Fond funciar. art. iii din legea nr. 169/1997. calitate procesuală activă

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 438/A din data de 04.10.2017

Potrivit prevederilor art. III alin 2 din Legea nr. 169/1997: "Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor de judecătorești de drept comun";.

Conform art. III alin. 2 din legea nr. 169/1997, nulitatea absolută poate fi invocată de "primar, prefect…. și de alte persoane care justifică un interes legitim";, astfel că legiuitorul a stabilit categoria persoanelor legitimate a formula acțiunea în constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate.

Interesul care justifică demersul trebuie să fie legitim, adică îndreptățit și protejat de lege, născut și actual, personal și direct.

Reclamantul H. V. nu are calitatea cerută de lege pentru a fi titularul acțiunii în constatarea nulității absolute, întrucât nu a dovedit un interes "născut și actual"; deoarece nu opune pârâtei, la rândul său, un drept real concurent, de natura celui contestat.

Prin urmare, reclamantul H. V. nu justifică un interes actual în sensul art. III din Legea nr. 169/1997, apt de a-i susține calitatea procesuală activă în acțiunea în nulitatea absolută a titlului de proprietate atacat

Prin sentința civilă nr. 450/13.03.2017 și a încheierii din 28.02.2017, pronunțate de către Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 1752/336/2016 s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Rona de Sus prin Primar și H. V. în contradictoriu cu pârâții B. M., Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Poienile de Sub Munte, si Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Maramureș și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a Procesului- verbal de punere în posesie datat 9.12.2006 si a Titlului de Proprietate nr. 45878/4 din 10.01.2007 emise pe numele pârâtului B. M cu privire la suprafața de 21,8588 ha care se suprapune peste proprietatea reclamantei Comuna Rona de Sus, înscrisă în 50522 comuna Poienile de sub Munte (CF vechi 5739) nr. top 4638/2/1 în suprafață totală de 590.000 mp în muntele Lutoasa identificată în schița Anexa nr. 1 a Raportului de expertiză întocmit de expert Zlampareț Ioan; s-a dispus anularea în parte a procesului verbal de punere în posesie din 9.12.2006 și în parte a Titlului de proprietate nr. 45878/4 din 10.01.2007 emise pe numele pârâtului B.M. cu privire la suprafața de teren sus-menționată.

S-a respins cererea reconvențională precizată și completată formulată de pârâtul B. M pe excepția autorității de lucru judecat.

S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului H. V. și lipsei calității de reprezentant al apărătorului ales al UAT Comuna Rona de Sus.

A fost obligat pârâtul B. M să plătească reclamantului H. V. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență, următoarele: În ceea ce privește excepțiile invocate, cu privire la care s-a pronunțat în ședința publică din 28.02.2017, aspecte consemnate în practicaua încheierii ședinței publice din 28.02.2017 și reluate în sentința civilă nr. 450/13.03.2017, prima instanță a reținut că potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În speță, pârâtul B. M a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului H. V. și lipsei calității de reprezentant al apărătorului ales al reclamantei UAT comuna Rona de Sus.

Reclamanta UAT Comuna Rona de Sus a invocat excepția autorității de lucru judecat față de cererea reconvențională formulată de pârât.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantului H. V. , aceasta trebuie raportată la dispozițiile art. III al. 2 ind. 1 din Legea 169/1997 modificată prin Titlul V pct. 3 din Legea 247/2005 și art. 33 Cod procedură civilă. Astfel, nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim.

Din conținutul art. 33 Cod procedură civilă rezultă că interesul trebuie să fie unul legitim, personal și direct, născut și actual. Pentru ca interesul să fie legitim trebuie să urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes ocrotit de lege. Interesul este personal și direct atunci când efectele admiterii cererii se produc nemijlocit în patrimoniul celui care o promovează. Interesul trebuie să fie actual întrucât unul trecut sau unul eventual, nu poate fi considerat valabil.

Reclamantul H. V. este titularul contractului de închiriere a pășunii comunale "Lutoasa"; încheiat la 24.04.2012 cu Consiliul Local Rona de Sus.

Suprafața de 21,8588 ha ce constituie obiectul litigiului de față se află în posesia sa. Cu privire la acest teren a depus cereri de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pentru campaniile 2012-2016 la APIA Sighetu Marmației , la fel procedând și pârâtul B. M.

Prin cererea înregistrată sub nr. 2651/100/2012la Tribunalul Maramureș, B.M. a solicitat anularea Hot. Cons. Local Rona de Sus nr. 8/30.03.2012 prin care s-a închiriat suprafața de 50 ha pășune "Lutoasa"; reclamantului H. V..

Prin sentința civilă 4302/4.11.2015 , acțiunea a fost respinsă. Prin urmare nu se poate susține că reclamantul H. V. nu are un interes în promovarea acțiunii de față și implicit calitatea procesuală activă.

În ceea ce privește calitatea de reprezentant al apărătorului ales al UAT Comuna Rona de Sus, aceasta este dată de împuternicirea avocațială nr. 105/2016 și acțiunea însușită de primar.

Primarul este cel care reprezintă Unitatea administrativă și în lipsa unor cheltuieli care s-ar face cu asistența juridică cum este în cauza de față, nu este necesară hotărârea Cons. Local. Prin urmare și această excepție a fost respinsă.

Excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanta UAT Rona de Sus în ceea ce privește cererea reconvențională , este întemeiată.

Potrivit art. 430 al. 1 și 2 C.proc.civ. hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte, fondul procesului, are de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Art. 431 al. 1 C.proc.civ. prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Securitatea raporturilor juridice și procesuale împiedică prin aplicarea principiului puterii lucrului judecat, nu numai judecarea din nou a unui proces terminat dar și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești. Astfel, drepturile recunoscute deja printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară.

Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni , nu este nevoie ca acesta să fie formulat în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni.

În speță, prin acțiunea civilă înregistrată inițial sub nr. 3090/336/2010 la Judecătoria Vișeu de Sus și sub nr. 6695/197/2012 la Judecătoria Brașov ca urmare a strămutării cauzei, pârâtul reclamant de față B. M. în contradictoriu cu Comuna Rona de Sus, Comisia Locală Poienile de sub Munte și Comisia Județeană Maramureș a solicitat 1. să constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis în favoarea Comunei Rona de Sus în ceea ce privește suprafața de 34,5 ha de natură pășune alpină în locul numit "Crucea Lutoasei"; din hotarul Poienile de sub Munte; 2. să dispună rectificarea CF 5739 nr. top. 4638/1/1 și top. 4638/2/2 în sensul radierii dreptului de proprietate a comunei Rona de Sus cu restabilirea situației anterioare de carte funciară; 3. să dispună întabularea în evidențele CF ale reclamantului în baza titlului de proprietate nr. 45878/4 din 10.01.2007 a suprafeței de 34,5 ha teren de natură pășune alpină în locul numit Crucea Lutoasei înscris în CF 999 top. 4638 Poienile de sub Munte .

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. III din Legea 169/1997 și a fost motivată în esență prin aceea că UAT Rona de Sus nu a deținut niciodată teren pe respectivul amplasament pe care a fost pusă în posesie, iar vechiul amplasament îi aparține , fiind la rândul lui pus în posesie și având titlu de proprietate.

Raportul de expertiză T.o-judiciară întocmit în cauză a concluzionat că între terenul atribuit pârâtului-reclamant B.M. și terenul atribuit comunei Rona de Sus există o suprapunere de 21,8588 ha.

Prin sentința civilă nr. 3483/20.03.2014 a Judecătoriei Brașov a fost respinsă acțiunea.

În recurs, s-a invocat din nou nelegalitatea titlului de proprietate (emiterea lui cu încălcarea dispozițiilor legilor fondului funciar) precum și "locația în care s-a realizat punerea în posesie";.

Prin Decizia civilă nr. 193/R/9.04.2015 a Tribunalului Brașov a fost respins recursul.

Prin cererea reconvențională, pârâtul reclamant B. M. a solicitat 1.să se anuleze în parte procesul-verbal de punere în posesie nr. 48/31.01.2003 a UAT Comuna Rona de Sus pentru suprafața de 21,8588 ha teren poziționată greșit în trupul de pășune "Crucea Lutoasei";; 2. să se modifice amplasamentul suprafeței de 21,8588 ha din cea de 102 ha inclusiv în T.P 1948/16.05.2003 identificat greșit ca aferentă nr. top. 4638/2 Poienile de sub Munte și să dispună repoziționarea topografică a acesteia în trupurile de pășune "Piciorul Lutoasei"; și "Dosul Lutoasei/Grehot"; cu consecința efectuării operațiunilor de carte funciară ce se vor impune; 3. modificarea T.P 1948/16.05.2003 sub aspectul amplasamentului suprafeței de 21,8588 ha teren din cea de 102 ha identificată greșit prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 48/31.01.2003 pe un alt amplasament(filele 153-154 și fila 230).

Este lesne de constatat, mai ales că se prevalează de aceeași argumentație referitoare la toponimia locului "Piciorul Lutoasei";, "Lutoasa Cruce"; și "Dosul Lutoasei"; analizat în dosarul 6695/197/2012 al Judecătoriei Brașov, că pârâtul reclamant urmărește același scop. Apoi, formularea petitului doi al cererii"; să se dispună repoziționarea topografică";, "cu consecința efectuării operațiunilor de carte funciară ce se vor impune "este de fapt o rectificare a înscrieri în CF a dreptului reclamantei-pârâte.

La termenul din 28.02.2017, instanța a respins excepțiile invocate de pârâtul reclamant și a admis excepția reclamantei pârâte , la același termen dezbătându-se și fondul cauzei.

În ceea ce privește acțiunea principală, instanța a reținut că este întemeiată sub toate petitele. Astfel, prin sentința civilă nr. 368/11.02.2003 a Judecătoriei Vișeu de Sus, irevocabilă prin nerecurare, s-a admis plângerea formulată de petentul B.M. împotriva Hotărârii Comisiei Județene Maramureș nr. 453/2002 și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestuia asupra suprafeței de 34,5 ha pășune situată în hotarul comunei Poienile de sub Munte locul numit";Crucea Lutoasei"; înscris în CF 999 nr. top. 4638.

La data de 9.12.2006, se întocmește procesul-verbal de punere în posesie fără număr și vecinătăți. La data de 10.01.2007 se emite titlul de proprietate nr. 45878/4. La momentul punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate în favoarea pârâtului B. M , terenul nu se afla la dispoziția Comisiei Locale și nu era liber de sarcini.

Suprafața de 21,8588 ha era deja atribuită Comunei Rona de Sus , iar suprafața de 13,4166 ha era atribuită numitei FA ambii proprietari fiind întabulați în cartea funciară.

Prin sentința civilă nr. 1415/6.07.2016 pronunțată în dosarul 1281/336/2013 al Judecătoriei Vișeu de Sus rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului, s-a dispus anularea în parte a procesului-verbal fără număr din 9.12.2006 și a Titlului de proprietate nr. 45878/4/2007 cu privire la suprafața de 13,4166 ha pentru care s-a dovedit suprapunerea cu terenul reconstituit în favoarea numitei FA.

În ceea ce privește C. Rona de Sus, prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 594/11.07.2002 s-a validat Anexa 56 întocmită conform HG 1172/2001 și reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 8,60 ha teren cu destinație forestieră și 102 ha teren cu destinație agricolă situat pe raza comunei P de sub M..

La data de 31.01.2003, se întocmește procesul-verbal de punere în posesie nr. 48 pentru suprafața de 102 ha pășune, cu vecinătăți, schițe de amplasament și identificare topografică CF 999 nr. top. 4638/2.

Reclamanta își înscrie dreptul de proprietate în CF 5739 P de sub M nr. top. dezmembrat 4638/2/1, 4638/2/2 conform încheierii 1577/8.06.2004 CF.

Raportul de expertiză întocmit de expert Z I în dosarul 6695/197/2012 al Judecătoriei Brașov atestă că pârâtul B. M. a fost pus în posesie parțial pe terenul reclamantei, existând o suprapunere pentru suprafața de 21,8588 ha (schița anexă nr. 1).

Cu putere de lucru judecat, s-a stabilit prin hotărârile judecătorești ale instanțelor din Brașov că, reconstituirea dreptului de proprietate al pârâtului-reclamant de față prin sentința civilă 368/2003 a Judecătoriei Vișeu de Sus asupra suprafeței de 34,5 ha teren în locul numit "Crucea Lutoasei"; înscris în CF 999 nr. top. 4638, nu poate constitui dovada că amplasamentul pe care a fost pusă în posesie reclamanta-pârâtă de față este vechiul amplasament al pârâtului-reclamant, "Crucea Lutoasei"; fiind un toponim, iar topograficul 4638 avea o suprafață de 1286 ha. Prin acea sentință, în nici un caz nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul pentru care s-a emis titlul de proprietate în favoarea comunei Rona de Sus. Schița de amplasament a pârâtului-reclamant a fost întocmită pe răspunderea sa (practic și-a ales singur terenul ) și plasează suprafața de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe terenuri aflate în proprietatea și posesia altor persoane.

Potrivit art. III al. 1 din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută potrivit legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederile Legilor fondului funciar nr. 18/1991, Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere solicitate potrivit Legii 18/1991 și Legii 169/1997: lit. a (iv): actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, întabulat în cartea funciară.

În consecință, instanța a constatat nulitatea absolută parțială a procesului-verbal și titlului de proprietate și a dispus anularea lor parțială. Cererea subsidiară întemeiată pe Legea 165/2013 a rămas fără obiect și oricum nu era aplicabilă în cauză.

În baza art. 453 Cod procedură civilă pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului H. V. cheltuieli de judecată justificate prin onorariu avocațial conform chitanței.

Împotriva sentinței civile nr. 450/13.03.2017 a Judecătoriei Vișeu de Sus și a încheierii de amânare a pronunțării din 28.02.2017, care face parte integrantă din sentință, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă a formulat apel apelantul-pârât reconvențional solicitând, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței nr. 450/13.03.2017 și pe cale de consecință: admiterea excepțiilor lipsei calității de reprezentant a apărătorului ales în reprezentarea reclamantei UAT Comuna Rona de Sus și a lipsei calității procesuale active a reclamantului H. V. cu consecința anulării cererii reclamantei UAT Rona de Sus, în temeiul prevederilor art. 82 alin. 1 Cod procedură civilă și respectiv respingerea acțiunii reclamantului H. V., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. S-a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat, anularea sentinței civile nr. 450/13.03.2017, trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Vișeu de Sus, întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei.

În motivele de apel, apelantul B. M, evocând soluția pronunțată de către prima instanță atât asupra excepțiilor cât și asupra fondului și prezentând motivarea primei instanțe, aduce critici de nelegalitate arătând că, în aprecierea apelantului, excepțiile invocate de apelant erau întemeiate și trebuiau admise, în timp ce excepția autorității de lucru judecat, trebuia respinsă, neexistând identitate de obiect și cauză.

Apelantul arată în motivele de apel că, în aprecierea sa, în considerentele sentinței apelate se rețin temeiuri de fapt inexistente în conținutul acțiunii din dosarul nr. 6695/197/2012.

Apelantul consideră că, fiind aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. 6695/197/2012 nu au autoritate de lucru judecat, dispozițiile art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă nou nefiind aplicabile, raportat la prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Apelantul arată de asemenea că, în aprecierea acestuia, în litigiul anterior instanțele au statuat asupra valabilității titlului C. Rona de Sus doar din perspectiva dreptului la reconstituire, iar nu a amplasamentului.

Apelantul critică soluția de admitere a acțiunii principale, afirmând că toate argumentele de fapt și de drept invocate în apărare la fondul cauzei și reiterate în apel în baza art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă ar demonstra nelegalitatea unei asemenea soluții și precizând că s-a dispus anularea pentru o suprafață mai mare decât cea rămasă în titlu anulat definitiv prin sentința nr. 1415/2016, suprafața rămasă în acel titlu fiind de numai 21,083 ha.

Apelantul consideră că în mod nelegal prima instanță, respingând cererea reconvențională completată și precizată prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, nu a soluționat fondul cauzei, impunându-se deci, în opinia apelantului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Vișeu de Sus, conform art. 430 alin. 3 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul arată că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului H. V., în opinia apelantului, aceasta trebuia admisă, deoarece calitatea de chiriaș a acestui reclamant nu îi atribuie suportul de titular al dreptului dedus judecății, acest reclamant nejustificând în aprecierea apelantului nici interesul, motivat de obținerea subvențiilor APIA, apelantul făcând dovada folosirii de către apelant a terenului.

Apelantul consideră că, doar reclamanta C. Rona de Sus avea calitate procesuală conform art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, aceasta închiriind terenul reclamantului fără a avea posesia terenului.

Apelantul consideră că cererea reclamantei C. Rona de Sus se impunea a fi anulată pentru lipsa calității de reprezentant, din perspectiva lipsei hotărârii de Consiliu local care ar fi oferit suport legal mandatului apărătorului ales inserat în împuternicirea avocațială, însă apelantul arată că prima instanță nu analizează art. 21 alin. 3 din Legea 215/2001, art. I alin. 2 lit. b din OUG 26/2012, Legea nr. 52/2003 Legea nr. 273/2006.

Apelantul afirmă că reclamanta nu putea confirma retroactiv calitatea de reprezentant a apărătorului în redactarea cererii de chemare în judecată, în lipsa unei hotărâri de consiliu local, semnarea acțiunii de către primar ulterior înregistrării acțiunii neputând-o confirma retroactiv, în opinia apelantului.

Apelantul consideră că excepția puterii de lucru judecat este nefondată și se impune a fi respinsă, deoarece așa cum reiese expres din sentința civilă nr. 3483/2014 instanța nu a fost investită cu cererea de anulare a procesului verbal de punere în posesie eliberat pârâtei C. Rona de Sus ci doar cu alte trei cereri și prin urmare, în litigiul anterior nu s-a cerut și nici nu se putea verifica legalitatea amplasamentului din procesul verbal de punere în posesie nr. 48/31.01.2003, așa cum expres s-a motivat: "În ceea ce privește relocarea terenului instanța nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, deci nu poate dispune în acest sens";.

În litigiul anterior, instanțele au statuat asupra valabilității titlului de proprietate emis pârâtei Comuna Rona de Sus doar din perspectiva dreptului de reconstituire: persoană îndreptățită și întinderea dreptului, așa cum s-a motivat în decizia nr. 193/R/9.04.2015, pag. 12 alin. 6, iar nu al amplasamentului dedus judecății în prezentul litigiu.

Mai mult decât atât, vădit neîntemeiat, în opinia apelantului, în considerentele sentinței apelate s-a reținut că acțiunea apelantului înregistrată sub dosar nr. 3090/336/2010, strămutată și înregistrată sub nr. 6695/197/2012 al Judecătoriei Brașov, "a fost motivată prin aceea că Rona de Sus nu a deținut niciodată teren pe respectivul amplasament pe care a fost pusă în posesie iar vechiul amplasament îi aparține… se prevalează de aceleași argumente, se urmărește același scop";.

Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii nulitatea titlului de proprietate a fost invocată întrucât din evidențele oficiale "nu rezultă că anterior reconstituirii acesteia i-a fost trecută la stat această suprafață…";. Prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosar nr. 6695/197/2012, instanțele civile au cercetat actele de proprietate și s-au pronunțat asupra valabilității acestora, așadar asupra dreptului la reconstituire iar nu asupra amplasamentului care nu a fost dedus litigiului.

În litigiul anterior a fost dedusă judecății, ca petit accesoriu cererii principale de anulare a titlului de proprietate, cererea de radiere din cartea funciară a acestuia. În prezenta cauză, cererea accesorie de efectuare a operațiunilor de carte funciară solicitate reconvențional este subsecventă celei de anulare a procesului verbal de punere în posesie, modificării amplasamentului și repoziționării parcelelor din litigiu.

Așadar, raportat la caracterul accesoriu al cererilor întemeiate pe Legea nr. 7/1996, regulamentele și ordinele admise de ANCPI, excepția trebuie analizată în raport de cererile principale deduse judecății în cele două litigii, consideră apelantul.

Atâta timp cât în cele două litigii, cererile principale au obiecte diferite și operațiunile de carte funciară nu sunt cele ce au făcut obiectul dosarului nr. 6695/192/2012 și nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, chiar dacă efectele lor vizează aceleași coli funciare: 50522, 50523 (vechi 5739) P. de Sub M., afirmă apelantul.

În opinia apelantului fondul cauzei nu a fost cercetat atâta timp cât deși învestită instanța cu cererea de anulare a procesului verbal de punere în posesie, cauza prezentului litigiu fiind amplasamentul terenului, instanța, soluționând cauza pe excepție, nu a administrat probe, nu s-au verificat: dacă terenul reclamantei-pârâte din procesul verbal de punere în posesie nr. 48/31.01.2003 eliberat C. Rona de Sus este vechiul amplasament al acesteia în sensul art. III alin. 1 lit. IV din Legea nr. 169/1997, "Piciorul Lutoasei"; și "Grehot"; (cunoscut și sub denumirea de Dosul Lutoasei) așa cum rezultă expres din Situația din 1943 a pășunilor alpine, cu care a fost împroprietărită C. Rona de Sus prin Legea reformei agrare - anexată cererii reconvenționale, întrucât numai pentru aceasta are protecția legii, respectiv dacă suprapunerea titlurilor ar mai fi existat dacă pârâta-reclamantă ar fi fost pusă în posesie pe amplasamentul legal menționat mai sus, atâta timp cât apelantului i s-au reconstituit 34,5 ha într-un alt trup de pășune: Crucea Lutoasei din Muntele Lutoasa și care face parte din cea de 1286 ha și 4604 mp cât era înscrisă în cartea funciară nr. 999 topo inițial 4638.

Intimatul-reclamant H. V. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului la cheltuieli de judecată. În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că, în opinia sa, prima instanță în mod legal a respins excepțiile invocate de apelant, cu motivarea din sentință, pe care o reiterează în motivarea întâmpinării.

Intimatul arată că în realitate UAT C. Rona de Sus a avut posesia terenului supus închirierii însă intimatul-pârât B. M. a ocupat abuziv suprafața de teren de 21,8588 ha, proprietate de carte funciară a reclamantei C. Rona de Sus, aflată în posesia legitimă a intimatului-reclamant H. V. în baza contractului de închiriere a pășunii comunale Lutoasa încheiat la data de 24 aprilie 2013 motiv pentru care pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus a fost promovată și o cerere de ordonanță președințială în dosarul nr. 1285/336/2013, fiind pronunțată sentința civilă nr. 1270/12.06.2013 prin care pârâtul a fost obligat să-și mute turma de oi și respectiv târla pentru oi de pe pășunea "Lutoasa"; să nu mai pășuneze cu oile această suprafață de teren și să permită reclamantului pășunarea terenului menționat cu turma de oi proprietate sa, sentință pusă în executare potrivit procesului verbal de executare nr. 25/2013, anexat acțiunii introductive.

Intimatul arată că în ceea ce privește calitatea de reprezentant a apărătorului ales al C. Rona de Sus, aceasta este dată de împuternicirea avocațială nr. 105/2016 și acțiunea este însușită de primar. Intimatul arată că, în opinia sa, primarul este cel care reprezintă comuna Rona de Sus și în lipsa unor cheltuieli care s-ar face cu asistența judiciară, așa cum este în cauza de față, nu este necesară hotărârea Consiliului Local, prevederile OUG 26/2012 privind necesitatea existenței unei aprobări din partea consiliilor locale pentru achiziționarea unor servicii juridice fiind aplicabile doar când pentru achiziționarea serviciilor juridice este implicată utilizarea fondurilor publice.

Intimatul reclamant arată că acțiunea putea fi depusă chiar și nesemnată, împrejurare în care aceasta poate fi semnată ulterior, conform art. 196 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, de către primar, cel care reprezintă în justiție comuna.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, intimatul-reclamant consideră că aceasta a fost în mod corect admisă de către prima instanță și reiterează în întâmpinare considerentele sentinței atacate, precum și motivarea sentinței nr. 3483/2014 a Judecătoriei Brașov și respectiv motivele deciziei civile nr. 193/2015 a Tribunalului Brașov, subliniind că ceea ce se urmărește în fapt de către reclamantul reconvențional este o rectificare de carte funciară, prin actuala cerere reconvențională urmărindu-se aceeași finalitate.

Intimatul-reclamant subliniază că instanța a constatat existența triplei identități de părți, obiect și cauză, întrucât reclamantul reconvențional și C. Rona de Sus au figurat în ambele procese, iar obiectul ambelor cereri este dreptul de proprietate privind aceeași suprafață de teren, cauza fiind aceeași, deoarece principiul de drept substanțial pe care se întemeiază pretențiile este același.

Intimatul-reclamant consideră că în sentința civilă nr. 3483/20.03.2014 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. 6695/197/2012 s-a făcut o analiză comparativă a celor două procese verbale de punere în posesie, respectiv al apelantului B. M și al C. Rona de Sus, reținându-se cu putere de lucru judecat că: "din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie… întocmit la data de 9.12.2006 ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate al petentului nu rezultă care sunt vecinătățile acestui teren, rubrica destinată în acest sens nefiind completată, acestea fiind reprezentat pe verso, pe schiță, însă aceasta este semnată numai de inginerul topograf. Tot în cuprinsul acestui proces verbal rezultă că suprafața de 34,5 ha ar fi situată în topograficul 4638 însă acesta la momentul 9.12.2006 nu mai exista în evidențele de CF fiind dezmembrat succesiv începând cu 29.01.2003 și efectuate întabulări în favoarea altor persoane…";. "Este esențial în cauză faptul că la data întocmirii procesului verbal de punere în posesie a petentului pârâta era deja întabulată în cartea funciară, deci terenul nu mai putea fi atribuit petentului, nemaifiind la dispoziția comisiei locale la acel moment";.

Față de toate aceste argumente în mod legal, în opinia intimatului, a fost respinsă cererea reconvențională inițială și completarea acesteia de către instanța de fond, admițând excepția autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește acțiunea principală, intimatul-reclamant consideră că aceasta a fost în mod legal admisă, deoarece la momentul punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate în favoarea pârâtului B. M, terenul nu se afla la dispoziția Comisiei locale și nu era liber de sarcini.

Intimata-reclamantă C. Rona de Sus a formulat de asemenea întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Intimata-reclamantă arată în motivarea întâmpinării că, în opinia sa, prima instanță a respins în mod corect excepțiile invocate de apelant.

Intimata-reclamantă a arătat că este lipsit de relevanță în cauză că reclamanta C. Rona de Sus a formulat în fața Judecătoriei Brașov o cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a procesului verbal de punere în posesie și a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului B. M, doar după momentul procesual al strămutării dosarului înregistrat inițial sub nr. 3090/336/2010 la Judecătoria Vișeu de Sus direct în fața Judecătoriei Brașov însă aceasta cerere a fost apreciată de Judecătoria Brașov ca fiind "introdusă tardiv și că trebuie înregistrată separat pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus (încheierea de ședință din dara de 12.03.2012 fila 29 vol. II)";, apreciind că instanța din Brașov nu era competentă să judece această cerere reconvențională motivat de faptul că, competența teritorială aparține Judecătoriei Vișeu de Sus , iar ca efect al admiterii cererii de strămutare a fost investită să judece doar acțiunea promovată de B. M în fața Judecătoriei Vișeu de Sus, acțiune ce a fost respinsă.

Acesta a fost motivul pentru care a fost promovată această acțiune, înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus, arată intimata-reclamantă.

Intimata-reclamantă arată că nu sunt incidente în speță dispozițiile din dreptul administrativ invocate de apelant și care se referă la imposibilitatea confirmării ulterioare a unui act administrativ nelegal emis.

Intimata-reclamantă consideră că prima instanță a admis în mod legal excepția autorității de lucru judecat, pentru argumentele expuse în considerentele sentinței.

În ceea ce privește acțiunea principală, intimata-reclamantă subliniază în special argumentul referitor la momentul punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate în favoarea pârâtului B. M, când terenul nu se mai afla la dispoziția comisiei locale și nu era liber de sarcini.

Intimata-reclamantă invocă excepția lipsei de interes a apelantului în a susține critica privind anularea pentru o suprafață mai mare decât cea rămasă în titlul nr. 45878/2015, motivat de faptul că titlul apelantului a fost anulat în întregime, astfel că, în opinia intimatei, apelantul nu mai justifică un interes legitim cu privire la acest aspect, atât C.M și T. cât și reclamanta din acest dosar folosind suprafața de teren ce le-a fost reconstituită prin titlul de proprietate și cu privire la care și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, diferența de suprafață, raportat la suprafața totală de teren discutată în cele două dosare încadrându-se în limita legală a erorilor de măsurare.

Analizând sentința civilă nr. 450/13.03.2017 și încheierea de amânare a pronunțării din 28.02.2017, care face parte din sentință, pe baza motivelor de apel formulate și a apărărilor invocate, prin prisma dispozițiilor legale incidente tribunalul a constatat, în ceea ce privește modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului H.V., criticile apelantului sunt întemeiate.

Conform art. III alin. 2 din legea nr. 169/1997, nulitatea absolută poate fi invocată de "primar, prefect… și de alte persoane care justifică un interes legitim";, astfel că legiuitorul a stabilit categoria persoanelor legitimate a formula acțiunea în constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate.

Interesul care justifică demersul trebuie să fie legitim, adică îndreptățit și protejat de lege, născut și actual, personal și direct.

Toate celelalte critici formulate de către apelantul B. M sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce privește critica vizând modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității de reprezentant, invocată de apelantul-pârât, susținerile apelantului nu corespund realității. Prima instanță a respins în mod corect această excepție.

Conform art. 21 alin. 2, alin. 2 indice 1 și alin. 3 din Legea nr. 215/2001, în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentante, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. În speță, comuna este reprezentantă în justiție prin primar, în calitate de reprezentant legal.

Reclamanta Comuna Rona de Sus, prin Primar, a depus la dosar, urmare invocării de către pârâtul-apelant a excepției lipsei calității de reprezentant a doamnei avocat, reprezentanta reclamantei, conform împuternicirii avocațiale depuse la doar, acțiunea civilă semnată de Primar, în calitate de reprezentant legal al comunei.

În conformitate cu dispozițiile art. 196 alin. 2 Cod procedură civilă, incidente, lipsa semnăturii reclamantului de pe cererea de chemare în judecată se poate acoperi în tot cursul judecății, în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen de judecată ar trebui să semneze cererea cel mai târziu a primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație.

Conform art. 196 alin. 3 Cod procedură civilă, orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2).

Prin urmare, reclamanta C Rona de Sus este reprezentată legal prin Primar. Acesta a semnat acțiunea în calitate de reprezentant legal al comunei, cu respectarea dispozițiilor art. 196 Cod procedură civilă, incidente în cauză. Dispozițiile din dreptul administrativ invocate de către apelant nu își dovedesc pertinența în raport de excepția invocată.

În ceea ce privește critica din motivele de apel vizând modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, sunt de reținut următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului de față, precum și actele din dosarul nr. 6695/197/2012 depuse la dosar, sentința civilă nr. 3483/20.03.2014 a Judecătoriei Brașov, decizia civilă nr. 193/R/2015 a Tribunalului Brașov, se constată că, în mod corect prima instanță în prezentul dosar, a constatat că pârâtul-reclamant urmărește același scop. Astfel, în considerentele deciziei civile nr. 193/R/2015, Tribunalul Brașov reține că: în urma parcurgerii procedurii prealabile obligatorii reglementată de legile fondului funciar, intimata Comuna Rona a obținut titlul de proprietate nr. 1948/16.05.2003, care atestă că a fost reconstituit în favoarea acestei părți dreptul de proprietate pentru suprafața de 102 ha tren cu vegetație forestieră și pentru suprafața de 8,6 ha teren forestier.

Anterior emiterii acestui titlu de proprietate, respectiv în data de 31.01.2003, a fost perfectat procesul - verbal de punere în posesiei a părții intimate menționate asupra suprafețelor de teren mai sus indicate, act juridic în cuprinsul căruia s-a arătat că terenurile asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate al părții menționate sunt situat în "Lutoasa Cruce" și "Dosul Lutoase" și că ele fac parte din imobilul identificat prin numărul topografic 4638/2, înscris în cartea funciară nr. 999.

Ca urmare a obținerii titlului de proprietate în conformitate cu cele anterior arătate, intimata C. Rona a procedată la întabularea în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate astfel dobândit, în data de 8 iunie 2004.

Titlul de proprietate pe care partea recurentă în acel dosar 1-a invocat ca temei al reconstituirii dreptului său de proprietate în baza legilor fondului funciar este identificat prin numărul 45878/4 și a fost emis de către Comisia Județeană Maramureș de Aplicare a Legilor Fondului Funciar în data de 10.01.2007.

În cuprinsul acestui act juridic se arată că dreptul de proprietate a fost reconstituit în favoarea părții menționate pentru a suprafață de 34,5 ha, indicată ca fiind situată la Crucea Lutoasei, pe un teren ce are vecinătățile UA 112, pășune, B.M., B.G., U.G. și F.A. Anterior emiterii titlului de proprietate mai sus identificat, potrivit procedurii instituită de legile fondului funciar, respectiv în data de 9.12.2006, a fost încheiat procesul- verbal de punere în posesie a părții recurente asupra suprafeței de teren pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, care, așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, nu are indicate în cuprinsul său vecinătățile suprafeței de 34,5 ha, cu destinația de vegetație forestieră, despre care s-a arătat că este aferent imobilului identificat prin numărul topografic 463, înscris în cartea funciară 999.

De asemenea, în cuprinsul acestui act juridic s-a indicat faptul că pentru delimitarea suprafeței de teren mai sus indicată de restul fondului forestier s-au folosit țăruși din lemn, " liziera pădurii-vopsea galbenă".

Pe verso, actul juridic analizat are o schiță de redare a amplasamentului pentru care s-a realizat operațiunea juridică a punerii în posesiei, întocmită de către un inginer topograf, schiță ce are inserată mențiunea potrivit căreia proprietarul își asumă responsabilitatea pentru limitele indicate.

Sub aspectul identificării în regim de carte funciară a suprafeței de teren pentru care s-a realizat operațiunea juridică a punerii în posesie a părții recurente, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că, la data la care a fost întocmit actul juridic despre care s-a făcut vorbire anterior, numărul topografic 4638, înscris în cartea funciară nr. 999, nu exista, acesta fiind dezmembrat începând cu data de 29.01.2003 în mai multe numere topografice, asupra cărora au fost întabulate drepturile de proprietate ale unor persoane ce an beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.

În ceea ce privește hotărârea judecătorească ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate despre care s-a făcut vorbire anterior, Tribunalul Brașov a constatat că aceasta este reprezentată de sentința civilă nr. 368/11.02.2003 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus, hotărâre judecătorească ce a dobândit caracter irevocabil ca urmare a neexercitării împotriva sa a căilor de atac instituite de lege, și prin care s-a dispus, printre altele, a fi reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea părții recurente, asupra unei suprafețe de 34, 5 ha pășune, situată în hotarul comunei P.de Sub M., la locui numit " Crucea Lutoasei", loc înscris în cartea funciară nr. 999, sub nr. top. 4638.

Astfel cum s-a reținut prin hotărârea judecătorească ce constituie obiectul căii de atac, că actul doveditor al calității sale de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, invocat de către partea recurentă în susținerea cererii pe care a adresat-o comisiei locale de aplicare a acestor acte normative este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare perfectat în data de 24.03.1928, de către B.I., B.M. și B.G., în calitate de cumpărători, si de S.M., în calitate de vânzător, ce a avut ca obiect material cota parte din terenul în suprafață de 1.200 ha, identificat prin numărul topografic 4638,, în hotarul comunei P. de Sub M., numit Lutoasa, pădure și pășune".

Partea recurentă a susținut că statuările ce au fost făcute prin sentința civilă nr. 368/11.02.2003 a Judecătoriei Vișeul de Sus cu privire la modalitatea de reconstituire în favoarea sa a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar au putere de lucru judecat, astfel că se opun cu valoarea unor prezumții legale absolute, inclusiv intimatei C. Rona, care trebuie să respecte aceste statuări, inclusiv în ceea ce privește amplasamentul imobilului cu destinația de teren pentru care s-a dispus a-i fi reconstituit dreptul de proprietate.

Instanța de recurs a constatat că această susținere este lipsită de fundament, astfel că a înlăturat-o, pentru următoarele considerentele: actul jurisdicțional (ca orice act juridic, în general) produce pe lângă efectele obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți.

Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea judecătorească nu poate fi ignorată de către terți, sub motivul că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumție.

În același timp, pentru că terțul nu a participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune (și astfel nu și-a putut face propriile apărări), el are posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrarea de probe, să răstoarne prezumția invocată de parte și care față de el are doar valoare relativă, caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile ari. 1202 alin. 2 din Codul civil adoptat în anul 1864 și aplicabil în raport cu data nașterii raportului juridic litigios, doar în relațiile dinare părți.

Aceasta înseamnă, raportat la datele speței, ca intimata C. Rona să demonstreze că, la data la care a devenit irevocabilă sentința civilă nr, 368/11.02.2003 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus imobilul cu destinația de teren mai sus identificat nu se rimai afla la dispoziția comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar, ci în patrimoniul său, astfel că nu putea constitui obiect al reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul acestor acte normative.

Or, prin poziția procesuală pe care a adoptat-o și prin probele pe care le-a propus, partea menționată tocmai aspectul mai sus indicat 1-a dovedit, anume ca, la momentul la care a fost emis titlul de proprietate în favoarea părții recurente, imobilul din litigiu constituia obiectul dreptului său de proprietate, așa că, comisiile de aplicare a legilor fondului funciar nu puteau să reconstituie, în favoarea recurentului, dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

În aceste condiții, instanța de control judiciar a constatat că intimata Comuna Rona a răsturnat prezumția relativă ce operează față de ea în privința statuărilor și dispozițiilor sentinței civile nr. 368/11.02.2003 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus, sens în care nu s-a putut reține că aceste statuări și dispoziții sunt de natură să anihileze dreptul pe care 1-a dobândit în temeiul legilor fondului funciar, potrivit celor mai sus expuse.

De asemenea, Tribunalul Brașov a observat că, prin sentința pe care a pronunțat-o Judecătoria Brașov, contrar susținerilor părții recurente, nu a analizat și nu a statuat asupra valabilității sau nevalabilității titlului de proprietate al părții menționat ori asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare perfectat în anul 1928, despre care partea menționată a arătat că, reprezintă dovada titlului de proprietate pe care antecesorii săi l-au deținut asupra bunului imobil în litigiu.

Analiza primei instanțe sub aspectul menționat s-a circumscris, astfel cum rezultă din considerentele sentinței ce constituie obiectul căii de atac, apărărilor pe care intimata Comuna Rona le-a formulat în susținerea poziției sale procesuale, apărări ce vizează inopozabilitatea față de această parte a statuărilor realizate prin sentința civilă anterior indicată, precum și motivului pe care a fost întemeiată cererea de constare a nulității titlului de proprietate al intimatei menționate, anume acela că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestei părți s-a realizat pentru un imobil ce a fost dobândit de către antecesorii părții recurente în temeiul contractului de vânzare - cumpărare anterior menționat.

În ceea ce privește primul aspect despre care s-a făcut vorbire, Tribunalul Brașov a statuat în sensul celor expuse mai sus, iar cu privire la cel de al doilea aspect, ce vizează temeinicia susținerii pe care partea recurentă a formulat-o în sensul că reconstituirea dreptului de proprietate al părții intimate C. Rona s-a făcut asupra unei suprafețe de teren ce a fost dobândită de către antecesorii săi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1928, instanța de control judiciar a reținut că raționamentul juridic pe baza căruia judecătorul fondului a constatat netemeinicia acestei afirmații este unul corect.

Astfel, așa cum s-a reținut prin sentința recurată, contractul de vânzare-cumpărare la care partea recurentă a făcut referire a avut ca obiect material cota ideală de ½ parte din imobilul identificat ca fiind numărul topografic 4638,, în hotarul comunei P. de Sub M., numit Lutoasa, pădure și pășune".

Prin urmare, antecesorii părții menționate nu au dobândit o suprafață determinată din acest imobil, care să poată fi localizată în spațiu, între aceștia și ceilalți coproprietari care dețineau, la rândul lor cota ideală de ½ parte din imobilul mai sus identificat nu s-a realizat sistarea stării de coproprietate, operațiune juridică în urma căreia să fie stabilite părțile materiale din imobil ce le revin în raport de cotele ideale deținut din dreptul de proprietate.

Apoi, instanța de control judiciar a reținut că nici în contractul de vânzare-cumpărare perfectat în anul 1928 și nici în evidențele de publicitate imobiliară nu există distincțiile pe care partea recurentă le-a realizat prin cererea de exercitare a căii de atac referitor la denumirea celor trei părți ce compun locul numit Lutoasa, anume Piciorul Lutoasei, Crucea Lutoasei și Dosul Lutoasei, în actul juridic menționat și în cartea funciară imobilul identificat prin număr topografic inițial 4638, înscris în cartea funciară nr. 999 apărând sub denumirea de Lutoasa.

De asemenea, în mod corect, judecătorul fondului a reținut că în aplicarea dispozițiilor legilor fondului funciar prezintă relevanță identificarea în regim de carte funciară a imobilului cu privire la care s-a solicitat, respectiv s-a dispus a fi reconstituit dreptul de proprietate, iar nu toponimele folosite pentru a identifica acest imobil.

Față de considerentele ce preced, Tribunalul Brașov a constatat, la fel ca și instanța de fond, că, în cauză, nu a fost făcută dovada identității dintre imobilul din litigiu, pentru care a operat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatei Comuna Rona și imobilul ce a constituit obiectul material al contractului de vânzare-cumpărare pe care antecesorii părții recurente l-au perfectat în anul 1928.

De asemenea, tribunalul, sub aspectul menționat, a subliniat că, în conformitate cu prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, sancțiunea nulității unui titlu de proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar nu operează pe temeiul nerespectării vechiului amplasament al imobilului cu privire la care s-a dispus a fi reconstituit acest drept, esențial în economia acestor legii fiind ca reconstituirea dreptului de proprietate să opereze în favoarea celor care au calitatea de persoane îndreptățite și numai cu privire la bunurile imobile cu destinația de teren ce se aflau, la data reconstituirii dreptului, la dispoziția comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar.

În ceea ce privește criticile pe care recurentul le-a adus pe fond operațiunii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea intimatei C. Rona, instanța de recurs a constatat și reținut faptul că recurentul a plecat de la premiza că singurul act doveditor al calității intimatei menționate de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate este adeverința nr. 21/27.03.1998 emisă de către Primăria C. Repedea, prin care se atestă, de către emitentul să, că, în registrul agricol din anul 1949 al C. Repedea, figurează, în volumul I, la poziția 1338, pagina 139, C. Rona de Sus, cu suprafața de 102 ha izlaz, și cu suprafața de 8,60 ha pădure,, la locul numit Lutoasa".

Or, așa cum a rezultat din materialul probator ce a fost administrat în cauză, ce a fost în mod corect reținut și analizat de către instanța de fond, calitatea intimatei C. Rona de proprietar inițial al bunurilor imobile cu privire la care a operat reconstituirea în favoarea sa a dreptului de proprietate în temeiul titlului de proprietate a cărui nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată este atestată și de înscrisul intitulat, situația pășunilor alpine cu care a fost împroprietărită C. Rona de Sus în baza reformei agrare, precum și din înscrisul denumit,, situația privind repartiția pășunilor proprietate de stat în anul 1991".

De asemenea, în mod corect, prima instanță a reținut că materialul probator ce a fost administrat în cauză atestă posesia pe care intimata menționată a exercitat-o asupra imobilelor cu destinația de teren cu vegetație forestieră pentru care a fost reconstituit dreptul său de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, această parte, emițând prin organele sale de decizie hotărâri prin care a fost reglementată modalitatea de repartizare și utilizare a pășunilor situat în locul denumit Lutoasa, astfel că, în mod legal și temeinic, judecătorul fondului a înlăturat susținerea pe care recurentul a formulat-o în sensul că operațiunea juridica de punere în posesiei a acestei intimate cu privire la imobilele pentru care a operat reconstituirea dreptului său de proprietate a fost una "din birou".

Or, ceea ce se urmărește și se solicită în fapt de către apelant în prezentul dosar, ar conduce la aceeași finalitate cu cea urmărită în dosarul soluționat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 193/R/2015 a Tribunalului Brașov.

Așadar, în mod corect prima instanță a constatat că apelantul și reclamanta au avut calitatea de părți în ambele procese, că obiectul acțiunii în ambele dosare vizează dreptul de proprietate privind aceeași suprafață de teren, cauza fiind aceeași în cazul ambelor acțiuni, deoarece principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiată pretenția este același.

În sentința civilă nr. 3483/20.03.2014 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 6695/197/2012, s-a făcut o analiză comparativă a acelor două procese verbale de punere în posesie, respectiv al lui B. M și al C. Rona de Sus, reținându-se cu putere de lucru judecată că: "din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie… întocmit la data de 9.12.2006 ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate al petentului nu rezultă care sunt vecinătățile acestui teren, rubrica destinată în acest sens nefiind completată, acestea fiind reprezentat pe verso, pe schiță, însă aceasta este semnată numai de inginer topograf. Tot în cuprinsul acestui proces verbal rezultă că suprafața de 34,5 ha ar fi situată în topograficul 4638, însă acesta la momentul 9.12.2006 nu mai exista în evidențele de CF fiind dezmembrat succesiv începând cu 29.01.2003 și efectuate întabulări în favoarea altor persoane…";

"Este esențial în cauză faptul că la data întocmirii procesului verbal de punere în posesie a petentului pârâta era deja întabulată în cartea funciară, deci terenul nu mai putea fi atribuit petentului, nemaifiind la dispoziția comisiei locale la acel moment";.

Față de toată această argumentație în mod legal a fost respinsă cererea reconvențională și completarea acesteia de către instanța de fond, admițând excepția autorității de lucru judecat.

Ceea ce interesează în analiza puterii de lucru judecat nu este modul de formulate al capetelor de cerere, cum în mod eronat se susține în memoriul de apel, ci reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză.

Părțile unui litigiu au posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, în acest ultim caz nefiind necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză ci fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poate fi contrazisă, cea de a doua instanță nemaiputând elabora evaluări proprii asupra chestiunilor intrate în puterea lucrului judecat, acestea constituind premise demonstrate pe care nu le poate ignora.

În mod eronat se susține în memoriul de apel inexistența autorității de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. 6695/197/2012, cu motivarea greșită că, fiind aplicabile în acel dosar dispozițiile Codului de procedură civilă 1865, considerentele sentinței Judecătoriei Brașov și ale deciziei Tribunalului Brașov nu se bucură de autoritate de lucru judecat, alegație greșit argumentată cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 coroborate cu art. 431 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În realitate, în dispozițiile art. 430 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, care prevăd că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, au fost codificate statuările jurisprudențiale și doctrinare care, sub imperiul Codului de procedură civilă 1865 au stabilit că se bucură de autoritate de lucru judecat nu numai dispozitivul hotărârii ci și considerentele pe care dispozitivul se sprijină și care îl explică, acele considerente care reprezintă justificarea și susținerea necesare soluției adoptate.

Prin urmare, se impune a se reține că și sub imperiul Codului de procedură civilă 1865, doctrina și jurisprudența au stabilit că acele considerente care reprezintă considerente decisive sau necesare, care fac corp comun cu hotărârea și reprezintă sprijinul indispensabil al soluției, întrucât constituie explicația acesteia, participă în egală măsură la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului.

În cuprinsul hotărârii judecătorești pot fi identificate și considerentele decizorii sau cu valoare decizională, care conțin o soluție adoptată pe cale incidentală, cu privire la un aspect dedus judecății care a fost supus dezbaterii contradictorii a părților și doar din punct de vedere topografic se regăsesc în considerente, fără a avea un corespondent și într-o soluție din dispozitiv.

Noul Cod de procedură civilă a recunoscut în mod explicit autoritatea de lucru judecat alături de dispozitiv a considerentelor decisive și a celor decizorii, astfel încât, potrivit Noului cod de procedură civilă considerentele decisive și decizorii pot fi atacate chiar separat de dispozitiv, prin formularea căilor de atac, posibilitatea formulării unei căi de atac îndreptată exclusiv împotriva considerentelor decisive sau decizorii fiind într-adevăr o noutate adusă de Noul Cod de Procedură civilă, prevederi la care sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 276/2012, aspect care însă nu are legătură cu problema pusă în discuție în prezentul apel.

În speță, în mod corect prima instanță a reținut puterea lucrului judecat a considerentelor decisive conținute în sentința Judecătoriei Brașov și în decizia Tribunalului Brașov, criticile apelantului fiind neîntemeiate, după cum neîntemeiată este cererea apelantului de trimitere a cauzei în rejudecare aceleiași instanțe.

În ceea ce privește critica din memoriul de apel privind modul de soluționare a acțiunii principale, susținerile apelantului sunt de asemenea neîntemeiate.

Apelantul a invocat faptul că prin sentința apelată s-a dispus anularea pentru o suprafață mai mare decât cea rămasă din titlul de proprietate nr. 45878/10.01.2017, anulat definitiv prin sentința civilă nr.1415/6.07.2016 pentru suprafața de 13,4166 ha, respectiv pentru suprafața de 21,8588 ha, deși aceasta nu mai putea fi reținută întrucât suprafața rămasă era de numai 21,083 ha.

Se remarcă lipsa de interes a apelantului în a susține ca motiv de apel această critică asupra hotărârii instanței de fond motivat de faptul că titlul de proprietate al apelantului-pârât-reclamant reconvențional a fost anulat în întregime prin cele două hotărâri pronunțate.

În speță, în mod corect prima instanță a reținut că la momentul punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate în favoarea pârâtului B. M, terenul nu se afla la dispoziția Comisiei locale și nu era liber de sarcini.

Potrivit art. III al. 1 din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută potrivit legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevedrile Legilor fondului funciar nr. 18/1991, Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere solicitate potrivit Legii 18/1991 și Legii 169/1997: lit. a (iv): actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, întabulat în cartea funciară.

Raportat la considerentele ce preced, tribunalul, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă teza finală a admis în parte apelul declarat de către apelantul-pârât-reclamant-reconvențional B. M, împotriva sentinței civile nr. 450/13.03.2017 și a încheierii din 28.02.2017, pronunțate de către Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 1752/336/2016, pe care l-a schimbat în parte.

← Partaj bunuri comune. imobil bun propriu demolat. construirea...		Suspendarea judecății cererii. Jurisprudență Suspendare a... →

Fond funciar. art. iii din legea nr. 169/1997. calitate procesuală activă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. art. iii din legea nr. 169/1997. calitate procesuală activă