Fond funciar.Excepţia lipsei interesului reclamanţilor.
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 230/2015 din data de 09.06.2015
Fond funciar.Excepția lipsei interesului reclamanților.
Dosar nr. Cod operator 2443/2442
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr. 230
Ședința publică din 09 iunie 2015
Completul compus din:
Președinte
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 02 iunie 2015 privind judecarea recursurilor civile formulate de recurenții reclamanți C E și U I V și de recurenta pârâtă U M împotriva sentinței civile nr.194/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr., în contradictoriu cu intimatele pârâte Comisia Locală de fond funciar Slivilești și Comisia Județeană de fond funciar Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
Deliberând, tribunalul pronunță următoarea decizie ;
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr…. reclamanții UV și C E au chemat în judecată pârâtele U M, Comisia Locală de fond funciar Slivilești, Comisia Județeană de fond funciar Gorj, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.1517816 emis la data de 06.07.2010 și să se dispună anularea acestuia și a actelor premergătoare emiterii acestui titlu de proprietate.
În motivare au arătat reclamanții că, la data de 06.07.2010 a fost emis titlul de proprietate nr.1517816 de către Comisia Județeană de fond funciar Gorj pe baza propunerii Comisiei locale de fond funciar Slivilești , pe numele UM iar potrivit acestui titlu de proprietate a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 2505 mp. teren situat în comuna Slivilești, în tarlaua 38, parcela 30 (pentru 456 mp. teren arabil în extravilan), tarlaua 2b, parcela 13 (pentru 926 mp. teren arabil intravilan) și tarlaua 1, parcela 35/1 (pentru 1123 mp. fânețe în intravilan).
Că, în mod eronat comisia locală a întocmit documentația necesară reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 2505 mp. teren, deoarece această suprafață provine de la defunctul U V, bunicul și socrul pârâtei, actualmente decedat, cu ultimul domiciliu în….
Că, în titlul de proprietate nr.1517816 emis pe numele pârâtei trebuia să fie trecuți și ei, reclamanții, ca nepoți de fiu ai defunctului U V, întrucât tatăl reclamanților , U V. I actualmente decedat a fost frate cu soțul pârâtei U M și era normal ca în titlul de proprietate emis pe numele pârâtei să fie și ei trecuți ca moștenitori ai lui U V. I.
În drept și-au întemeiat cererea pe disp. Legii 18/1991 republicată , pe dispozițiile Legii 10/2001 republicată și Codul de procedură civilă.
Pentru dovada cererii reclamanții au depus la dosarul cauzei în copie titlul de proprietate nr.1517816 din 06.07.2010 și copie C.I.
Legal citată pârâta U M a depus la dosar întâmpinare , prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamanți (filele 16,17 de la dosar).
Pe cale reconvențională pârâta - reclamantă reconvențională a solicitat ca în contradictoriu cu reclamanții și cele două comisii de fond funciar să se constate nulitatea absolută (parțială) a HCJ Gorj nr.59/16.12.1991, anexa 2, poziția 6, în sensul excluderii ca persoană validă a lui U V. I (autorul reclamanților), pentru terenurile reprezentând suprafața totală validată de 6,49 ha.; constatarea nulității absolute (parțiale) a titlului de proprietate nr.1515222 din 30.12.2008, a procesului verbal de punere în posesie din data de 26.05.2008 și a altor acte premergătoare, în sensul excluderii din aceste acte a moștenitorilor lui U V. I (care sunt reclamanții din prezenta cauză); obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Slivilești și a Comisia județene de Fond funciar Gorj să emită și să-i înmâneze , potrivit atribuțiilor legale, acte funciare pentru terenurile ce totalizează 6,1315 ha, doar pe numele său, U P. M, cu excluderea moștenitorilor lui U V. I , menținând restul clauzelor din actele funciare contestate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat pârâta - reclamant reconvențională că, în ipoteza în care U V. I nu a formulat cerere de reconstituire în anul 1991 în temeiul Legii 18/1991, cerere care să facă obiectul validării prin HCJ Gorj nr.59/1991, este evident că pe numele acestuia nu putea să se dispună validarea pentru suprafața totală de 6,39 ha , prin HCJ Gorj nr.59/1991.
Că, în situația în care U V. I ar fi formulat cerere de reconstituire a proprietății în anul 1991 în baza Legii 18/1991 acesta nu era o persoană îndreptățită la reconstituire, deoarece nefigurând în componența familiei lui U P. V în perioada 1959 - 1961 nu a introdus în fostul CAP Miculești terenurile ce totalizau 6,49 ha , care au fost introduse în CAP Miculești doar de persoanele aflate în componența titularului UP. V, printre care s-a aflat și pârâta U P. M.
A mai arătat pârâta - reclamantă reconvențională că, conform voinței autorului U P. V, acesta i-a lăsat prin testamente olografe și prin actul de vânzare majoritatea suprafețelor din registrul agricol, în contextul în care U V. I avea propria gospodărie, distinctă de a lui U P. V.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp.art.119-120 C.proc. civ. din 1865, Art.8-13 din legea 18/1991, art.III, pct.1, lit.a din legea 169/1997, Decizia nr.XI/2007 a Înaltei Curți de casație și Justiție București, art.274 C.proc. civ. din 1865 și celelalte dispoziții legale în materie funciară.
Pentru dovedirea cererii, pârâta - reclamantă reconvențională a depus la dosarul cauzei în copie înscrisurile de la filele 18-21, 39-59..
La termenul de judecată din data de 11.04.2013 reclamanții - pârâți reconvenționali au depus la dosarul cauzei o precizare de acțiune, prin care au arătat că solicită să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.1517816 emis la data de 06.07.2010 pe numele pârâtei U M și să se dispună anularea acestuia și a actelor premergătoare emiterii acestui titlu, iar în baza principiului de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial ), a solicitat să se dispună anularea actului de vânzare - cumpărare încheiat de pârâta U M și B V. I.
A solicitat de asemenea obligarea Comisia Locale de fond funciar Slivilești să emită o hotărâre pentru care să-i valideze cu suprafața de 2505 mp. teren arabil intravilan; obligarea comisie locale să întocmească documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 2505 mp. teren intravilan și să înainteze Comisiei Județene de Fond Funciar Gorj, iar aceasta din urmă să fie obligată la emiterea titlului de proprietate.
Au depus la dosarul cauzei reclamanții - pârâți reconvenționali un răspuns la întâmpinarea depusă la dosar de pârâta - reclamantă reconvențională ( filele 29 - 32).
De asemenea au depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională depusă de pârâta - reclamantă - reconvențională, prin care au solicitat respingerea cererii, ca nefondată.(filele 33 - 35).
La termenul de judecată din data de 16.05.2013 atât reclamanții - pârâți reconvenționali , cât și pârâta - reclamantă reconvențională au depus la dosarul cauzei note de ședință - filele 66-71 de la dosar.
Din oficiu instanța a solicitat relații de la pârâta Comisia Locală de fond funciar Slivilești, relații comunicate cu adresa nr.2854 din 21.05.2013 - filele 74 - 79, cu adresa nr.3369/13.06.2013 - filele 83 - 91.
La solicitarea părților, în cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților și proba testimonială, în cauză fiind ascultați martorii …
Prin sentința civilă nr. 1932/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria Motru a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții U V și C E, în contradictoriu cu pârâtele U M, Comisia locală de fond funciar Slivilești și Comisia Județeană de fond funciar Gorj.
A fost respinsă cererea reconvențională introdusă de pârâta - reclamantă reconvențională U M.
S-a disjuns capătul de cerere cu privire la constatarea nulității actului de vânzare - cumpărare încheiat de pârâta reclamantă U M cu B V. I și autentificat de BNP C D prin încheierea nr.605 din 16.06.2011 și acordă termen de judecată la data de 21.11.2013 când părțile se vor cita cu copie înscrisuri și mențiunea pentru pârâți să depună întâmpinare în cel mult 25 de zile sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai putea propune probe și ridica excepții.
A fost obligată reclamanta - pârâtă la 750 lei cheltuieli de judecată către pârâte - reclamantă ce reprezintă onorariu avocat și cheltuieli transport.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C E și recurenta pârâtă UM iar prin decizia civilă nr.110 din 29.01.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj,s-a admis recursul , s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare cu îndrumarea ca instanța de fond cu ocazia pronunțării să analizeze și să motiveze în fapt și în drept atât acțiunea precizată cât și cererea reconvențională.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. dosar .
La termenul de judecată din data de 02.04.2015, reclamanții prin apărător avocat C E au invocat excepția lipsei de interes legitim a pârâtei reclamante reconvențional și excepția tardivității formulării cererii de către aceasta , excepții ce au fost unite cu fondul conform dispozițiilor art. 137 C.proc.civ. de la 1865.
La același termen de judecată, în raport de îndrumările deciziei de casare , instanța a încuviințat cererile de probatoriu , fiind desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei de specialitate ,domnul expert S E și s-a solicitat intimatei CLFF Slivilești să comunice, în copie certificată , toate cererile de reconstituire formulate de recl. U V și C E și modul de soluționare al acestor cereri , respectiv pentru care există HCJ de validare sau invalidare și pentru care s-au emis titluri de proprietate.
Cu adresa nr. 2202/14.04.2014 CLFF Slivilești a răspuns la solicitările instanței , filele 26-31.
Prin sentința civilă nr. 194/11.05.2015 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr., a fost respinsă excepția lipsei interesului reclamanților formulată de pârâta-recl.-reconv. U M.
A fost respinsă excepția lipsei interesului pârâtei -reclamante reconvențional formulată de recl.UV și C E.
A fost respinsă excepția tardivității formulării cererii reconvenționale formulată de reclamanți.
A fost respinsă cererea principală formulată de reclamanții U V și C E în contradictoriu cu pârâta U M și pârâtele Comisia locală de fond funciar Slivilești și Comisia Județeană de fond funciar Gorj.
A fost respinsă cererea reconvențională introdusă de pârâta - reclamantă reconvențională U M.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele :
În ce privește excepția lipsei interesului reclamanților U V și C E, privind promovarea acțiunii de față, s-a reținut că autorul acestora U V. I a fost frate cu soțul pârâtei , defunctul U V. P , ambii fiind fiii autorului U P. V .
A reținut instanța de fond că în aceste condiții, reclamanții au un interes direct , născut și actual în promovarea acțiunii de față , urmărind reconstituirea dreptului de proprietate după autorul comun.
Față de aceste considerente, s-a apreciat ca fiind neîntemeiate excepția lipsei interesului reclamanților în promovarea cererii, situație față de care această excepție a fost respinsă.
Referitor la excepția lipsei interesului pârâtei-reclamantă-reconvențional , invocată de reclamanții-pârâți, s-a reținut că și această excepție este neîntemeiată , pârâta-reclamantă-reconvențional U M formulând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după autorul U P. V.
Prin urmare, a fost respinsă excepția lipsei interesului pârâtei-reclamante -reconvențional.
În ce privește excepția tardivității formulării cererii de constatare a nulității absolute a HCJ 58/16.12.1991, instanța a respins-o, reținând că pârâta-reclamantă nu a formulat o plângere împotriva hotărârii comisiei județene de fond funciar pe temeiul art.53 alin.2 din L.18/1991 așa cum a fost modificată, ci o acțiune în constatarea nulității absolute a acesteia, care poate fi formulată oricând și de orice persoană interesată.
În aceste condiții, a fost respinsă și excepția tardivității formulării cererii de constatare a nulității absolute a HCJ58/1991.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că pentru o corectă soluționare a cauzei s-a impus ca fiecare capăt al cererii reclamanților , respectiv al cererii reconvenționale formulate de pârâtă , să fie analizat distinct.
În fapt, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.1517816 din 06.07.2010 emis pe numele defunctului U V cu moștenitori U M, pentru o suprafață de 2505 m.p. , situată pe teritoriul comunei Slivilești , jud.Gorj, din care 456 m.p. teren arabil extravilan și 2049 m.p. teren intravilan.
Din înscrisurile înaintate instanței de către CLFF Slivilești în primul ciclu procesual (filele 74 -79 din dosar 503/263/2013), s-a reținut că titlul de proprietate mai sus menționat a fost emis în baza cererii de reconstituire 21.333/19.03.1991 formulată de pârâta-reclamantă , testamentul olograf al autorului V P. U (filele 41-42,44, din dosar) , HCJ 58/16.12.1991 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru autorul U P. cu moștenitori U P. M și U V. I .
Sub acest aspect, s-a invocat de reclamanți împrejurarea că cererea de reconstituire formulată de U M nu poartă semnătura acesteia.
Art.9 pct.8 din L.18/1991 prevedere că primarul sau secretarul consiliului local este obligat să primească cererea de reconstituire și să o înregistreze, indiferent dacă aceasta cuprinde sau nu cuprinde toate mențiunile precizate la alin.4 din același text și dacă nu este însoțită de toate actele prevăzute de lege.
În acest caz, primarul sau secretarul aveau obligația să comunice solicitantului să complinească lipsurile cererii.
Prin urmare, cât timp asupra cererii formulată de U M, CLFF Slivilești s-a pronunțat, reconstituirea dreptului de proprietate fiind validată pentru autorul U V cu moștenitori U V. I și U M , iar pârâta-reclamantă-reconvențional nu a invocat lipsa semnăturii sale de pe cerere , se apreciază că această cerere , nefiind contestată până la momentul litigiului de față de niciuna dintre părți , și-a produs efectele.
De asemenea, s-a reținut că , anterior emiterii titlului de proprietate contestat, respectiv la 26.06.2008 și 30.06.2008, reclamanții U V și C E au declarat pe proprie răspundere în fața notarului public că sunt descendenți ai autorului U V, decedat la data de 01.10.1969 , care a deținut o suprafață aproximativă de 20.000 m.p. pe teritoriul satului Tehomir, com. Slivilești, jud.Gorj, ambii descendenți exprimându-și acordul ca, pe această suprafață de teren să se reconstituie dreptul de proprietate pe numele lui U M (filele 50-51 din dosar 503/263/2013).
Ulterior emiterii titlului de proprietate contestat, U M a înstrăinat terenurile înscrise în titlu de proprietate nr.1517816/06.07.2010 numitului B V. I , prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.605/16.06.2011, cumpărătorul obținând autorizație de construire a unei locuințe pe terenul sus menționat (filele 54,55 din dosar …). Prin urmare, terenul în litigiu a intrat în circuitul civil.
În consecință, cât timp testamentele olografe ale autorului nu au fost anulate ori constatate ca fiind nule, iar reclamanții U V și C E, au declarat pe cale notarială că sunt de acord ca reconstituirea dreptului de proprietate să se facă pentru o suprafață determinată de teren pe numele pârâtei-recl. U M, s-a apreciat că în speță nu se regăsesc cauzele de nulitate prevăzute la art.3 alin.1 lit.a din L.169/1997 așa cum a fost modificată, situație față de care, a fost respins acest capăt al cererii reclamanților.
În ce privește celelalte capete de cerere ale acțiunii principale, așa cum a fost precizată în ședința publică din 11.04.2013, respectiv obligarea CLFF Slivilești să emită o hotărâre reclamanților prin care să valideze în favoarea acestora suprafața de 2505 m.p. teren arabil intravilan , obligarea CLFF Slivilești să întocmească documentația în vederea emiterii titlului de proprietate pentru această suprafață și să o înainteze CJFF Gorj , precum și obligarea CJFF Gorj să emită titlul de proprietate pentru această suprafață , s-a reținut că aceste solicitări au fost întemeiate pe principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial.
Cum titlul de proprietate nr.1517816/06.07.2010 nu a fost constatat nul, pe cale de consecință, au fost respinse și celelalte capete ale cererii reclamanților.
În ce privește cererea reconvențională formulată de U M (fila 38 din dosar …), s-a reținut că aceasta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu U I. V, C E, CLFF Slivilești și CJFF Gorj, să constate nulitatea absolută parțială a HCJ Gorj nr.59/16.12.1991 , anexa 2, poziția 6, în sensul excluderii ca persoană validată a lui U V. I, autorul reclamanților pentru terenurile reprezentând suprafața totală (validată) de 6,49 ha și de asemenea, constatarea nulității absolute (parțiale) a titlului de proprietate nr.1515222/30.12.2008 a procesului-verbal de punere în posesie din data de 26.05.2008 și a altor acte premergătoare, precum și obligarea CLFF Slivilești și CJFF Gorj, să emită acte de proprietate pentru terenurile în suprafață de 6,39 ha doar pe numele pârâtei-reclamante U M cu excluderea moștenitorilor U V. I, iar în subsidiar constatarea nulității absolute parțiale a HCJ Gorj 59/1991, anexa 2, poz.6, în sensul validării autorului U P. V cu moștenitori U M și moștenitorii U V. I - reclamanții , doar pentru suprafața de 6,1315 ha , mai puțin suprafața de 2505 m.p. reconstituită pârâtei prin titlul de proprietate nr.1515222/30.12.2008.
Din răspunsul CLFF Slivilești, a rezultat că titlul de proprietate nr.1517816/06.07.2010 a fost emis în baza HCJ 58/16.12.1991 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru autorul U P. V , cu moștenitori U P. M și U V. I pentru o suprafață totală de 6,39 ha (filele 43-47 din dosar).
Intimata CLFF Slivilești a precizat că ambele titluri de proprietate emise după autorul U P. V, respectiv t.p.nr.1515222/30.12.2008 contestat de reclamanți, cât și titlul de proprietate nr. 1517816/06.07.2010 au fost eliberate în baza aceleiași validări, cuprinse în HCJ 58/1991 și aceleiași cereri.
În concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de d-l expert … , expertul desemnat precizează că terenurile validate se regăsesc în registrul agricol la U V. I și la U P. V și că , până în anul 1960, autorul U P. V a avut în registrul agricol suprafața de 8,35 ha teren , iar din anul 1962 , 2 ha teren trec la fiul autorului , U V. I, iar acestuia din urmă i se deschide poziție de rol în anul 1960 cu 2 ha (fila 72 din dosar).
Coroborând răspunsul CLFF Slivilești cu concluziile raportului de expertiză , s-a reținut că U V. I a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după autorul U P. V cu cererea nr.2725/07.03.1991 , fiind validată reconstituirea dreptului de proprietate după acest autor.
Prin urmare, cererea pârâtei-reclamante reconvențional, de a se constata nulitatea HCJ 58/1991 , poziția 6, anexa 2 este nefondată , situație față de care acest capăt al cererii pârâtei-reclamante a fost respins.
Pe cale de consecință, au fost respinse capetele cererii reconvenționale privind constatarea nulității absolute (parțiale) a titlului de proprietate nr.1515222/30.12.2008 a procesului-verbal de punere în posesie din data de 26.05.2008 și a altor acte premergătoare, precum și obligarea CLFF Slivilești și CJFF Gorj , să emită acte de proprietate pentru terenurile în suprafață de 6,39 ha doar pe numele pârâtei-reclamante U M cu excluderea moștenitorilor U V. I.
În ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a HCJ Gorj 59/1991, anexa 2, poz.6, în sensul validării autorului U P. V cu moștenitori U M și moștenitorii U V. I - reclamanții , doar pentru suprafața de 6,1315 ha , mai puțin suprafața de 2505 m.p. reconstituită pârâtei prin titlul de proprietate nr.1515222/30.12.2008, s-a apreciat că și acest capăt al cererii reconvenționale este nefondat.
Însumând suprafețele din cele două titluri de proprietate emise pentru autorul defunct U P. V, rezultă o suprafață de 6,3820 ha, aproximativ aceeași cu cea validată prin HCJ58/1991 pe numele acestui autor , respectiv 6,39 ha.
În aceste condiții, moștenitorii autorului pot proceda la ieșirea din indiviziune , potrivit dreptului comun.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.III alin.1 din L.169/1997 așa cum a fost modificată, a fost respinsă și cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții C E și U I.V și pârâta UM, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului declarat, recurenții reclamanți C E și U I.V au criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate și au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii.
Criticile aduse de aceștia sentinței atacate au privit interpretarea eronată a documentelor aflate la dosarul cauzei de către instanța de fond , interpretarea greșită a cererii deduse judecății fapt ce a condus în mod evident la pronunțarea unei sentințe nelegale și netemeinice.
Arată recurenții că motivele de recurs sunt cele prevăzute de art.304 punctul 8 și 9 cod procedură civilă. Precizează că motivarea instanței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pe considerentul că numai pârâta U M a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după autorul U P.V , este eronată deoarece în cererea la care face referire instanța de fond este menționată U P.M și nu U M.M, la fila 18 din primul ciclu procesual fiind o copie de pe actul de identitate ala cesteia din care rezultă că pe tatăl acesteia îl chema Mihai.
De asemenea, arată că pârâta U M nu era îndreptățită a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și că aceasta nici nu a formulat o astfel de cerere, deoarece în cererea invocată nu apare numele acesteia și nici semnătura.
Totodată precizează că aceasta nu se regăsește în vreuna din categoriile de moștenitori prevăzută de lege și nu este persoană îndreptățită dat fiind faptul că nu are vocație succesorală după socrul său U V de la care provin terenurile.
Că instanța de fond în mod greșit a motivat că atâta timp cât Comisia Locală s-a pronunțat cu privire la cererea pârâtei și nu a fost contestată până la prezentul litigiu aceasta și-ar fi produs efectele având în vedere că pe de o parte reclamanții au luat cunoștință de această cerere din dosar iar pe de altă parte împrejurarea că s-a pronunțat Comisia Locală cu privire la cerere și a fost validată , nu poate să complinească lipsa de legalitate a cererii, a hotărârii de validare, a procesului verbal de punere în posesie emise, întrucât de prevederile legii 18/1991 nu beneficiază orice persoană care formulează o cerere ci doar persoanele îndreptățite potrivit legii.
Mai arată că nici împrejurarea că pârâta reclamantă a înstrăinat terenul din titlul de proprietate nu putea conduce la concluzia că titlul de proprietate ar fi fost legal emis.
Arată recurenții că din actele dosarului rezultă că la baza emiterii titlurilor de proprietate a stat cererea formulată de tatăl acestora U V.I , fapt atestat de CLFF Slivilești prin adresa nr.2490/2014 și de raportul de expertiză efectuat în cauză. Că tatăl acestora are vocații succesorale după autorul U V de la care provin terenurile fiind fiul acestuia astfel că în calitate de nepoți de fiu ai lui U V reclamanții figurează în categoria de moștenitori care exclude de la îndreptățire pe toți ceilalți moștenitori, deoarece vin prin reprezentare la moștenirea autorului comun.
Precizează că din aceste motive au interes legitim în cauză, sunt persoane îndreptățite la reconstituire cu privire la terenul din titlul de proprietate ce a fost emis în baza aceleași hotărâri de validare și în baza aceleași cereri de reconstituire formulate de autorul comun, astfel că era normal să fie trecuți în acest titlu de proprietate. Arată că pârâta U M nu era îndreptățită să formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și de altfel aceasta nici nu a formulat deoarece în cererea invocată nu apare numele pârâtei reclamante reconvențional ci numele U P.M.
Mai menționează că instanța de fond în mod greșit a motivat respingerea cererii formulată de aceștia pe considerentul că există testamentele care nu au fost anulate și nici nu au fost constatate nule, ori așa zise testamente despre a căror existență au aflat în cursul judecării cauzei nu îndeplinesc condițiile de valabilitate ale testamentelor olografe prevăzute de art.859 cod civil deoarece nu sunt datate, scrise în tot și semnate de mâna testatorului, nefiind valide.
Au mai arătat că din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert … precum și din înscrisurile transmise de CLFF Slivilești a reieșit fără putință de tăgadă că autorul reclamanților U V.I a formulat cerere de reconstituire pentru terenurile ce au aparținut lui U P.V respectiv cererea nr.2725/1991 iar titlurile de proprietate au fost emise în baza cererii de reconstituire formulate de tată cu care pârâta U M nu are nici o legătură, aceasta fiind căsătorită cu fratele tatălui lor care a decedat înaintea bunicului.
Au mai arătat că din adeverința nr.2202/14.04.2014 emisă de CLFF Slivilești a reieșit că autorul U V.I a formulat cerere de reconstituire și a fost validat prin HCJ 58/1991 ulterior eliberându-se două titluri de proprietate în baza acestei validări respectiv T.P. nr.1515222/2008 pentru 6,1315 ha și T.P. nr.1517816/2010 pentru 0,2505 ha, că însumându-se aceste suprafețe din cele două titluri de proprietate se obține suprafața pentru care autorul lor a fost validat prin HCJ mai sus menționată.
Apreciază că se impune ca în titlul de proprietate nr.1517816 din 06.07.2010 trebuiau să fie trecuți recurenții ca nepoți de fiu ai defunctului U P.V întrucât tatăl lor U V.I a fost fiul lui U P.V de la care provin terenurile cuprinse în titlul de proprietate.
Prin recursul declarat, recurenta pârâtă U M a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii reconvenționale așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește soluția de respingere a cererii reconvenționale și reținerea cauzei spre soluționare pe fond.
În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond în mod greșit a dispus respingerea cererii reconvenționale, că a interpretat în mod eronat probele administrate din moment ce era evident că cererea de reconstituire formulată de U V.I autorul reclamanților a vizat strict terenurile ce i-au aparținut acestuia anterior colectivizării și nu terenurile provenite de la autorul comun U P.V pentru care nu putea fi validat, deoarece nu le-a solicitat.
Arată că în condițiile în care din adresa nr.2490/2014 a CLFF Slivilești rezultă că cererea 2725/1991 formulată de UV.I a stat la baza altei validări pentru terenurile provenite de la socrul acestuia D C.I , pentru suprafața de 6,38 ha, expertiza întocmită în cauză trebuia să verifice și acest aspect însă acesta nu a fost lămurit. Susține că aceleași aspecte rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză în primul ciclu procesual inclusiv martorii propuși a fi audiați de către reclamanți care au confirmat faptul că U P.V s-a gospodărit și a trăit alături de nora sa , autorul lăsându-i prin înscrisuri olografe depuse la dosarul cauzei, terenurile din satul Tehomir pentru a recompensa grija pe care a avut-o față de acesta, ceilalți copii primind terenuri situate în afara satului Tehomir, în localitățile Miculești și Croici.
În continuarea motivării arată recurenta că probele au fost analizate de către instanța de fond dându-li-se eficiență și au condus la soluția corectă și legală de respingere a cererii principale însă aceeași motivare nu putea conduce și la respingerea cererii reconvenționale.
Precizează că soluția de respingere a cererii reconvenționale apare ca neîntemeiată și în contradicție cu considerentele hotărârii în condițiile în care motivând soluția de respingere a cererii principale instanța de fond reține existența testamentelor olografe întocmite de autor dar și declarațiile notariale din data de 26.06.2008 și din data de 30.06.2008 ale reclamanților.
Arată că în această situație sentința adoptată de instanța de fond cu privire la cererea reconvențională este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor invocate solicitând pe cale de consecință admiterea recursului, modificarea parțială a sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii reconvenționale într-una din variantele menționate mai sus cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate , tribunalul apreciază recursul declarat de recurenții reclamanți C E și U I V ca fiind nefondat , soluția instanței de fond de respingerea a acțiunii principale fiind corectă , însă urmând ca instanța de recurs să substituie propria motivare acestei soluții . În ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâta U M, acesta este fondat , în cauză fiind incident cazurile de recurs prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ. , soluția instanței de fond fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 8 alin 3 din Legea 18/1991având în vedere următoarele considerente :
Prin acțiunea principală reclamanții U V și C E , în calitate de moștenitori ai lui U V.I , au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1517816/ 6.07.2010 și a actelor premergătoare, emise pârâtei U M pentru suprafața de 2505 mp , teren situat în pct. Scorie , cu motivarea că aceasta nu este persoană îndreptățită la reconstituire după autorul U V , neavând vocație succesorală la moștenirea acestuia, fiind nora autorului.
Pârâta U M s-a apărat susținând, pe de o parte, că are calitatea de moștenitor testamentar al autorului invocând în acest sens mai multe înscrisuri intitulate testament provenite de la autor U V , iar , pe de altă parte, că reclamanții nu justifică un interes legitim în promovarea acțiunii , autorul lor U V. I nesolicitând la reconstituire terenul în litigiu.
Prin cererea reconvențională formulată pârâta U Ma solicitat să constate nulitatea absolută parțială a HCJ Gorj nr.59/16.12.1991 , anexa 2, poziția 6, și a actelor de reconstituire emise în temeiul hotărârii , respectiv titlul de proprietate nr.1515222/30.12.2008, procesul-verbal de punere în posesie din data de 26.05.2008, în sensul excluderii ca persoană validată a lui U V. I, autorul reclamanților, pentru terenurile reprezentând suprafața totală (validată) de 6,49 ha, susținând în esență că acesta nu are cerere de reconstituire formulată în temeiul legii 18/1991.
În raport de probatoriul administrat , tribunalul reține următoare stare de fapt :
Autorul UV, decedat la 14.11.1969, a avut ca descendenți direcți pe U V. I, autorul reclamanților , decedat la 18.08.1991 , și U P decedat la 1.10.1969, soțul pârâtei U M .
În raport de momentul deschiderii succesiunii autorului U V , moștenirea acestuia a fost culeasă de fiul său U V I și descendenții fiului postdecedat UV. P , prin reprezentare succesorală în condițiile art. 664-668 C.civ. din 1864, soția supraviețuitoare U M nefăcând parte din clasa de moștenitori care beneficiază de reprezentare succesorală.
Susținerea pârâtei U M că a venit la succesiunea lui U V în calitate de moștenitor testamentar , nu poate fi primită, înscrisurile sub semnătură privată intitulate "; testament"; întocmite de autor nu sunt datate, aceste înscrisuri neîndeplinind condițiile cerute de disp. art. 859 C.civ. și în această situație nu pot fi calificate ca testament olograf .
Reține tribunalul că autorul reclamanților, U V I a formulat cererea de reconstituire nr. 2725/7.03.1991 solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 9,5 ha ,teren arabil și pădure, însă observându-se această cerere se constată că terenul din pct. Scorie , respectiv terenul în litigiu, nu a fost cerut la reconstituire.
În schimb , pârâta U M prin cererea de reconstituire nr. 21.333/19.03.1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,49 ha, în cerere regăsindu-se menționat terenul din pct. Scorie .
Ambele cereri de reconstituire au fost validate prin HCJ 58/1991, dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pentru autor U P. V cu moștenitori U M și UV.I, pentru suprafața de 6,39 ha. În baza HCJ 58/1991 au fost emise cele două titluri de proprietate respectiv titlului de proprietate nr. 1517816/ 6.07.2010 emis lui U M pentru suprafața de 2505 mp și titlul de proprietate nr.1515222/30.12.2008 emis pentru U M și moștenitorii lui U V.I.
În raport de acest aspect , reține tribunalul că instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei interesului reclamanților în promovarea cererii principale, excepție invocată de pârâta U M , împrejurarea că reclamanții au calitatea de moștenitori ai autorului U V nefiind suficientă pentru justificarea pretențiilor acestora formulate prin acțiunea principală atâta timp cât reclamanții sau autorul lor nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate conform disp. art. 8 din legea 18/1991 pentru terenul în litigiu, astfel că nu justifică folosul practic urmărit în promovarea acțiunii.
Interesul legitim, ca o condiție a exercitării dreptului la acțiune, este necesar a fi născut, direct și actual pentru a justifica pretențiile de natura celor formulate în cauză.
Practica judiciară în materie a decis că dacă reclamantul nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate nici în nume propriu și nici în calitate de moștenitor, cum este și cazul de față, nu poate justifica nici un interes legitim în promovarea unei acțiuni în desființarea titlului de proprietate emis în baza Legii 18/1991altei persoane .
Practica judiciară a mai statuat că interesul reclamantului este justificat numai dacă are la rândul său reconstituit dreptul de proprietate asupra aceluiași teren, altfel neavând un folos practic în urma anulării titlului pârâtului pentru că nu se poate emite un titlu în favoarea sa, atâta timp cât nu are la rândul său un drept asupra terenului.
Cum în cauză a rezultat în urma probatoriului că, pentru terenul în litigiu, reclamanții nu a formulat în nume personal sau în calitate de moștenitor cerere de reconstituire și că dreptul de proprietate cu privire la terenul în litigiu i-a fost deja validat pârâtei U M, se va reține că aceștia nu au nici un interes legitim în formularea prezentei cereri.
Chiar dacă U M nu este persoană îndreptățită la reconstituire , neavând calitate de moștenitor după autorul U V, instanța pentru a verifica legalitatea acestor acte trebuie să verifice mai întâi dacă reclamanții îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea acțiunii civile, respectiv calitate procesuală și interes în promovarea acțiunii.
Pentru considerentele expuse reține tribunalul că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei interesului reclamanților , excepție invocată de pârâtă și nu a analizat condițiile interesului care fundamentează acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor de proprietatea, prin raportare la dispozițiile art. III alin.2 din legea 169/1997 și art. 32 alin.1 lit.d și art. 33 C.p.civ. .
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta U M, tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată în parte urmând a fi admisă în parte respectiv se va constata nulitatea absolută parțială a HCJ nr.59/1991, anexa 2 poziția 6 pentru suprafața de 2505 m.p. situat în punctul "Scorie"; și se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren numai în favoarea pârâtei U M, fiind singura care a solicitat la reconstituire acest teren . Celelalte critici formulate de recurenta pârâtă cu privire la cererea reconvențională sunt nefondate , astfel
Din probatoriul administrat în ambele cicluri procesuale respectiv, din cuprinsul cererilor de reconstituire formulate de părți coroborate cu copia registrului agricol al autorului comun și cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, rezultă că U V.I a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după autorul comun U P.V iar ulterior a fost validată reconstituirea în baza cererii 2725/1991 prin HCJ 58/1991 cu referire la suprafața de 6,39 ha.
Se reține că U V.I , autorul reclamanților a fost persoană îndreptățită la reconstituire în sensul legii fondului funciar astfel că în mod corect a fost validată reconstituirea și emis titlul de proprietate nr.1517816/2010 pentru suprafața de 6,1315 ha în favoarea moștenitorilor săi și a intimatei U M.
Este neîntemeiată susținerea recurentei intimate UM în ceea ce privește faptul că s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui U I în baza aceleași cereri de reconstituire respectiv nr.2725/1991 atât pentru terenurile provenite de la U P.V ( 6,39 ha ) cât și pentru terenurile provenite de la socrul său pentru 6,38 ha deoarece aceasta nu impietează asupra dreptului cuvenit după autorul comun.
Se constată așadar că petenții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 6,1315 ha.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenții reclamanți pentru considerentele expuse anterior tribunalul îl apreciază ca nefondat, în condițiile în care instanța a reținut că aceștia nu justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, cererea lor urmând să fie respinsă pe excepție , ne se mai imune analiza pe fond a criticilor formulate de recurenții reclamanți, caza fiind soluționată pe o excepție de fond care face inutilă cercetarea în fond a pricinii.
În concluzie în raport de disp.art.312 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți ,va fi admis recursul declarat de recurenta pârâtă,va fi modificată sentința recurată în sensul că va fi admisă excepția lipsei interesului reclamanților în promovarea acțiunii și se va respinge acțiunea ca fiind promovată de persoane fără interes , va fi admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta constatându-se nulitatea absolută parțială a HCJ nr.59/1991, anexa 2 poziția 6 pentru suprafața de 2505 m.p. situat în punctul "Scorie"; și se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren numai în favoarea pârâtei U M, singura persoană care a solicitat terenul la reconstituire .
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, va obliga recurenții reclamanți la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul de avocat față de recurenta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă U M împotriva sentinței civile nr.194 din data de 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr.
Modifică sentința în sensul că admite excepția lipsei interesului reclamanților C E și U I.V în promovarea acțiunii și respinge acțiunea ca fiind promovată de persoane fără interes.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta U M.
Constată nulitatea absolută parțială a HCJ nr.59/1991, anexa 2 poziția 6 pentru suprafața de 2505 m.p. situat în punctul "Scorie"; și dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren numai în favoarea pârâtei U M. Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul reclamanților C E și U I.V împotriva sentinței civile nr.194 din data de 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr. Obligă recurenții reclamanți la plata a 600 lei cheltuieli de judecată în recurs, față de recurenta pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 iunie 2015 la Tribunalul Gorj, Secția I Civilă .
← Punere în executare a sentinţei în grăniţuire.Posibilitatea... | Anulare sentinţă cu reţinere spre rejudecare. Încălcarea... → |
---|