Procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Caracterul obligatoriu al normelor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
| Comentarii |
|
Implicaţii ale Deciziei nr. 33/2008 a Secţiilor Unite ale înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Deciziei CEDO în cauza Katz c. României. Stabilirea de către instanţele judecătoreşti ele însele, în mod direct, a sumei de bani ce i s-ar cuveni persoanei îndreptăţite fără a mai pretinde parcurgerea procedurii instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Lipsa certitudinii plăţii sumei într~un termen rezonabil
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 103/A din 24
martie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 593 din 05 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.F., B.S. şi B.J. în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
A fost anulată dispoziţia nr. 4023/20.06.2008 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
S-a constatat că reclamantul în nume propriu şi reclamanţii B.F. şi B.J., în calitate de moştenitori ai defunctului B.F., au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. D. nr. 4.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor şi obligarea pârâţilor la plata acestora.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, respingându-se acţiunea faţă de acest pârât.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele:
Imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de la B.F. şi B.S. în temeiul Decretului nr.
223/1974, în cauză nefăcându-se dovada că acestora le-ar fi fost achitată, cu ocazia preluării, vreunei sume de bani cu titlu de despăgubire.
Contrar celor deţinute de Primarul municipiului Cluj-Napoca prin dispoziţia nr. 4023/20.06.2008, prin care s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii, reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, astfel că se impune anulara dispoziţiei atacate.
B.F. a decedat la data de 21.01.2005, moştenitori ai lui fiind B.F. jun. şi B.S., ca
descendenţi, precum şi B.S., ca soţie supravieţuitoare.
Imobilul preluat abuziv se află în prezent înstrăinat către o terţă persoană, astfel că reclamanţii au solicitat măsuri reparatorii în echivalent.
Măsurile reparatorii în echivalent se acordă în condiţiile stabilite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin intermediul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, nefiind
Pagina 8 din 13
posibilă acordarea direct de către instanţă a unei sume de bani corespunzătoare valorii imobilului preluat de către stat.
Reclamanţii vor putea invoca faptul că autorităţile administrative competente a acorda măsuri reparatorii nu funcţionează în mod corespunzător, doar dacă, în viitor, vor constata că nu le-au fost acordate într-un termen rezonabil despăgubirile cuvenite.
împotriva acestei sentinţe reclamanţii B.F., B.S. şi B.J. au declarat apel, solicitând schimbarea ei în parte, deoarece instanţa a schimbat parţial obiectul procesului şi nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.
în motivarea apelului s-au arătat următoarele:
1. Reclamanţii nu au solicitat doar anularea dispoziţiei Primarului, ci şi obligarea directă a statului la plata de despăgubiri, având în vedere ineficienţa sistemului instituit prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fiind imprevizibile şi nesigure atât termenul de achitare, cât şi modalitatea şi cuantumul despăgubirii ce trebuie primită. Această împrejurare a fost reţinută în mod repetat în hotărârile C.E.D.O. contra României, care au stabilit că, statele trebuie să asigure transpunerea în practică a legilor de despăgubire în mod clar şi coerent, precum şi că Fondul Proprietatea nu funcţionează într-o manieră susceptibilă de a conduce la acordarea efectivă a unor despăgubiri.
2. Prin decizia în interesul legii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să se pronunţe în mod direct asupra restituirii în natură a bunurilor preluate de stat.
Nu există nici un argument sau raţiune logică pentru care instanţele să nu aibă dreptul de a dispune şi cu privire la obligarea statului la plata de despăgubiri într-un cuantum determinat, în acest fel asigurându-se repararea prejudiciului cauzat foştilor proprietari.
3. Sunt de avut în vedere şi statuările făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea Katz contra României, în raport de care este necesar ca statul să asigure despăgubirea rapidă şi adecvată, prin instituirea de proceduri coerente, accesibile, rapide şi previzibile.
Faţă de prioritatea legislaţiei europene în raport cu cea internă, jurisdicţia internă nu se poate crampona de existenţa unor proceduri administrative greoaie şi ineficiente.
Totodată, trebuie să se ţină seama şi de cele statuate prin hotărârea Faimblat contra României privitoare la lipsa de preocupare a statului de a pune ordine în sistemul legislativ privitor la despăgubirea foştilor proprietari.
în cauză, intimaţii au solicitat, pe cale de întâmpinare, respingerea apelului ca nefondat (f. 11, 23).
Cu privire la acest apel, Curtea are în vedere următoarele:
Astfel cum prima instanţă a arătat, procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv este stabilită prin normele cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acestea instituind condiţiile şi etapele ce trebuiesc parcurse de către persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii şi, după caz, de către entităţile cu atribuţii în materie.
Normele legale evocate sunt speciale şi au caracter imperativ, ele impunându-se cu forţă obligatorie, omiterea lor fiind îngăduită numai în situaţia în care, făcându-se aplicarea prevederilor art. 20 alin. 2 din Constituţia României (conform cărora „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, în care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia
Pagina 9 din 13
cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”), s-ar constata că prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 ar veni în conflict cu pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în sensul evocatelor prevederi constituţionale.
în acest sens este şi dezlegarea cu caracter obligatoriu făcută prin decizia în interesul legii nr. 33 din 09 iunie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat, cu valoare de principiu, că situaţia de concurs între legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, derogările de la aceasta din urmă fiind justificate doar în limitele art.20 alin.2 din Constituţie.
Astfel fiind, rezultă că regula trebuie să fie reprezentată de parcurgerea procedurii instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, derogările de la aceasta apărând ca excepţionale şi motivate prin raportare la evocatele prevederi constituţionale.
Este adevărat că în cauza Katz contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat (paragraful 34) că statul trebuie să adapteze procedura stabilită de legile de reparaţie astfel încât aceasta să devină coerentă, accesibilă, rapidă şi previzibilă, inclusiv în ceea ce priveşte metoda pentru alegerea dosarelor care vor fi examinate de către Comisia Centrală, sistemul astfel îmbunătăţit trebuind să permită persoanelor în cauză să beneficieze de despăgubiri şi/sau să primească acţiunile la Fondul „Proprietatea” , în funcţie de opţiunea lor, într-un termen rezonabil.
în aceeaşi hotărâre s-a menţionat (paragraful 35) că Guvernul trebuie să facă dovada unor îmbunătăţiri vizibile ale sistemului cât mai curând posibil.
Rezultă din aceste statuări ale Curţii că ceea ce se pune în discuţie, fiind criticată, nu este natura reparaţiei (sume de bani sau, după caz, acţiuni la Fondul „Proprietatea”), ci eficacitatea concretă a procedurii reparatorii, acestea nefiind îndeajuns de rapidă pentru a se putea considera că are aptitudinea de a conduce într-un termen rezonabil la plata despăgubirii.
Prin urmare, ceea ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului solicită este organizarea corespunzătoare a procedurilor, astfel încât acordarea reparaţiei să apară ca efectivă.
Astfel fiind, rezultă, implicit, şi în cazul în care instanţele judecătoreşti ar stabili ele însele, în mod direct, suma de bani ce i s-ar cuveni persoanei îndreptăţite fară a mai pretinde parcurgerea procedurii instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu există certitudinea că suma de bani astfel stabilită ar fi plătită într-un termen scurt, susceptibil de a fi caracterizat ca rezonabil.
Importantă este, aşadar, nu doar determinarea despăgubirii ce i se cuvine persoanei îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, ci existenţei unei voinţe suficiente a statului de a asigura, în concret, plata reparaţiei. în caz contrar, suma de bani pe care instanţele ar stabili-o în sensul cerut de apelanţi ar putea ajunge să fie încasată cu întârziere şi într-un interval de timp imprevizibil la momentul stabilirii întinderii despăgubirilor, ceea ce, de asemenea, ar însemna, în sensul celor arătate în hotărârea Katz contra României, punerea persoanelor îndreptăţite în imposibilitatea de a beneficia de despăgubiri într-un termen rezonabil.
Pe cale de consecinţă, prezenta instanţă apreciază că atâta vreme cât prin ea însăşi stabilirea direct de către instanţă a unei sume de bani nu garantează rapiditatea despăgubiri, deci efectivitatea ei, şi, prin aceasta, satisfacerea dreptului reclamanţilor, nu se impune admiterea apelului, şi a acţiunii potrivit celor solicitate de către apelanţi, căci în prezent nu
Pagina 10 din 13
natura despăgubirii şi mecanismele procedurale sunt, prin ele însele, deficitare, ci organizarea concretă a punerii lor în aplicare.
Legea nr. 198/2004 este o lege specială, care reglementează exproprierile operate în scopul efectuării unor lucrări de construcţii de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, însă dispoziţiile sale trimit la dreptul comun în privinţa competenţei de soluţionare a cererilor pentru stabilirea dreptului la despăgubire în cazul exproprierii şi a cuantumului acestei despăgubiri. Or, instanţele de drept comun sunt tribunalele, aşa după cum s-a arătat, iar nu judecătoria, cum în mod eronat se menţionează în hotărârea primei instanţe.
| ← Cerere de restituire în natură a unui teren. Respingere,... | Expropriere în scopul efectuării unor lucrări de construcţii... → |
|---|
