Contestaţie la executare. reducere cheltuieli executare

Judecătoria TURNU MĂGURELE Sentinţă civilă nr. 837 din data de 04.10.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2215/329/13.07.2017, contestatoarea SC E. P. SRL, cu sediul în T. M., județul T., în contradictoriu cu intimata SC P. M H. SRL, cu sediul în A.,județul T., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare pornite în dosarul de executare nr. 536/2017, aflat pe rolul BEJ A. N. V., la cererea creditorului SC P. H. SRL și pe cale de consecință a solicitat să se dispună reducerea cheltuielilor de executare de la suma de 412,78 lei la suma de 20 lei și întoarcerea executării silite.

În motivare, a arătat contestatoarea, că la data de 26.06.2017, J. T. M., prin sentința nr. 1001 , a încuviințat executarea silită a titlului executoriu constând în factura fiscală seria TM nr.962017017065/10.04.2017 emisă de SC P. H. SRL, pentru suma de 100,67 lei, factura fiscală fiind titlul executoriu, s-a format dosarul de executare nr. 563/2017, fiind înștiințat de înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le deține la unitățile bancare pentru suma de 100,67 lei reprezentând creanța datorată și suma de 412,78 lei cheltuieli de executare.

A mai arătat că, adresa de înființare a popririi a fost instituită de procesul verbal de stabilire cheltuieli datat 05.07.2017, încheiat de organul de executare care a făcut un calcul ce însumează mai mult decât triplul debitului și că astfel executorul judecătoresc, fără nici un temei a stabilit cheltuieli care ar fi trebuit să se regăsească strict în onorariul stabilit, dar care nu putea să depășească 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite (art.39 alin. 1 din Legea 188/2000, republicată), așadar, la creanța de 100,67 lei, 10% maximul pretins putea să fie de 10,07 lei.

A mai arătat că , restul cheltuielilor cuprinse în încheiere, exceptând onorariul care ar fi trebuit să fie cuantificat așa cum a fost precizat, nicidecum așa cum a fost stabilit, trebuie înlăturate, întrucât prin decizia nr. 58 din 18.10.2012 a P. C. C., s-a dispus printre altele, eliminarea listei cu cheltuieli de executare silită, art. 3 din dispozitivul deciziei pentru că exced cadrul legal instituit de codul de procedură civilă, respectiv Legea nr.188/2000, republicată, Hotărârea Plenului este definitivă și nefiind atacată, este obligatorie.

A arătat că, la stabilirea cheltuielilor de executare trebuiesc avute în vedere exclusiv disp. art. 39 din Legea 188/200 cu privire la executorii judecătorești și cele ale Codului de procedură civilă, astfel că, art. 39 alin. 1 litera a) stabilește, pentru creanțele în valoare de până la 50000 lei inclusiv, un onorariu maxim de 10% din suma ce reprezintă valoarea creanței ce face obiectul executării silite, în speță, valoarea creanței fiind de 100,67 lei, rezultă un onorariu de 10,07 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 705 Cod proc. civ.

A anexat cererii, în copie certificată următoarele înscrisuri: înștiințarea privind începerea executării și înființarea popririi nr. 536 din data de 05.07.2017; factura fiscală seria TM nr.962017017065/10.04.2017 emisă de S.C. P. M. H. S.R.L., pentru suma de 100,67 lei; încheierea nr.1001 din 26.06.2017 a J. T. M.; încheierea din data de 05.07.2017 a BEJ A. N. V. pentru stabilirea cheltuielilor de executare.

Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.

Din oficiu, instanța a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc "A. N. V. ";, să comunice actele dosarului de executare nr. 536/2017 , în copii certificate precum și relații referitoare la stabilirea cheltuielilor de executare însoțite de documente justificative.

Contestația este întemeiată în parte:

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, la cererea creditoarei SC P. H. SRL formulată la data de 15 iunie 2017 , Biroului Executorului Judecătoresc "A. N. V. "; a deschis dosarul de executare nr. 536/2017 pentru creanța de 100,67 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de factura fiscală seria TM nr. 962017017065/10.04.2017.

Prin încheierea nr. 1001/26.06.2017 , J. T. M. a admis cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu, reprezentat de factura fiscală mai sus menționată.

Prin încheierea din 5 iulie 2017, din dosarul de executare nr. .. , executorul judecătoresc a dispus stabilirea cheltuielilor de executare, în sarcina contestatoarei SC E. P. SRL la suma totală de 412,78 lei.

Astfel, potrivit acestei încheieri, onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la suma de 10,07 lei la care se adaugă taxa pe valoare adăugată în cuantum de 1,91 lei, taxa timbru 20 lei, cheltuielile de executare la suma totală de 200 lei la care se adaugă taxa pe valoare adăugată în cuantum de 38 lei, iar cheltuielile de transport 120 lei la care se adaugă taxa pe valoare adăugată în cuantum de 22,8 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 670 alin.3 Cod proc. civ. sunt cheltuieli de executare: 1.taxele de timbru necesare declanșării executării silite;

2.onorariul executorului judecătoresc,stabilit potrivit legii;

3.onorariul avocatului în faza de executare silită;

4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului;

5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;

6.cheltuielile de transport;

7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.

Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare, formulată de partea interesată, așa cum prevăd dispozițiile art.670 alin.(4) teza a -II -a Cod proc. civ.

Potrivit art.39 alin.(1) din Legea 188/2000 , executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciile prestate, la onorarii minimale și maximale, stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoare până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

În speță, creanța pusă în executare a fost de 100,67 lei , astfel că, potrivit dispozițiilor legale expuse mai sus, onorariul executorului judecătoresc de 10,07 lei a fost stabilit la limita maximă, neexistând critici în acest sens..

Potrivit art. 6512 din Hotărârea 19/ 2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor , executorii judecătorești au obligația legală, profesională și morală de a calcula, stabili și încasa onorariile de executare silită, precum și orice alte cheltuieli de executare silită cuvenite, numai cu respectarea strictă a prevederilor art. 670 din Codul de procedură civilă, ale art. 39 din lege, ale art. 55 din regulament, ale Ordinului ministrului justiției nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, cu modificările ulterioare, sau a oricăror acte normative în vigoare, în concordanță deplină cu nivelurile și cuantumurile reglementate, și numai în baza documentelor justificative prevăzute de lege, ce urmează a fi depuse de îndată și păstrate cu strictețe la dosarul de executare silită, în original sau dacă nu este posibil, în copie, după caz.

Cu privire la costul mediu pe document juridic astfel cum rezultă din relațiile furnizate de către executor, instanța constată că acesta nu este justificat în cauză, iar față de dispozițiile art. 6512 din Hotărârea 19/ 2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor, și de lipsa unor documente justificative, urmând a se reduce costul la 2 lei pe document, având în vedere doar prețul achiziției și imprimării documentelor, precum și costul energiei electrice, a întreținerii echipamentelor informatice și de imprimat ( costul imprimării sau fotocopierii fiind 1 leu pe pagină).

Astfel, pentru pregătirea și redactarea documentelor a fost perceput onorariul executorului judecătoresc, iar pentru arhivarea documentelor s-au stabilit cheltuieli de executare incluse în suma de 200 lei, cheltuieli excesive în opinia instanței, care vor fi reduse la suma de 10 lei .

Cu privire la taxa judiciară de timbru aceasta este stabilită de disp. art. 10 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, urmând a fi menținută.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată, în parte, motiv pentru care, în temeiul art.720 alin.(1) Cod proc. civ. va admite în parte, contestația la executare, și va dispune reducerea cheltuielilor de executare, din dosarul de executare nr.., al Biroului Executorului Judecătoresc "A. N. V. "; , de la suma de 412,78 lei la suma de 243,8 lei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare. reducere cheltuieli executare