Ordonanta presedintiala. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială
Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Sentinţă civilă nr. 1719 din data de 10.09.2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 10.09.2015, sub numărul de dosar ....../207/2015, reclamanții G. T. și G. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâții G. M. și G. D., pe calea ordonanței președințiale, evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamanților.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că pârâții sunt fiul și respectiv nora reclamanților și de la căsătorie locuiesc în imobilul proprietatea reclamanților situat în com.Deveselu, str.Grădinarilor, nr….., jud.Olt.
Susțin reclamanții că după trecerea unei perioade de timp între ei și pârâți au intervenit discuții, generate de refuzul de a întocmi cu pârâții un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere către fiul lor, acesta din urmă manifestând față de ei un comportament violent, fiind deosebit de agresiv atât fizic cât și verbal.
Au menționat reclamanții că la data de 20.04.2015, au fost victimele unei agresiuni fizice din partea pârâtului, fiind nevoiți să sesizeze organele de poliție.
Reclamanții au mai arătat că și după acest incident, pîrâții au continuat si continuă să se comporte necivilizat față de ei, amenințându-i, ceea ce face imposibilă conviețuirea cu aceștia.
S-a solicitat instanței ca în temeiul art.996- 998 NCPC, ordonanța sa fie pronunțata de îndată, fără citarea pârtilor.
În temeiul art.996 alin.3 NCPC s-a solicitat instanței ca executarea sa se facă fără somație si fără trecerea unui termen, având in vedere aceleași considerente.
In conformitate cu disp.art.6 alin.3 din OUG 80/2013 cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 100 lei (fila 12 și 28).
În dovedirea cererii reclamantii în conformitate cu dispozițiile art.194 Cod pr.civ au depus la dosarul cauzei copii C.I, adeverința nr.6424 din 15.07.2015 emisă de Primăria com.Deveselu, jud.Olt, certificatele medico-legale nr.312/A2 din data de 22.04.2015 și respectiv nr.311/A2 din 22.04.2015, (fila 9 - 10), adeverința nr.6038 din 23.07.2015 emisă de Primăria com.Deveselu pe numele reclamantului G. M. (fila 20), o notificare din data de 28.07.2015 adresată pîrîților.
În ședința publică din data de 24.07.2015, primul termen de judecată acordat în cauză, reclamanții prin avocat, au modificat cauza cererii de chemare în judecată, învederând instanței că înțeleg să-și întemeieze acțiunea pe procedura specială a evacuării prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă.
La termenul din 11.08.2015, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu actele depuse la dosar și proba cu martori atât pentru reclamanți cât și pentru pârâți.
In ședința publică din data de 18.08.2015, a fost audiat martorul B. M. propusă de către reclamanți (fila 26).
În ședința publică din data de 25.08.2015, instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul luat atât reclamanților G. T., G. G., cît și pârâților G. M. și G. D. ( filele 24-27).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În ceea ce privește procedura specială a evacuării, reglementată de Titlul XI al Codului de procedură civilă, instanța reține că, așa cum reiese din modalitatea de redactare a dispozițiilor art.1.034 Cod pr.civilă, aceasta este incidentă nu numai în cazurile în care între părți a fost încheiat un contract de locațiune, ci și în situația în care imobilul este ocupat fără drept de o persoană, cu sau fără îngăduința proprietarului.
Pentru a hotari asupra cauzei de fata instanta retine ca evacuarea este o sanctiune civila aplicabila raporturilor de locatiune sau ocuparii abuzive a unui imobil iar notiunea sa se circumscrie in mod necesar ideii de ocupare a imobilului, respectiv actiunii de locuire efectiva.
Instanța constată că așa cum rezultă din adeverința nr.6424 din data de 15.07.2015 emisă de Primăria Comunie Deveselu(fila 8), reclamantul G. T., este cunoscut ca proprietar al imobilului casă de locuit situat în comuna Deveselu, str.Grădinarilor, nr….., jud.Olt.
Instanța reține că, din proba cu interogatoriile părților(filele 34-37), reiese că paratii ocupa fara titlu imobilul casă de locuit situat în com.Deveselu, str.Grădinarilor, nr….., jud.Olt. Astfel instanța constată că între reclamanți și pârâți nu a existat un contract de locațiune, care să le ofere pârâților dreptul de folosință a acestei case.
Instanța observa că in mod incontestabil reclamantul G. T. este titularul unui drept absolut asupra imobilului in litigiu,dreptul de proprietate,care este acel drept subiectiv ce da expresia aproprierii unui bun, drept care permite titularului să posede, să foloseasca si să dispuna de bun, în putere proprie si în interes propriu.
Dreptul de proprietate apare de asemenea in concepția constituantului roman ca un drept fundamental al cetatenilor tarii recunoscut si aparat de orice constitutie democratica romana, (prevederile art.136al.5 Constitutie fiind relevante in acest sens )si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care prevede in art1 alin1 al Protocolului sau aditional cu nr.1 ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul de a-i fi protejate bunurile sale.
Cauza actiunii in evacuare introdusa de reclamant o constituie ocuparea fara titlu a casei de locuit de catre pârâți si vointa reclamantului de a face aceasta ocupare sa înceteze, stabilindu-se astfel o stare corespunzatoare dreptului pretins si anume predarea locuintei in materialitea ei.
In cauza de fata nu exista raporturi de locatiune intre reclamant si parati, si cu toate acestea reclamantul nu-si poate fructifica atributele dreptului sau de proprietate-posesia, folosinta dispozitia- consacrate in mod expres de dispozitiile art.555Cod civil potrivit caruia proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, in limitele aratate de lege.
Fata de cele expuse instanta consideră că protejarea pârâților in detrimentul proprietarilor, este inadmisibila în prezenta cauză deoarece i s-ar conferi persoanei care ocupă fara drept un imobil mai multe drepturi decat proprietarului insusi, care nu poate exercita in deplinătatea sa dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.
Fațâ de această situație de fapt si de drept, instanta apreciaza ca paratii au obligatia de a respecta dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului in litigiu motiv pentru care in temeiul art.129 al. 6 Cod proc. Civ. si art. 555C. civ. și art.1034 Cod pr.civ., va dispune evacuarea acestora din locuinta situată în com.Deveselu, str.Grădinarilor, nr……, jud.Olt
Față de modalitatea de soluționare acțiunii, reținând culpa procesuală a pârâților, în temeiul art. 453 alin. 1 raportat la dispozițiile art. 451 Cod procedură civilă instanța apreciază întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, urmând să îi oblige pe aceștia la plata sumei de 900 lei, din care suma de 100 de lei reprezentând taxa judiciara de timbru.
Postat 30.09.2015
← Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Furt comis de inculpaţi majori cu minori. Jurisprudență Furt → |
---|