Imobil naţionalizat. Răspundere civilă delictuală. Despăgubiri
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 456/A din data de 10.09.2014
Pentru a fi reținută răspunderea civilă delictuală este necesar să fie îndeplinite patru condiții: existența unei fapte ilicite, vinovăția, prejudiciu și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Reclamanții au invocat fapta ilicită a pârâtei izvorâtă din încălcarea dreptului de proprietate, însă din starea de fapt reținută rezultă că până la restituirea imobilului de către Statul Român în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții sau autorii acestora nu pot invoca un drept de proprietate, deci nu pot invoca existența unui prejudiciu.
Chiar dacă s-ar putea reține, așa cum susțin reclamanții, o faptă ilicită încă de la data la care pârâta a pierdut dreptul de proprietate prin radierea dreptului înscris în cartea funciară, reclamanții nu pot invoca începând cu acea dată existența unui prejudiciu în patrimoniul lor prin lipsa de folosință a imobilului pentru simplul motiv că până la data de 21.03.2012 imobilul s-a aflat în patrimoniul Statului Român. Aceasta este data de la care sunt întrunite cele patru condiții cumulative prevăzute de art. 999 Cod civil, adică existența unei fapte ilicite (utilizarea de către pârâtă a unui imobil asupra căruia nu avea nici un drept), vinovăția (pârâta știa de faptul că nu mai are un drept asupra imobilului dar și faptul că autorii reclamanților notificaseră Statul Român pentru restituirea imobilului), prejudiciul (imposibilitatea de a exercita toate prerogativele dreptului de proprietate ca urmare a ocupării imobilului de către pârâtă) și legătura dintre fapta ilicită și prejudiciu.
- Legea nr. 10/2001: art. 24
- Codul civil: art. 998-999, art. 480
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 25.04.2013, reclamanții Ș. A. și Ș. E. R. au chemat în judecată pârâta S.C. R. S.A. Brașov, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 105.000 euro (echivalentul a 456.750 lei) cu titlu de daune interese reprezentând compensațiile datorate pentru lipsa de folosință a imobilului situat în xxx, imobil înscris în CF 5470 Reghin, nr. cadastral 395. Reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 290 din 13.04.2010, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, s-a dispus radierea dreptului de proprietate din cartea funciară asupra imobilului din litigiu, drept înscris în favoarea S.C. R. A. S.A. și, prin urmare, pârâta a pierdut dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
Ulterior, prin Dispoziția nr. 574 din 21.03.2013, primarul municipiului Reghin a dispus restituirea în natură a acestui imobil în favoarea domnilor G. S. - D. - G., G. B. -M. și G. D. - G., care, la rândul lor, au vândut imobilul reclamanților.
Deși pârâta a pierdut dreptul de proprietate prin decizia Curții de Apel Târgu-Mureș, predarea efectivă a imobilului către reclamanți s-a realizat doar la data de 12.03.2013, lipsind astfel reclamanții și autorii lor de posibilitatea de a beneficia de toate prerogativele dreptului de proprietate.
Pârâta, ocupând abuziv imobilul situat în xxx, trebuie să repare prejudiciul cauzat prin lipsirea adevăraților proprietari de exercițiul concret al dreptului de folosință și în raport cu valoarea chiriei percepută în zonă, de 10 euro/mp./lună, suma pe care pârâta trebuie să o plătească reclamanților este de 105.000 euro.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 480, 998, 999 cod civil și art. 453 din noul Cod de procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
În esență, pârâta a arătat că imobilul a fost predat reclamanților la prima solicitare a acestora, așa încât nu se poate invoca un prejudiciu. Hotărârea judecătorească invocată de reclamanți nu a dispus evacuarea pârâtei din imobil și, mai mult, dreptul de proprietate al Statului Român a fost transmis autorilor reclamanților abia în 21.03.2012.
Tribunalul Mureș, prin Sentința civilă nr. 2459 din 17.12.2013, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta la plata echivalentului în lei a sumei de 12.269,16 euro cu titlu de daune interese compensatorii pentru perioada 11.07.2012 - 12.03.2013. Totodată, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 17.591,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
În motivarea hotărârii judecătorești, Tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, prin Decizia civilă nr. 290 din 13.04.2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș a dispus radierea dreptului de proprietate al S.C. R. A. S.A. asupra imobilului aflat în litigiu și restabilirea situației anterioare în cartea funciară, adică reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român. Procedura de restituire în natură a imobilului către foștii proprietari s-a finalizat prin emiterea Dispoziției nr. 574 din 21.03.2012, de către primarul municipiului Reghin și, prin urmare, doar de la această dată se poate vorbi despre un drept de proprietate asupra imobilului, drept dobândit de succesorii defunctului G. M. - M..
Nevalabilitatea titlului în baza căruia S.C. R. A. S.A. s-a înscris în cartea funciară nu impune corelativ concluzia că la data a constatării nevalabilității acestui titlu s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea fostului proprietar.
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, dispoziția de restituire în natură a imobilelor naționalizate face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acesteia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu.
Reclamanții au devenit proprietari asupra imobilului doar odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 606 din 11.07.2012 și doar de la această dată pot pretinde că ar avea folosință asupra imobilului.
În condițiile în care în contractul de vânzare-cumpărare s-a prevăzut cedarea de către vânzători în favoarea reclamanților a dreptului de a obține reparații bănești pentru lipsă de folosință, momentul la care se pot considera reclamanții îndreptățiți la despăgubiri pentru lipsă de folosință este data de 21.03.2012.
Potrivit prevederilor art. 480 Cod civil, titularul dreptului de proprietate trebuie să poată dispune de toate atributele conferite de acest drept, iar, prin fapta sa, pârâta a cauzat un prejudiciu reclamanților. Caracterul ilicit al faptei pârâtei rezidă din aceea că, deși avea cunoștință de notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și de faptul că i-a fost radiat dreptul său de proprietate din cartea funciară, a continuat să folosească imobilul în lipsa oricărui titlu. Fapta ilicită a fost săvârșită de pârâtă din culpă, deoarece a cunoscut de existența notificării și de pierderea dreptului de proprietate.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat de fapta ilicită a pârâtei, acesta este de 1738,9 euro/lună, valoarea prejudiciului fiind determinată de expertul tehnic judiciar în raport cu spațiul utilizat de pârâtă și cu valoarea chiriei pentru imobilele aflate în aceeași zonă.
Concluziile expertului trebuie cenzurate și reținând tendința descrescătoare a prețurilor solicitate în ofertele de închiriere, precum și faptul că la stabilirea despăgubirilor nu pot fi avute în vedere oferte situate, temporal, anterior perioadei pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, reclamanții sunt îndreptățiți la o chirie de 944,99 euro/lună pentru spațiul comercial situat la parter și de 77,44 euro/lună pentru magaziile exterioare. Din calculul despăgubirilor stabilite de expert trebuie eliminate cele stabilite pentru pivniță în condițiile în care acest spațiu nu a fost special amenajat pentru a fi utilizat de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel atât reclamanții cât și pârâta.
Reclamanții au solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate și admiterea acțiunii în întregime, așa cum a fost ea formulată. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei pe fond și în apel.
În motivarea apelului reclamanții au arătat că, în mod eronat și nejustificat,instanța de fond a stabilit că daunele interese pot fi acordate doar începând cu data de 11.07.2012. De altfel chiar din cuprinsul hotărârii atacate se arată că aceste despăgubiri trebuie acordate pentru o perioadă mai mare, începând cu data de 21.03.2012. Despăgubirile trebuie acordate de la data pronunțării Deciziei civile nr. 290/R/2010 de către Curtea de Apel Târgu-Mureș, decizie irevocabilă prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei înscris nelegal în cartea funciară și prin urmare, perioada pentru care trebuiau acordate despăgubirile este cuprinsă între 13.04.2010 - 21.03.2013.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța de fond, în mod nejustificat, a cenzurat concluziile expertul judiciar eliminând din totalul despăgubirilor valoarea chiriei datorată pentru pivnița de 79,2 mp.
Reclamanții au fost lipsiți de folosința întregului imobil, inclusiv a pivniței, datorită atitudinii culpabile a pârâtei. În mod corect expertul a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor toate cele trei spații și astfel valoarea despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a imobilului este de 1738,9 euro/lună.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 411 alin. 1 și 2, art. 416 din noul Cod de procedură civilă.
La rândul său, pârâta S.C. R. S.A. a solicitat schimbarea hotărârii atacate, însă în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondate.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că instanța de fond a efectuat un calcul greșit la stabilirea despăgubirilor pentru daune compensatorii, în condițiile în care în dispozitivul hotărârii se precizează perioada pentru care se acordă despăgubirile ca fiind cuprinsă între 11.07.2012 - 12.03.2013, iar în considerente valoarea lunară a despăgubirilor este calculată în raport cu 12 luni și nu 8 luni, așa cum ar fi trebuit.
Pârâta consideră că hotărârea Tribunalului Mureș este nelegală și pentru că s-a reținut în mod eronat existența unei fapte ilicite în sarcina pârâtei, în condițiile în care la scurtă vreme după notificarea făcută de reclamanți, adică în luna februarie, imobilul a fost predat acestora.
Întinderea prejudiciului a fost greșit stabilită de către instanța de fond, valoarea acestuia a fost determinată în raport cu piața chiriilor pentru spațiile având ca destinație activități de comerț. Mai mult, cuantumul despăgubirilor a ținut cont doar de oferte, care, de obicei, sunt negociabile și se reduc cu cel puțin 50%.
În fine, instanța a avut în vedere întreg spațiul dobândit de către reclamanți, deși activitatea societății era desfășurată pe un spațiu mult mai mic.
Reclamanții au formulat întâmpinare la apelul pârâtei, cerând respingerea acestuia ca nefondat. În esență, reclamanții au arătat că au fost lipsiți în mod abuziv și nelegal de folosința imobilului în litigiu ca urmare a acțiunilor nelegale ale pârâtei, acțiuni ce au vizat, pe de o parte, evidențierea în cartea funciară a unui drept de proprietate, drept ce a fost ulterior anulat printr-o hotărâre judecătorească, iar, pe de altă parte, ocuparea fără nici un titlu a imobilului.
Instanța de fond în mod corect a constatat că pârâta a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii în condițiile în care aceasta avea cunoștință de notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001, emiterea dispoziției de restituire fiind împiedicată în mod culpabil de atitudinea și acțiunile pârâtei.
La rândul său, pârâta S.C. R. S.A. a formulat întâmpinare la apelul reclamanților, în care, reiterând argumentele expuse în chiar apelul formulat, a apreciat că apelul părții adverse nu poate fi primit.
Verificând hotărârea atacată, Curtea a reținut următoarele:
În fapt, așa cum a reținut, de altfel, și instanța de fond, imobilul în litigiu a făcut obiectul naționalizării și, în urma transmiterilor succesive, acesta a fost înscris în CF 5470 Reghin, nr. top 395 în favoarea S.C. R. A. S.A. (a se vedea considerentele Sentinței civile nr. 609/2007 a Judecătoriei Reghin, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 290/R/2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș).
Dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost radiat din cartea funciară și s-a dispus restabilirea situației anterioare, Statul Român fiind înscris ca proprietar al imobilului.
În baza notificării formulate de G. M. - M., Primăria Reghin, prin primar, în calitate de deținător al imobilului, a dispus, prin Dispoziția nr. 575 din 21.03.2012, restituirea în natură în favoarea fostului proprietar, mai exact moștenitorilor acestuia.
În aceeași zi, imobilul este scriptic predat moștenitorilor, care, ulterior, se înscriu în cartea funciară și prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 606/11.07.2012, îl înstrăinează celor doi reclamanți. Prin același act autentic reclamanții dobândesc și dreptul de a încasa toate daunele interese pentru lipsa de folosință a imobilului. Reclamanții și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate prin încheierea de carte funciară nr. 21646 din 13.07.2012.
Așadar, Curtea a reținut că, la data de 13.04.2010, prin decizia irevocabilă pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, pârâta a pierdut dreptul de proprietate, acest drept fiind înscris în favoarea Statului Român. La rândul său Statul Român a transmis dreptul de proprietate autorilor reclamanților la data de 21.03.2012.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea arătând că prin fapta ilicită a pârâtei li s-a cauzat un prejudiciu, mai exact că prin lipsirea reclamanților și a autorilor acestora de unul din prerogativele dreptului de proprietate, pârâta a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu iar acest prejudiciu este echivalentul chiriei pe care reclamanții ar fi putut-o încasa.
Instanța de fond a stabilit în dispozitivul hotărârii că valoarea despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților este de 12.269,16 euro pentru perioada cuprinsă între 11.07.2012 și 12.03.2013.
Între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia există o inadvertență, în condițiile în care, la pagina 5, alineatul 5, instanța de fond concluzionează că perioada pentru care trebuie acordate despăgubirile începe la 21.03.2012, adică de la data restituirii imobilului în temeiul Legii nr.10/2001.
Sub acest aspect, Curtea a apreciat că apelul reclamanților este întemeiat, în condițiile în care, potrivit art. 425 alin. 1 lit. b din noul Cod de procedură civilă, considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pentru care a fost pronunțată soluția.
Pârâta S.C. R. S.A., deși face trimitere la această stare de fapt reținută de instanța de fond, nu face din aceasta o critică a legalității hotărârii, ci doar un argument în plus pentru a cere respingerea cererii de chemare în judecată.
Așa cum s-a arătat deja, reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 480, 998 și 999 Cod civil. Reclamanții susțin că pârâta le-a încălcat dreptul lor de proprietate și că prin această faptă le-a fost cauzat un prejudiciu. Normele vechiului Cod civil prevăzute la art. 998 și 999 stabilesc că cel care prin fapta ilicită cauzează altei persoane un prejudiciu, cu intenție sau din culpă, este obligat să-l repare.
Pentru a fi reținută răspunderea civilă delictuală este necesar să fie îndeplinite patru condiții: existența unei fapte ilicite, vinovăția, prejudiciu și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Reclamanții au invocat fapta ilicită a pârâtei izvorâtă din încălcarea dreptului de proprietate, însă din starea de fapt reținută rezultă că până la restituirea imobilului de către Statul Român în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții sau autorii acestora nu pot invoca un drept de proprietate, deci nu pot invoca existența unui prejudiciu.
Chiar dacă s-ar putea reține, așa cum susțin reclamanții, o faptă ilicită încă de la data la care pârâta a pierdut dreptul de proprietate prin radierea dreptului înscris în cartea funciară, reclamanții nu pot invoca începând cu acea dată existența unui prejudiciu în patrimoniul lor prin lipsa de folosință a imobilului pentru simplul motiv că până la data de 21.03.2012 imobilul s-a aflat în patrimoniul Statului Român. Aceasta este data de la care sunt întrunite cele patru condiții cumulative prevăzute de art. 999 Cod civil, adică existența unei fapte ilicite (utilizarea de către pârâtă a unui imobil asupra căruia nu avea nici un drept), vinovăția (pârâta știa de faptul că nu mai are un drept asupra imobilului dar și faptul că autorii reclamanților notificaseră Statul Român pentru restituirea imobilului), prejudiciul (imposibilitatea de a exercita toate prerogativele dreptului de proprietate ca urmare a ocupării imobilului de către pârâtă) și legătura dintre fapta ilicită și prejudiciu.
La rândul său, pârâta s-a apărat în cursul judecății și apoi a criticat hotărârea instanței de fond spunând că nu există o faptă ilicită, deoarece a eliberat imobilul imediat ce reclamanții au notificat-o.
Cu rezerva acelor neconcordanțe între dispozitiv și considerentele hotărârii, instanța de fond a dezlegat corect acest aspect reținând că, în cazul de față, pârâta nu a acționat cu bună-credință și îmbrăcând forma culpei, a refuzat să părăsească imobilul situat în xxx, deși nu mai avea un titlu asupra acestui imobil. Mai mult, așa cum susțineau reclamanții, fapt necontestat de pârâtă, aceasta avea cunoștință de existența unor proceduri desfășurate în temeiul Legii nr. 10/2001. Pârâta trebuia să elibereze imobilul de îndată ce a pierdut orice titlu asupra acestuia și nu să aștepte notificarea depusă de reclamanți.
Pe de altă parte, reclamanții nu pot invoca un prejudiciu decât la momentul la care dreptul lor ori al autorilor lor a fost recunoscut prin dispoziția de restituire emisă de primarul municipiului Reghin, în temeiul Legii nr. 10/2001.
În altă ordine de idei, atât reclamanții cât și pârâta au criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul cuantificării despăgubirilor acordate. Pentru determinarea acestora instanța a dispus efectuarea unei expertize, iar concluziile expertului au fost cenzurate.
Reclamanții au apreciat că, în mod eronat, instanța de fond nu a avut în vedere ofertele de închiriere pentru anul 2011. Critica este nefondată pentru că, așa cum de altfel s-a și reținut, instanța de judecată trebuie să stabilească cuantumul despăgubirilor în raport cu perioada pentru care, așa cum s-a reținut anterior, reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri. Sub acest aspect, ofertele din anul 2011 nu sunt relevante.
De asemenea, reclamanții au considerat hotărârea instanței de fond netemeinică pentru că nu au avut în vedere toate spațiile ocupate de către pârâtă.
Așa cum s-a menționat deja de către instanța de fond, prejudiciul pe care pârâta trebuie să-l repare trebuie să aibă în vedere fapta ilicită a acesteia, adică ocuparea imobilului deținut de reclamanți, ori, probele aflate la dosar nu au dovedit că pârâta ar fi ocupat și pivnița, reținându-se de către Tribunalul Mureș că spațiul nu a fost special amenajat în vederea utilizării lui de către pârâtă.
La rândul său, pârâta a afirmat, fără însă să dovedească, faptul că nu se poate pune semnul de egalitate între ofertele de închiriere și valoarea la care se încheie contractele de închiriere pentru spații asemănătoare celui ocupat de pârâtă.
Așa cum bine se cunoaște, oricine face o afirmație în fața instanței are obligația să o dovedească, ori, cel puțin sub acest aspect, pârâta s-a limitat doar la a face o afirmație, fără însă să o dovedească.
Nici afirmația potrivit căreia imobilul în litigiu nu ar avea un vad comercial corespunzător valoros nu a fost dovedită.
Instanța de fond a avut în vedere concluziile expertului tehnic judiciar, cenzurându-le doar în ceea ce privește valorile chiriilor anterior perioadei luate în discuție și cu eliminarea spațiului apreciat de instanță că nu a fost ocupat de către pârâtă.
Față de toate cele reținute, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, Curtea a admis în parte doar apelul reclamanților și doar sub aspectul criticilor privind perioada de timp pentru care s-a reținut în dispozitivul hotărârii că se acordă despăgubiri.
În cererea de apel reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, însă, deși apelul acestora este în parte întemeiat, la dosar nu au fost depuse dovezi privind onorariul avocațial.
Pe de altă parte, Curtea a reținut că din toate criticile formulate de reclamanți sunt întemeiate doar cele care vizează neconcordanța dintre dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia, critici care nu au făcut obiectul stabilirii unor taxe judiciare de timbru.
Față de cele două aspecte, nedovedirea cheltuielilor privind onorariul avocațial și faptul că aceste critici nu au fost avute în vedere la stabilirea taxei judiciare de timbru, instanța a acordat cheltuieli de judecată în apel.
| ← Cerere privind repararea integrală a prejudiciului cauzat ca... | Acţiune în repararea prejudiciului. Jurisprudență... → |
|---|
