Exercitarea autorităţii părinteşti. Jurisprudență Minori

Tribunalul BOTOŞANI Decizie nr. 12 A din data de 31.01.2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA - I - CIVILĂ

Dosar nr. XXXXX/193/2011 - Apel -

- Exercitarea autorității părintești -

DECIZIA CIVILĂ NR. XX - A

Ședința publică din data de xx.xx.xxxx

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE -

JUDECĂTOR -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei civile privind cererea de apel formulată de către apelanta - reclamantă M. E. L., împotriva sentinței civile nr. XXXX din data de xx.xx.xxxx, pronunțată de Judecătoria Botoșani, județul Botoșani, în dosar nr. XXXXX/193/2011, în contradictoriu cu intimatul - pârât G. D. I. și Serviciul de autoritate tutelară din cadrul Primăriei comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani, având ca obiect - exercitarea autorității părintești. -

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. M. pentru partea apelantă - reclamantă lipsă, M. E. L., lipsind și intimatul - pârât G. D. I., precum și reprezentantul Serviciului de autoritate tutelară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, apărătorul părții apelante - reclamante, respectiv avocat G. M. prezintă la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 3,00 lei și timbre judiciare mobile, în cuantum de 0,15 lei, aferente judecării apelului. De asemenea, înfățișează cauzei o serie de înscrisuri în susținerea cererii de apel și, având cuvântul învederează faptul că nu sunt de formulat alte cereri ori de adus noi înscrisuri și acte la dosar, respectiv de invocat eventuale excepții, situație în care instanța, constatând pricina în stare de judecată, acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Astfel, avocat G. M., pentru partea apelantă - reclamantă lipsă, M. E. L., solicită admiterea apelului, potrivit motivelor arătate, fără a fi obligat intimatul - pârât la plata cheltuielilor de judecată. Se mai arată că, minorul în cauză a fost recunoscut forțat de către tatăl său, respectiv intimatul - pârât din prezenta cauză, apelanta - reclamantă, fiind singurul dintre părinți ce se ocupă de copil, cu atât mai mult cu cât acesta se află în prezent în Italia, împreună cu mama sa.

După deliberare;

T R I B U N A L U L ,

Asupra cererii de apel de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani, la data de xx.xx.xxxx, reclamanta M. E. L., în contradictoriu cu pârâtul G. D. I., a solicitat încredințarea ei a minorului G. A. G., născut la data de xx.xx.xxxx, arătând în motivare că, prin sentința civilă nr. XXX/XXXX a Judecătoriei Botoșani, s-a stabilit paternitatea față de minor, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere, în sumă de 80 de lei.

A precizat reclamanta că, de la nașterea minorului, pârâtul a vizitat minorul de circa două ori, prilej cu care i-a adus câteva cadouri, de mică valoare. Că, din anul 2010, se află cu minorul în străinătate, unde acesta urmează cursurile unei grădinițe, fiind ajutată de mama și sora sa la creșterea și educarea copilului, pârâtul în prezent fiind căsătorit și având un alt copil din acest mariaj.

Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea prin apărător, arătând că, solicită ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată exclusiv de propria persoană, cu stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamantei.

Prin sentința civilă nr. XXXX din data de xx.xx.xxxx, Judecătoria Botoșani a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată, reținând în considerentele soluției adoptate că, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului și aparține în mod egal ambilor părinți (art. 483 aliniat 1), care își exercită, în mod egal, acest drept indiferent de statutul lor juridic (căsătoriți, necăsătoriți, sau divorțați).

Regula, reține instanța de fond, este că autoritatea părintească revine în comun, ambilor părinți, operând prezumția prevăzută de art. 397, că este în interesul superior al copilului. Excepția de la regulă (art. 398 litera 1), poate apărea dacă există motive întemeiate de natură a sugera că nu ar fi în interesul superior al copilului ca ambii părinți să păstreze autoritate părintească, situații în care instanța, poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, celălalt părinte, păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la eventuala adopție a acestuia (art. 398 litera 2).

Instanța a reținut față de cele arătate în precedent că, în speță, nu există motive întemeiate pentru exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, iar faptul că aceasta locuiește în străinătate și, pe cale de consecință, relațiile personale ale pârâtului cu minorul nu sunt frecvente, nu constituie motive suficiente pentru a se admite acțiunea. În plus, nu se poate reține în sarcina pârâtului fapte grave de natură să formeze convingerea că acesta nu prezintă suficiente garanții morale pentru a-și exercita drepturile și obligațiile părintești.

A mai reținut instanța de fond și dispozițiile art. 8 aliniat 2 din Legea nr. 272/2004 precum și dispozițiile art. 8 din CEDO.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta M. E. L., criticând-o ca fiind nelegală, întrucât, instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 398 litera 1 Noul Cod de procedură civilă.

A arătat apelanta în motivare că, instanța de fond nu a analizat motivele temeinice prin prisma probelor anexate la dosar, ci a dat curs dispozițiilor legale și concordante cu practica CEDO, fără a avea în vedere situația concretă, respectiv că, minorul a rezultat ca urmare a unei legături dintre ea și pârât, legături de prietenie și relații intime, pârâtul nerecunoscând paternitatea copilului fiind nevoită să se adreseze instanței în acest sens, de la nașterea copilului și până în prezent, pârâtul nu și-a văzut copilul, nu s-a interesat de situația acestuia.

Apelul declarat este nefondat, pentru cele ce succed:

Astfel, reține Tribunalul că, sub aspectul exercitării autorității părintești, potrivit actualei reglementări, art. 397 cod civil și art. 503 Cod civil, prevede că regula în materie este ca autoritatea părintească asupra copilului se exercită de către ambii părinți, sub acest aspect fiind consacrat principiul egalității părintești și numai în mod excepțional, autoritatea părintească poate fi exercitată în condițiile art. 398 și 399 Cod civil, dar aceste situații de excepție (care derogă de la principiul egalității și de la regula exercitării autorității părintești de către ambii părinți), nu pot fi reținute doar pentru simplul fapt că minorul a rezultat ca urmare a relațiilor intime dintre părți, din afara căsătoriei și nu a fost recunoscut de pârât, reclamanta - apelantă fiind nevoită să solicite stabilirea paternității, întrucât legea prevede că pentru a se lua măsura excepțională de exercitare a autorității părintești doar de către un singur părinte, trebuie să existe motive temeinice, iar art. 507 Cod civil menționează cazurile în care există posibilitatea ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un singur părinte.

Ori, în cauză, nici măcar nu s-a invocat un motiv ce ar determina luarea unei astfel de măsuri excepționale, faptul că apelanta locuiește în străinătate și, deci, relațiile personale ale pârâtului cu minorul nu sunt frecvente, nu constituie temei pentru a se dispune în sensul dispozițiilor art. 507 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că pârâtul nu prezintă garanții morale pentru a-și exercita drepturile și obligațiile părintești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta - reclamantă M. E. L., citată fiind la sediul Cabinetului de avocat G. M., din municipiul Botoșani, Strada X, bloc Y. Z, apt. T, județul Botoșani, împotriva sentinței civile nr. XXXX din data de xx.xx.xxxx, a Judecătoriei Botoșani, pe care o păstrează în contradictoriu cu intimatul - pârât G. D. I., citat fiind din satul Ipotești, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani și Serviciul de autoritate tutelară din cadrul Primăriei comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de xx.xx.xxxx.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Jurisprudență Minori