Intabularea în cartea funciară de către ultimul dobânditor al dreptului de proprietate în cazul înstrăinărilor succesive. Dovedirea cu înscrisuri originale a întregului şir al actelor juridice pe care se întemeiază înscrierea
| Comentarii |
|
Instanţa a apreciat că reclamanţii puteau solicita înscrierea în cartea funciară a dobândirilor succesive, respectiv a dreptului de proprietate al vânzătoarei şi apoi dreptul de proprietate dobândit de ei prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare, iar în acest sens trebuiau să depună la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară şi titlul de proprietate al vânzătoarei în original sau în copie legalizată, aşa cum impun dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Cum un asemenea titlu nu a fost depus la dosarul de intabulare, soluţia de respingere a cererii de intabulare a fost în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, fiind corect menţinută de instanţa de fond şi instanţa de apel. Adeverinţa de proprietate şi procesul-verbal de punere în posesie nu constituie titlu de proprietate, ci reprezintă, cea dintâi, dovada reconstituirii dreptului de proprietate, iar cel de-al doilea, dovada punerii în posesie cu o suprafaţă de teren. Ambele reprezintă acte premergătoare eliberării titlului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
Secţia I civilă, Decizia nr. 2578 din 11 decembrie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la 12.01.2011, petenții G.F. și A.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimații A.V. și Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani, anularea încheierii nr. 4 din 3.01.2011, dată în dosarul nr. 4/2011 de către OCPI Botoșani, prin care s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în intravilan, satul D., comuna B., județul Botoșani, în parcela 431/2, în suprafață de 2.030 mp, precum și asupra construcțiilor existente pe acest teren.
în motivare au arătat că au fost căsătoriți până în anul 2004, când au divorțat, iar prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 5308 din 12.09.2002, au dobândit de la numita A.V. imobilul menționat.
Vânzătoarea dobândise terenul prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, conform adeverinței nr. 2147/2002 și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 261 din 12.09.2002.
Arată petenții că, la încheierea contractului s-a întocmit și o schiță anexă din care rezultă amplasamentul terenului și vecinătățile, respectiv parcela nr. 431/2, primăria vizând și eliberând la vremea respectivă extras de cadastru din care rezultă amplasamentul terenului în aceeași parcelă.
Soluția OCPI a fost motivată prin aceea că în procesul-verbal de punere în posesie nu s-a menționat numărul de parcelă, acesta însă rezultând din celelalte elemente ce au însoțit cererea petenților.
Au mai arătat că, pe teren, au construit imobilul în discuție, situație ce a dus la concluzia că sunt proprietarii imobilului, în caz contrar autoritatea administrativă nu le-ar fi eliberat autorizație de construcție.
OCPI Botoșani a invocat, prin întâmpinarea sa, excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 1533 din 8.03.2011, Judecătoria Botoșani a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului OCPI Botoșani, respingând plângerea formulată în contradictoriu cu acesta, ca inadmisibilă. Totodată a respins plângerea petenților G.F. și A.M. împotriva intimatei A.V. ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 501din Legea nr. 7/1996, OCPI nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la fondul cererii petenților, a arătat că actul intervenit între părți, în baza căruia s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate, este reprezentat de un act notarial care a avut la bază o adeverință provizorie și un proces-verbal de punere în posesie, iar nu un titlu de proprietate.
Totodată, s-a invocat art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, potrivit căruia prima înregistrare a imobilului în cadastru și cartea funciară se realizează la cerere, în baza actelor de proprietate.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 7/1996, dacă mai multe persoane și-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urmă îndreptățit va putea cere înscrierea dobândirilor succesive odată cu aceea a dreptului său, dovedind prin înscrisuri originale întregul șir al actelor juridice pe care se întemeiază înscrierile.
A mai reținut prima instanță că, în cazul Legii nr. 18/1991, procedura constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului se finalizează prin emiterea titlului de proprietate.
Petenții au cumpărat, asumându-și toate riscurile de la o persoană pentru care nu s-a eliberat încă titlu de proprietate, neputându-se cunoaște dacă amplasamentul cumpărat va fi validat în mod definitiv vânzătorului. Cererea de intabulare a dreptului de proprietate în condițiile în care nu au probat dreptul primului proprietar a fost respinsă.
împotriva acestei sentințe au declarat apel petenții.
în cuprinsul cererii de apel petenții au reiterat motivele de fapt invocate prin acțiunea înregistrată la data de 14.01.2011.
Au susținut că în mod greșit prima instanță a reținut faptul că A.V. nu are în proprietate nicio suprafață de teren în parcela 431/2, arătând că obiectul contractului de vânzare-cumpărare l-a constituit acest imobil pe care îl dețin de la data cumpărării, iar vânzătoarea l-a deținut chiar înainte de apariția Legii nr. 18/1991.
Mai arată că este greșită și motivația conform căreia vânzătoarea nu ar fi fost validată de Comisia județeană, fără a se observa că Primăria B. menționează pe copia hărții cadastrale validarea făcută de Comisia județeană prin H.C.J. nr. 5/1999.
Prin decizia civilă nr. 125/A din 8.09.2011, Tribunalul Botoșani a respins, ca nefondat, apelul declarat de petenții G.F. și A.T.M., împotriva sentinței civile nr. 1533 din 8.03.2011 a Judecătoriei Botoșani.
în analizarea cererii petenților instanța a avut în vedere faptul că prima instanță de judecată a reținut în mod corect că potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere prin eliberarea unui titlu de proprietate.
Legea nu prevede o fază intermediară anterioară emiterii titlurilor de proprietate potrivit căreia prin eliberarea unei adeverințe provizorii de proprietate să fie stabilit dreptul de proprietate al petiționarilor.
Adeverința emisă sub nr. 110 din 13.09.2002 pentru A.V. cuprinde numai elemente în legătură cu suprafața totală pentru care s-a stabilit dreptul de proprietate, prin aceasta nefiind individualizat imobilul.
Așadar, prin emiterea adeverinței nu s-a stabilit în concret obiectul material al dreptului de proprietate.
Doar în cazul emiterii titlului de proprietate, prin valorificarea adeverinței și a celorlalte înscrisuri la care fac referire petenții în cererea lor, respectiv a schiței întocmite în teren și a procesului-verbal de punere în posesie, se restabilește dreptul prin reconstituire.
Nici posesia începută de autoarea petenților și continuată de aceștia nu poate constitui un element determinant în considerarea dovezii dreptului de proprietate astfel cum stabilește art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.
Posesia reprezintă o situație de fapt, iar nu un act în sensul prevederii menționate.
Instanța a mai avut în vedere că - la momentul eliberării adeverinței pentru numita A.V. (în anul 2002) și cu atât mai mult la data pronunțării prezentei decizii (septembrie 2011) - Legea nr. 83/1993, privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli prin care se făcea mențiunea [în art. 7 alin. (3)] în legătură cu dovada dreptului de proprietate în baza adeverinței eliberate de comisia locală și a procesului-verbal de punere în posesie, nu mai era în vigoare, fiind abrogată prin Legea nr. 193/1997.
De asemenea, instanța a avut în vedere că prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 se referă la drepturile dobândite cu respectarea Legii nr. 18/1991 anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Prin urmare, văzând că nu există un temei legal în baza căruia adeverința eliberată la data de 12.09.2002 și procesul-verbal de punere în posesie, sau posesia de fapt a părților să constituie acte de proprietate în sensul prevăzut de art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, a respins apelul petenților.
împotriva acestei decizii au declarat recurs G.F. și A.M.
în motivarea recursului arată recurenții că argumentele primei instanțe în sensul că A.V. nu are în proprietate nicio suprafață de teren în parcela nr. 431/2 sunt greșite, atât timp cât obiectul contractului de vânzare-cumpărare l-a constituit acest imobil pe care ei îl dețin de la data cumpărării, iar vânzătoarea l-a deținut anterior chiar înainte de apariția Legii nr. 18/1991.
De asemenea, este greșită și motivația conform căreia vânzătoarea nu ar fi fost validată de Comisia Județeană, fără a observa că Primăria B. menționează pe copia hărții cadastrale validarea făcută de comisia județeană prin H.C.J. nr. 5/1999.
Nici notarul public nu ar fi procedat la autentificarea actului dacă ar fi apreciat că autoarea lor nu ar fi fost proprietara acestei suprafețe de teren.
Susțin recurenții că este greșită motivarea instanțelor de fond potrivit căreia nu ar fi probat existența dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei lor, având în vedere că dreptul de proprietate a fost și este stăpânit de autoarea lor și de ei după cumpărare.
Arată că ei au construit o casă pe acest teren, iar primăria nu le-ar fi eliberat autorizație de construcție pe acest teren în situația în care nu ar fi dobândit în proprietate acest teren, astfel încât motivarea registratorului de carte funciară este greșită, terenul aparținând vânzătoarei, iar transmisiunea dreptului de proprietate nu poate fi analizată de registrator, ci doar de instanța de judecată.
Mai arată că nici în prezent autoarei lor nu i s-a eliberat titlul de proprietate, cu toate acestea terenurile reconstituite prin adeverință sunt în circuitul civil și fac obiectul actelor juridice de înstrăinare, însă nu își pot intabula dreptul dobândit legal.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Prin decizia civilă nr. 2578 din 11.12.2012 a Curții de Apel Suceava s-a respins recursul ca nefondat.
A reținut instanța de recurs că, potrivit art. 20 din Legea nr. 7/1996, „Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil”.
Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, „Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru și publicitate imobiliară”.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (1) din același act normativ, astfel cum era în vigoare la data formulării cererii de intabulare de către petenți: „în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții:
a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;
b) identifică corect numele sau denumirea părților și menționează codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;
c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;
d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;
e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului;
f) este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor legale”.
în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data formulării cererii de intabulare, „Dacă mai multe persoane și-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urmă îndreptățit va putea cere înscrierea dobândirilor succesive odată cu aceea a dreptului său, dovedind prin înscrisuri originale întreg șirul actelor juridice pe care se întemeiază înscrierile”.
Or, speța de față se încadrează în dispozițiile art. 23 mai sus menționat în condițiile în care reclamanții recurenți solicită înscrierea pentru prima dată în cartea funciară a imobilului dobândit prin cumpărare de la pârâta A.V., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5308 din 12.09.2002. în aceste condiții, reclamanții puteau solicita înscrierea în cartea funciară a dobândirilor succesive, respectiv a dreptului de proprietate al vânzătoarei și apoi dreptul de proprietate dobândit de ei prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare, iar în acest sens trebuiau să depună la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și titlul de proprietate al vânzătoarei în original sau în copie legalizată așa cum impun dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Cum un asemenea titlu nu a fost depus la dosarul de intabulare, soluția de respingere a cererii de intabulare a fost în conformitate cu dispozițiile legale menționate, fiind corect menținută de instanța de fond și instanța de apel. Adeverința de proprietate și procesul-verbal de punere în posesie nu constituie titlu de proprietate, ci reprezintă, cea dintâi, dovada reconstituirii dreptului de proprietate, iar cel de-al doilea, dovada punerii în posesie cu o suprafață de teren. Ambele reprezintă acte premergătoare eliberării titlului de proprietate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991.
| ← Motiv suplimentar de apel privind necitarea părţilor de către... | Distincţie între vicii ascunse şi vicii aparente. Angajarea... → |
|---|
