După cum rezultă din dispoziţiile art. 1522 Cod civil, debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă, prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, notificare care i se comunică, de principiu prin executor judecătoresc
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 392/A din data de 01.10.2015
Tribunalul a reținut că actul juridic constând într-un contract de donație imobiliară autentificat sub nr. 2259 din 17.05.2011 de notar public M.G.M a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 (01.10.2011).
Ca atare, devin aplicabile prevederile art. 6 alin. 2 cod civil potrivit cărora actele (…) încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii.
În același sens, trebuie reținută interpretarea per a contrario a prevederilor art. 6 alin. 4 din același cod conform cărora prescripțiile și decăderile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse în întregime dispozițiilor legii care le-au instituit. Așadar, prescripția și decăderea sunt reglementate de legea în vigoare la data debutului curgerii termenului de prescripție ori de decădere.
Pârâta PMM a susținut prin întâmpinare că ultimele discuții cu mama sa ar fi avut loc în data de 2 sau 3 iulie 2012, când aceasta din urmă a alungat-o de acasă, sens în care a invocat decăderea reclamantei din dreptul de a mai cere revocarea donației, raportat la dispozițiile art. 833 alin. 1 Cod civil 1864.
În doctrina și practica judiciară anterioare intrării în vigoare a Noului Cod Civil termenul de un an pentru introducerea acțiunii în revocarea donației pentru ingratitudine era calificat ca fiind unul de decădere, dar prevederile art. 1024 alin. 1 Cod civil îl vizează ca un termen de prescripție. Față de dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 și întrucât revocarea pentru ingratitudine este o cauză de încetare a contractului, trebuie apreciat că termenul de 1 an este unul de decădere.
Pârâta a invocat excepția de decădere, care urmează a fi analizată ca atare de către instanță.
Întrucât termenul de decădere a început să curgă după intrarea în vigoare a dispozițiilor Noului Cod civil, este guvernat de aceste prevederi legale.
Astfel, potrivit prevederilor art. 2548 alin. 3 Cod civil, când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție (or revocarea donației pentru ingratitudine nu poate opera de drept și ca atare presupune inițiativă procesuală), termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată (…) ori de punere în întârziere, dispozițiile privitoare la întreruperea prescripției fiind aplicabile în mod corespunzător.
Cererea de chemare în judecată a fost depusă de către reclamanta DM la oficiul poștal în data de 10.07.2013, așadar aparent cu depășirea termenului de un an statornicit de lege, dacă se au în vedere ca punct de reper susținerile pârâtei relative la data ultimului incident dintre părți-act de pretinsă ingratitudine săvârșit față de reclamantă (2-3 iulie 2012) .
În acest context trebuie însă subliniat că pârâta nu a făcut cu certitudine dovada că termenul de decădere a început să curgă în data de 2 - 3 iulie 2012, ca moment ad quo de la care poate fi calculat acesta. Chiar făcând abstracție de faptul că mama s-a deplasat la locuința bunicului patern, unde s-a mutat pârâta după plecarea de acasă, ca atare contacte între cele două au mai existat, însăși data de 2-3 iulie nu a fost probată, în condițiile în care în cauză s-ar pune problema depășirii termenului de un an cu șapte-opt zile.
Astfel, formal exactitatea acestei date a fost contestată de reclamantă. Martora A.T. a declarat că din luna iulie 2012 pârâta s-a dus la bunici, mutarea pârâtei în aceeași lună fiind relevată și prin depoziția martorei AI. Martora TA a arătat că pârâta a plecat de acasă la începutul lunii iulie, iar problemele în familie au apărut în luna august. Martora DS s-a referit la o zi de "început de iulie";. Conținutul mesajului depus la fila 120 față și verso din dosarul primei instanțe nu atestă neapărat producerea în data de 3 iulie a incidentului dintre părți.
În contextul caracterului vag al declarațiilor martorilor, al percepției variabile individual a perioadei de început al unei luni, se apreciază că nu se poate considera că reclamanta este decăzută din dreptul de a cere revocarea donației pentru ingratitudine, termenul de un an nefiind dovedit că s-a împlinit anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Pe de altă parte, fără a statua contrar celor evocate, nu este de omis că în conformitate cu dispozițiile art. 2540 Cod civil (la care fac trimitere și prevederile art. 2548 alin. 3 Cod civil), prescripția este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripția, numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.
Această punere în întârziere întrerupe prescripția potrivit prevederilor art. 2537 pct. 4 Cod civil "prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere";.
După cum rezultă din dispozițiile art. 1522 Cod civil, debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă, prin care creditorul îi solicită executarea obligației, notificare care i se comunică, de principiu prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării.
Or se observă că la fila 12 din dosarul primei instanțe reclamanta a depus notificarea nr. 15/N/26.04.2013 comunicată pârâtei prin executor judecătoresc, prin care a pus-o în întârziere și la care pârâta a răspuns în data de 03.05.2013. Comunicarea notificării a fost urmată de introducerea cererii de chemare în judecată în mai puțin de 6 luni.
Întrucât prima instanță a soluționat cauza pe excepție, rezultă că nu a intrat în judecata fondului, astfel încât hotărârea pronunțată a fost anulată fondul pricinii urmând a fi evocat de către instanța de control judiciar întrucât nu s-a solicitat nici prin cererea de apel și nici prin întâmpinare, trimiterea cauzei spre rejudecare conform prevederilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă. Sub acest aspect Tribunalul a apreciat că nu este posibilă o soluție de schimbare în mod direct a hotărârii primei instanțe, aceasta a soluționat cauza pe excepție, dar totodată a argumentat-o și pe fond, considerentele sentinței fiind vădit contradictorii și practic excluzându-se reciproc.
De altfel, o contradicție între considerente și dispozitiv a fost invocată și de către reprezentantul apelantei în ședința publică din data de 21.05.2015.
Revocarea donației pentru ingratitudine reprezintă, în accepțiunea legiuitorului, sancțiunea civilă ce intervine pentru încălcarea obligației morale de recunoștință ce incumbă donatarului.
Analiza gravității injuriilor la care se referă dispozițiile art. 831 pct. 2 Cod civil 1865 trebuie realizată în concret, ținând seama de o multitudine de factori și cu observarea caracterului irevocabil al liberalității. Cu alte cuvinte, este necesar a se stabili că promovarea unei cererii de revocare a fost în mod real determinată de conduita lipsită de respect și recunoștință a donatarului, fiind complet străină de o "răzgândire"; a donatorului, care este incompatibilă cu principiul irevocabilității donației.
Așadar gravitatea concretă a injuriilor (ori a delictului) presupune evaluarea unor factori precum profilul moral general al părților, nivelul de limbaj adoptat, relațiile anterioare, contextul proferării injuriilor, caracterul lor serios și aptitudinea concretă de a leza onoarea, demnitatea sau reputația dispunătorului cu titlu gratuit.
Contractul de donație generează o obligație de recunoștință, dar nu impune menținerea unei relații cordiale cu dispunătorul, al cărui comportament trebuie evaluat la rândul său atunci când se pune problema revocării donației. Asttfel, dacă faptele sunt consecința atitudinii provocatoare a donatorului ori dacă o conduită necorespunzătoare a fost, dincolo de materialitatea faptelor, o consecință a presiunilor morale la care donatarul a fost supus de către gratificant, sancțiunea revocării nu poate opera.
Încheierea contractului de donație pur și simplu, neafectat de modalitatea sarcinii, nu naște obligații legale propriu - zise pentru beneficiarul liberalității; o dată exprimată în formă autentică prevăzută de lege, voința liberală este principial irevocabilă.
Donatarul în acest context (al donației simple) este ținut de a fi recunoscător pentru liberalitatea acceptată, dar nu poate fi obligat la prestații pozitive precum: a locui împreună cu donatorul, a-și alege anturajul ori partenerul din cuplu în funcție de perspectivele acestuia, a face opțiuni școlare ori de altă natură conform voinței dispunătorului, sub sancțiunea revocării donației pentru ingratitudine (nu pentru neexecutarea sarcinii).
Probațiunea administrată a relevat în esență că disputa decisivă dintre părți a fost determinată de refuzul pârâtei de a renunța la relația pe care o avea cu numitul George, legătură cu care reclamanta nu mai era de acord. Diferența de opinie a părților asupra acestui subiect a degenerat, practic reclamanta oferind pârâtei alternativa plecării din familie ori a renunțării la respectiva relație.
Desigur că finalmente intenția reclamantei putea fi interpretată într-un sens favorabil acesteia, ținând seama de calitatea sa de mamă a pârâtei, dar intimata nu a perceput ca atare diferendul creat, care s-a acutizat, părțile nemaipăstrând legătura.
Prin răspunsul la întrebările 7, 11, 12, 13 din interogatoriu pârâta a susținut că mama a dat-o afară din casă, motivul fiind acel băiat, mama nu a încercat concilierea, dar a venit acasă la bunicul patern (la care s-a mutat pârâta), a acuzat-o că a consumat droguri.
Depoziția martorei AT relevă doar că pârâta nu mai dorea să se întoarcă acasă, martora nu a asistat la situații în care pârâta să fi adresat injurii reclamantei, plecarea pârâtei fiind determinată de discuțiile purtate cu mama sa, care i-a cerut să aleagă între a rămâne cu ea sau a-și păstra prietenul de la acea dată, relație cu care reclamanta nu era de acord.
De asemenea, martora DS a relatat că a reținut un mesaj pe care reclamanta i l-a trimis fiicei sale pe telefonul mobil în care afirma la adresa acesteia că "ai murit la naștere sau la operație";. Atitudinea relevată de martoră poate fi susținută și de fotocopia postării depuse la fila 123 din dosarul primei instanțe (mesaj expediat de sora pârâtei).
Depoziția martorului ZB confirmă împrejurarea că intimata a trimis reclamantei (după ceartă) un mesaj de felicitare cu ocazia zilei de naștere, la care mama a răspuns printr-un mesaj cu un conținut de reproș.
Din depoziția martorei TA, audiată la instanța de apel, rezultă că în contextul diferendului, ambele părți și-au aruncat vorbe urâte, în declarația martorei fiind relevat nivelul de limbaj adoptat cu acea ocazie. Este doar o presupunere a martorei că intimata și-ar fi determinat prietenii să adreseze injurii apelantei. De asemenea, aspectele relevate în sensul că fiica ar mai fi spus alte cuvinte urâte la adresa mamei nu au fost plasate temporal (";în decursul anilor";), fără a exista certitudinea comiterii actelor de ingratitudine în sensul legii de către intimată. Expresia "nu ai decât să mori"; trebuie interpretată în context, donatara practic afirmând că îi sunt indiferente cele primite de la donatară și tot ce are aceasta, oricum va pleca.
Se reține că exteriorizarea comportamentală a intimatei a fost poate determinant cauzată de diferența de opinie dintre mamă și fiică în ce privește alegerile în viață ale acesteia din urmă, care însă exced controlului donatoarei, că părțile reciproc au adoptat un limbaj neadecvat relației firești pe care ar fi trebuit să o păstreze, iar în considerarea acestor aspecte, pe fond acțiunea reclamantei urmează a fi respinsă
| ← Raportat la principiul interesului superior al copilului,... | Puterea de lucru judecat are o dublă ipostază procesuală: pe... → |
|---|
