FOND FUNCIAR. TEREN ŞI CASĂ PROPRIETATE PERSONALĂ. ÎNSTRĂINARE A CASEI ÎN 1935
| Comentarii |
|
Este lovit de nulitate absolută parţială ordinul prefectului de constituire a dreptului de proprietate în condiţiile art. 35 alin. 3 Legea nr. 18/1991 (nemodificată), de vreme ce acesta vizează o suprafaţă de teren mai mare decât cea atribuită pârâţilor în folosinţă pe durata construcţiei în 1986.
(Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, decizia nr. 2562/21 nov. 2001)
Prin sentinţa civilă nr. 4969/09.10.2000 a Judecătoriei Baia Mare s-a respins excepţia ridicată de pârâţi, privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, s-a admis acţiunea civilă intentată de reclamanta S.C. “P." S.A. Baia Mare, împotriva pârâţilor B.E., B.V., Primăria municipiului Baia Mare, Prefectura judeţului Maramureş şi, în consecinţă, s-a dispus anularea parţială a Ordinului nr. 3624/ 07.12.1992 eliberat de Prefectura jud. Maramureş cu privire la suprafaţa de 248 mp teren înscris în C.F. nr. 5464 Baia Mare, nr. top 2074/3/1, pentru terenul de sub construcţiile proprietatea reclamantei şi căile de acces la acestea, conform schiţei întocmite de expertul F.l. Au fost obligaţi pârâţii să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că asupra terenului înscris în C.F. nr. 5464 Baia Mare, nr. top 2074/3 în suprafaţă de 228 mp şi nr. top 2075 în suprafaţă de 871 mp, a fost proprietar S.A. Terenul împreună cu construcţia existentă pe parcela cu nr. top 2075, a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 218/ 1960. Prin sentinţa civilă nr. 1783/1974 a Judecătoriei Baia Mare, s-a dispus radierea intabulării făcute în favoarea statului asupra celor două parcele, şi renotarea intabulării pe vechiul proprietar, S.A., care în anul 1985 le-a vândut pârâţilor B.V. şi B.E. casa de locuit situată în Baia Mare, str. V.R., nr. 8, aflată pe terenul înscris în C.F. nr. 5464 Baia Mare, nr. top 2074/3 şi nr. top 2075, ocazie cu care terenul aferent construcţiei a trecut în proprietatea statului, în baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.
Prin decizia nr. 150/08.04.1986 a Consiliului Popular al municipiului Baia Mare, s-a atribuit în folosinţa pârâţilor terenul în suprafaţă de 100 mp, cu nr. top 2075/1. Acelaşi organ administrativ le-a închiriat pârâţilor suprafaţa de 2564 mp teren, din parcelele cu nr. top 2074/3 şi nr. top 2074/2. Prin Ordinul nr. 3524/07.12.1992, Prefectura jud. Maramureş le-a atribuit pârâţilor dreptul de
proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3152 mp, înscris în C.F. nr. 5464 Baia Mare, nr. top 2075/ 1/2 şi nr. top 2074/3.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată de expertul F.G., rezultă că reclamanta ocupă suprafaţa de 287 mp din parcela cu nr. top 2974/3/1 din care 3 mp se află sub construcţia “C.A. nr. 24”, iar diferenţa este folosită din anul i 966 ca şi cale de acces spre depozitul complexului alimentar, fără ca pârâţii să fi folosit vreodată acest teren.
Prin urmare, ordinul prefecturii a fost emis nelegal cu privire la suprafaţa de 287 mp, raportat la dispoziţiile art. 36 alin. 3 şi 5 din Legea nr. 18/ 1991, deoarece pârâţii au avut un drept de folosinţă pentru 100 mp teren pe durata construcţiei şi au plătit chirie pentru suprafaţa de 2564 mp teren, în total 2664 mp teren, în care nu este cuprinsă şi suprafaţa de 248 mp teren, întrucât complexul alimentar exista la data respectivă, iar suprafaţa necesară folosinţei acestuia era clar delimitată.
Apelul declarat împotriva sentinţei de pârâţii B.E. şi B.V., a fost admis prin decizia civilă nr. 329/
23.03.2001 a Tribunalului Maramureş, care a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei împotriva pârâţilor. Au fost obligaţi intimaţii să le plătească apelanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 2.044.500 lei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că va respinge acţiunea reclamantei atât de inadmisibilă, cât şi ca nefondată, însă în dispozitivul deciziei s-a menţionat doar respingerea acţiunii fără să adauge cuvintele “inadmisibilă şi nefondată’’.
Prima instanţă nu a constatat că acţiunea nu este motivată în drept şi nu a studiat întâmpinarea prefecturii, în care se arăta că reclamanta nu se putea adresa instanţei cu o acţiune în desfiinţarea parţială a ordinului prefecturii, ci se putea folosi doar de calea acţiunilor de drept comun. De asemenea, prima instanţă nu s-a referit la expertiza din dosarul nr. 1168/1999 al Tribunalului Maramureş, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 464/1999. Sentinţa
apelată nu este motivată în drept. Reclamanta nu a invocat prevederile art. III din Legea nr. 169/1997 şi nu a făcut dovada potrivit dreptului comun că ar avea un drept de proprietate asupra terenului din speţă, fiind deci lipsită de o legitimare procesuală activă, acţiunea fiind şi nefondată.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând, în baza art. 304 pct. 8, 9, 10 C. pr. civ., modificarea ei în sensul respingerii apelului formulat de pârâţi împotriva sentinţei.
în motivare, s-a susţinut că decizia este nelegală, deoarece ordinul prefectului a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991. Pârâţii persoane fizice nu au avut în folosinţă terenul în suprafaţă de 290 mp din care 3 mp se află sub construcţia ei, iar restul de 287 mp reprezintă calea de acces la imobil, îngrădit încă din luna martie 1969. în aceste condiţii, este evident că reclamanta are interes în promovarea acţiunii.
Intimaţii B.E. şi B.V., prin întâmpinare depusă la dosar, f. 12, au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este fondat.
Rejudecând cauza după schimbarea în totalitate a sentinţei, tribunalul “a respins acţiunea reclamantei” împotriva pârâţilor. în considerentele deciziei, f. 5 sus, se reţine că se va respinge acţiunea reclamantei “atât ca inadmisibilă, cât şi ca nefondată”. Prin urmare, decizia cuprinde motive contradictorii, deorece una se reţine în considerente, şi alta se dispune în dispozitiv.
“Inadmisibilă” este respingerea unei acţiuni atât ca inadmisibilă, cât şi ca nefondată. Procedura civilă nu permite o asemenea enormitate juridică: atunci când se respinge o acţiune pe baza unei excepţii, aceeaşi acţiune nu mai poate fi respinsă şi ca nefondată. Acest aspect rezultă din dispoziţiile art. 137 C. pr. civ. Numai o instanţă care nu este stăpână pe uneltele sale, poate, nelegal, să procedeze astfel, în speranţa că din două sau mai multe soluţii, se va nimeri măcar una să fie recunoscută ca legală şi temeinică, de instanţa de control judiciar.
Prima instanţă nu era obligată să ţină seama de raportul de expertiză efectuat de expertul F.G., în dosarul nr. 1168/1999 al Tribunalului Maramureş, deoarece acesta reprezintă o probă extrajudiciară, aspect pe care trebuia să-l cunoască şi instanţa de apel.
Acţiunea promovată de reclamantă împotriva pârâţilor reprezintă o acţiune tipică, de constatare a nulităţii absolute parţiale a ordinului nr. 3524/
07.12.1992, emis de Prefectura jud. Maramureş. Temeiul juridic nu este altul decât cel prevăzut de art. III alin. 1 lit. “a” din Legea nr. 169/]997. Are calitate procesuală activă să promoveze o astfel de acţiune orice persoană care justifică un interes legitim, conform alin. 2 al aceluiaşi articol. în mod greşit a reţinut tribunalul că reclamanta trebuie să aibă un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, pentru a putea promova acţiunea din speţă. Dacă ar fi aşa, ar însemna că primarul, prefectul, procurorul etc., nu ar putea promova acţiuni în constatarea nulităţii absolute a actelor de proprietate emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, contrar dispoziţiilor art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, care le conferă această calitate. Or, reclamanta justifică interesul în exercitarea acţiunii, prin aceea că terenul pentru care se solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a ordinului, se află 3 mp sub magazinul acesteia, iar 287 mp reprezintă calea ei de acces.
O condiţie esenţială pentru admiterea acţiunii în constatarea nulităţii absolute parţiale a ordinului prefecturii, era aceea ca el să fi fost emis cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 18/ 1991. Prima instanţă a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, că asupra terenului în litigiu a fost proprietar tabular S.A., care în anul 1985 le-a vândut pârâţilor B. casa de locuit, ocazie cu care terenul a trecut “ope legis” în proprietatea statului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, pârâţilor atribuindu-li-se în folosinţă doar 100 mp, prin decizia nr. 150/08.04.1986 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Baia Mare.
Potrivit art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, nemodificată, terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditoritor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor. Prin urmare, prin Ordinul prefecturii nr. 3524/07.12.1992, putea fi tecută legal în proprietatea pârâţilor B. suprafaţa de 100 mp teren, întrucât terenul în litigiu nu face parte din terenul aflat anterior în folosinţa pârâţilor, atribuirea lui în proprietatea acestora s-a făcut cu încălcarea
dispoziţiilor imperative ale art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, nemodificată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ., se va admite recursul reclamantei împotriva deciziei, care va fi modificată,
în sensul că se va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâţii B.E. şi B.V. în contra sentinţei civile nr. 4969/2000 a Judecătoriei Baia Mare, care va fi menţinută în întregime.
| ← IMOBIL. DECIZIE DE TRECERE ÎN PROPRIETATEA STATULUI ÎN TEMEIUL... | CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE CU REZERVA DREPTULUI DE UZUFRUCT. → |
|---|
