CONDUCEREA PE DRUMURILE PUBLICE A UNUI AUTOVEHICUL FARA A POSEDA PERMIS DE CONDUCERE. CARACTERUL CONTINUAT AL FAPTEI
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului care timp de peste o lună a condus pe drumurile publice un autoturism sustras, fără a avea permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate prevăzute de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
(Judecătoria sectorului 1, sentinţa penală nr. 1821 din 10 noiembrie 2000)
INSTANŢA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a fost trimis în judecată inculpatul P.P., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 213 C. pen. şi art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b) şi art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut că la 25.11.1996, S.V. a depus o plângere la organele de poliţie în care precizează că inculpatul P.P. i-a sustras maşina. Astfel la
11.12.1996 inculpatul împreună cu S.P. au plecat cu maşina acestuia din urmă la un garaj situat în Piaţa Victoriei, pentru a efectua reparaţii. întrucât S.V. se grăbea i-a încredinţat inculpatului maşina
împreună cu cheile şi actele acestuia pentru a rămâne el să se ocupe de reparaţii, urmând să-l sune pe S.V. când termină. Inculpatul a plecat cu maşina la data de 16.01.1997, acesta s-a prezentat la Secţia 4 Poliţie predând totodată şi autoturismul numitului S.V. în toată această perioadă, inculpatul a condus maşina, deşi nu avea carnet de conducere.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai reţinut că la 26.10.1995, C.T.P. a depus o plângere la organele de poliţie arătând faptul că inculpatul P.P. cu care întreţinuse relaţii de prietenie i-a solicitat să-i împrumute autoturismul 1 -B-66096 şi după ce i l-a acordat, nu i-a mai fost restituit. Se reţine că deşi inculpatul promisese că va restitui maşina în data încredinţării (17.11.1996) acesta a vândut-o la Tg. Mureş unei persoane pe care o cunoscuse întâmplător.
în toată această perioadă (de la încredinţare până la vânzare) inculpatul a condus maşina fără a poseda permis de conducere.
Tot prin rechizitoriu s-a mai reţinut că la 19.12.1994, G.C. a depus o plângere prin care arată că i-a încredinţat inculpatului maşina la 12.12.1994 fiind în relaţii de prietenie cu acesta), însă acesta la 14.12.1994 a plecat cu maşina şi a vândut autoturismul unei persoane necunoscute. Şi-n această perioadă inculpatul a condus autoturismul fără a poseda carnet de conducere.
în timpul urmăririi penale a fost audiat inculpatul, care recunoaşte faptele şi care arată că nu a posedat vreodată permis de conducere.
Din procesul-verbal încheiat de organele de poliţie, în urma verificărilor făcute în evidenţele automate B.P.R., s-a constatat că inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici una dintre categoriile de autovehicule.
De asemenea, au fost audiaţi S.V., S.A., s-au efectuat planşe fotografice cu privire la autoturismul Dacia 1210 (1-B-36875), adus la 16.01.1997 la sediul Poliţiei.
A fost audiată C.T.P., A.V., A.S., L.M.
Prin sentinţa penală 492/6.04.1998 a fost condamnat inculpatul pentru două infracţiuni, s-a revocat beneficiul liberării condiţionate şi s-au admis în parte pretenţiile civile.
Decizia 327/A/5.03.1999 a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
La rejudecare, a fost din nou condamnat prin sentinţa penală din 2.09.1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Prin decizia 37/A/10.01.2000 s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre (prezenta) rejudecată.
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale în motive, constată şi reţine următoarele:
Faptele există, au fost săvârşite de inculpat şi constituie infracţiune.
Faptele se probează cu declaraţia inculpatului, declaraţia părţii vătămată S.V., declaraţia numitei S.A., proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, declaraţia părţii vătămate C.T.P., A.S., L.M., declaraţia părţii vătămate G.C.
Astfel, fapta inculpatului de a refuza restituirea maşinii cu nr. înmatriculare 1 -B-36875, încredinţată la 11.12.1996 de partea vătămată S.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 312 C. pen., text de lege în temeiul căruia cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 39 al. 4 C. pen., îl condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni.
Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice autoturismul descris mai sus, fără a poseda permis de conducere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 36 al. 1 din Decret 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., texte de lege în baza cărora cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 39 alin. 4 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an şi 3 luni închisoare.
Fapta inculpatului de a dispune (prin vânzare) la 17.05.1996 de autoturismul părţii vătămate C.T.P. ce-i fusese încredinţat pentru a se deplasa cu el, în aceeaşi zi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 213 C. pen., text de lege în baza căruia cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 39 alin. 4 C. pen. şi a art. 13 C. pen., îl condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 4 luni.
Fapta aceluiaşi inculpat de a conduce fără permis autoturismul descris mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, întruneşte prin art. 36 alin. 1 din Decret 328/1996, text de lege în baza căruia cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 39 alin. 4 C. pen. şi art. 13 C. pen. îl condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii de 4 luni.
Fapta aceluiaşi inculpat de a conduce pe drumurile publice autoturismul părţii vătămate cu nr. înmatriculare EF-DJ-9536, fără a poseda permis de conducere în perioada deţinerii bunului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 36 al. 1 din Decret 328/1966, text de lege în baza căruia cu aplic. art. 41 al. 2 şi art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 39 al. 4 C. pen. îl condamnă pe inculpat la 7 luni închisoare.
Constată că toate infracţiunile sunt în concurs, fiind săvârşite înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
în baza art. 34 lit. b C. pen. aplică inculpatului pedeapsa mai grea, adică pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 C. pen. (care are conţinutul prevăzut de art. 64 C. pen.).
In temeiul art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la
16.01.1997 la 15.04.1998 şi în consecinţă:
Constată că pedeapsa de 1 an şi 3 luni a fost executată în întregime.
în temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 C. pen. şi art. 998-999 C. civ. admite acţiunile civile şi obligă pe inculpat la plata a 500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă S.V., la 20 milioane lei despăgubiri civile către partea civilă C.T.P. şi la plata a 20 milioane lei către partea civilă G.C. luând act şi de declaraţia inculpatului care s-a obligat să achite despăgubirile cerute.
în temeiul art. 191 C. pen. obligă pe inculpat la plata a 4 milioane lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
NOTA
Hotărârea prezentată mai sus (care a rămas definitivă prin neapelare) este criticabilă sub aspectul reţinerii caracterului continuat al fiecărei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, săvârşite de inculpat.
Potrivit art. 41 alin. 2 C. pen., o infracţiune este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Spre deosebire de infracţiunea continuată, care are o reglementare legală, în ce priveşte infracţiunea continuă, în doctrină se consideră că are acest caracter infracţiunea al cărei element material, constând dintr-o acţiune sau inacţiune, se prelungeşte în mod natural, chiar după momentul consumării, până când încetează activitatea infracţională (momentul epuizării).
Deşi nu trebuie absolutizat, criteriul formal folosit pentru identificarea infracţiunii continue, în diferitele norme penale incriminatorii, este natura acţiunii indicate de verbum regens. Astfel, un termen sau o expresie care indică o activitate de durată relevă întotdeauna caracterul continuu al infracţiunii.
în literatura juridică, se face distincţie între infracţiunile continue permanente şi cele continue succesive, după cum prelungirea în timp a activităţii infracţionale se realizează fără intervenţia făptuitorului sau, dimpotrivă, necesită intervenţia succesivă a acestuia.
Cu toate acestea, chiar şi în cazul infracţiunii continue succesive, existenţa unor întreruperi fireşti care sânt impuse de natura faptei, nu afectează unitatea naturală a infracţiunii, nu o segmentează artificial, elementul material apărând neîntrerupt, ca şi în cazul infracţiunii continue permanente2'.
Revenind la infracţiunea analizată, aceasta consta, în varianta tip, în acţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, săvârşită de o persoană care nu poseda permis de conducere sau care poseda un permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul condus.
Este evident că elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 36 din Decretul nr. 328/1966 indică o acţiune de durată, care se prelungeşte în chip natural, dincolo de momentul consumării (determinat de punerea în mişcarea şi deplasarea autovehiculul pe un drum public), până în momentul epuizării (când activitatea infracţională încetează).
în consecinţă, această infracţiune nu are un caracter continuat, ci continuu. Ceea ce a determinat eroarea comisă de instanţă a fost confuzia între infracţiunea continuată, ca formă a unităţii legale de infracţiune (creaţie a legiuitorului care a construit practic, dintr-o pluralitate de infracţiuni, o infracţiune unică) şi infracţiunea continuă succesivă.
Conducerea unui autovehicul presupune, ca şi infracţiunea de port nelegal de decoraţii sau de semne distinctive prevăzută de art. 241 C. pen. (exemplu “clasic” pentru infracţiunile continue succesive), întreruperi inerente, pauze ce ţin de natura faptei, fără ca aceasta să însemne segmentarea elementului material în mai multe acţiuni, de-a lungul unui interval de timp şi, implicit, că infracţiunea analizată ar avea un caracter continuat.
Deşi distincţia analizată pare o chestiune pur teoretică, ea nu este lipsită de implicaţii practice. Tocmai pentru că are o reglementare legală, caracterul continuat al unei infracţiuni (spre deosebire de caracterul continuu) reprezintă o cauză de agravare a pedepsei, câtă vreme o asemenea infracţiune se sancţionează, potrivit art. 42 C. pen., cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor potrivit dispoziţiilor art. 34 C. pen.
în concluzie, reţinând caracterul continuu al fiecărei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, săvârşite de inculpat, instanţa trebuia să înlăture referirea la art. 41 alin. 2 C. pen.
| ← CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ. ADMISIBILITATE | CERERE DE CHEMARE ÎN GARANŢIE → |
|---|
