de 69 mp și este realizată din cărămidă și BCA , acoperită cu țiglă, că are trei nivele subsol, parter, etaj si mansarda.
Ca la subsol este o pivniță, parterul este compus dintr-o cameră cu destinație spațiu comercial , la etaj sunt două camere, hol, baie și bucătărie, etajul formează corp comun cu mansarda care nu este amenajata.
A mai precizat reclamanta ca terenul este înscris în cartea funciară așa cum rezultă din anexa 1 a ANCPI privind Cf nr.46677, iar construcția a fost ridicată secvențial ,, pe bucăți,, că a încercat să obțină autorizație de construcție când aceasta se afla în stadiul final, dar nu a reușit.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.577-579 N. C.civ.
În dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu martori și înscrisuri.
Reclamanta a depus la dosar extras de carte funciara, anexa 1, decizie de impunere eliberata de D. P. de V. Tg-Jiu, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice, certificat eliberat de P. M. T.-J..
La primul termen de judecată din data de 04.03.2013, reclamanta a depus precizare la acțiune prin care a înțeles să evalueze imobilul construcție la suma de 10.350 lei și a achitat taxa de timbru în cuantum de 715 lei, prin chitanța nr. 510-60-0128 din 01.03.2013.
În aceeași ședință publică din data de 04.03.2013, reprezentantul intimatului a precizat instanței că a formulat o adresă către S. de U. și A. a T. pentru a obține autorizația de construcție nr. 142/29.05.1995 eliberată de P. Tg-Jiu, certificat de Urbanism nr. 178/21.03.1995 eliberat de P. M. T.-J. și plan de situație, pe care le-a depus la dosarul cauzei filele 18-20.
Ulterior intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată. : " (1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. (2) în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean ".
Raportat la petitul acțiunii s-a apreciat că lipsa calității procesuale pasive a M.T.-J. reiese cu pregnanță, prin faptul că acesta nu emite pretenții nici cu privire la terenul pe care a fost edificată construcția în cauză și cu atât mai puțin la construcție.
Astfel, raportat la dispozițiile legale în vigoare cu privire la accesiunea imobiliară artificială s-a apreciat că o astfel de acțiune nu poate fi introdusă împotriva unei persoane fizice, juridice sau de drept public ce nu are absolut nici o legătură cu terenul pe care a fost edificată construcția.
S-a mai susținut de către intimată că reclamanta în ultimul aliniat pagina I din acțiune a precizat că a fost ridicată secvențial construcția " pe bucăți " cum se spune popular și că a încercat să obțină autorizație de construire abia în stadiul final respectiv - anul trecut, însă nu a reușit acest lucru, construcția fiind deja ridicată, motiv pentru care P. T.-J. a îndrumat-o să se adreseze justiției cu această acțiune", această susținere fiind total nefondată și lipsită de orice suport.
În ceea ce privește încercarea de obținere a autorizației de construire, a susținut intimatul că nu intră în sfera de drepturi și obligații ale M. T.-J., cu atât mai puțin existența unor atribuții în acest sens, legislația în materie de urbanism fiind mai mult decât clară în acest sens, astfel de atribuții revenind primarului unității administrativ-teritorială în cauză.
Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că reprezentantul municipiului T. J. este una și aceiași persoană cu cea care ocupă funcția de P. al M. T. J., a susținut intimatul că există autorizație de construire cu privire la construcția în cauză, pe care a depus-o la dosarul cauzei, reclamanta având la dispoziție proba contrară în cazul în care intimatul se află în eroare.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției formulate de pârât cât și a apărărilor de fond ale pârâtului.
Cu privire la excepția formulată , reclamanta a susținut că în opinia sa M.T.-J. prin primar are calitatea pasivă în cauză , fiind instituția abilitată să-i elibereze autorizație de construire pentru imobilul construcție ce-i aparține.
Că, s-a adresat acestei instituții care i-a refuzat eliberarea unei autorizații, fiind îndrumată să formuleze cerere de chemare în judecată pentru a obține dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe terenul proprietatea sa, având număr cadastral 46677, fost nr. 27418/2 înscris în cartea Funciară nr.46677.
Cu privire la fondul cauzei a susținut reclamanta că prin înscrisuri și martori va arată că imobilul nu este ridicat cu autorizație de construcție , că este edificat de reclamantă cu materialele sale și că fostul proprietar G. A. nu avea pe terenul respectiv nicio construcție.
Reclamanta a depus la dosar in copie: certificat de legatar nr.21/30.01.2006, certificat de nomenclatura stradala.
Analizând cu prioritate , în condițiile art. 137 C. pr.civ. excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului , excepție invocată de acesta prin întâmpinare, instanța urmează a o respinge, apreciind că aceasta are calitate în prezenta cauză, o astfel de acțiune neputând fi soluționată decât în contradictoriu cu persoana juridică căreia îi revin obligații în condițiile Legii nr. 50/1991, cu privire la emiterea autorizațiilor de construcție, care i-ar pute nega judecătorește dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la construcția edificată.
Prin sentința civilă nr…/22.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr… a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de pârâtă și a fost respinsă contestația la executare, formulată de contestatoarea P. A., în contradictoriu cu intimata M.T.-J. prin Primar.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta deține un teren în suprafață de 80 mp în Tg Jiu, conform certificatului de legatar nr. 21/30.01.2006 emis de BNP R. I..
Potrivit susținerilor acesteia, în anul 2006, a început să ridice pe terenul respectiv o construcție în regim S+P+1+M, în suprafață de 69 mp, realizată din cărămidă și BCA, construcție ce a durat 6 ani, fiind finalizată în anul 2012.
Prin acțiunea formulată reclamanta recunoaște faptul că nu a obținut în prealabil autorizație de construcție și că, a încercat acest lucru în momentul în care a finalizat construcția, unitatea administrativ teritorială refuzând eliberarea autorizației.
Astfel, a promovat prezenta acțiune , întemeiată pe disp. art. 577- 579 C.civ. prin care a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra construcției ridicate pe terenul său.
Potrivit disp. art. 577 alin. 2 C. pr.civ. "când lucrarea este realizată de proprietarul imobilului …, dreptul de proprietate asupra lucrării se naște în favoarea proprietarului lucrării imobilului, din momentul începerii lucrării, pe măsura realizării ei, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel ";.
Deși reclamanta nu și-a motivat acțiune în ceea ce privește motivele care au determinat-o să promoveze prezenta cerere, potrivit art. 36 alin.1 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului " Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale sau a unui certificat eliberat de autoritatea locală pe raza căreia este edificată construcția, precum și a unei documentații cadastrale";.
Potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții " executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel";.
Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor si utilajelor tehnologice, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisa in condițiile prezentei legi, si a reglementarilor privind proiectarea si executarea construcțiilor.
În alin. 21 din același act normativ este reglementată procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții , care începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde următoarele etape:
a) emiterea certificatului de urbanism;
b) emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
c) notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
d) emiterea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente privind investițiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;
e) elaborarea documentației tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, denumită în continuare documentație tehnică - D.T.;
f) depunerea documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente;
g) emiterea autorizației de construire
Mai mult , conform art. 37 alin 1 și 2 din Legea nr. 50/1991 " Persoanele fizice si juridice care realizeaza lucrari de constructii in conditiile prezentei legi au obligatia de a executa integral lucrarile pana la termenul prevazut in autorizatie.
Astfel, lucrarile de constructii autorizate se considera finalizate daca s-au realizat toate elementele prevazute in autorizatie si daca s-a efectuat receptia la terminarea lucrarilor.
Efectuarea receptiei la terminarea lucrarilor este obligatorie pentru toate tipurile de constructii autorizate, inclusiv in situatia realizarii acestor lucrari in regie proprie.
Receptia la terminarea lucrarilor se face cu participarea reprezentantului administratiei publice, desemnat de emitentul autorizatiei de construire.
Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară.
Instanța a apreciat că reclamanta nu se poate prevala de disp. art. 577 C. civ., în speță fiind incidente disp. art.586 alin.2 C.civ, reclamanta ridicând construcția cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege.
Astfel, a apreciat că nu poate fi eludată calea administrativă - ce implică obținerea autorizației în condițiile Legii nr. 50/1991, prin folosirea căii civile - promovarea prezentei acțiuni , motiv pentru care a respins acțiunea.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta reclamantă P.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A invocat în motivele de recurs că în speță nu erau aplicabile dispozițiile noului cod civil, iar sentința este nulă, existând contradicție între considerente, dispozitivul sentinței și minuta întocmită în cauză.
A solicitat admitere a recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se pronunța cu privire la acțiunea în constatare a accesiunii imobiliare artificiale și nu pe o contestația la executare cum în mod greșit s-a pronunțat.
Reexaminând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, se constată de către tribunal că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
După întocmirea minutei cu ocazia pronunțării, judecătorul nu mai poate reveni asupra părerii sale, ea semnându-se sub pedeapsa nulității, iar minuta astfel întocmită reprezintă pe scurt dispozitivul hotărârii și trebuie să fie reprodusă în hotărâre, nemaiputând fi modificată.
Neconcordanța dintre minuta întocmită cu ocazia pronunțării și dispozitivul hotărârii atrage nulitatea sentinței.
Se constată de către tribunal că instanța a fost învestită cu o acțiune în constatare accesiunii imobiliare artificiale și potrivit dispozitivului sentinței, instanța a respins contestația la executare formulată de contestatoarea P. A. și nu acțiunea în constatare cu care a fost învestită a o soluționa.
Pentru aceste considerente dar și pentru faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile noului cod civil, în temeiul art. 312 pct.5 Cprciv. se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu prilejul rejudecării, instanța se va pronunța cu respectarea principiului disponibilității în procesul civil prevăzut de art.129 alin.6 Cprciv, fiind obligată să judece în limitele în care a fost învestită prin cererea părții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă P. A. împotriva sentinței civile nr…./22.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr….
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 Octombrie 2013, la Tribunalul Gorj.
← Art. 924 cod civil. Caducitate testament olograf..... | Art. 53 al. 2 din Leg. 18/1991. Contestaţie împotriva HCJ de... → |
---|