Cerere privind repararea integrală a prejudiciului cauzat ca urmare a întârzierii continue a efectuării plăţilor drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Prescripţie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 452/A din data de 10.09.2014
Dobânzile de întârziere, prevăzute de art. 1088 Cod civil, fiind prestații succesive, în sensul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, potrivit acestui text se stinge printr-o prescripție deosebită.
Aceasta înseamnă că dreptul la acțiune, pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea executării plății drepturilor bănești, se naște pentru fiecare lună de întârziere a plății, conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
- Decretul nr. 167/1958: art. 12, art. 7;
- Decizia ÎCCJ nr. 2/2014;
- O.U.G. nr. 71/2009: art. 1 alin. 1.
Prin sentința civilă nr. 210 din 11.02.2014 a Tribunalului Mureș s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. și B. V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Finanțelor Publice, ca prescrisă.
În considerentele hotărârii s-au reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a reținut că acțiunea reclamanților are ca obiect cererea de obligare a pârâților din dosarele în care au fost pronunțate sentințele enumerate în acțiune la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentințele civile arătate mai sus. Această cerere are un caracter accesoriu față de cererile de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești (cereri care au făcut obiectul dosarelor amintite). Drept urmare, instanța apreciază că în această cerere, formulată împotriva acelorași pârâți ca cei din dosarele amintite, au calitate procesuală pasivă toți pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că aceasta este întemeiată din următoarele motive:
Prin Sentința Civilă nr. 667/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 2782/117/2007 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1108/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamanților (printre care și reclamanții G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. și B. V.) a sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 01.01.2005 și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin Sentința Civilă nr. 2342/03.12.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 3911/117/2007 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1542/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților (printre care și reclamanții G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N. și F. G.) a sporului de confidențialitate de 15% începând cu luna august 2004 și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin Sentința Civilă nr. 225/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4600/117/2007 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1160/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților (printre care și reclamanții G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S. și T. D.) a diferențelor salariale pentru funcționari publici până la zi și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin Sentința Civilă nr. 1628/CM/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 1623/117/2008 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 607/R-CM/2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, instanța a obligat pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților (printre care și reclamanții G. N., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. și B. V.) a celor 3 tranșe a creșterilor salariale prevăzute de art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 10/2007 începând cu data de 01.01.2007, 01.03.2007 și 01.10.2007, sume actualizate cu indicele de inflație, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin Sentința Civilă nr. 398/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4779/117/2007 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 896/R/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților (printre care și reclamanții G. N. și S. M.) a diferențelor salariale rezultate din diferența de indemnizație de conducere în cuantum de 10% începând cu data de 01.11.2004 până la zi și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin Sentința Civilă nr. 4002/22.11.2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1839/117/2010 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1691/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților (printre care și reclamantul G. N.) a sporului de instanță în cuantum de 7% începând cu data de 10.11.2008 și până la data de 01.01.2010, sume actualizate cu indicele de inflație, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin Sentința Civilă nr. 239/18.01.2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 7751/117/2010 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1806/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților (printre care și reclamanții S. M., K. G., M. Z.) a sporului de instanță în cuantum de 7% începând cu data de 18.04.2008 și până la data de 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin Sentința Civilă nr. 2187/21.09.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 2947/117/2009 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 475/R/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților (printre care și reclamanții T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. și B. V.) a sporului de instanță în cuantum de 5% începând cu data de 18.04.2008 la zi și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Prin Sentința Civilă nr. 937/21.02.2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1047/117/2010* și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 3445/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților (printre care și reclamanții G. N., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. și B. V.) a drepturilor bănești reprezentând diferența salarială dintre indemnizația acestora și cea a funcției similare de la DNA și DIICOT începând cu data de 12.02.2007 și până la data de 11.11.2009, sume actualizate cu indicele de inflație, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentințele civile arătate mai sus are un caracter accesoriu față de cererile de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești (fie și doar un rest al acestora, cum este cazul în speță). De aceea, instanța a preciat că această cerere este supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește.
Fie că acest temei este dat de art. 1 și 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, fie de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (art. 268, în noua numerotare), termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune s-a împlinim în cazul tuturor drepturilor bănești a căror actualizare se dorește (deci și a sumelor rămase neachitate din aceste drepturi bănești obținute prin sentințele arătate mai sus).
În concluzie, instanța a apreciat că dacă dreptul material la o acțiune având ca obiect drepturile bănești pentru perioadele indicate în sentințele de mai sus ar fi prescris, atunci și cererea având ca obiect plata dobânzilor legale aferente acestor sume este prescrisă.
Prin opinia separată s-a apreciat că soluția legală și temeinică în cauză ar fi fost respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile calculate pe ultimii 3 ani anteriori datei introducerii acțiunii și în continuare, pentru considerentele prezentate în continuare.
Acțiunea dedusă judecății trebuie apreciată prin prisma Deciziei nr. 2/17 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe cale recursului în interesul legii.
Din moment ce dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr.71/2009 suspendă plata drepturilor principale și stabilește termene legale eșalonate de grație pentru plata drepturilor principale, care astfel sunt scadente de la date diferite, (unele care nici nu s-au împlinit încă), rezultă că trebuie decelat, pentru fiecare din datele de scadență diferite, regulile aplicabile.
Reclamanții au formulat o acțiune având ca obiect repararea prejudiciului cauzat ca urmare a întârzierii continue a executării plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, prejudiciu egal cu dobânda legală, invocând prevederile art.998 cod civil (de la 1864) și art.16 din Noul Cod civil.
Este de remarcat faptul că executarea acestor hotărâri judecătorești a fost suspendată de drept, conform dispozițiilor art.1 alin. 2 din O.U.G. nr.71/2009, reclamanții suferind în mod continuu prejudicii materiale, cauzate de întârzierea executării drepturilor bănești respective.
Dispozițiile art.1 alin.3 și art.2 din O.G. nr.13/2011 cuantifică prejudiciul suferit de reclamanți, definind dobânzile penalizatoare, egale cu dobânda legală, datorate până la executarea efectivă și integrală a debitului.
De asemenea, dreptul la acțiune, pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea executării plății drepturilor bănești, se naște pentru fiecare lună de întârziere a plății, motiv pentru care prescripția începe să curgă de la data nașterii acestui drept la acțiune, conform dispozițiilor art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958. Într-adevăr, fiind vorba de prejudicii succesive în timp, lunare, debitorii trebuie să le repare prin prestații de plată succesive, devenind aplicabil și principiul cuprins în art.12 din Decretul nr.167/1958.
Reclamanților nu li se pot opune prevederile art. 1 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, deoarece dreptul principal (dreptul bănesc acordat prin hotărârile judecătorești invocate) nu s-a stins prin prescripție, acțiunea în realizarea dreptului principal nefiind respinsă ca prescrisă. Dimpotrivă, dreptul principal a fost ocrotit pe cale judiciară, statuându-se prin hotărâri judecătorești obligații de plată corespunzătoare. Însă aceste hotărâri judecătorești nu sunt puse în executare, cauzându-se prejudicii materiale reclamanților, prin întârzierea plăților cuvenite.
Mai mult, cursul prescripției a fost întrerupt, conform art. 16-17 din Decretul nr.167/1958, deoarece drepturile principale au fost recunoscute expres prin O.U.G. nr.71/2009, fiind începută și executarea acestora.
În consecință, reclamanților nu li se poate încălca dreptul la acces la instanță, garantat de art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, drept recunoscut inclusiv pentru a obține pe cale judiciară repararea prejudiciului cauzat prin suspendarea executării hotărârilor judecătorești, prejudicii succesive în timp, care continuă și în prezent.
Prescripția extinctivă, în cauza de față, nu poate reprezenta o limitare a dreptului la acces la instanță, care să urmărească un scop legitim și să presupună un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. Dimpotrivă, această restricție aplicată reclamanților limitează accesul acestora la instanță într-o manieră care atinge dreptul la acces în însăși substanța sa, deoarece îi lipsește pe reclamanți de posibilitatea clară și concretă de a avea acces la o instanță care să statueze asupra fondului contestațiilor lor referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil, și anume, asupra reparării prejudiciilor cauzate prin întârzierea continuă a executării hotărârilor judecătorești care au fost pronunțate în favoarea reclamanților. Considerentele hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțate în cauzele Vișan împotriva României și Șega împotriva României, rămân valabile "mutatis mutandis";.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G., B. V., solicitând instanței să respingă excepția prescripției dreptului la acțiune și să se constate că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, cu consecința anulării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea cererii s-au arătat următoarele:
Prima instanță a soluționat greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune. Astfel, așa cum rezultă din cererea formulată, apelanții au solicitat obligarea pârâților intimați la plata dobânzii calculată începând cu data scadenței și până la plata efectivă a sumelor datorate, obligarea pârâtului intimat de rândul 4 să aloce sumele necesare efectuării plății, iar în subsidiar dobânda legală la debitele restante calculată pe ultimii 3 ani și în continuare, de la momentul înregistrării acțiunii până la plata efectivă a tuturor sumelor datorate.
Astfel, prin hotărârile judecătorești menționate pârâții au fost obligați la plata către reclamanți a unor drepturi de natură salarială, al căror cuantum urma a fi actualizat cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică la momentul plății lor, conform art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009.
Actualizarea cuantumului cu indicele prețurilor de consum asigură păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești prin raportare la prețurile principalelor bunuri de consum, însă această actualizare nu exclude perceperea de către reclamanții creditori, a daunelor-interese moratorii egale cu dobânda legală, respectiv remuneratorie de la 1 septembrie 2011, cuvenite pentru lipsa de folosință a sumelor datorate de pârâții de ordin 1-3. Daunele-interese moratorii respective li se cuvin în temeiul art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv în temeiul art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 (noul Cod civil) astfel cum aceste dispoziții au fost interpretate cu forță obligatorie prin decizia nr. 2/17 februarie 2014, pronunțată de Completul competent sa judece recursul în interesul legii al înaltei Curți de Casație și Justiție a României în dosarul nr. 21/2013.
Începând cu data de 1 septembrie 2011, dobânda cuvenită este dobânda remuneratorie, care, conform art. 1 alin. 2 din acest act normativ, este dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței.
Așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia arătată în paragraful anterior, au solicitat daune-interese moratorii egale cu dobânda legală, respectiv remuneratorie, sumele de bani cuvenite pentru lipsa de folosință a sumelor datorate de pârâții intimați în temeiul titlurilor executorii mai sus arătate.
Astfel, în baza hotărârilor judecătorești, erau îndreptățiți la plata unor sume de bani exigibile la data pronunțării fiecărei hotărâri, conform art. 274 din Codul muncii.
Dispozițiile art. 1088 din Codul civil de la 1864 permit devansarea momentului de la care ni se cuvin daunele interese moratorii respective până la momentul sesizării instanței cu fiecare dintre cele trei cereri care au stat la baza pronunțării hotărârilor care constituie titlurile noastre executorii.
Prin urmare, nu au solicitat dobânzi - fructe civile ale sumelor acordate prin cele trei titluri executorii, care, având caracter accesoriu creanțelor, ar fi prescrise, ci daune-interese moratorii calculate în mod similar cu dobânda legală, respectiv remuneratorie, pentru lipsirea noastră de folosința sumelor acordate prin titlurile executorii începând cu datele sesizării instanțelor cu cele trei cereri.
Fiind titularii unor drepturi de creanță acordate prin titluri executorii, în absența adoptării OUG nr. 71/2009, reclamanții au fi avut posibilitatea de pune în executare silită aceste titluri, însă exercițiul dreptului lor de a valorifica în plan execuțional creanțele a fost suspendat prin art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009 (menținut în toate formele actualizate ale ordonanței).
Prin urmare, în condițiile în care exercițiul dreptului de a porni executarea silită a fost suspendat, art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009 a suspendat începând cu 18 iunie 2009 și curgerea termenului de prescripție pentru fiecare dintre daunele-interese moratorii cuvenite, care se câștigă zi cu zi, conform modalității legale de câștigare a dobânzii legale, respectiv remuneratorii.
În mod similar, în conformitate cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fiind vorba despre prestații succesive ale pârâților debitori, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În același sens, plata voluntară fracționată și eșalonată a creanțelor de către debitori, cu respectarea art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, reprezintă o recunoaștere voluntară, atât a dreptului de creanță, cât și a dreptului la daune interese (rezultat din plata fracționată și eșalonată), conform art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Faptul că debitorii beneficiază de o eșalonare a plății obligațiilor lor pecuniare conform OUG nr. 71/2009 nu îi exonerează de obligația de plată a daunelor-interese aferente acestor sume, care li se cuvin pentru lipsa folosinței capitalului pe durata eșalonării.
În aceste circumstanțe, dat fiind faptul că la data la care au formulat acțiunile care au fost soluționate prin pronunțarea titlurilor executorii invocate, nu aveau cum să anticipeze faptul că legiuitorul va interveni în procedura de executare a titlurilor executorii și va legifera plata eșalonată pe o durată foarte îndelungată a drepturilor salariale care li se cuvin. Pe de altă parte, la acea dată au avut în vedere dispozițiile art. 274 C. muncii, dispozițiile art. 278 pct. 8 si art. 374 alin. (2) C. pr. civ., care le confereau dreptul de a încasa cu celeritate drepturile care li se cuveneau, acesta fiind motivul pentru care nu au solicitat dobânda, respectiv daune interese.
Prin întâmpinarea formulată la data de 16 mai 2014, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat în principal respingerea apelului declarat, arătând că sunt incidente prevederile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 și că acțiunea privind un drept accesoriu s-a prescris odată cu dreptul la acțiune privind un drept principal.
S-a mai arătat că legea consacră și un alt principiu, și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă - art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Prin întâmpinarea depusă la data de 28 mai 2015, pârâtul Curtea de Apel Cluj, a solicitat respingerea apelului declarat, precizând că dobânda legală se solicită în aceleași condiții, inclusiv termenul de prescripție ca și debitul principal.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv prevăzut de art. 476 - 478 Cod procedură civilă, instanța a constatat că apelul declarat este fondat din următoarele considerente:
Reclamanții au formulat o acțiune având ca obiect repararea integrală a prejudiciului cauzat ca urmare a întârzierii continue a executării plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, prejudiciu egal cu dobânda legală, respectiv prețul lipsei de folosință, întemeiat pe prevederile art. 998 Cod civil, art. 1088 Cod civil și art. 16 din Noul Cod procedură civilă.
Cauza dedusă judecății trebuie apreciată prin prisma Deciziei nr. 2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acest sens s-a arătat că măsurile dispuse prin OUG nr. 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a intervenit în faza executării silite.
Pe durata suspendării executării silite dobânda curge, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
Ceea ce se amână ori se împiedică este în realitate executarea silită a creanței consfințite prin titlu executoriu iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Cu alte cuvinte, dreptul principal nu s-a stins prin prescripție, dimpotrivă, a fost ocrotit pe cale judiciară, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Mai mult, din cele arătate rezultă că dobânzile de întârziere, prevăzute de art. 1088 Cod civil, fiind prestații succesive, în sensul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, potrivit acestui text se stinge printr-o prescripție deosebită.
Aceasta înseamnă că dreptul la acțiune, pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea executării plății drepturilor bănești, se naște pentru fiecare lună de întârziere a plății, conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
De asemenea, cursul prescripției a fost întrerupt, conform art. 16 - 17 din Decretul nr. 167/1958, deoarece drepturile principale au fost recunoscute expres prin OUG nr. 71/2009, fiind începută și executarea acestora.
S-a avut în vedere de asemenea, practica judiciară în materie, respectiv Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Comercială, potrivit căreia "termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii.
Prin Decizia nr. 3537/9.09.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 4 din Legea nr. 287/2009 precum și cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului cod civil, sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Prin urmare, cu atât mai mult aceste dispoziții devin incidente pentru o prescripție extinctivă, invocată pentru o situație în întregime încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, întrucât normele juridice nu se pot aplica retroactiv.
În ceea ce privește neregularitățile procedurale invocate, s-a constatat că vătămarea drepturilor a fost înlăturată, întrucât sentința civilă pronunțată a fost anulată.
Față de cele ce preced, s-a constatat că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului iar reclamanții au solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel încât, în baza art. 480 pct. 3 Cod procedură civilă, s-a admis apelul declarat, s-a anulat hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Mureș pentru rejudecarea fondului.
| ← Conflict de competenţă. Anularea Hotărârii Adunării... | Imobil naţionalizat. Răspundere civilă delictuală. Despăgubiri → |
|---|
