înlocuire amendă cu avertisment. Jurisprudență

Judecătoria TURNU MĂGURELE Sentinţă civilă nr. 839 din data de 04.10.2017

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 7 iunie 2017 sub nr. 1648/329/2017, petentul D. C. F., domiciliat în T. M., județul Teleorman, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria PTRX nr. 0054842/26.05.2017 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T. - Poliția municipiului T. M., solicitând anularea procesului-verbal cu privire la două fapte contravenționale reținute în procesul verbal.

A arătat că , la data de 26 mai 2017, în jurul orelor 16:00, circula cu autoturismul marca M., număr de înmatriculare TR 37 WWA, pe strada M. B. din T. M., din direcția strada G.. P. - B. I., când la un moment dat, în zona tarabelor a observat că în bordul mașinii s-a declanșat o avertizare luminoasă și acustică de oprire a autoturismului și că a oprit imediat pe partea stângă a direcției de mers, unde se aflau parcate alte autoturisme, parcarea din partea dreaptă din zona blocurilor ,,G,, fiind ocupată în totalitate, timp în care a auzit bătăi puternice în geamul portierei din stânga, iar când a ridicat privirea a observat un agent de poliție care îi cerea actele la control, pentru că a oprit în zona interzisă.

A mai arătat că , avea asupra sa numai cartea de identitate și documentele autoturismului, însă permisul de conducere se afla într-o altă mașină a familiei cu care circulase în acea zi, motiv pentru care i-a spus polițistului că va merge acasă și va aduce actele în maxim cinci minute, întrucât stă foarte aproape, a înțeles că poate merge acasă, că agentul de poliție a zis,, bine,,, apoi s-a îndreptat spre autospecială, având convingerea că merge pentru a întocmi un proces verbal de contravenție unui alt conducător auto, care la rândul său era verificat și i se reproșa același lucru, că a oprit într-o zonă interzisă.

A arătat că, a plecat la domiciliul său pentru a se întoarce cu documentele în vederea afirmării de către agentul de poliție și când mai avea 40 de metri până la poarta locuinței, a observat că mașina poliției venise în spate, oprind în fața porții, i-a spus agentului de poliție că revine imediat cu documentele ce urma să le verifice, acesta având o atitudine de confirmare, a intrat și a luat din celălalt autoturism permisul de conducere și a revenit pentru a-i prezenta documentele agentului de poliție, însă a constatat că acesta plecase.

A mai arătat că, în perioada 29 mai - 3 iunie 2017, a fost plecat din domiciliul său la București, iar la întoarcere a găsit în cutia poștală o avizare pentru corespondență recomandată și că a mers la data de 06 iunie 2017 la oficiul poștal și a ridicat corespondența care conținea procesul verbal de contravenție seria PTRX, nr.0054842 prin care a fost sancționat pentru trei fapte contravenționale.

A precizat că, contestă procesul verbal de contravenție ce i-a fost întocmit din perspectiva reținerii, în mod greșit în sarcina sa, a faptelor contravenționale de a opri în mod voluntar în zona de acțiune a indicatorului,, Oprire interzisă";, și de nerespectare a dispozițiilor polițistului, solicitând să se aprecieze că oprirea autoturismului în zona respectivă a fost una fortuită și datorată exclusiv unei alarme declanșate la bordul vehiculului, existând împrejurarea că nu a coborât din mașină după oprire, fiind preocupat de alarma în cauză, moment la care a venit agentul de poliție care a început să bată în geamul mașinii și că dincolo de atitudinea sa necorespunzătoare de a-i bate cu putere în geamul autoturismului, nefiind un mod civilizat de atenționare, a constatat intenția clară a agentului de poliție de a-l sancționa, fără să fie dispus la a primi explicații, oprirea nefiind voluntară ci forțată de împrejurări obiective care nu țineau de voința sa, în cauză nu poate fi reținută fapta contravențională de oprire voluntară în zona indicatorului ,, oprire interzisă";.

Totodată, a mai arătat că, în ceea ce privește fapta contravențională de nerespectarea dispozițiilor polițistului, din lecturarea conținutului procesului verbal de contravenție, înțelege că dispoziția ce agentul a dat-o și pe care nu a respectat-o, a fost aceea de a rămâne la autoturism pentru care el să verifice anume date.

A solicitat să se observe că textul de lege incriminator invocat de agentul de poliție, constă în obligativitatea participanților la trafic de a respecta dispozițiile polițistului rutier, art. 31 litera a din O.U.G. 195/2002 republicată, ori la momentul la care agentul de poliție susține că a dat dispoziția de a rămâne la autoturism, acesta nu era participant la trafic, fiind oprit și implicit în afara traficului rutier, pe de altă parte, arată că, nu a auzit o asemenea dispoziție, ci doar a spus că va merge să aducă documentele cerute la control iar acesta având o atitudine de aprobare, dispoziția pe care polițistul ar fi dat-o ar fi trebuit să fie clară, completă și precisă.

A mai precizat că, așa cum a învederat instanței, agentul de poliție a fost de acord cu plecarea sa la domiciliul, însă nu a observat să fi semnalizat acustic sau luminos pentru a-i transmite un semnal de oprire, în concluzie nu a existat nicio dispoziție clară, completă și precisă din partea polițistului rutier și care să i se reproșeze că nu a respectat-o, ca astfel să se afle în prezența faptei contravenționale de nerespectarea dispozițiilor agentului de poliție.

În drept a invocat OUG 2/2001 .

Plângerea este legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei.

În susținerea plângerii, au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, chitanța seria AA, nr.18534/06 iunie 2017, împuternicire avocațială nr. 13451, av. H. V. L.

La data de 27 iunie 2017 intimata a formulat întâmpinare față de plângerea depusă de petent, prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit.

În motivarea plângerii a arătat că petentul a fost sancționat contravențional cu 6 puncte amendă în cuantum total de 870 lei, după cum urmează: 2 puncte amendă în cuantum de 290 lei, conform art. 142 litera e din R.O.U.G.195/2002 rep., sancționat de art. 99/2 din O.U.G.195/2002 rep.; avertisment pentru fapta prev. de art. 147/1 din O.U.G.195/2002 rep., sancționată de art. 101/1/18 din O.U.G.195/2002 rep. și 4 puncte amendă în cuantum de 580 lei, pentru fapta prev. art. 31 litera a din O.U.G. 195/2002 rep., sancționat de art. 100 alin. 3 litera f din O.U.G.195/2002 rep.

A mai arătat că, faptele au constat în aceea că, în ziua de 26.05.2017, orele 15:55, în calitate de conducător auto al autoturismului marca M. cu nr. de înmatriculare B 37 WWA, a oprit voluntar pe str. M. B. din mun. T. M., jud. T., în zona de acțiune a indicatorului ,, oprirea interzisă";, și de asemenea nu a avut asupra sa permisul de conducere, cartea de identitate și documentele auto și în același timp nu a respectat dispoziția polițistului rutier de a rămâne în autoturism pentru a fi verificat în baza de date, acesta demarând, fără a opri la semnalele acustice și luminoase ale autospecialei MAI.

În drept, a invocat prev. OUG 195/2002 rep.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele;

Prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției seria PTRX nr. 0054842/26.05.2017 încheiat de intimatul I. P. J. T. - Poliția municipiului T. M. , petentul D. C. F. fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 870 lei ( 6 puncte penalizare) , după cum urmează: cu amendă de 290 lei ( două puncte penalizare) prevăzută de art. 142 lit. e din Regulamentul de aplicare OUG 195/2002 sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002 , cu avertisment pentru fapta prevăzută de art. 147 alin. 1 din OUG 195/2002 sancționată de art. 100 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 și cu amendă de 580 lei ( patru puncte penalizare) pentru fapta prevăzută de art. 31 lit.a din OUG 195/2002 sancționată de art. 100 alin. 3 lit. f din OUG 195/2002 .

S-a reținut în sarcina petentului că în ziua de 26 mai 2017, orele 15.55, în calitate de conducător al autoturismului marca M. cu nr. de înmatriculare B37 WWA a oprit voluntar pe str. M. B. din municipiul T. M., jud. T., în zona de acțiune a indicatorului " Oprirea interzisă";; de asemenea nu a avut asupra sa permisul de conducere, cartea de identitate și documentele auto; în același timp nu a respectat dispoziția polițistului rutier de a rămâne în autoturism pentru a fi verificat în baza de date, acest demarând, fără a opri la semnalele acustice și luminoase ale autospecialei MAI.

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică dacă plângerea a fost formulată în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, iar după ascultarea părților și martorilor verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite și măsurii confiscării, dacă este cazul.

Cât privește termenul în care a fost formulată plângerea contravențională, instanța constată că , procesul verbal a fost întocmit la data de 26.05.2017, iar plângerea depusă la instanța la data de 7.06.2017 , în interiorul termenul legal de 15 zile.

Prin plângerea contravențională promovată de către petent s-a solicitat anularea procesului verbal doar cu privire la cele două fapte contravenționale reținute în sarcina petentului, respectiv nerespectarea indicatorului "Oprirea interzisă" și nerespectarea dispoziției polițistului rutier de a rămâne în autoturism, astfel încât instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal cu referire la aceste două fapte.

Potrivit art. 142 lit. a din Regulamentul de aplicare OUG 195/2002 se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă", fapta fiind pedepsită potrivit art. 99 alin. 2 din OUG 105/2002.

De asemenea, potrivit art. 31 lit. a din OUG 195/2002 participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate: semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, iar potrivit art. 100 alin. 3 lit. f din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a nerespectării semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanța , analizând actul de sancționare, constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de acest act normativ în art. 17 sub sancțiunea nulității exprese. Astfel, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001, procesul verbal respectând exigențele legale.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța, constată că petentul nu a făcut dovada faptului contrară celor reținute în procesul verbal. Din interpretarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de adevăr în ceea ce privește mențiunile din cuprinsul său până la proba contrară și cum petentul nu a făcut o astfel de dovadă, procesul verbal își păstrează valabilitatea.

Astfel, aspectele susținute de către petent care în plângere a arătat că a oprit autoturismul pe sectorul de drum cu oprire interzisă datorită unei probleme urgente la autoturism nu sunt dovedite de acesta, fiind doar o apărare care în accepțiunea instanței nu pot răsturna prezumție de veridicitate și legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției. Deși martorul M. C. G. a arătat în depoziția sa faptul că petentul era ocupat cu ceva în interiorul mașinii, nu se poate forma convingerea instanței că era vorba de o situație de urgență, existând posibilitatea ca petentul să aibă altă preocupare.

În cauză, fapta petentului care a oprit autoturismul pe sectorul de drum cu oprire interzisă este probată prin declarația martorului O. M., care a fost audiat în fața instanței și care a confirmat situația de fapt reținută în procesul verbal contestat, prin recunoașterea petentului din plângerea formulată, precum și cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Cu privire la fapta reținută în procesul verbal de contravenție , respectiv că petentul D. C. F. nu a respectat dispoziția polițistului rutier de a rămâne în autoturism pentru a fi verificat în baza de date, acest demarând, fără a opri la semnalele acustice și luminoase ale autospecialei MAI, instanța constată că nici cu privire la această faptă petentul nu a făcut dovada contrarie.

Astfel, instanța constată faptul că situația de fapt este reținută de către organul constatator "propriis sensibus ", iar prin coroborarea cu prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate a procesului verbal, , instanța își formează convingerea de faptul că petentul a primit din partea polițistului rutier dispoziția de a rămâne în autoturism, existând posibilitatea ca petentul să nu o respecte datorită unei confuzii din partea acestuia, comportament ce fi analizat de către instanță la individualizarea sancțiunii.

Instanța mai reține faptul că, C. E. D. O. a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Instanța constată că procesul verbal este temeinic întocmit, surprinzând și sancționând două fapte reale , acelea privind nerespectarea indicatorului "Oprirea interzisă"; și nerespectarea dispoziției polițistului rutier de a rămâne în autoturism , în condițiile prev. de disp. OUG 195/2002 și de regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, mai sus enunțate, conform cărora aceste fapte constituie contravenții.

Conform prevederilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța învestită cu judecarea plângerii contravenționale hotărăște și asupra sancțiunii.

În urma probatoriului administrat, instanța va reindividualiza sancțiunea aplicată pentru nerespectarea indicatorului " Oprirea interzisă"; în condițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 având în vedere totodată prevederile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, în sensul aplicării sancțiunii contravenționale cu avertisment, reținându-se că în conformitate cu principiul proporționalității raportat la gradul pericol social al faptei săvârșite, în vederea aplicării unui tratament egal , având în vedere că martorul O. M. a fost sancționat cu sancțiunea avertisment pentru aceeași faptă .

De asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată pentru nerespectarea dispoziției polițistului rutier de a rămâne în autoturism instanța va reindividualiza sancțiunea, în condițiile legale mai sus menționate, reținând instanța că deși petentul a plecat cu mașina sa contrar dispoziției polițistului, acesta cu bună-credință s-a deplasat la domiciliul său pentru a lua actele de la mașină, astfel cum arată și martorul R. I. C., aflat în fața domiciliului petentului.

Apreciază astfel instanța că pe viitor petentul se va apleca cu atenție asupra consecințelor unor noi amenzi în situația încălcării acestor dispoziții legale și se va abține de la săvârșirea unor astfel de fapte. .

Având în vedere cele mai sus reținute , ținând cont și de caracterul preponderent preventiv al sancțiunilor contravenționale, scopul contravenției fiind reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, iar pe de altă parte de necesitatea atenționării petentului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale, instanța va admite în parte plângerea contravențională va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 290 lei, aplicată pentru fapta prevăzută de art. 142 lit. e din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, cu sancțiunea avertisment, precum și înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 580 lei, aplicată pentru fapta prevăzută de art. 31 lit. a din OUG nr. 195/2002, cu sancțiunea avertisment.

Va menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre înlocuire amendă cu avertisment. Jurisprudență