Drepturi băneşti. Jurisprudență Plăţi
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 498/2013 din data de 17.01.2013
Dosar nr.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 498
Ședința publică din data de 17.01.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C.F în contradictoriu cu pârâții I.P.G și M.A.I.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că pârâta I.P.G a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, adresa nr.507/16.01.2013, Ordinul P.J. G nr.5174/30.12.2011, Ordinul P.J. G nr.5128/29.03.2011 și Ordinul P.J. G nr.5136/16.02.2010.
Văzând înscrisurile depuse la dosar, în baza art. 167 alin.1 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind a fi legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind probe de administrat si cereri de formulat, constatând cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția contencios Administrativ și Fiscal sub nr.1807/ 95/2012, reclamantul C.F a chemat în judecată pârâții I.P.G și M.A.I, solicitând instanței de judecată ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la anularea Ordinului Prefectului Județului Gorj nr. S/74/30.12.2011, precum și obligarea la plata cuantumului salariului de merit pentru luna decembrie 2011, actualizat cu indicele de inflație până la plata efectivă, și menținerea în continuare acestui cuantum.
În fapt, a arătat că îndeplinește funcția și atribuțiunile de serviciu, în calitate de inginer de sistem în cadrul Instituției Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Gorj, din anul 2006.
A învederat că, în temeiul art.7 din Legea nr. 285/2010, care vizează salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cât și a Ordinului Ministrului M.A.I., transmis cu adresa nr. S/36308/08.02/2011, coroborate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 în termen legal, de la comunicarea adresei nr.961/12.01.2012, prin care i s-a comunicat eliminarea cuantumului salariului de merit din drepturile salariale (în cuantum de 15%), a formulat plângere prealabilă către pârâta Instituția Prefectului - Județul Gorj înregistrată sub nr. 1367/17.01.2012, fiind emis răspunsul înregistrat sub nr.1367 din 23.01.2012.
A mai arătat că, deși a invocat și arătat în concret care este legislația privind salarizarea personalului bugetar (situație în care se regăsește), pârâta a emis un răspuns negativ, în sensul soluționării nefavorabile a contestației formulate.
A considerat că eliminarea salariului de merit, este nelegală, așa încât Ordinul Prefectului citat în cauză, este dat cu încălcarea prevederilor Legii nr.285/2011, în contradicție cu adresa M.A.I. nr. S/36308/08.02.2011 și prevederile Ordinului M.A.I. nr. S/255/2010, referitoare la aplicarea legilor salarizării în anul 2011 la personalul civil din cadrul Ministerului.
A învederat instanței de judecată și practica judiciară statuată de Tribunalul Gorj - Secția Contencios Administrativ (hotărâri pronunțate în dosarul nr. 10751/2011 și 9121/2011, în cazul unor colegi în situații similare - sentința civilă nr. 1668 și 3062 din 2011).
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și Legii nr. 285/2010.
În susținerea acțiunii, a depus la dosar, în copie: adresa nr. 961/12.01.2012 de comunicare a O P nr. S/74/30.12.2011; adresa-raspuns nr.1367/23.01.2012 emisa de I P G, plângerea impotriva O nr.S/74/30.12.2011, al I P-J G înregistrată sub nr. 1367/23.01.2012; decizia nr. pronunțată de Inalta Curte de Casație si Justiție.
Pârâtul Ministerul Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., sens în care a arătat că anularea unui act administrativ se poate face doar de către autoritatea emitentă, in speță I P-J G, precum și faptul că între M și reclamant nu s-a născut nici un raport juridic de drept administrativ, iar prefectul are calitatea de ordonator terțiar de credite, având dreptul de a angaja, lichida si ordonanța cheltuieli in limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută in mod expres intr-un act normativ si sa fie vizata pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia. Astfel, stabilirea și plata drepturilor bănești sunt in competenta exclusivă a conducătorilor unităților subordonate M.A.I.
Pe fondul cauzei a arătat că pentru personalul contractual si funcționarii publici, in baza art.8 alin.3 si alin.5 din OG nr.6/2007 si art. 10 alin.1 si alin.2 din OG nr.10/2008, salariul de merit reprezintă un drept salarial cu aocrdare temporară. Prevederile art. 5 alin.4 din O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri in domeniul bugetar, au stabilit că ,, salariile de merit stabilite in anul 2009 pe o perioadă care se întinde si în anul 2010 se introduc in salariul de bază până la expirarea perioadei pentru care au fost acordate. După această perioadă, se va recalcula in mod corespunzător salariul de bază si celelalte sporuri calculate la acesta, iar, începând cu anul 2010 acest spor nu se mai stabilește.,,.
Deci, a apreciat paratul, nu se poate vorbi despre o eventuala paguba pentru reclamant, in conditiile in care dispozitiile legale mentionate vorbesc despre neacordarea efectiva a salariului de merit, incepand cu anul 2010.
Parata a formulat intampinare, prin care a aratat ca actiunea este neintemeiata, intrucat , potrivit Legii nr.284/2010 si Legii nr.285/2010, a fost eliminat salariul de merit dintre drepturile salariale ale personalului platiti din fonduri publice.
Prin încheierea din pronunțată de Tribunalul Gorj Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost scoasă cauza de pe rolul Secției Contencios Administrativ si Fisal și a fost transpusă pe rolul Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului Gorj, spre competentă soluționare.
S-a format dosarul nr..
In probatiune, parata a depus urmatoarele inscrisuri, in copie: adresa nr.3043799/15.12.2011 emisa de M A si I, Ordinul P.J. G nr.5174/30.12.2011, statele de plata pe lunile decembrie 2009 si ianuarie 2010 privind pe rclamant, contractul de munca al reclamantului nr.24820/06.06.2007, actul aditional la acest contract nr.26014/ 22.12.2011, actul aditional la contractul de munca nr.26492/30.12.2011, adresa nr.1367/23.01.2012 emisa de I P-, plângerea impotriva Ordinului nr.S/74/30.12.2011, al I P înregistrată sub nr. 1367/23.01.2012, hotararea nr.311/09.11.2012 emisa de M A si I Ordinul P.J. G nr.5128/29.03.2011 și Ordinul P.J. G nr.5136/16.02.2011.
Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
În conformitate cu prevederile art.137 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În consecință, va analiza cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M A și I, invocata de acest parat.
Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.
Reclamantul, în calitate de angajat al Institutiei Prefectului-Judetul Gorj a chemat in judecata paratii IPGsi M A și I, pentru ca acestia să fie obligați la anularea Ordinului P.J. G nr.S/74/30.12.2011, la plata cuantumului salariului de merit pentru luna decembrie 2011, actualizat cu indicele de inflatie pana la data platii si la plata in continuare a salariului de merit.
Potrivit art.2 alin.2 sin Legea nr.340/2004 privind instituția prefectului, ,,instituția prefectului este o instituție publica cu personalitate juridică, cu patrimoniu si buget propriu,,.
Raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamantul învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.253 Codul muncii republicat- Legea nr.53/2003, iar M A și I nu are calitatea de angajator, astfel încât că nu poate fi obligat direct la plata unor drepturi salariale catre reclamant, angajat al unei alte instituții publice.
Drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi salariale decurgând din calitatea de salariat, iar debitorul obligației de plată a acestor drepturi nu poate fi decât cel in folosul căruia salariatul prestează munca, angajatorul, cel cu care a încheiat reclamantul contractul de muncă, respectiv IPG.
Nici ordinul a carei anulare se solicita nu poate fi anulat de M A și I, in conditiile in care a fost emis de IPG, angajatorul reclamantului.
În consecință, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M A și I, invocata de acest parat.
Pe fondul cauzei, instanta retine ca reclamantul C.F este angajat la S P C din cadrul IPG, ca inginer de sistem, incepand cu data de 01.01.2006, dupa cum rezulta din adresa nr.12222/20.06.2012 emisa de IPG (f.35), contractul individual de munca si actele aditionale incheiate cu privire la acesta, depuse in copie la dosar(f.49-57).
Prin Ordinul nr.S/74/30.12.2011 emis de IPGs-a dispus eliminarea cuantumului afarent salariului de merit din drepturile salariale ale reclamantului C.F.
Reclamantul a contestat acest ordin prin plangerea nr.1367/17.01.2012(f.6), ce a fost respinsa, după cum rezultă din adresa-raspuns nr.1367/23.01.2012(f.5).
Ordinul în cauză a fost emis in baza dispozițiilor Legii nr.284/2010 si a Legii nr.285/2010.
Legea-cadru nr. 284/2010, publicată în MO nr. 877/28.12.2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit art.1 alin.1, "are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului";. În alin. 2 se prevede că, "începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alineatul 1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege";.
În art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 se prevede că "personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 01 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute în legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.";
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr. 285/2010, "(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.,,.
Alineatul 5 al aceluiași articol prevede faptul ca în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010.
La teza 2 a alineatului sus menționat se precizează că sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
Imposibilitatea stabilirii si acordării salariului de merit începând cu anul 2011 rezultă din dispozițiile art.5 alin.4 din O.U.G. nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in sectorul bugetar. Potrivit acestor dispoziții "salariile de merit stabilite in anul 2009 pe o perioada care se întinde si in anul 2010 se introduc in salariul de baza pana la expirarea perioadei pentru care au fost acordate. După aceasta perioada se recalculează in mod corespunzător salariul de baza si celelalte sporuri calculate la acesta. Începând cu anul 2010 acest drept nu se mai stabilește " .
Prin urmare, constatând că, începând cu 01.01.2011 în salariu a fost inclus între alte sporuri și salariul de merit, în mod corect pârâta a procedat la revocarea parțială a acestuia prin ordinul contestat in cauza de față, in condițiile in care, potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, începând cu anul 2010 nu se mai putea stabili in favoarea reclamantului acest drept salarial.
Nu se poate susține că salariul de merit a fost acordat ca o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu în sensul art.6 din O.U.G. nr.1/2010, la care face trimitere alineatul 5 al articolului 1 din Legea nr.285/2010, care sa fie inclusă în salariul de bază.
In conformitate cu art.6 din O.U.G. nr.1/2010, ,,în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.,,.
Cu privire la salariul de merit exista reglementare distinctă in O.U.G. nr.1/2010, care stabilea in mod expres neacordarea salariului de merit începând cu anul 2010, astfel că pentru acesta nu se impunea acordarea unor sume compensatorii care sa fie incluse in salariul de bază.
Reclamantul a invocat în susținerea cererii sale faptul că prin hotărâri judecătorești date de Tribunalul Gorj a fost recunoscut dreptul solicitat în cazul unor colegi aflați în situații similare. Inafară de faptul că una din sentințele invocate privește alte drepturi salariale, iar cealaltă sentința a fost modificata de instanța superioara in sensul respingerii acțiunii prin care se solicita salariul de merit, practica judiciară nu poate constitui izvor de drept in sistemul judiciar romanesc.
Astfel, față de considerentele de fapt si de drept mai sus menționate, se va respinge acțiunea formulată față de pârâtul M A si I ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, si fata de IPG, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MA si I, invocată de acesta, si respinge acțiunea formulata de reclamantul C.F, împotriva pârâtului M A si I, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge acțiunea formulata de reclamantul C.F în contradictoriu cu pârâta IPG ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.01.2013, la Tribunalul Gorj.
← Drepturi băneşti. Jurisprudență Plăţi | Contestaţie act. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată... → |
---|