Expropriere în scopul efectuării unor lucrări de construcţii de drumuri. Caracterul de lege specială al Legii nr. 198/2004.
| Comentarii |
|
Competenţa de soluţionare a cererilor pentru stabilirea şi cuantumul dreptului la despăgubire în cazul exproprierii. Tribunalul, iar nu judecătoria.
Trimitere la Legea nr. 33/1994.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1665/R din 26
iunie 2009
Prin cererea introductivă de instanţă înregistrată la data de 22.04.2009 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta S.B. a chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, precum şi comuna Săvădisla reprezentată prin primar, solicitând:
- anularea parţială a hotărârii nr. 188 de stabilire a despăgubirii, emisă la data de
13.11.2007 şi anularea procesului verbal nr. 188 din 13.11.2007, acte emise de către Comisia de aplicare Legii nr. 198/2004 în favoarea comunei Săvădisla;
- obligarea pârâtului de rândul 1 la plata unei despăgubiri în cuantum de 3257,7 Euro, în temeiul Legii nr. 198/2004, pentru suprafaţa de teren de 571 mp. arabil situat în extravilanul satului Vlaha, comuna Săvădisla judeţul Cluj;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
In motivele cererii, reclamanta susţine că din eroare de identificare topografică suprafaţa de 571 mp. teren situată în extravilanul satului Vlaha comuna Săvădisla, cuprinsă în tarlaua 11 parcela 72/1 şi menţionată în titlul său de proprietate emis cu nr. 3249/1731/2004 a fost inclusă în suprafaţa totală de 6819 mp., identificată cu nr. cadastral 2869, cu privire la care s-a emis hotărârea nr. 188/2007 care menţionează ca expropriat comuna Săvădisla. în realitate, arată reclamanta, terenul supus exproprietrii îi aparţine cu titlu de proprietate astfel că este îndreptăţită la despăgubirile aferente.
In drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 198/2004, precum şi cele ale art. 274 C. proc.
civ.
Prin încheierea civilă nr. 336/22.05.2009, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu, şi, pe cale de consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Turda.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a constatat că în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, cu motivele de fapt şi de drept care fundamentează această cerere, apare evident că ea este referitoare la stabilirea dreptului de despăgubire pentru expropriere.
Pagina 11 din 13
Or, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, cererile adresate instanţelor judecătoreşti pentru stabilirea în contradictoriu cu Statul Român sau cu unităţile administrativ teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia, sunt scutite de taxă judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun.
Potrivit art. 1 C. proc. civ., judecătoria este instanţă de drept comun.
Reclamanta invocă dreptul său la despăgubire, contestându-1 pe cel al comunei Săvădisla, astfel încât acestei cauze nu-i sunt incidente prevederile alin. 2 al art. 10 din Legea nr. 198/2004.
Apărarea pârâtului Statului Român în concluziile scrise raportat normelor de aplicare a acestei legi, respectiv incidenţa art. 8 alin. 1, nu au legătură cu cauza, întrucât acel text se referă la litigiile formulate în temeiul art. 9 din lege. în altă ordine de idei, normele de aplicare a unei legi, nu pot modifica conţinutul unei legi.
Pentru cele ce preced, evocând şi dispoziţiile art. 13 şi art. 5 C. proc. civ., tribunalul şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Turda.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în calitate de reprezentantă a Statului Român, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Cluj, ca neîntemeiată.
în motivarea recursului, se arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 10 din Legea nr. 198/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004.
Recurenta arată că cererea introductivă de instanţă are ca obiect teza reglementată de legiuitor la art. 9 alin. 2 din Legea nr. 198/2004, respectiv reclamanta a solicitat instanţei să constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la despăgubire pentru suprafaţa de teren expropriată.
în aceste condiţii, sunt imperativ aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 198/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, astfel competenţa materială de soluţionare a litigiului este Tribunalul Cluj.
în materia competenţei materiale, legea specială în materie de expropriere, Legea nr. 198/2004, nu derogă de la Legea generală nr. 33/1994.
în drept, sunt invocate dispoziţiile art. 158 alin. 3 C. proc. civ., art. 304 pct. 9 din teza ultimă, Legea nr. 198/2004, Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, Legea nr. 33/1994.
Intimata reclamantă S.B. a răspuns motivelor de recurs prin întâmpinarea depusă la 23.06.2009 (f. 15 dosar), solicitând admiterea recursului ca fondat, întrucât sunt aplicabile în speţă dispoziţiile Legii nr. 198/2004, care stabilesc că instanţa competentă să soluţioneze litigiile în materie de expropriere este tribunalul în a cărui rază teritorială sunt situate imobilele ce fac obiectul exproprierii.
Recursul este fondat, în considerarea celor ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, „In cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de
Pagina 12 din 13
3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, in condiţiile art. 7, sub sancţiunea decăderii".
Art. 10 alin. 1 din acelaşi act normativ precizează că toate „Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun .
în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Municipiului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere”.
în acelaşi sens, prin dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, emise la 8 aprilie 2009, se stipulează că „cererile adresate instanţei judecătoreşti potrivit dispoziţiilor art. 9 din lege se vor depune la tribunalul în a cărui rază teritorială sunt situate imobilele ce fac obiectul exproprierii”.
Aşadar, rezultă cu evidenţă din analiza textelor normative mai sus evocate că tribunalul
este instanţa de drept comun în privinţa cererilor formulate în condiţiile şi pe temeiul Legii nr. 33/1994, care reprezintă legea cadru în materia exproprierii.
Legea nr. 198/2004 este o lege specială, care reglementează exproprierile operate în scopul efectuării unor lucrări de construcţii de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, însă dispoziţiile sale trimit la dreptul comun în privinţa competenţei de soluţionare a cererilor pentru stabilirea dreptului la despăgubire în cazul exproprierii şi a cuantumului acestei despăgubiri. Or, instanţele de drept comun sunt tribunalele, aşa după cum s-a arătat, iar nu judecătoria, cum în mod eronat se menţionează în hotărârea primei instanţe.
De altfel, în acest sens sunt şi prevederile art. 2 alin. 1 lit. f C. proc. civ., care conferă tribunalului competenţa după materie în primă instanţă în procesele şi cererile formulate în materie de expropriere.
Hotărârea care face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată, aşadar, cu încălcarea textelor de lege mai sus evocate, în mod greşit instanţa sesizată de reclamantă cu cererea
introductivă declinându-şi competenţa în favoarea judecătoriei.
Pentru cele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., curtea va admite recursul şi va casa hotărârea de declinare a competenţei, cu trimiterea cauzei spre soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Cluj.<
| ← Procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente... | Cerere de punere sub interdicţie. Competenţă de soluţionare → |
|---|
