Drepturi conexe dreptului de autor. Fonograme. Utilizare neautorizată. Organism de gestiune colectivă. Calitate procesuală activă
| Comentarii |
|
Legea nr. 8/1996, art. 103 Decizia O.R.D.A. nr. 5/19971'1
Ceea ce se susţine de către reclamantă prin acţiune nu este încălcarea drepturilor de autor aparţinând autorilor operelor muzicale, ci încălcarea drepturilor conexe aparţinând producătorilor de înregistrări sonore, denumite şi fonograme.
Aceste drepturi conexe sunt expres reglementate în Capitolul III al Legii nr. 8/1996 şi nu reprezintă drepturi de autor care să poate fi gestionate de U.C.M.R.-A.D.A.
Gestiunea colectivă a drepturilor producătorilor de înregistrări sonore aparţine reclamantei U.P.F.R., conform deciziei O.R.D.A. nr. 5/1997, fapt necontestat de altfel în cauză.
Chestiunea dacă pârâţii utilizează ca tonuri de apel opere muzicale în conformitate cu hotărârea arbitrală nr. 1/2004 sau dacă, dimpotrivă, aceştia utilizează sub formă de tonuri de apel înregistrări sonore, cu alte cuvinte interpretări sau execuţii ale unor opere muzicale fixate conform art. 103 din Legea nr. 8/1996 şi dacă această utilizare încalcă sau nu drepturile producătorilor de fonograme reprezintă o chestiune de fond, şi nu de calitate procesuală, care se impune a fi analizată pe baza unui probatoriu adecvat.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1171 din 11 februarie 2011, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată la 14 noiembrie 2008, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - U.P.F.R. a chemat în judecată pe pârâţii SC T.C. SRL şi T.A.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate încălcarea de către pârâţi a drepturilor conexe aparţinând producătorilor de fonograme reprezentaţi de reclamantă, prin faptele de comercializare a fonogramelor sub forma tonurilor de apel telefonice şi să-i oblige în solidar pe pârâţi la plata de despăgubiri.
In motivarea cererii, reclamanta arată că pârâţii desfăşoară activitatea de reproducere şi comercializare a unor fonograme, reprezentate sub forma unor tonuri de apel, care pot fi descărcate pe un telefon mobil şi apoi reproduse pe orice suport digital.
Fonogramele astfel accesibile publicului constau în reproduceri neautorizate după produsele muzicale, respectiv înregistrările aparţinând membrilor U.P.F.R.
Prin sentinţa civilă nr. 386 din 17 martie 2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a respins acţiunea acesteia şi a obligat-o să plătească pârâtei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Din contractul intitulat „Autorizaţie licenţă neexclusivă” nr. 31 din 26 iulie 2005, depus la dosar de pârâţi rezultă că aceştia au încheiat cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor - U.C.M.R.-A.D.A. o convenţie pentru utilizarea în mod legitim a tonurilor de apel în schimbul unei remuneraţii ce se va plăti organismului de gestiune colectivă.
Din hotărârea arbitrală nr. 1 din 18 decembrie 2004 dată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - O.R.D.A., prin care s-a stabilit Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, rezultă că la această procedură de mediere au participat în calitate de organism de gestiune colectivă U.C.M.R.-A.D.A. şi nu U.P.F.R.
Faţă de aceste considerente şi de faptul că nici prin decizia O.R.D.A. nr. 104/2005 invocată ca temei al acţiunii reclamantei nu-i este încredinţată expres îndrituirea de a colecta remuneraţii pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel, cu excepţia eventual a celor fixate de fonograme, dar despre care nu se poate vorbi în prezenta speţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active este întemeiată.
Prin decizia civilă nr. 235 A din 22 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Tribunalul a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active pornind de la o greşită calificare a obiectului cererii de chemare în judecată.
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe prevede în art. 94 categoriile de titulari de drepturi conexe drepturilor de autor, incluzând artiştii interpreţi sau executanţi pentru propriile interpretări ori execuţii, producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audiovizuale pentru propriile înregistrări şi organismele de radiodifuziune şi de televiziune pentru propriile emisiuni şi servicii de programe.
In speţă, reclamanta U.P.F.R., în calitate de reprezentant al producătorilor de fonograme (înregistrări sonore) a solicitat în baza art. 139 din Legea nr. 8/1996 despăgubiri rezultând din încălcarea drepturilor acestora protejate conform art. 105 alin. (1) lit. a) şi b) din lege şi nu a drepturilor patrimoniale constând în remuneraţia unică echitabilă pentru utilizarea directă ori indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, reglementată în art. 1065-1121 şi 123-135 din aceeaşi lege.
Or, prima instanţă a apreciat calitatea procesuală activă a reclamantei cu elemente străine litigiului fară a intra în cercetarea fondului.
împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
In motivarea cererii, recurenţii susţin următoarele:
1. Instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece,
contrar susţinerilor reclamantei din acţiune, fapta constând în activitatea de comercializare a tonurilor de apel nu este una ilicită.
Aceasta, deoarece, activitatea este strict reglementată prin Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile, aprobată prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 18 decembrie 2004, iar pârâţii s-au conformat acestei hotărâri încheind licenţe de utilizare a operelor muzicale.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut greşit că reclamanta nu solicită drepturi patrimoniale constând în remuneraţia unică echitabilă pentru utilizarea fonogramelor, deşi în acţiune s-a indicat expres că prejudiciul ce trebuie acoperit va fi determinat prin triplul sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare care a făcut obiectul faptei ilicite.
2. Hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu nerespectarea art. 1065, 107, 123, 1231, 1251, 130, 131, 1312, 1313, 133 din Legea nr. 8/1996 şi a hotărârii arbitrale nr. 1 din 18 decembrie 2004 privind drepturile de autor şi drepturile conexe care stabileşte Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile.
Recurenţii susţin că pentru acest domeniu de utilizare a operelor muzicale, Metodologia nu conferă calitate procesuală activă reclamantei,
O.R.D.A. desemnând U.C.M.R.-A.D.A. ca organism unic de gestiune colectivă pentru aplicarea Metodologiei anterior citate, care se referă atât la drepturile de autor cât şi la cele conexe, stabilind un procent de 10% din încasări pentru îndestularea ambelor categorii.
Intimata-reclamantă nu a depus la dosar întâmpinare, dar a solicitat prin concluziile scrise depuse la dosar respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Ceea ce s-a dedus judecăţii a fost un fapt juridic pretins ilicit, despre care recurenţii susţin că este perfect legal.
In atare situaţie nu se poate vorbi despre denaturarea actului juridic dedus judecăţii, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fiind greşit indicat.
In ceea ce priveşte criticile de nelegalitate care se circumscriu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea sunt nefondate.
In soluţionarea apelului, care a presupus reevaluarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, curtea de apel a făcut o corectă distincţie între protecţia conferită de lege autorului operei muzicale şi protecţia conferită de lege producătorului înregistrării sonore.
Pentru drepturile autorilor de opere muzicale, care sunt opere de creaţie intelectuală în sensul art. 7 lit. c) din Legea nr. 8/1996, organis
mul de gestiune colectivă abilitat să le apere este într-adevăr, U.C.M.R.-A.D.A.
Astfel cum se arată expres în conţinutul său, prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 18 decembrie 2004 O.R.D.A. s-a pronunţat exclusiv cu privire la „Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor”, iar participantă la mediere a fost U.C.M.R.-A.D.A., adică organismul de gestiune colectivă ce îi reprezintă pe autorii de opere muzicale.
Or, ceea ce se susţine de către reclamantă prin acţiune nu este încălcarea drepturilor de autor aparţinând autorilor operelor muzicale, ci încălcarea drepturilor conexe aparţinând producătorilor de înregistrări sonore, denumite şi fonograme.
Aceste drepturi conexe sunt expres reglementate în Capitolul 111 al Legii nr. 8/1996 şi nu reprezintă drepturi de autor care să poate fi gestionate de U.C.M.R.-A.D.A.
Gestiunea colectivă a drepturilor producătorilor de înregistrări sonore aparţine reclamantei U.P.F.R., conform deciziei O.R.D.A. nr. 5/1997, fapt necontestat de altfel în cauză.
Chestiunea dacă pârâţii utilizează ca tonuri de apel opere muzicale în conformitate cu hotărârea arbitrală nr. 1/2004, sau dacă, dimpotrivă, aceştia utilizează sub formă de tonuri de apel înregistrări sonore, cu alte cuvinte interpretări sau execuţii ale unor opere muzicale fixate conform art. 103 din Legea nr. 8/1996 şi dacă această utilizare încalcă sau nu drepturile producătorilor de fonograme reprezintă o chestiune de fond, şi nu de calitate procesuală, care se impune a fi analizată pe baza unui probatoriu adecvat.
Aşa fiind, în mod legal a dispus curtea de apel trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, legitimarea procesuală activă a U.P.F.R. în acţiunea vizând protejarea drepturilor producătorilor de fonograme fiind pe deplin justificată.
In baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va menţine decizia şi va respinge recursul ca nefondat.
| ← Drepturi conexe drepturilor de autor. Artişti interpreţi.... | Drept de autor. încălcare. Răspundere civilă contractuală.... → |
|---|
