GREŞEALA MATERIALĂ CF. ART. 318 cPC. Jurisprudență Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Decizie nr. 500 din data de 23.06.2015
Dosar nr. 4941/3/2015
DECIZIA CIVILĂ NR. 500
Ședința publică din data de 23.06.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: TRE
JUDECĂTOR: PCF
JUDECĂTOR: MD
GREFIER: CV
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorii MGL și MMA împotriva deciziei civile nr. 7/20.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. 3505/303/2013*, în contradictoriu cu intimații SC KHC SRL, AN și AA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul MGL personal și asistat de avocat BMR, cu împuternicire avocațială seria B nr. 1337224 aflată la fila 18 dosar și MMA, prin avocat BMR, cu împuternicire avocațială seria B nr. 1337224 aflată la fila 18 dosar, lipsind intimații.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul MGL, personal, se legitimează cu CI seria XX nr. XXX.
Avocatul contestatorilor, având cuvântul, arată că nu mai sunt alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Tribunalul, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe cererea de contestație în anulare.
Contestatorii, prin avocat, solicită admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată, anularea deciziei nr. 7/2015 pronunțată în recurs, rejudecarea recursului și rejudecând cauza în fond, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În susținere, se arată că instanța de recurs a acordat cheltuieli de judecată părții al cărei recurs a fost respins. Se subliniază omisiunea instanței de recurs de a face referire la unele înscrisuri, respectiv notificarea reclamanților și o adresă din 18.09.2008 adresată pârâților cu privire la faptul că un anume apartament 135 nu ar avea proces pe rol și nu s-ar fi revendicat. Practic, nu se poate lua în considerare un înscris care face referire la un apartament nr.135 și nu la apartamentul 35 pentru care au încheiat antecontract. Atât instanța de fond cât și cea din recurs impun contestatorilor să probeze ceea ce era în sarcina părții adverse. Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru, iar în cazul în care se va admite recursul solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat pentru fond și recurs.
Tribunalul reține spre soluționare cauza.
TRIBUNALUL
Prin decizia civilă nr. 7/20.01.2015 Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți MGL și MGA, împotriva sentinței civile nr. 7561/17.09.2013, pronunțate de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr. 3505/303/2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți AN, AA și recurenta-pârâtă SC KHC SRL. De asemenea, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC KHC SRL, în contradictoriu cu recurenții reclamanți MGL și MGA și intimații-pârâți AN și AA, au fost obligați recurenții-reclamanți să plătească intimaților-pârâți AN și AA cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 1000 lei și recurentei-pârâte cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 1000 lei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Criticile recurenților-reclamanți vizând interpretarea greșită a actului juridic dedus judecații, respectiv a antecontractului de vânzare cumpărare nr. 820/29.09.2012, sunt nefondate.
Prin cererea dedusă judecății reclamanții MGL și MGA au solicitat obligarea pârâților AN, AA și KHC SRL, în solidar, la plata sumei de 2890,08 lei cu titlu de penalități pentru perioada 07.10.2012-09.11.29012, conform art. 6 din Antecontractul de vânzare cumpărare nr. 820 /29.09.2012 și la plata sumei de 2559,90 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamanți pentru recuperarea prejudiciului prin neexecutarea obligațiilor asumate de către pârâți.
Prin Antecontractul de vânzare cumpărare nr. 820 /29.09.2012 încheiat între promitenții-cumpărători MGL și MGA, pe de o parte și promitenții vânzători, AN, AA, pe de altă parte, promitenții vânzători s-au obligat să vândă, iar promitenții cumpărători, să cumpere, imobilul situat în București, sector 6.
În cuprinsul art. 4 lit. e) din antecontractul de vânzare cumpărare, promitenții vânzători au declarat pe proprie răspundere că apartamentul este liber de orice sarcini și servituți și nu a fost scos din circuitul civil în temeiul vreunui act normativ de trecere în proprietatea statului. Totodată au declarat că imobilul nu a mai fost vândut, ipotecat sau implicat în vreun litigiu. În situația în care se vor găsi sarcini nedeclarate la semnarea antecontractului, promitentul vânzător este considerat de rea-credință și va plăti penalități potrivit art. 6.
În art. 6 din antecontractul de vânzare cumpărare, s-a stipulat că în cazul în care vreuna dintre părțile contractante se răzgândește, nu achită tranșele conform art. 2 din antecontract, refuză să încheie actul de vânzare -cumpărare în formă autentică la notariat până la data menționată în contract sau contractul, sau nu se va putea încheia din vina exclusivă a uneia din părți, aceasta este de drept în întârziere urmând să plătească penalități astfel: dacă promitenții vânzători sunt în culpă vor plăti promitenților cumpărători dublul avansului; dacă promitenții - cumpărători sunt în culpă, vor pierde avansul. Plata acestor despăgubiri se va face cel mai târziu până la data de 06.10.2012, după această dată, partea în culpă fiind obligată să plătească penalități de 1% din valoarea despăgubirilor pentru fiecare zi de întârziere.
Din aceste clauze contractuale rezultă că promitenții -vânzători sunt obligați la plata penalităților prevăzute la art. 6 din antecontractul de vânzare cumpărare în două situații și anume: atunci când se vor găsi sarcini nedeclarate la semnarea antecontractului și atunci când contractul de vânzare cumpărare nu se va putea încheia din culpa lor exclusivă.
În speță, reclamanții, cărora le revine sarcina probei, nu au făcut dovada că după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare au fost găsite sarcini nedeclarate asupra imobilului.
Astfel, declarația martorului IV rezultă că pârâții au prezentat agenției imobiliare cu care reclamanții au încheiat contractul de prestări servicii nr. 63620.09.2012, originalul contractului de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire al apartamentului, încheierea de intabulare, releveu și extras de informare, acte din care rezulta că apartamentul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare nu era grevat de sarcini.
În ceea ce privește notificarea nr. 1828/07.11.2001 privind retrocedarea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, notificare formulată de către o terță persoană, aceasta nu poate fi considerată o sarcină asupra imobilului, întrucât nu grevează în niciun fel dreptul de proprietate al promitenților vânzători.
Nu a fost primită susținerea reclamanților-recurenți conform căreia, neîncheierea contractul de vânzare-cumpărare s-a datorat culpei exclusive a intimaților pârâți AN și AA, deoarece existența unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în discuție, nu conduce, necondiționat, la pierderea dreptului de proprietate asupra bunului.
În plus, cumpărătorul este protejat de lege împotriva riscului pierderii proprietății bunului, vânzătorul fiind ținut de obligația de garanție pentru evicțiune prevăzută atât de vechiul cod civil cât și de noul Cod civil în art. 1695.
De altfel, în antecontractul de vânzare-cumpărare s-a prevăzut expres că promitenții - vânzători garantează promitenții-cumpărători împotriva evicțiunii, în cazul tulburării provenite din partea unui terț, vânzătorii fiind obligați să-i apere pe cumpărători, iar dacă nu reușesc să-i apere, au obligația să suporte consecințele evicțiunii indiferent dacă au fost de bună sau de rea-credință.
În speță, reclamanții nu au făcut dovada existenței unor sarcini și servituți nedeclarate de promitenții-vânzători și nici dovada implicării imobilului într-un litigiu de care aceștia să fi avut cunoștință la data încheierii antecontractului pentru a se reține reaua lor credință.
Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, simpla existență a unei notificări formulate de către o terță persoană cu 11 ani înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, nu face dovada culpei exclusive a pârâților în neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin antecontract, promitenții-vânzători i-au asigurat pe promitenții-cumpărători că nu există niciun litigiu în care să fie implicat respectivul imobil or, prin probatoriul administrat în cauză, reclamanții-recurenți nu au făcut dovada contrară a existenței unui litigiu cunoscut pârâților-intimați, care să privească imobilul în discuție și care să nu le fi fost adus la cunoștință.
În ceea ce privește notificarea nr. 1828/07.11.2001, reclamanții nu au produs nicio probă care să dovedească faptul că promitenții vânzători ar fi avut cunoștință de existența acestei notificări și, în plus, promitenții cumpărători aveau posibilitatea să verifice chiar ei dacă a fost formulată vreo notificare pentru restituirea bunului imobil (informații fiind publice), în condițiile în care au cunoscut că imobilul a fost dobândit de promitenții - vânzători în temeiul Legii nr. 112/1995.
Susținerea recurenților-reclamanți în sensul că intimații-pârâți AN si AA nu ar fi restituit avansul dacă nu ar fi avut nicio culpa in neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare nu poate fi primită, deoarece restituirea avansului dovedește buna credință a promitenților vânzători în condițiile în care nu s-a dovedit încălcarea de către aceștia a vreunei obligații contractuale.
Prin urmare, nici condițiile pentru activarea clauzei inserate la art. 6 din antecontract și obligarea pârâților-intimați la plata despăgubirilor pretinse de reclamanții-recurenți.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. "dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut"; tribunalul îl va respinge ca nefondat, întrucât argumentele invocate de recurenții-reclamanți nu se circumscriu acestui motiv de recurs .
Recurenții-reclamanți au susținut în dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capetelor de cerere având ca obiect obligarea intimaților-pârâți la plata sumei de 2.559,90 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru recuperarea prejudiciului produs prin neexecutarea obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr.820/29.09.2012, precum si plata sumei 2.888,42 lei, reprezentând despăgubiri cu titlu de penalități, pentru neexecutarea la timp a obligației de restituire a avansului, conform art.6 din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 820/29.09.2012, pentru perioada 07.10.2012 - 09.11.2012.
Cu alte cuvinte, reclamanții critică hotărârea instanței de fond întrucât aceasta nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor pretențiilor sale, iar nu pentru faptul că prin hotărârea atacată, instanța ar fi depășit limitele cadrului stabilit de reclamanți prin cererea de chemare în judecată în ceea ce privește obiectul acesteia, acordând mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Această critică nu poate fi primită, deoarece în cazul în care instanța omite să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, reclamantul are la îndemână cala prevăzută de art. 2812 C. p. civ. a completării hotărârii în același termen în care se poate declara apel sau recurs, completarea hotărârii neputând fi cerută pe calea recursului, astfel cum dispune art. 2822a C. p. civ.
De altfel, așa cum rezultă din dispozitivul și considerentele hotărârii pretențiile reclamanților-recurenți au fost respinse în totalitate, instanța de fond apreciind că nu poate fi reținută nicio culpă a pârâților în neexecutarea antecontractului de vânzare cumpărare de către promitenții - vânzători.
Referitor la penalitățile de întârziere, în art. 6 din antecontractul de vânzare cumpărare s-a prevăzut că plata despăgubirilor se va face cel mai târziu până la data de 06.10.2012, după această dată partea în culpă fiind obligată să plătească penalități de 1 % din valoarea despăgubirilor, pentru fiecare zi de întârziere.
Conform acestei clauze, penalităților de întârziere sunt datorate numai în cazul neîncheierii contractului din culpa exclusivă a vreuneia dintre părțile contractante și când partea în culpă nu a plătit celeilalte părți despăgubirea convenită până la data de 06.10.2012.
Cum reclamanții-recurenți nu au dovedit că neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a datorat culpei pârâților-intimați, aceștia din urmă nu sunt ținuți să plătească reclamanților-recurenți penalități de întârziere, nefiind îndeplinite condițiile pentru activarea cauzei penale inserate la art. 6 din antecontract și pe cale de consecință.
Pe cale de consecință, pârâții-intimați nu datorează reclamanților-recurenți nici cheltuielile constând în onorariul avocatului și costul notificărilor transmise, fiind aplicabil principiul accesorium sequitur principale.
În ceea ce o privește pe pârâta KHC SRL, aceasta nu este parte a antecontractului de vânzare cumpărare, așa încât, clauza inserată la art. 6 referitoare la plata penalităților de întârziere nu îi este opozabil, contractul valabil încheiat având putere de lege doar între părțile contractante, conform art. 1270 din noul C. civ.
Prin urmare, nu există o răspundere solidară a intimatei - pârâte KHC SRL și a intimaților pârâți A, pentru prejudiciile pretins suferite de reclamanții-recurenți câtă vreme nu există o obligație comună asumată de pârâții-intimați privind repararea prejudiciului suferit de promitenții cumpărători în cazul neexecutării antecontractului de vânzare cumpărare.
Este nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. p. civ., întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1350 din noul C. civ. care reglementează răspunderea contractuală.
Contrar susținerilor reclamanților-recurenți, simpla depunere a unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul ce face obiectul antecontractului de vânzare cumpărare, nu reprezintă o sarcină asupra imobilului, deoarece nu afectează în nici un fel dreptul de proprietate al pârâților-intimați, din probatoriul administrat reieșind că la data încheierii antecontractului, promitenții vânzători dețineau imobilul în baza unui titlu de proprietate valabil, dreptul lor de proprietate nefiind grevat de vreo sarcină.
Cât privește opinia juridica emisa de notarul public, respectiv de către Societatea profesionala notariala R de H si RDB din data de 26.11.2013, aceasta nu are nicio relevanță în cază, întrucât cuprinde o analiză a documentelor prezentate notarului și menționează documentele care sunt necesare pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, sub sancțiunea nulității absolute, nefiind exprimată o opinie în sensul imposibilității încheierii contractului de vânzare -cumpărare .
Tribunalul nu poate primi critica recurenților -reclamanți cu privire la buna-credință a intimaților pârâți reținută de instanța de fond, deoarece buna credință se prezumă, iar reaua-credință se dovedește. Or, reclamanții - recurenți nu au dovedit reaua credință a intimaților -pârâți, respectiv că aceștia au cunoscut existența notificării în temeiul Legii nr.10/2001 cu privire la apartamentul pe care doreau să-l vândă și au încercat să ascundă acest lucru promitenților-cumpărători .
În ceea ce privește răspunsul nr. 33879/18.09.2008 al Primăriei Municipiului București, în care se menționează că la data redactării lui nu exista niciun proces cu privire la apartamentul 135 situat în imobilul bl. 148 sc. C din București, tribunalul apreciază că acesta nu era de natură a-i induce în eroare pe reclamanți întrucât privea situația litigiilor aflate pe rolul instanțelor în septembrie 2008, deci cu 4 ani înainte de încheierea antecontractului de vânzare cumpărare.
Cât privește eroarea materială strecurată în acest răspuns cu privire la nr. apartamentului, aceasta apare ca fiind evidentă, în condițiile în care în răspunsul la interogatoriu, pârâții au arătat că au solicitat verificarea existenței litigiilor cu privire la apartamentul lor nr. 3, iar reclamanții nu au dovedit contrariul și nici faptul că în imobilul - bl. 148, sc. C din București, sector 6, exista și un apartament cu nr. 135.
Faptul că reclamanții au semnat antecontractul de vânzare cumpărare fără a cunoaște situația juridică a imobilului, așa cum rezultă din răspunsurile acestora la interogatoriu (întrebarea nr. 6) nu poate fi imputată nici promitenților - vânzători și nici agenției imobiliare, reclamanții recurenți neputând să-și invoce propria culpă pentru apărarea unui drept.
În ceea ce o privește pe parata KHC SRL, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta nu are nicio culpă in neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare, aceasta obligându-se prin contractul de prestări servicii să depună toate diligențele necesare pentru încheierea tranzacției în conformitate cu obiectul contractului (clauza 5.1) și să aducă la cunoștința clientului orice informație pe care în mod rezonabil ar putea să o cunoască referitor la proprietatea vizionată (clauza 5.3).
Așadar, parata-intimată KHC SRL și-a asumat doar o obligație de diligență, iar nu obligația de rezultat a încheierii contractului de vânzare cumpărare; la art. 2.1 din contractul de prestări servicii stabilindu-se că prețul contractului prevăzut la art. 4 se va achita în cazul în care va avea loc încheierea tranzacției imobiliare, înțelegând prin "tranzacție";, contractul care are ca obiect transferul dreptului de proprietate .
În atare situație în care plata prețului a fost condiționată de încheierea tranzacției prin care să fie transferat dreptul de proprietate, în mod firesc intimata-pârâtă nu și-a asumat nicio obligație privind plata vreunei despăgubiri, clientului, în cazul neperfectării contractului de vânzarea-cumpărare.
Tribunalul remarcă faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanții nu au solicitat obligarea pârâtei KHC SRL. la plata de despăgubiri pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de prestări servicii încheiat cu aceasta, ci obligarea solidară a acesteia împreună cu pârâții A, pentru neexecutarea obligațiilor asumate de pârâți prin antecontractul de vânzare cumpărare, pretențiile reclamantei constând în penalități de întârziere pentru restituirea cu întârziere a avansului de către promitenții-cumpărători și cheltuielile generate de demersurile efectuate pentru recuperarea acestei sume.
Prin urmare, tribunalul a apreciat ca fiind fără relevanță în cauză susținerile recurenților-reclamanți privind neîndeplinirea de către pârâta a obligaților asumate prin clauzele 5.1 și 5.3 din contract, întrucât potrivit art. 294 C. p. civ. (aplicabil și în cazul recursului conform art. 316 C. p. civ.) în calea de atac nu poate fi schimbată cauza cererii de chemare în judecată, înțelegând prin aceasta fundamentul raportului juridic litigios, care în speță este antecontractul de vânzare-cumpărare.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 C. p. civ., a respins recursul declarat de reclamanții-recurenți MGL și MGA a, ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. p. civ. tribunalul a obligat recurenții-reclamanți să plătească intimaților - pârâți AN și AA cheltuieli de judecată, în recurs, în cuantum de 1000 lei dovedite cu chitanța nr. 480/21.11.2014 (f. 13 dosar) și recurentei-pârâte cheltuieli de judecată, în recurs, în cuantum de 1000 lei conform chitanței nr.652/28.08.2014 (f. 11 dosar).
De asemenea, analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă-recurentă SC KHC SRL, tribunalul a constatat că recursul este nefondat, fiind respins pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de fond susținând, în esență că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedura civila raportându-se la Protocolul nr. 113928/1693/2008 încheiat intre Ministerul Justiției si U.N.B.R., critici care se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. p. civ.
Tribunalul a apreciat ca nefondată critica recurentei-pârâte , întrucât articolul 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, fiind menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În speță, instanța de fond nu a avut ca unic reper onorariile stabilite prin Protocolul nr. 113928/1693/2008 încheiat intre Ministerul Justiției si U.N.B.R. pentru asistența juridică acordată din oficiu de către avocați, ci pentru stabilirea onorariului avocatului pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța a avut în vedere și valoarea pricini și munca depusă de avocat în raport de dificultatea cauzei, iar faptul că onorariul avocatului a fost stabilit prin negociere nu exclude aplicarea dispozițiilor art. 274 alin 3 C. p. civ .
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
În prezenta cauză, pretențiile deduse judecății sunt în cuantum total de 5449,98 lei, iar litigiul a fost soluționată în trei termene. La primul termen, judecata cauzei a fost amânată și la cererea pârâtei KHC SRL, pentru a lua cunoștință de întâmpinările formulate de pârâții A, iar la următoare două termene au fost încuviințate și administrate probe (inscrisuri, interogatoiu, martori) punându-se și concluzii pe fondul cauzei.
Față de valoarea obiectului pricinii și munca depusă de avocat, raportat la complexitatea și dificultatea redusă a cauzei, tribunalul constată că onorariul avocațial solicitat de pârâtă a fi suportat de reclamanți în cuantum de 2100 lei, depășește un cuantum rezonabil, acesta fiind în mod corect redus de către instanța de fond la suma de 1000 lei.
Tribunalul a apreciat aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă nu intră în conflict cu prevederile Legii nr. 51/1995 privind organizarea
și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocați și client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de niciun organ al statului, deoarece reducerea cheltuielilor de judecată de către instanță nu produce niciun efect asupra raporturilor contractuale dintre părțile contractului de asistență juridică, clientul rămânând în continuare obligat să achite integral onorariul pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, decât în măsura în care instanța îl apreciază ca fiind real, necesar și rezonabil.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul a respins recursul declarat de pârâta - recurentă KHC SRL, ca nefondat.
Împotriva acestei soluții, au formulat contestație în anulare, la data de 13.02.2015, contestatorii MGL și MMA.
Contestația în anulare a fost depusă la dosar nemotivată, cu precizarea că motivarea acestei căi de atac urma a fi atașată la dosar la momentul în care vor intra în posesia motivării deciziei atacate.
Contestația în anulare a fost legal timbrată (fila 17).
La data de 28.04.2015, contestatorii au depus motivele în fapt și în drept ale contestației în anulare formulate împotriva deciziei nr. 7/2015 pronunțată la data de 20.01.2015 de către Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în recurs în dosarul nr. 3505/303/2013*.
Astfel, s-a precizat că, în temeiul art. 318 din c.proc.civ. teza 1. C. Proc civ. vechi., se solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei date în recurs nr. 7/2015, întrucât dezlegarea data cauzei este rezultatul unei greșeli materiale cu privire la:
- stabilirea cheltuielilor de judecată acordate recurentei KHC SRL;
- cu privire la aprecierea probelor ( notificare pârâți, art. 6 din antecontract si răspunsul nr. 33879/18.09.2008 al PMB), care au fost interpretate selectiv si contrar conținutului lor.
Astfel, în opinia contestatorilor, referitor la obligarea contestatorilor la plata sumei de 1000 lei către S.C KHC SRL în recurs, greșeala materială este evidentă întrucât aceasta, deși a pierdut recursul declarat de ea instanța ii acordă cheltuieli de judecată.
O astfel de măsură este și contrară dispozițiilor exprese ale art. 274 alin. 1 C. proc Civ vechi. Așadar, decizia contestata este nelegală pe acest aspect.
Cu privire la greșeala materială cu privire la aprecierea celorlalte probe (notificarea părții, art. 6 din antecontract și răspunsul nr. 33879/18.09.2008 al PMB), este și aici evidentă în condițiile în care instanța de recurs trage o concluzie contrară aspectelor care rezultă din conținutul acestor înscrisuri.
Instanța de recurs încearcă să demonstreze prin considerentele deciziei contestate (filele 11, 14) că nu u făcut dovada imposibilității încheierii contractului de vânzare-cumpărare din cauza culpei pârâților. Din aceste înscrisuri rezultă în mod evident că dacă s-ar fi încheiat contractual de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate asupra apartamentului ar fi fost grevat de un risc cu privire la evicțiune, risc generat de existenta unei notificării de retrocedare înregistrat anterior. Motivarea în recurs susține în mod incorect că nu s-a făcut dovada unor sarcini care să grefeze proprietatea. Or, riscul evicțiunii reprezintă un impediment major la încheierea unui act de vânzare-cumpărare și nicidecum el nu trebuie trecut cu vederea sau acceptat pe motivul ca in cazul evicțiunii vânzătorul garantează pe cumpărător si acesta din urma va fi despăgubit, așa cum motivează greșit instant din recurs.
Se mai arată de către contestatori că, în speță, greșeala materială este evidentă și în ce privește motivarea instanței de recurs (fila 12 alin. 7-11), în sensul că reclamanții au avut posibilitatea să ia cunoștința de notificare de pe internet. Când se apreciază însă culpa grosolană a pârâtei S.C KHC SRL (intermediar imobiliar profesionist), același aspect al diligenței pe care trebuia să o manifeste profesionistul în exercitarea profesiei sale) adică de a verifica eventualele notificări privind apartamentul pe care ii intermedia la vânzare), acest criteriu nu mai este valabil si pentru pârâta S.C KHC SRL.
La fel sunt apreciate eronat si celelalte probe depuse de către reclamanții la dosar.
Pe fondul cauzei, se solicită modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea intimaților-pârâți în solidar la plată:
- sumei de 2.559.90 lei, - reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru recuperarea prejudiciului produs prin neexecutarea obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr.820/29.09.2012, actualizata cu indicele de inflație (dobânda legala) pana la data efectiva a plații;
- plata sumei 2.888,42 lei ("echivalentul a 660 euro la dala introducerii acțiunii) a-reprezentând despăgubiri cu titlu de penalități, pentru neexecutarea la timp a obligației de restituire a avansului, conform art.6 din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 820/29.09.2012, pentru perioada 07.10.2012 - 09.11.2012 actualizată cu indicele de inflație (dobânda legala) până la data efectiva a plății.
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar la fondul cauzei și în calea de atac, recurs.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 318 teza 1 C proc. Civ. Vechi. Si art. 299 și urm., art.304 pot. 6, pct8, pct.9, art.312, C.proc.civ art. 1165, art. 1166 - 1170, art. 1226, art. 1266 - 1270, art. 1272, art. 1350 și urm. din Legea nr. 287/2009 Cod Civil, republicată.
Intimații nu au formulat întâmpinare la contestația în anulare.
A fost atașat dosarul nr. 3505/303/2013* al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă.
Examinând decizia împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare, în raport de motivele invocate, prin raportare la dispozițiile art. 318. C.proc.civ., Tribunalul reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 7/20.01.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 3505/303/2013* a fost respins ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți MGL și MMA.
Potrivit art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare
Așadar, contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C.proc.civ. (necompetență sau vicii privind procedura de citare) și art. 318 C.proc.civ. (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare.
Art. 318 C.proc.civ. se referă așadar la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara pentru verificarea acestor situații nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.
Date fiind cele de mai sus, tribunalul apreciază că motivele invocate de contestatori prin prisma argumentelor legate de culpa procesuală în soluționarea petitului privind acordarea cheltuielilor de judecată, sau probele administrate (notificarea părții, art. 6 din antecontract și răspunsul nr. 33879/18.09.2008 al PMB), aspectele contractuale dintre părți sau aplicarea greșită a legii, modul în care s-a apreciat diligența pe care trebuia să o manifeste profesionistul în exercitarea profesiei sale, adică de a verifica eventualele notificări privind apartamentul pe care îl intermedia la vânzare, și care sunt motive de reformare permise doar în recurs, sunt neîntemeiate, ele neputând fi considerate greșeli materiale în sensul art. 318 C.proc.civ.
În plus, reține tribunalul că la soluționarea recursului, instanța a răspuns criticilor formulate, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare/modificare (putând grupa în acest sens argumentele părții), obligație pe care în prezenta cauză instanța de recurs și-a îndeplinit-o.
Mai mult decât atât, Tribunalul constată că în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 7/20.01.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 3505/303/2013*, se regăsesc argumentele pentru care s-a apreciat ca fiind nefondat recursul declarat de contestatorii MGL și MMA.
Pe cale de consecință, în raport de motivele invocat, instanța de control judiciar nu poate antama în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, aspectele ce țin de fondul litigiului dintre părți.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii MGL și MMA ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii MGL și MMA, ambii cu domiciliul în București, sector 6, împotriva deciziei civile nr.7/20.01.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. 3505/303/2013*, în contradictoriu cu intimații SC KHC SRL, cu sediul în București, sector 6, AN și AA, ambii cu domiciliul în București, sector 6, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
| ← Contestaţie la executare. Recuperarea despăgubirilor stabilite... | Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
|---|
