Drepturi salariale. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul VÂLCEA Sentinţă civilă nr. 509 din data de 20.04.2015

Dosar nr. 8093/90/2012*

Sentința civilă nr. 509/20 aprilie 2015

Civil. Drepturi salariale

Fără a ține seama de principiul acordării unor drepturi salariale egale pentru muncă egală, derivat din principiul nediscriminării, reglementat de art.5 din OUG nr.103/2013, și făcându-se aplicarea Ordinul nr.42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, act normativ cu o forță juridică inferioară legii și care a fost emis pentru punerea în aplicare a legii de salarizare, iar nu pentru crearea unor excepții de la aceasta (actele juridice cu forță juridică inferioară nu pot crea excepții de la cele cu forță juridică superioară - art.4 alin.3, art.15, art.63 și art.77-78 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative), prin Ordinul nr. 821/C/13.04.2011, emis de Ministrul Justiției, reclamantei i s-a majorat numai indemnizația de încadrare brută lunară, iar nu și cuantumul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, al sporului pentru păstrarea confidențialității și al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, stabilindu-i-se drepturi salariale totale brute mai mici decât ale colegilor care îndeplinesc aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, dar care s-au încadrat în acestea anterior datei de 01 ianuarie 2011.

Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.

Există o discriminare evidentă între magistrații care au îndeplinit vechimea în muncă și/sau specialitate după data de 01 ianuarie 2011, comparativ cu magistrații care au îndeplinit aceleași condiții până la data de 31 decembrie 2010, deoarece acești magistrați, deși se găsesc în prezent în aceeași tranșă de vechime în muncă și funcție, au o salarizare diferită.

Nu este posibil ca îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă și în specialitate într-un alt an să aducă unor categorii de persoane, aflate în situații identice, un tratament diferențiat, fără a exista o justificare rațională și obiectivă în acest sens. Nici justificarea economică și nici cea financiară nu reprezintă argumente suficiente pentru acceptarea unor diferențe de tratament.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 8093/90/2012, reclamanta I.C.C. a chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata indemnizației rezultate ca urmare a atingerii vechimii maxime în funcția de magistrat de 15 ani, începând cu data de 1 martie 2011, concretizată în indemnizația calculate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 821/C/2011 și diferența până la indemnizația efectiv acordată colegilor lor, care anterior acestei date au îndeplinit aceeași condiție de vechime.

În motivarea cererii, reclamanta arată că prin Ordinul nr. 821/C/2011 al Ministrului Justiției s-a stabilit încadrarea în tranșa de vechime în funcție de 15 ani, cu plata unor drepturi constând în indemnizația de încadrare brută lunară de 6692 lei, un cuantum al sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 979 lei și un cuantum al sporului pentru condiții deosebite de muncă de 858 lei.

Acest ordin este discriminatoriu, având în vedere că alți colegi cu aceeași funcție și vechime, dar dobândite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, au o indemnizație de încadrare brută mai mare și implicit un cuantum al sporurilor de risc și confidențialitate și al sporului de condiții deosebite mai mare, întrucât se raportează la o indemnizație de încadrare brută lunară mai mare.

În această modalitate de calcul au fost încălcate disp. art. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care consacră principiul nediscriminării în muncă, precum și disp. art. 4 alin. 1, 2, 3 și 6, alin. 1, 3 și 4 din același act normativ.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea, față de disp. art. 7 alin. 4 din Legea nr. 285/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2011, coroborate cu prev. art. 7 din anexa VI cap. VIII al Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, solicitând declinarea competenței la Curtea de Apel București - Secția a VIII contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru neparcurgerea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și de art. 7 din anexa VI cap. VIII al Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât Ordinul nr. 1559/C/2011 a fost emis în conformitate cu dispozițiile legale și nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a apreciat că este întemeiată si, prin sentinta civila nr. 172/11.02.2013, a declinat cauza in favoarea Curtii de Apel Bucuresti.

Prin sentinta civila nr. 1571/10.05.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti s-a respins actiunea, ca fiind inadmisibila pe considerentul ca reclamanta nu a procedat la parcurgerea procedurii prealabile prevazuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin decizia civila nr. 784/24.02.2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a admis recursul reclamantei, s-a casat sentinta si s-a trimis cauza Tribunalului Valcea, in considerarea caracterului de drept comun al cauzei ce are ca obiect plata diferentelor salariale rezultate din pretinsa discriminare.

Examinand actiunea formulata, in raport de dispozitiile legale incidente in cauza, instanta a reținut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

In calitate de judecător la Judecătoria X., prin Ordinul nr. 821/C/13.04.2011 al Ministrului Justiției, începând cu data de 01.03.2011, reclamantei I.C., având o vechime în funcție de 15-20 ani, i s-a stabilit o indemnizație de încadrare brută lunară de 6692 lei, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 979 lei și un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 858 lei.

În acest fel, așa cum rezultă chiar din întâmpinările de la dosar, a rezultat o diferență între veniturile salariale ale reclamantei, care a îndeplinit condițiile de vechime în funcție menționate după data de 01 ianuarie 2011 și veniturile salariale ale altor judecători care, la data de 01 ianuarie 2011, au fost reîncadrați într-o anumită clasă de salarizare în raport de aceeași vechime în funcție ca și reclamanta, cu toate că aceste persoane au aceleași atribuții și îndeplinesc aceleași condiții de vechime. Singurul considerent care a dus la diferențierile dintre aceste persoane a fost cel referitor la data îndeplinirii condițiilor de vechime în funcție.

Instanța a apreciat că drepturile salariale, respectiv cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară, cuantumul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității și cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, stabilite în favoarea reclamantei prin ordinul menționat, începând cu data de 01.03.2011, sunt greșit calculate în raport de dispozițiile legale care reglementau, în anul 2011, salarizarea personalului bugetar.

Dispozițiile art.3 lit.c din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au conturat principiile pe care se bazează sistemul de salarizare, statuând că: "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: … c) echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar";.

De asemenea, actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar începând cu data de 01 ianuarie 2011, în aplicarea acestui principiu, care are nu numai reglementare internă, ci și internațională, au prevăzut că "pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat"; (art.2 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și art.2 din OUG nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aplicabil în anul 2012 și, în mod corespunzător, în conformitate cu art.2 din OUG nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și în anii 2013; art.5 alin.1 din OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aplicabil pentru anul 2014).

Este adevărat că, începând cu data de 01 ianuarie 2011, în temeiul Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și al Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea judecătorilor în funcție, grad și gradație, pe clase de salarizare, precum și stabilirea drepturilor salariale, ținându-se seama de gradul profesional, vechimea în muncă și vechimea în funcție dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

Însă, existența acestor prevederi cu privire la salarizarea persoanelor cărora li se modifică gradația sau vechimea în funcție începând cu anul 2011, nu exclude aplicarea art.5 alin.1 din OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, dispoziție de principiu conform căreia: "În anul 2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.";, pentru mai multe argumente.

Astfel, dispozițiile art.6 alin.1 și 2 din OUG nr.103/2013 stabilesc numai modul în care se majorează salariul de bază, care, în cazul judecătorilor, poartă denumirea de indemnizație de încadrare brută lunară și care nu reprezintă întregul salariu pe care îl încasează un judecător. Pe lângă indemnizația de încadrare brută lunară, așa cum rezultă și din ordinul nr.2809/C/12.08.2014, judecătorii mai încasează și un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, un spor pentru păstrarea confidențialității și un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. Aceste prevederi legale pot justifica majorarea indemnizației de încadrare brută lunară, dar nu și menținerea aceluiași cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității, precum și al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pe care reclamanta l-a avut anterior trecerii în noile tranșe de vechime în muncă și în funcție.

Dispozițiile art.5 din OUG nr.103/2013 sunt mult mai cuprinzătoare, referindu-se la "salarizare";, care trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. În noțiunea de salarizare, în cazul judecătorilor, intră nu numai indemnizația de încadrare brută lunară, la care se referă art.6 alin.1 și 2 din OUG nr.103/2013, ci și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul pentru păstrarea confidențialității și sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

În realitate, prevederile art.6 alin.1 și 2 din OUG nr.103/2013 nu exclud aplicarea art.2 din același act normativ, ci dispozițiile menționate trebuie să fie interpretate prin coroborare, în sensul că, în cazul judecătorilor, indemnizația de încadrare brută lunară se stabilește în condițiile art.10 alin.5 și art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, dar fără ca salarizarea acestora, care cuprinde și alte drepturi salariale, să fie inferioară nivelului de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care aceștia sunt încadrați.

Această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, începând cu data de 01 ianuarie 2010, când a avut loc reîncadrarea judecătorilor corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcție corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009, cuantumul sporului risc și confidențialitate a avut rolul să compenseze diferența până la cuantumul total al salariului avut la data de 31 decembrie 2009, pentru ca drepturile salariale încasate începând cu data de 01 ianuarie 2011 să nu fie mai mici. Acest principiu a fost preluat și de Legea nr.284/2010 și de celelalte legi de salarizare aplicabile după data de 1 ianuarie 2011.

Însă, fără a ține seama de principiul acordării unor drepturi salariale egale pentru muncă egală, derivat din principiul nediscriminării, reglementat de art.5 din OUG nr.103/2013, și făcându-se aplicarea Ordinul nr.42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, act normativ cu o forță juridică inferioară legii și care a fost emis pentru punerea în aplicare a legii de salarizare, iar nu pentru crearea unor excepții de la aceasta (actele juridice cu forță juridică inferioară nu pot crea excepții de la cele cu forță juridică superioară - art.4 alin.3, art.15, art.63 și art.77-78 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative), prin Ordinul nr. 821/C/13.04.2011, emis de Ministrul Justiției, reclamantei i s-a majorat numai indemnizația de încadrare brută lunară, iar nu și cuantumul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, al sporului pentru păstrarea confidențialității și al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, stabilindu-i-se drepturi salariale totale brute mai mici decât ale colegilor care îndeplinesc aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, dar care s-au încadrat în acestea anterior datei de 01 ianuarie 2011.

Din conținutul acestui ordin rezultă că, deși ar fi trebuit să beneficieze de nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care funcționează, în realitate, reclamanta a beneficiat doar de o trecere la o altă clasă de salarizare și de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară cu 2,5%, în conformitate cu dispozițiile art.10 alin.5 și art.11 alin.3 și 4 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu ale Capitolului I, art.8 alin.2 și art.9 alin.1 din Anexa nr.VI la Legea-cadru nr.284/2010, iar nu și a cuantumului sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității sau a cuantumului sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, deși acestea se calculează ca și cotă procentuală din indemnizația de încadrare brută lunară. Cuantumul acestor sporuri este mult mai mic decât cel de care beneficiază cei care au trecut în aceeași tranșă de vechime în funcție înainte de data de 01 ianuarie 2011.

Dacă s-ar fi respectat principiul prevăzut de art.3 lit.c din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reclamanta ar fi trebuit să beneficieze de aceleași drepturi salariale de care beneficiază colegii judecători ce îndeplinesc aceleași condiții de funcție și vechime, dar care s-au încadrat în aceste condiții anterior datei de 01 ianuarie 2011.

Or, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, reclamanta, deși îndeplinește aceleași condiții de funcție și vechime, obține drepturi salariale mai mici decât colegii săi judecători care au îndeplinit aceleași condiții anterior datei de 1 ianuarie 2011.

Prin modalitatea de calcul a venitului total brut al reclamantei nu au fost nesocotite numai dispozițiile art.3 lit. c din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și principiul prevăzut de legile de salarizare pentru anii 2011-2014, ci și principiul nediscriminării, reglementat atât în Constituția României și în legile interne, cât și în reglementările internaționale.

Astfel, potrivit art.5 din Legea nr.53/2003 republicată - Codul muncii: "În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.

Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.";

Tot astfel, potrivit art.16 din Constituția României: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

De altfel, din coroborarea acestui principiu cu dispozițiile art.41 din Constituția României se poate trage concluzia că principiul plății egale pentru muncă egală este o parte a dreptului la nediscriminare. Dreptul la muncă cuprinde principiul plății egale pentru muncă de valoare egală. În aplicarea acestui principiu, angajatorul are obligația să aplice tratament egal persoanelor aflate în situații similare, respectiv să aplice un tratament diferit persoanelor care se află în situații diferite.

Potrivit art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1995: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.";

De asemenea, dispozițiile art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006, prevăd că: "1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.

2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful 1.";

Dispozițiile în baza cărora reclamantei i s-a dispus recalcularea, prin ordinul menționat anterior, a drepturilor salariale, conduc la concluzia ivirii unei discriminări între magistrații care beneficiază de recunoașterea unei noi tranșe de vechime în muncă și/sau în funcție începând cu data de 01 ianuarie 2011, comparativ cu magistrații care au îndeplinit condiția de vechime în muncă și/sau în funcție până la data de 31 decembrie 2010.

Deși pârâții recunosc că, după data de 01 ianuarie 2011, persoane cu aceeași vechime în muncă și în funcție ajung să fie încadrate în aceeași gradație și aceeași clasă de salarizare, dar cu drepturi salariale diferite, pentru simplul considerent al datei când le-au fost stabilite aceste drepturi, precum și că, potrivit practicii CEDO, diferența de tratament devine discriminatorie, în înțelesul art.14 din Convenție, doar atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, nu menționează și care ar fi această justificare.

Prin urmare, există o discriminare evidentă între magistrații care au îndeplinit vechimea în muncă și/sau specialitate după data de 01 ianuarie 2011, comparativ cu magistrații care au îndeplinit aceleași condiții până la data de 31 decembrie 2010, deoarece acești magistrați, deși se găsesc în prezent în aceeași tranșă de vechime în muncă și funcție, au o salarizare diferită.

Respectarea principiului discriminării, din care rezultă și cel al remunerării egale pentru persoanele care desfășoară muncă în aceleași condiții, presupunea ca odată cu îndeplinirea condițiilor pentru trecerea într-o nouă tranșă de vechime în muncă și în funcție, începând cu 2011, pentru acești magistrați salarizarea să fie identică cu cea a magistraților care au îndeplinit aceleași condiții până la data de 31 decembrie 2010.

Prin acordarea salariaților unei instituții aflați în situații similare a unor drepturi salariale diferite se produce o discriminare directă, prin încălcarea art.16 alin.1, coroborat cu art.41 din Constituția României, art.1 pct.1 din Protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.103/25 aprilie 2006, art.5 alin.1 din Codul muncii și art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1995, prin raportare la Directiva nr. 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

De altfel, în sensul existenței unei discriminări directe într-o situație similară, referitoare la acordarea sporului de doctorat numai magistraților care au dobândit acest drept anterior datei de 01 ianuarie 2010, iar nu și celor care l-au obținut ulterior, s-a pronunțat recent Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.671/20.11.2013.

Prin constatarea stării de discriminare în care se află reclamanții, nu sunt nesocotite nici statuările Curții Constituționale a României din deciziile 818-821/03.07.2008, în care s-a constatat că: "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.";

În prezenta cauză nu se pune problema anulării ori refuzului aplicării unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și a înlocuirii cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci a constatării unei discriminări directe rezultate în urma aplicării și interpretării greșite a legilor în vigoare, care reglementează salarizarea personalului bugetar.

Așadar, în raport de cele reținute anterior și de dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, reclamanta este îndreptățită să primească diferența dintre cuantumul drepturilor salariale acordate judecătorilor care au îndeplinit aceleași condiții de funcție și vechime anterior datei de 01 ianuarie 2011 și cuantumul drepturilor salariale stabilite în favoarea sa prin ordinul arătat anterior, emis de Ministrul Justiției.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța a admis cererea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești la plata către reclamantă a diferenței dintre cuantumul indemnizatiei acordate judecătorilor care au îndeplinit aceleași condiții de funcție și vechime anterior datei de 01.01.2011 și cuantumul indemnizatiei stabilite în favoarea acesteia prin Ordinul Ministrului Justiției nr.821/C/13.04.2011, începând cu data de 01.03.2011 și până la schimbarea situației de fapt.

← Cale de atac. Apel. Termenul de exercitare. Jurisprudență...		Refuz de a modifica menţiuni înscrise în registru agricol.... →

Drepturi salariale. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)