În cazul rezolvării plângerii contravenţionale, gravitatea faptei contravenţionale este dată de elemente cum ar fi împrejurarea comiterii contravenţiei, urmările acesteia, persoana contravenientului.

Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 1769 din data de 08.08.2013

Plângere contravențională - În cazul rezolvării plângerii contravenționale, gravitatea faptei contravenționale este dată de elemente cum ar fi împrejurarea comiterii contravenției, urmările acesteia, persoana contravenientului, să existe proporționalitate între sancțiunea stabilita si gradul de pericol social al faptei săvârșite, proporționalitate intre fapta comisa si consecințele comiterii ei este una dintre condițiile impuse prin jurisprudența CEDO.

Sancțiunea trebuie apreciata in așa fel încât sa îmbine caracterul pugnitiv cu cel educativ.

Prin plângerea înregistrată la această instanță , petenta S.C G G S.R.L în contradictoriu cu G F -Secția Județeană Galați a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție seria H nr. 0381378/05.02.2013 și în subsidiar a solicitat să se înlocuiască amenda contravențională de 1000 lei cu un avertisment.

Prin procesul verbal seria H nr. 0381378/14.03.2013 societatea petenta a fost sancționat cu amendă de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 41 pct 2 lit. c din Legea 82/1991 R contând în aceea că urmare a controlului operativ efectuat în ziua de 07.03.2013 ora 11,00 la punctul de lucru aparținând S.C. G G SRL B, situat în T , județul Gl unde societatea desfășoară activități de jocuri de noroc prin intermediul a două aparate cu seriile SGS 2128 și SGS 2129, s-a constatat faptul că în registrul cu situațiile încasărilor zilnice pentru perioada 01.01.2013-07.03.2013 se găsesc operate înregistrări cu tăieturi și modificări.

Instanța contată că, raportat la fapta astfel cum a fost descrisă contravenția a fost corect încadrată , susținerile petentei în sensul că agentul constatator nu a încadrat corect norma de incriminare nefiind temeinice.

Astfel dispozițiile art. 41 pct .2 lit. c din Legea 82/1991 nu se referă doar la obligația de întocmire și utilizare a documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate etc(…) , ci și la obligația de a efectua în mod corect aceste operațiuni prevăzute de textul de lege, astfel încât în actele justificative și contabile ala societății să nu apară tăieturi și ștersături care să pună sub semnul îndoielii veridicitatea lor.

De altfel reprezentantul societății nu a avut de formulat obiecțiuni fapta constatat în acest sens la rubrica " alte mențiuni";.

De asemenea faptul că , ulterior petenta prin reprezentanți a depus la dosar situația încasărilor zilnice pentru perioada respectivă pentru a face dovada că nu au existat tăieturi și modificări, nu face dovada că acestea nu au existat , actele putând fi refăcute , cu atât mai mult cu cât cu ocazia controlului , managerul zonal al SC G G SRL nu a contestat existența acestor tăieturi și modificări, ci dimpotrivă a făcut referiri la persoanele vinovate și anume la casierele de serviciu.

Analizând procesul verbal, instanța constată că nu există alte motive de nulitate absolută.

Se apreciază însă că, în raport cu fapta reținută și de faptul că nu a avut urmări grave sancțiunea aplicată este prea aspră.

Astfel, instanța apreciază că fapta prezintă un grad de pericol social redus, date fiind împrejurările că nu a avut urmări grave.

In consecință, se reține că, sancțiunea juridică, în general și contravenția, în special, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate și ca urmare nu este nevoie în toate cazurile să se aplice numai sancțiunea amenzii, acesta fiind și scopul disp.art.7 alin.3 din OG 2/2001 aprobată prin Legea 180/2002, care prevăd că avertismentul poate fi aplicat și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Față de aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea și va anula în parte procesul verbal cu consecința înlocuirii amenzii cu avertismentul.

Prin decizia Tribunalului Galați nr.16 din 05.02.2014 s-a admis apelul declarat de GF Galați în contradictoriu cu intimata GG SRL B . Anulează sentința civilă. Respinge plângerea ca nefondată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre În cazul rezolvării plângerii contravenţionale, gravitatea faptei contravenţionale este dată de elemente cum ar fi împrejurarea comiterii contravenţiei, urmările acesteia, persoana contravenientului.