Hotărâre AGA. Condiţii de formă privind convocatorul . Consecinţa nerespectării acestora.

Tribunalul Specializat ARGEŞ Sentinţă civilă nr. 137 din data de 25.04.2013

Hotărâre AGA. Condiții de formă privind convocatorul . Consecința nerespectării acestora.

În ipoteza în care convocarea primei adunări generale nu cuprinde ziua și ora pentru cea de-a doua adunare generală, în situația în care prima nu a putut avea loc, pentru a doua adunare generală este necesară respectarea procedurii de convocare prevăzută de art. 117 LSC cu mențiunea înserată în art.118 alin.3 LSC în sensul că, deși va trebui să se respecte procedura reglementată de art. 117 din Lege, termenul de 30 de zile stabilit la alin.2, va putea fi redus la 8 zile.

Sentința nr. 137/CC/25.04.2013 pronunțată în Dosar 1686/1259/2012

Reclamanta BIL, a chemat în judecată pe pârâta S.C. P S.A solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se pronunța, să constate nulitatea hotărârii nr.4 din data de 12.11.2012, hotărâre ce s-a luat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, publicată în Monitorul Oficial nr. X menționarea în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României - Partea a IV-a, a hotărârii ce va fi pronunțată.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art.132 din Legea nr.31/1990, legal timbrată, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr .4 din data de 12.11.2012 Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor , a S.C. P S.A întrunită la a doua ședință, s-a dispus asupra contractării unei linii de credit în sumă de 200.000 lei și a unui plafon de scrisori de garanței bancară în limita a 200.000 lei de la BRD-GSG și constituirea de garanții cu active proprietatea societății situate în ..... , împuternicirea administratorului unic la întocmirea actelor.

Reclamantul a arătat că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea normelor imperative ale legii.

Astfel, nulitatea absolută a hotărârii este susținută de următoarele motive:

1.Hotărârea a fost luată cu încălcarea formalităților de convocare prevăzute de art. 117 alin.3 LSC .

Potrivit acestui text, "Convocarea se publică în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a și în unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate";.

Se susține că pârâta nu a îndeplinit formalitatea de convocare , iar Consiliul de administrație a convocat adunarea generală pentru data de 10.11.2012, în convocator nefiind precizată data sedinței la a doua convocare, în cazul neîntrunirii cvorumului .

2. Al doilea motiv de nulitate, invocat, se referă la conținutul hotărârii, în sensul că nu se individualizează obiectul viitorului contract de ipotecă, nu se precizează care dintre activele societății sunt avute în vedere la constituirea garanției, astfel că se lasă administratorului posibilitatea de a dispune în mod discreționar asupra activelor și fondurilor societății.

Sub aspectul fondului, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că neconvocarea unui acționar nu atrage nulitatea absolută a hotărârii, art. 117 din Legea nr. 31/1990 reglemntează procedura convocării, fără a preciza sancțiunea nerespectării acesteia. În plus s-a arătat că au fost respectate prevederile legale, în sensul că a fost publicat convocatorul în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a și în ziarul "Adevărul";. La prima ședință nu s-a întrunit cvorumul, astfel că a doua ședință , cu aceeași ordine de zi a avut loc în prima zi lucrătoare ce a urmat , respectiv 12.11.2012.

În temeiul art. 172 Cod procedură civilă, la solicitarea instanței, pârâta a depus la dosar înscrisuri, respectiv procesul verbal de ședință, actul constitutiv al societății , lista acționarilor prezenți la adoptarea hotărârii atacate.

Deliberând cu prioritate asupra excepției, astfel cum cer dispozițiile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:

Cu privire la interesul reclamantei în promovarea acțiunii având ca obiect nulitatea absolută a Hotărârii AGA se rețin prevederile art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990,sunt în sensul că hotărârile adunării generale, contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Potrivit art.132 alin.3, când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.

Prin urmare, reclamanta, în calitate de acționar, are interesul legitim de a pune în discuție însăși valabilitatea unei hotărâri AGEA , prin solicitarea anulării acesteia pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 117 din Legea nr. 31/1990. Normele imperative prevăzute de lege ocrotesc un interes social și nu unul personal , nerespectarea acestora fiind de natură a determina și nulitatea absolută a actului adoptat în acest fel.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei interesului reclamantei în promovarea acțiunii.

Referitor la motivul de nulitate privind nerespectarea formalităților de convocare prin prisma dispozițiilor art.117 din Legea nr.31/1990, instanța reținute că susținerile din acțiune se confirmă.

Astfel, convocarea a fost emisă de către Consiliul de Administrație al societății, și vizează ședința AGEA din data de 10.11.2012. Nu a fost prevăzută în convocator data celei de-a doua convocări, în cazul neîntrunirii cvorumului prevăzut de lege. Convocatorul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a IV, nr. X

Art. 16 din actul constitutiv al societății , referitor la modalitatea de convocare, face trimitere la " respectarea legislației în vigoare"; .

Conform procesului verbal, la prima convocare nu a fost întrunit cvorumul prevăzut de lege și art. 16 din Actul constitutiv al societății , situație, în care sunt aplicabile dispozițiile art. 118 alin. 3 din LSC..

Textul de lege amintit are în vedere ipoteza în care la prima întrunire, adunarea generală nu a putut lucra în mod legal din caza neîntrunirii condițiilor de cvorum legal sau statutar și dacă în convocarea primei adunări s-a fixat ziua și ora și pentru cea de-a doua adunare , nu mai trebuie repetată procedura convocării prevăzută de art. 117 LSC .

per a contrario, în ipoteza în care convocarea primei adunări generale nu cuprinde ziua și ora pentru cea de-a doua adunare generală, în situația în care prima nu a putut avea loc, pentru a doua adunare generală este necesară respectarea procedurii de convocare prevăzută de art. 117 LSC cu mențiunea înserată în art.118 alin.3 LSC în sensul că, deși va trebui să se respecte procedura reglementată de art. 117 din Lege, termenul de 30 de zile stabilit la alin.2, va putea fi redus la 8 zile.

Instanța a constatat , din actele depuse, că în convocatorul publicat în Monitorul Oficial nu au fost stabilite ziua și ora și pentru cea de-a doua adunare , că prima adunare nu a putut avea loc, iar Hotărârea AGEA din data de 12.11.2012 a fost adoptată fără respectarea procedurii de convocare și a termnului stabilit prin art. 118 alin.3 din Legea nr. 31/1990.

Exercitarea dreptului de a participa la adunările generale constituie o chestiune intrinsec legată de dreptul acționarilor de a fi informați cu privire la desfășurarea unei adunări generale a societății în cauză, astfel că, legiuitorul societar , în această privință a reglementat amănunțit modurile de convocare și procedura convocării, iar nerespectarea acestei proceduri are drept consecință nulitatea hotărârilor adoptate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Hotărâre AGA. Condiţii de formă privind convocatorul . Consecinţa nerespectării acestora.