Inadmisibilitate plângerii formulată împotriva soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale ale procurorului în cazul infracţiunii de luare de mită.
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Hotărâre nr. 9 din data de 07.03.2014
Prin sentința penală nr. 91 pronunțată la data de 7 martie 2014 de tribunalul Olt în dosarul nr. 5225/104/2013 a fost respinsă plângerea formulată de persoana vătămată A M. împotriva rezoluției procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 48/P/2013 emisă la data de 12 sept. 2013 ca inadmisibilă.
A fost obligată persoana vătămată la plata sumei de 40 de lei către stat cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța această sentință au foist avute în vedere cele ce urmază
,,Cu privire la această plângere a persoanei vătămate A. M. se reține că aceasta a fost înregistrată la data de 19.12.2013 la nr. 5225/104/2013 pe rolul Tribunalului Olt și că a fost formulată împotriva rezoluției nr. 971/II/2/2013 din data de 22 nov. 2013 a prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Trib. Olt.
În această plângere se arată că rezoluția procurorului este netemeinică pentru motivele expuse în partea introductivă a încheierii din 24.02.2014 de amânare a pronunțării care se referă la comiterea de către intimați a faptei penale de evaziune fiscală.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 2781 alin. 1C.p.p.
În susținerea plângerii au fost anexate plângerii copii ale celor două rezoluții contestate iar la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 56/P/2013 al Parchetului de pe lângă ICCJ - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.
Cu privire la această plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată instanța reține următoarele:
1. în cauza de față cu privire la această plângere sunt aplicabile normele tranzitorii de la art. 15 alin. 1 din legea nr. 255/2013 ce dispun aplicarea normelor din legea procedurală în vigoare până la 1.02.2014 deoarece este îndeplinită condiția ca la data intrării în vigoare a legii procedurale noi ( 1.02.2014 ) plângerea ce se rejudecă să se afle pe rolul instanței atâta timp cât a fost depusă la data de 19 dec. 2013.
2. deși prin plângerea sa persoana vătămată a menționat că exercită această procedură împotriva ordonanței cu nr. 971/II/2/2013 din 22 nov. 20913 emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Trib. Olt se va stabili obiectul acestei plângeri ca fiind rezoluția cu nr. 48/P/2013 din emisă de procurorul din cadrul aceluiași Parchet în raport de prevederile art. 2781 alin. 1 Cpp(care arată că se poate face plângere împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată emise de procuror).
3.sub aspectul competenței se reține că aceasta revine instanței din cadrul Trib.Olt conform art. 2781 alin. 1 Cpp care dispune ca aceasta să revină judecătorului competent să judece cauza în primă instanță.
4. nu se pune problema scoaterii de pe rol a acestei plângeri deoarece s-a exercitat procedura prevăzută de art. 278 C.p.p. prin plângerea adresată prim procurorului Parchetului menționat dar și pentru faptul că soluția dată de acesta este de respingere a plângerii ca nefondată și nici a tardivității plângerii de față deoarece a fost formulată în termen de 20 de zile de la comunicarea ordonanței emisă de prim procurorul Parchetului susmenționat(ulterior datei de 3.12.2013 la care s-a trimis de PMS D. T. S. către P.M.S. T. J.,unde seafla persoana vătămată încarcerată, copia acestei ordonanțe).
5. instanța constată că este inadmisibilă plângerea formulată de persoana vătămată împotriva rezoluției procurorului pentru argumentele de mai jos.
Cu privire la această din urmă constatare se reține că persoana vătămată A M a înregistrat la data de 24.01.2013 la Parchetul susmenționat un denunț privind comiterea de către arendașii și arendatorii de pe raza com. O M și S. M. jud .. a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005.Din acest denunț se reține că denunțătorul susține că aceste persoane realizează venituri impozabile din prestarea de activități economice nedeclarate la autoritățile fiscale prin luarea în arendă de terenuri arabile .De asemene a, se mai reține că prin denunț persoana vătămată mai arată că la rândul lor persoanele fizice proprietare de trenuri arabile arendate în calitate de arendatori nu au declarat și nu au plătit impozitul pe veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor.
Se mai constată că potrivit art. 2781 C.p.p. "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 de zile, de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță";
Din conținutul acestor norme de procedură penale instanța reține că legea conferă unui număr restrâns de persoane calitatea de a formula plângere în temeiul dispozițiilor legale menționate, titularul acesteia fiind așadar persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
Se mai constată că aplicabile sunt și dispoz. art. 275 alin. 1 C.p.p. referitoare la "dreptul de a face plângere"; potrivit cărora "orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime";.
Din aceste dispoziții legale se constată r că subiectul îndreptățit să se adreseze instanței competente cu verificarea rezoluției procurorului, este fie persoana vătămată, fie orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție. De aceea, o condiție esențială de admisibilitate a plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C.p.p. , este ca persoana care face plângerea să dovedească calitatea sa de persoană vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție.
Se mai reține de instanță că potrivit art. 24 C.p.p. "persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numește parte vătămată";.
Se mai constată că teoria juridică a statuat că o persoana justifică un interes legitim atunci când legea instituie în favoarea acesteia un drept subiectiv propriu sau când legea îi recunoaște în mod expres îndreptățirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia, așa cum s-a reținut de altfel și prin decizia nr. 721/3.12.2007 pronunțată de I.C.C.J. completul de 9 judecători.
Instanța mai constată că potrivit art. 222 alin. 1 C.p.p. "plângerea (ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală) este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică referitoare la o vătămare ce i s-a acuzat prin infracțiune"; iar potrivit art. 223 C.p.p. "denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârșirea unei infracțiuni";.
Cu privire la plângerea de față se reține că d-l A. M. nu are calitatea de persoană vătămată deoarece nu este subiect pasiv al nici uneia din infracțiunile enumerate în conținutul denunțului formulat și pentru care a solicitat a fi efectuate cercetări penale și nu are calitatea nici de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate deoarece legea nu a instituit în favoarea sa nici un drept subiectiv propriu și nici nu i-a conferit îndreptățirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea vreunui drept subiectiv al altuia, în speță al Direcției Generale a Finanțelor Publice O.
De asemenea ,instanța mai reține că organele de urmărire penală au fost sesizate, pentru a efectua cercetări printr-un denunț de denunțătorul A. M.(care a încunoștințat organele judiciare cu privire la săvârșirea unor presupuse infracțiuni), acesta nefiind persoană vătămată ori persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Relevante sunt cele constatate prin decizia nr. 13/2011 referitoare la privind recursul în interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 15/2011 pronunțată de Secțiile unite ale I.C.C.J., acestea apreciind în ce măsură denunțătorul - deci persoana care a încunoștințat organul judiciar despre săvârșirea unei infracțiuni - se circumscrie noțiunii de "persoană vătămată"; ori, după caz, "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate"; a statuat : noțiunea de denunțător este incompatibilă cu aceea de persoană vătămată, adică de persoană care în calitate de subiect activ și titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cadrul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere iar nu denunț).
Constatarea dacă denunțătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate"; presupune delimitarea noțiunii de "interese legitime"; prin raportare la conduita denunțătorului, care acționează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de ex, în cazul infracțiunilor al căror nedenunțare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăși o infracțiune ) fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acțiune.
Ca urmare nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret și actual, pe care l-ar avea denunțătorul pentru a depăși demersul inițial, de încunoștințare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârșire a unei infracțiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanță să acționeze (o obligație legală sau propria conștiință).
Pe de altă parte se mai reține că "dacă legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală atunci când apreciază că s-a comis o infracțiune nu același lucru se poate afirma și în ceea ce privește posibilitatea de a contesta în justiție actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală, sau după caz, să se dispună trimiterea în judecată a persoanei cercetate ; și aceasta întrucât procedura instituită de art. 2781 C.p.p. are esențialmente un caracter privat dedus din cerința unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiției în drepturile sau interesele sale legitime. Ori, încunoștințând organele judiciare cu privire la săvârșirea unei presupuse infracțiuni, denunțătorul acționează în virtutea unui interes public , ca reprezentant al societății ajutând astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală, despre care el nu a avut cunoștință pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu). Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală și nu conferă denunțătorului dreptul de a supune cauza cenzurii instanței de judecată atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată";.
În aceste condiții instanța constată că denunțătorul ca și persoană care a încunoștințat organul judiciar despre săvârșirea unei infracțiuni nu are calitate procesuală și nu poate promova o plângere în procedura prevăzută de art. 2781 C.p.p.
În cauza privind plângerea de mai , instanța face aceiași constatare cu privire la persoana numitului A. M., despre care se reține că a avut calitatea de denunțător, încunoștințând prin denunțul arătat mai sus cu privire la comiterea unor presupuse infracțiuni de către intimați.
Pe baza constatării că persoana vătămată A. M. nu a dovedit nici un interes legitim în cauza dedusă judecății, instanța fără a analiza legalitatea și temeinicia rezoluției contestate ci, verificând numai legalitatea actului de sesizare, constată că prezenta plângere a fost promovată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a teza II C.p.p. o va respinge ca fiind inadmisibilă.
Rezultă de aici că referirile la calitatea de persoană vătămată menționate în această hotărâre au în vedere doar aparența invocată de acesta nu și realitatea acestei calități procesuale care după cum s-a arătat nu a fost dovedită.
Persoana vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat ca urmare a soluției date de instanță.
Data publicarii pe portal:07 aprilie 2014
| ← Verificarea arestării preventive în procedura de cameră... | Recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în... → |
|---|
