Raportat la principiul interesului superior al copilului, ţinând seama de necesitatea ca aceştia să aibă o locuinţă în care să crească alături de mama lor, apelanta, care nu deţine o altă casă, în timp ce intimatul are posibilităţi locative multiple
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 391/A din data de 01.10.2015
Tribunalul a reținut în ce privește soluția pronunțată de prima instanță relativ la neincluderea în masa comunitară a imobilelor terenuri, se constată legalitatea și temeinicia acesteia.
Situația premisă a partajului, astfel cum este acesta reglementat procedural prin dispozițiile art. 673 indice 1 și urm.Cod procedură civilă 1865 aplicabile litigiului o reprezintă dovedirea existenței dreptului de coproprietate, a calității părților în proces, de coproprietari, coindivizari ori, după caz, de codevălmași asupra bunurilor a căror împărțire se solicită. În materia împărțirii bunurilor comune, aceasta presupune pe de o parte, dovedirea calității de soț/fost soț a părților între care se solicită a se proceda la împărțeală, iar pe de altă parte dovada calității de proprietari asupra acelorași bunuri. Aceasta rezultă cu claritate din dispozițiile art. 673 indice 5 alin.1 Cod procedură civilă 1865, aplicabil procesului, art. 356-357 Cod civil, art. 676 Cod civil.
Neincluderea în masa comunitară a terenurilor arătate de către pârâta-reclamantă este argumentată prin absența dovedirii dreptului de proprietate al părților asupra respectivelor imobile, drept care nu este susceptibil de a fi pro¬bat nici prin adeverințe de registru agricol, nici prin probe testimoniale ori do¬vada folosirii bunurilor imobile terenuri.
Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor nu se poate face așadar cu înscrieri în registrul agricol (care au caracter declarativ) și nici prin administrarea probei testimoniale, astfel cum a solicitat apelanta. De asemenea, pretinsa cumpărare a acestor terenuri prin acte sub semnătură privată, rămâne fără efecte în plan probator, câtă vreme exigențele legale impun ad validitatem forma autentică pentru vânzarea-cumpărarea de terenuri. Antecontractul de vânzare cumpărare nu generează el însuși un transfer de proprietate, efectele sale rezumându-se la nașterea unei obligații de a face, de a încheia în viitor contractul în forma prevăzută de lege.
Nu subzistă așadar motive de anulare a hotărârii cu consecința rejudecării cauzei de către prima instanță, conform prevederilor art. 297 Cod procedură civilă 1865.
În ce privește supraedificatele, apartenența lor la comunitatea de bunuri a fost susținută de ambele părți, motivul de apel evocat cu privire la acestea circumscriindu-se strict modalității de partajare.
Întrucât părțile nu au convenit asupra modalității de partajare a casei și bucătăriei de vară de pe strada F. nr. 24 din Vișeu de Sus, instanța este chemată să atribuie imobilele, ținând seama de un cumul de criterii legale.
Astfel, prevederile art. 324 cod civil reglementează, în contextul atribuirii beneficiului locuinței conjugale, criterii de preferință succesive și anume: mai întâi interesul superior al copiilor minori, apoi culpa în desfacerea căsătoriei, finalmente posibilitățile locative proprii ale foștilor soți.
Chiar dacă acestea nu reprezintă in terminis criterii expres determinate pentru însăși partajarea bunurilor comune, ele primesc aplicabilitate, în aprecierea instanței de apel, întrucât casa a cărei împărțire se solicită a fost locuința familiei, iar prevederile art. 2 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 impun observarea interesului superior al copiilor în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. În mod evident, își păstrează aplicabilitatea și prevederile art. 673 indice 9 Cod procedură civilă.
Cuprinsul adeverinței depuse în dosarul primei instanțe relevă că apelanta figurează ca membră în gospodăria numitului P.G., din evidențe nu reiese că ar deține bunuri mobile sau imobile.
Prin sentința civilă nr. 2651 din 16.11.2009, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 2237/336/2009 urmare a desfacerii căsătoriei părților, cei doi copii minori, F. și R., au fost încredințați spre creștere și educare mamei lor. În prezent copiii au 14 respectiv 11 ani.
Apelanta a invocat faptul că nu are unde pleca împreună cu copiii, nu deține o altă locuință, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimat rezultă starea conflictuală existentă între intimat, apelantă și familia acesteia, dar și faptul că apelanta a sesizat organele competente în legătură cu neplata de către fostul soț a pensiei de întreținere în favoarea celor doi copii încredințați mamei.
Pe de altă parte, din depoziția martorei A.M. a rezultat că după divorț intimatul a cumpărat o casă, aproape de vechea casă, singur, din bani proprii.
Din adeverința nr. 88/2013 depusă la fila 9 din dosarul primei instanțe și nr. 2506/R/2014 rezultă că reclamantul-intimat P.Gfigurează în registrul agricol pe anii 2010-2014 al Primăriei Orașului Vișeu de Sus cu casă de lemn construită din anul 1962 acest imobil așadar nefiind cel indicat în acțiunea introductivă, cu privire la care însuși reclamantul a învederat că a fost edificat după încheierea căsătoriei (26.10.2000). Expertul tehnic C.M. a precizat că beneficiarii au susținut construirea între anii 2004-2005 (bucătăria de vară în 2008-2009). Deși pe terenul intravilan numit D.A. se află edificată o anexă, după cum a arătat expertul topografic N.S.G., nu s-a dovedit că această anexă ar fi proprie unei locuiri permanente.
Pe cale de consecință, raportat la principiul interesului superior al copilului, ținând seama de necesitatea ca aceștia să aibă o locuință în care să crească alături de mama lor, apelanta, care nu deține o altă casă, în timp ce intimatul are posibilități locative multiple, în aplicarea prevederilor art. 296 Cod procedură civilă 1865 Tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus sistarea stării de codevălmășie cu privire la bunurile dobândite sub durata căsătoriei, atribuind pârâtei-reclamante T.R.I. în natură, casa de locuit și bucătăria de vară, situate în orașul Vișeu de Sus, str. F. nr. 24, județul Maramureș și obligând-o să achite reclamantului-pârât P.G. suma de 15700 lei cu titlu de sultă. Se apreciază că motivele evocate de prima instanță nu sunt de natură a combate aspectele anterior arătate, relative la interesele copiilor și posibilitățile locative concrete ale părților.
| ← Acţiunea în evacuare este admisibilă nu doar în cazul în... | După cum rezultă din dispoziţiile art. 1522 Cod civil,... → |
|---|
