EXERCITAREA AUTORITĂŢII PĂRINTEŞTI DUPĂ DIVORŢ DE CĂTRE AMBII PĂRINŢI.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 3732 din data de 19.06.2013
EXERCITAREA AUTORITĂȚII PĂRINTEȘTI DUPĂ DIVORȚ DE CĂTRE AMBII PĂRINȚI.
Art. 397 Cod civil
În materia divorțului, Noul Cod Civil, prin dispozițiile art. 397, consacră regula potrivit căreia, după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, încredințarea minorului unuia dintre părinți putându-se dispune cu titlu de excepție pentru motive întemeiate, potrivit dispozițiilor art. 398 Cod civil.
Decizia civilă nr. 3732/19 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea
(dosar civil nr. 1420/266/2011)
Prin sentința civilă nr.168/03.02.2012 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Negrești Oaș a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul-pârât reconvențional S. I. împotriva pârâtei reclamantă reconvențional S. M. și a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional și în consecință a desfăcut, prin divorț, întemeiat pe vina ambelor părți căsătoria acestora înregistrată în registrul de stare civilă a Primăriei Negrești -Oaș la nr. 56 din 14.07.2008. S-a dispus ca pârâta-reclamantă reconvențional după divorț să-și reia numele avut anterior căsătoriei acela de B. S-a stabilit că după divorț autoritatea părintească cu privire la persoana și bunurile copilului minor S. S. născ. la 31.01.2009 se va exercita în comun și în mod egal de ambii părinți. S-a stabilit ca după divorț copilul minor va avea domiciliu la pârâta-reclamantă reconvențional. A fost obligat reclamantul-pârât reconvențional să plătească pârâtei reclamantă reconvențional cu titlu de pensie de întreținere pe seama copilului minor suma de 167,00 lei lunar începând cu data de 21.09.2011 până la data de 01.01.2012 și suma de 175,00 lei lunar începând cu data de 01.01.2012 până la majoratul acestuia. Totodată, reclamantul-pârât reconvențional a fost obligat să plătească pârâtei-reclamantă reconvențional 1268,65 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la 14.07.2008 la Primăria orașului Negrești Oaș, eliberându-li-se acestora certificatul de căsătorie Seria CB Nr.931053 din data de 14.07.2008.
Din depoziția martorilor O.M., S.V. și H.M., primii doi martori propuși de reclamant și ultimul propus de pârâtă instanța a reținut că relațiile dintre părți au devenit tensionate din anul 2010 și că pe fondul tensiunilor existente între părți, pârâta-reclamantă-reconvențional a părăsit domiciliul conjugal dar după scurt timp a revenit și a reluat traiul comun cu soțul ei . După ce aceasta, tot pe fondul tensiunilor dintre ea și soț a părăsit domiciliul conjugal în luna septembrie 2011, până în prezent, n-a mai reluat traiul cu acesta . Martorii au declarat că părțile s-au acuzat reciproc față de ei. Reclamantul pârât reconvențional a acuzat-o pe soție, care practică acte de comerț cu produse pe care le cumpăra din Ucraina că lipsește prea mult de la locuință și își neglijează obligațiile conjugale, iar aceasta din urmă l-a acuzat pe reclamantul pârât reconvențional că o ceartă nejustificat sau chiar că a lovit-o . Martorii au mai arătat că deși pârâta lipsea mult de la locuința sa reușea să se achite de obligațiile ei conjugale și că deși aceasta s-a plâns că a fost lovită de soț ei n-au văzut când aceasta a lovit-o și n-au văzut urme de violență pe corpul ei. Deși toți martorii au pretins că au vizitat des locuința părților niciunul din acestea nu a putut exprima o părere în legătură cu temeinicia acuzațiilor reciproce pe care părțile și le făceau .
Actele medicale trimise, la cerere instanței de Spitalul Cluj Napoca unde pârâta reclamantă reconvențional a figurat internată în perioada 14.06.2011 - 20.06.2011 probează faptul că pârâta reclamantă reconvențional a fost diagnosticată la internarea sa în spital cu o afecțiune psihică și că aceasta descriind medicul care a consultat-o condițiile sale de viață s-a referit la relațiile sale conflictuale cu soțul .
Concluzionând pe baza probelor descrise mai sus, instanța de fond a reținut că separarea în fapt a părților a fost precedată de tensionarea relațiilor dintre acestea, timp de aproximativ 1 an înainte ca pârâta-reclamantă reconvențional să părăsească domiciliul conjugal. La originea tensiunilor dintre părți s-a aflat, așa cum rezultă din declarațiile martorilor ascultați, disensiunile dintre acestea legate de împărțirea sarcinilor căsniciei .
Martorii au arătat că pârâta- reclamantă reconvențional aloca o mare parte din timp actelor de comerț cu produse pe care le cumpăra din Ucraina și care presupuneau dese deplasări ale acesteia în Ucraina în timp ce reclamantul - pârât reconvențional muncea ocazional în construcții și cu predilecție se ocupa de treburile gospodăriei .
Deși, așa cum rezultă din depozițiile martorilor reclamantul-pârât reconvențional îi imputa soției desele absențe de la locuință, acesta nu a identificat și propus acesteia o alternativă care să o determine să renunțe la ocupația sa.
Pe de altă parte reclamanta-pârâtă reconvențional, care simțea că face eforturi superioare celor făcute de soțul ei, pentru a asigura resursele materiale ale familiei "digera" greu reproșurile pe care soțul ei i le face în legătură cu desele ei deplasări și reacționa reproșându-i și ea soțului că nu se achită nici el de obligațiile casnice .
Deși părțile au încheiat căsătoria lor după ce fiecare au avut căsătoriei anterioare (două căsătorii reclamantul-pârât reconvențional și una pârâta-reclamantă reconvențional) fapt ce ar fi trebuit să le îndemne la autocenzură la echilibru și chibzuință pentru a nu pune în pericol și această căsătorie deopotrivă acestea s-au dovedit ambele inflexibile și indisponibile pentru a rezolva în mod cooperant problema, de altfel minoră, cu care s-au confruntat în căsnicia lor .
Părțile au înțeles să-și rezolve criza conjugală prin separarea lor în fapt .
Martora H. M. a arătat că în ziua când părțile s-au separat în fapt acestea s-au certat în prezența ei și că l-a auzit pe reclamantul-pârât reconvențional spunând soției să plece din locuința sa, iar mai apoi a aflat că aceasta a și părăsit locuința în ziua respectivă.
Prin urmare, în opinia instanței de fond, nu afecțiunea psihică de care suferă pârâta-reclamantă reconvențional și nu recurgerea reclamantului-pârât reconvențional la violență fizică sunt cauzele alterării căsătoriei părților, ci inabilitatea acestora de a rezolva într-un mod cooperant problemele cu care s-au confruntat .
Afecțiunea psihică de care suferă pârâta reclamantă-reconvențional, este, în opinia instanței de fond, mai degradată efectul relațiilor tensionate dintre părți și nu cauza acestor relații tensionate, iar, pe de altă parte, violența reclamată de pârâta reclamantă reconvențională este insuficient dovedită.
Nu este lipsit de importanță și faptul că există posibilitatea, ca în condițiile în care părțile s-au căsătorit după ce au avut alte căsătorii anterioare, suportul afectiv -emoțional al căsătoriei lor să nu fi fost suficient de solid împrejurare care asociată cu inabilitatea acestora de a rezolva într-un mod cooperant problemele lor conjugale le-a determinat pe părți să creadă că singura soluție a problemelor cu care se confruntă este divorțul și să acționeze ca atare separându-se în fapt .
Așa fiind, instanța de fond a apreciat că ambele părți sunt deopotrivă vinovate pentru starea actuală a raporturilor lor de căsătorie, care se înfățișează în opinia instanței atât de grav vătămate încât fac imposibilă continuarea căsătoriei .
Prin urmare, instanța de fond a considerat întemeiate cererile de divorț formulate de părți și invocând disp. art.373 lit."; b"; Cod civ., le-a admis și a desfăcut căsătoria părților prin divorț întemeiat pe culpă comună.
Din certificatul de căsătorie eliberat părților reiese că anterior căsătoriei pârâta-reclamanta reconvențional purta numele de BĂLIN și că prin căsătorie aceasta a dobândit numele soțului ei . Cum nu există un acord între părți ca pârâta reclamantă-reconvențional să-și păstreze și după divorț numele dobândit prin căsătorie instanța de fond a făcut aplicația dispozițiilor art.383 al.3 Cod civ. și a dispus ca după divorț pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei .
În continuare, prima instanță a reținut că din căsătoria părților s-a născut copilul S. Silvia și că nașterea acestuia având loc la 31.01.2009, copilul este încă minor. Prin urmare, instanța de fond a trebuit să hotărască și în privința efectelor divorțului în raport cu copilul avut de părți . Sub acest aspect, s-a reținut că ambele părți au pledat pentru exercitarea autorității părintești după divorț de către un singur părinte și că fiecare parte s-a recomandat a fi titularul cel mai potrivit pentru exercițiul acestui unui drept .
Pentru a obține exclusivitate în exercițiul autorității părintești reclamantul-pârât reconvențional s-a prelevat de afecțiunea psihică de care suferă soția sa despre care a susținut că este de natură a fi primejdioasă pentru interesele copilului și de superioritatea confortului oferit de locuința sa în raport cu locuința deținută de pârâtă.
Depozițiile martorilor ascultați, rapoartele de anchetă psihosocială efectuate în cauză și raportul de evaluare psihologică întocmit de Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului Maramureș relevă că relația pârâtei reclamante reconvențional cu copilul, care locuiește cu ea de la separarea în fapt a părților, nu este afectată în niciun fel de afecțiunea psihică de care aceasta suferă. Dimpotrivă probele demonstrează că pârâta oferă copilului suportul afectiv - emoțional necesare unei dezvoltări corespunzătoare și este suficient de preocupată pentru a identifica nevoile copilului și a răspunde într-un mod potrivit acestor nevoi.
Martora G. M. a descris în depoziția ei condițiile de locuit pe care pârâta reclamantă le oferă copilului arătând că aceasta trăiește împreună cu bunica ei într-o locuință modestă din satul V., com.C., jud.Maramureș care nu este prevăzută cu instalație de aducțiune a apei, dar locuința este bine îngrijită și încălzită, iar pârâta reclamantă reconvențional dispune și de o altă locuință a cărei construcție încă nu este complet finalizată. Martora a mai arătat că în lipsa reclamantei-pârâte reconvențional de la locuință copilul este supravegheat de bunica sau străbunica maternă.
Din depozițiile martorilor ascultați dar și din raportul de anchetă psihosocială efectuat de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Negrești Oaș rezultă că prin comparație cu condițiile de locuit oferite copilului de pârâta reclamantă reconvențional cele oferite de reclamantul-pârât reconvențional sunt superioare .
Potrivit art.397 Cod civ., după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părți afară de cazul în care instanța decide altfel, iar potrivit art.398 Cod civ. exercitarea autorității părintești de către un singur părinte poate fi dispusă de instanța de divorț pentru motive temeinice în considerarea interesului superior al copilului .
În speță din probatoriul administrat nu se desprind elemente ale stării de fapt relevante pentru relația dintre copil și fiecare părinte , care ar putea să-l descalifice pe unul din părinți din cotitularitatea autorității părintești .
Nici afecțiunea psihică de care suferă pârâta reclamantă-reconvențional și nici condițiile acesteia de locuit, mai modeste prin comparație cu condițiile de locuit de care dispune reclamantul-pârât reconvențional, nu pot fi calificate "motive temeinice" care să conducă la concluzia că autoritatea părintească după divorț va trebui să revină doar tatălui copilului.
Așa fiind, instanța de fond a stabilit, în temeiul art.397 Cod civ., ca după divorț autoritatea părintească cu privire la persoana și bunurile copilului să fie exercitate de ambii părinți. Stabilind, în conformitate cu art.400 Cod civ., locuința copilului după divorț instanța va avea în vedere că deși confortul locuinței deținută de părinte este un criteriu important acesta nu poate fi absolutizat . Copilul părților a împlinit recent vârsta de 3 ani, vârsta la care prezența și rolul mamei în viața copilului se impune cu preponderență. Apoi s-a avut în vedere că reclamantul pârât reconvențional locuiește singur și în lipsa acestuia de la locuință, copilului nu va putea fi supravegheat decât de o persoană străină de familie, în timp ce la locuința mamei, lipsa temporară a acesteia va putea fi suplinită întotdeauna cu succes de bunica sau străbunica copilului cu care copilul are deja relații afective bine consolidate .
Așa fiind, instanța de fond a apreciat că interesul copilului reclamă ca acesta să aibă, după divorțul părinților, domiciliul la mama sa .
În conformitate cu art.402 Cod civ. s-a stabilit ca părintele ce nu va locui cu copilul, adică reclamantul-pârât reconvențional, să participe la cheltuielile legate de creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului sub forma unei prestații bănești periodice, al cărui cuantum a fost stabilit în funcție de criterii indicate de art.529 al.1 și 2 Cod civ..
În lipsă de dovezi pe baza cărora să se poată stabili nivelul veniturilor realizate de reclamantul-pârât reconvențional instanța de fond a socotit veniturile realizate de acesta ca fiind echivalente cu nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată pe economia națională, stabilit în anul 2011 prin H.G. nr.1193/2010 ca fiind de 670 lei, iar pentru anul 2012 stabilit prin H.G. nr.1125/2011, la 700 lei .
Așa fiind, instanța de fond obligat pe reclamantul-pârât reconvențional să plătească copilului său minor o pensie de întreținere de 167,00 lei lunar începând cu data de 21.09.2011 până la 01.01.2012 și 170,00 lei lunar începând cu data de 01.01.2012 până la majoratul copilului .
În temeiul art.274 Cod proc.civ., reclamantul-pârât a fost obligat să plătească pârâtei reclamante, 1208,25 lei cheltuieli de judecată ținând cont de faptul că divorțul a fost pronunțat din culpă comună.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul-pârât reconvențional S. I., solicitând, în principal, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și a desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, stabilirea ca autoritatea părintească cu privire la persoana și bunurile minorei să se exercite in mod exclusiv de către reclamant, stabilirea ca după divorț copilul minor să aibă domiciliul la apelant cu obligarea intimatei la plata unei pensii de întreținere raportat la salariul minim pe economie și cu respingerea cererii reconvenționale ca nefondate, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul stabilirii ca după divorț copilul minor să aibă domiciliul la apelant, cu obligarea intimatei la plata unei pensii de întreținere raportat la salariul minim pe economie și cu respingerea cererii reconvenționale ca nefondate.
Prin Decizia civilă nr. 201/Ap/20 noiembrie 2012 s-a respins apelul reclamantului-pârât reconvențional S. I., împotriva Sentinței civile nr.168/2012 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr.1420/266/2011, în contradictoriu cu intimata S. M., domiciliată în com., V., jud.M.
A fost obligat apelantul să achite intimatei 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Conform foii de observație clinică, intimata a fost internată pentru prima oară la data de 13.05.2011 la Clinica Psih.II având ca diagnostic - episod depresiv acuzând o stare de stres, derivată din situația familială, respectiv comportamentul soțului.
Conform foii de observație clinică generală eliberată de Clinica Psihiatrie II Cluj, intimata a fost diagnosticată cu tulburare mixtă anxios-depresivă.
La capitolul "epicriză"; al foii de observație se menționează că pacienta se prezintă la internare din proprie inițiativă - la data de 14.06.2011 pentru o psihopatologie manifestată prin dispoziție tristă, idei prevalente legate de situația din familie, etc., fiind externată la data de 20.06.2011.
Certificatul medico-legal de expertiză medico-legală psihiatrică concluzionează că intimata prezintă reacție anxios depresivă, având capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale, are discernământ.
Martorii audiați în cauză, atât în fața instanței de fond, cât și în apel, au declarat că au aflat despre faptul că intimata a urmat tratament, fără a-l putea determina și fără a indica manifestări comportamentale nefirești nici în raport cu familia, copilul, nici în comunitatea locală.
Actele medicale reflectă atât o suprasolicitare nervoasă a intimatei generată în contextul familial, cât și conștientizarea acesteia și dorința de remediere. Apreciem că intimata, recunoscând problemele de natură psihică cu care s-a confruntat și manifestând inițiativă în rezolvarea lor, dovedește responsabilitate și dorința de a-și păstra echilibrul în familie și societate.
Raportul de evaluare psihologică întocmit la 19.01.2012 de DGASPC Maramureș confirmă că intimata are un comportament adecvat față de minoră, oferindu-i protecție, siguranță, dragoste, o bună îngrijire atât fizică, cât și psihică, minora neprezentând semne de abuz fizic sau emoțional.
Coroborând aceste probe pe care le apreciem ca fiind neutre și obiective cu declarațiile martorilor, conchidem că problemele medicale ale intimatei nu pot constitui în sine un temei justificat pentru desfacerea căsătoriei, reprezentând culpa exclusivă a acesteia.
Martorii declară că apelantul și-a agresat soția, fapt susținut și prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, prin care acestuia i s-a aplicat amenda administrativă de 1000 lei, cât și prin certificatul medico-legal constatator al leziunilor traumatice (fila 40).
S-a reținut, totodată, că apelantul-reclamant prin interogator (fila 31 dosar fond) a negat exercitarea violențelor fizice asupra pârâtei.
De asemenea, martorii (inclusiv martora R.M. propusă de apelant) declară că apelantul întreține relații de concubinaj, deși acesta prin interogator a negat și acest fapt.
Aceste probe dovedesc cu prisosință culpa apelantului-reclamant în destrămarea căsătoriei, după cum corect a reținut și instanța de fond.
Apelantul invocă, de asemenea, interesul superior al minorului care ar fi mai bine ocrotit prin condițiile materiale și afective oferite de tată.
Tribunalul a apreciat că interesul superior al minorei este acela de a crește într-un mediu caracterizat prin stabilitate, afectivitate și siguranță. Condițiile materiale nu pot conferi - în sine, climatul necesar în acest sens și nu pot suplini lipsa mamei pentru o fetiță de 3 ani.
Pe de altă parte, tatăl are posibilitatea și datoria de a-și susține material copilul fără a-l lipsi de prezența maternă.
În consecință, apreciind ca legală și temeinică hotărârea atacată, tribunalul, în baza art.296 Cod proc.civ., a respins apelul declarat de reclamantul-pârât reconvențional, în baza art.274 Cod proc.civ., apelantul fiind obligat să achite intimatei 1500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.I., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că motivarea neconvingătoare a instanței de apel se bazează pe respingerea argumentului cu privire la starea de sănătate mentală a intimatei.
A subliniat că singura culpă care a dus la separare, la relațiile tensionat între părți o are intimata, și, indiferent din partea cărei persoane a venit inițiativa internării într-o clinică de psihiatre a intimatei ar fi trebuit să dea de gândit instanței de apel durata foarte mare a internărilor și episoadelor destul de numeroase.
A subliniat că, certificatul medico-legal depus la instanța de fond nu este o probă judiciară, acesta fiind emis la cererea intimatei și nu la solicitarea instanței.
A arătat apoi că, chiar dacă s-ar reține o culpă a recurentului în agravarea bolii, instanței trebuia să-i dea de gândit că fetița este lăsată pe mâna unei mame bolnave, care în reprezentarea acesteia o iubește și îi vrea binele, dar în aceeași măsură amenință că se va sinucide și va lua fetița cu ea.
De asemenea a arătat că relații de concubinaj a dezvoltat și intimata așa încât motivările referitoare doar la întreținerea unor astfel de relații de către recurent sunt neprobate.
În concluzie, a arătat că instanța nu a ținut cont de interesul superior al copilului care riscă să fie încălcat sau să-i fie pusă viața în pericol din cauza bolii și a comportamentului intimatei.
A subliniat totodată că, condițiile materiale oferite de apelant sunt net superioare celor pe care le poate pune la dispoziție intimata.
Mai mult, trebuia adăugat și faptul că mediul urban față de mediul dintr-un sat izolat ar fi de preferat precum și condițiile legate de creștere și educare superioare care i-ar fi oferite într-un oraș sunt preferabile celor de la țară.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimată s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, instanța de recurs a constatat a fi nefondat, urmare a celor de mai jos:
Astfel, cea dintâi critică invocată de recurent, prin care se susține culpa exclusivă a pârâtei în destrămarea raporturilor de familie nu a fost primită, în condițiile în care probațiunea administrată în cauză conturează și culpa acestuia, pornind de la faptul că sub durata căsătoriei a intrat într-o relație extraconjugală, manifestând și un comportament agresiv față de pârâtă, după cum rezultă și din Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești - Oaș și din certificatul medico-legal depus la dosar.
Referitor la cererea de exercitare a autorității părintești exclusiv de către acesta, criticile sunt de asemenea nefondate, corect instanțele apreciind că ambii părinți sunt îndreptățiți să exercitate autoritatea părintească față de minora S. născută în 31 ianuarie 2009, neexistând nici un motiv întemeiat de a-i limita acest drept mamei pârâte.
În acest sens este de precizat că în materia divorțului Noul cod civil prin dispozițiile art. 397 consacră regula potrivit căruia după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, încredințarea minorului unuia dintre părinți putându-se dispune cu titlu de excepție pentru motive întemeiate, potrivit dispozițiilor art. 398 Cod Civil.
De asemenea, dispozițiile art. 263 Cod Civil și prevederile Legii nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să fie subordonate interesului superior al copilului.
În speță, nu s-a făcut dovada că pârâta ar avea o atitudine necorespunzătoare față de minoră așa încât nu se justifică cererea reclamantului de a o înlătura pe mamă de la luarea deciziilor ce privesc minora, esențial fiind ca, pentru o dezvoltare armonioasă a copilului și pentru respectarea interesului său superior, ambii părinți să fie prezenți în viața sa și să-și exercite drepturile și obligațiile părintești ce le revin.
Apărările recurentului legate de starea de sănătate a intimatei, nu sunt de natură a impune o altă concluzie, atâta timp cât prin nici o probă administrată în cauză nu s-a dovedit că pârâta, prin comportamentul său, ar prezenta un pericol pentru minoră, ci, din contră, după cum corect subliniază și instanța de apel raportul de evaluare psihologică întocmit de DGASPC Maramureș confirmă sentimentele de afecțiune pe care mama le are față de minoră, fiind evidențiat comportamentul adecvat al acesteia, aspectul îngrijit din punct de vedere fizic și psihic, menționându-se totodată în raport faptul că minora caută tot timpul prezența mamei, fiind dezvoltat între ele un atașament natural pozitiv mamă - fiică.
În ceea ce privește locuința minorei, dată fiind vârsta sa fragedă s-a apreciat că este în interesul superior al acesteia să fie stabilită la mamă, unde beneficiază de condiții normale de creștere și siguranță necesare pentru o dezvoltare armonioasă a unui copil mic, așa încât nici cererea formulată în acest sens în subsidiar de către reclamant nu va fi primită.
Față de cele ce preced, s-a constatat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie, neputându-se reține nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă recurentul a fost obligat la 2000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei sumă ce reprezintă onorariu avocațial.
| ← RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. CONSTATARE NULITATE ABSOLUTĂ... | RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. ÎNCHIDERE PROCEDURĂ.... → |
|---|
