Interpretarea termenului procedural de recurs. Comparaţie cu instituţia repunerii în termenul de prescripţie extinctivă
| Comentarii |
|
Aplicarea art. 103 C.proc.civ. implică existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa părţii care a împiedicat-o să facă în termen actul de procedură, pe când art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 are în vedere „cauze temeinic justificate”.
Secţia civilă, Decizia nr. 147 din 7 mai 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanții M.S. și M.C., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și RAEDPP Constanța au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la încheierea cu reclamanții a contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului teren în suprafață de 160,20 mp și construcții cu o suprafață locuibilă de 77,05 mp conform contractului de închiriere, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și la prețul social stabilit de H.G. nr. 20/1996 și respectiv H.G. nr. 11/1997.
Prin sentința civilă nr. 5101/29.05.2006 pronunțată de Judecătoria Constanța a fost respinsă cererea formulată de reclamanți ca neîntemeiată, cu obligarea acestora la plata în favoarea pârâților a cheltuielilor de judecată.
în motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că legea impune o anumită limitare a dreptului de cumpărare a imobilelor care se justifică prin natura considerentelor sociale, respectiv situația acelor chiriași care s-au întemeiat ani de-a rândul pe o situație juridică stabilă a locuințelor pe care le dețineau, intrând în raporturi locative fără să poată anticipa intervenția legilor reparatorii și fără să-și pregătească o altă posibilitate de satisfacere a nevoii locative, iar în cauză reclamanții nu dețineau imobilul în calitate de chiriași la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, în baza art. 6 din H.G. nr. 20/1996, republicată.
împotriva sentinței civile mai sus menționate au formulat recurs reclamanții M.S. și M.C. prin care au criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pe parcursul soluționării apelului, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 11/1997 de modificare a H.G. nr. 20/1996.
Apelul a fost suspendat până la soluționarea excepției de nelegalitate de către instanța de contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr. 206/27.03.2007, Curtea de Apel Constanța - Secția contencios administrativ a respins ca nefondată excepția de nelegalitate invocată de apelanții reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 357/13.09.2007, Tribunalul Constanța a respins apelul reclamanților ca nefondat.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.C. și M.S. la data de 28.02.2008, criticând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ. sub aspectul interpretării și aplicării restrictive a dispozițiilor art. 9 din Legea 112/1995. Prin cererea de recurs, reclamanții au solicitat și repunerea în termenul de declarare a căii de atac, invocând incidența dispozițiilor art. 103 C.proc.civ.
în motivarea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, recurentul M.S. a invocat împrejurarea că este de profesie navigator, iar la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de apel se afla în voiaj internațional, această situație împiedicându-l să exercite recursul în termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei Tribunalului Constanța.
La rândul său, recurenta M.C. a invocat starea de boală, dovedită cu adeverința medicală emisă de dr. S.V., ca fiind o cauză mai presus de voința sa, care a împiedicat-o să formuleze recursul și cererea de repunere în termenul de recurs, până la data de 28.02.2008.
Prin întâmpinare, intimata RAEDPP Constanța a invocat excepția tardivității formulării recursului.
Analizând cererea recurenților M.S. și M.C. de repunere în termenul de recurs, instanța constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 103 C.proc.civ., „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.
Prin urmare, decăderea este o sancțiune legală de respectare a termenelor de procedură, rațiunea și importanța decăderii fiind determinată tocmai de imperativul stabilirii unor termene imperative de natură a disciplina activitatea procesuală.
Dispozițiile art. 103 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. reglementează o repunere în termen sui generis, respectiv în condiții restrictive, când partea dovedește că „a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei” să acționeze înăuntrul termenului defipt de lege, în speță înăuntrul termenului de recurs de 15 zile care curge de la data comunicării deciziei Tribunalului Constanța.
Textul legal invocat, spre deosebire de dispozițiile art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, are un caracter mult mai restrictiv, deoarece consacră posibilitatea repunerii în termen pentru situația în care partea a fost împiedicată să îndeplinească actul de procedură de o „împrejurare mai presus de voința ei”, în timp ce art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 vizează împiedicarea părții datorită unor „motive temeinice”.
Existența unei împrejurări mai presus de voința părții nu constituie singura condiție necesară pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voința părții să intervină înăuntrul termenului legal.
Pentru acordarea beneficiului repunerii în termen mai este necesară o dublă condiție: partea să indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia și actul de procedură să fie îndeplinit înăuntrul aceluiași termen.
Din analiza înscrisurilor existente la dosar se reține că decizia civilă pronunțată de Tribunalul Constanța a fost comunicată la domiciliul soților reclamanți M.S. și M.C. la data de 24.10.2007.
Faptul că recurentul M.S., la data de 24.10.2007, se afla în voiaj internațional fiind de profesie navigator nu constituie o împrejurare „mai presus de voința părții”, în sensul art. 103 C.proc.civ., care să îl fi împiedicat să promoveze calea de atac a recursului și care a intervenit înăuntrul termenului de 15 zile reglementat de art. 301 C.proc.civ. pentru declararea recursului.
în realitate, reclamantul cunoștea împrejurarea că urmează să plece în voiaj internațional încă din timpul procesului derulat în fața Tribunalului Constanța, luând cunoștință de faptul că termenul fixat pentru reluarea judecății apelului, după suspendarea cursului acestuia, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost fixat la data de 6.09.2007.
Motivul plecării reclamantului M.S. în voiaj internațional a constituit motivarea cererii formulate de reclamant conform art. 152 alin. (3) teza finală C.proc.civ. pentru preschimbarea termenului de judecată înainte de vacanța judecătorească, cerere respinsă ca nefondată prin încheierea din 25.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Prin urmare, plecarea în voiaj internațional nu a fost intempestivă, necesitatea realizării voiajului nu a intervenit înăuntrul termenului de recurs, pentru a determina imposibilitatea absolută a recurentului de a exercita calea de atac a recursului, condițiile reglementate de art. 103 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. nefiind îndeplinite în cauză.
Mai mult, în faza apelului desfășurată la Tribunalul Constanța, reclamanții M.S. și soția sa M.C. au beneficiat de asistență calificată, fiind reprezentați de un avocat, iar în situația în care recurentul a avut cunoștință încă din luna iunie de faptul că urmează să lipsească din țară în lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2007, ar fi putut solicita comunicarea hotărârii la sediul avocatului, pentru ca acesta, în condițiile art. 69 alin. (2) C.proc.civ., să exercite calea de atac a recursului.
Se reține că lipsa de diligență a recurentului în conducerea procesului declanșat de el nu poate fi asimilată unei „împrejurări mai presus de voința părții”, ivită înăuntrul termenului legal de recurs de 15 zile, reglementat de art. 301 C.proc.civ. care să îl fi împiedicat pe recurent să exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege.
Nici cauzele invocate de recurenta M.C. pentru repunerea în termenul de recurs nu pot fi asimilate unei „împrejurări mai presus de voința părții”, conform art. 103 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ.
Din adeverința medicală emisă de dr. S.V. - Medic primar MG pediatrie rezultă că M.C. este suferindă de discopatie lombară, litiază renală și infecția căii urinare, fiindu-i recomandat repaos la pat în perioada 20.10.2007 - 20.11.2007.
Recurenta nu a făcut nici o altă dovadă cu privire la imposibilitatea formulării căii de atac a recursului datorită spitalizării sau agravării sănătății acesteia după data de 20.11.2007.
Conform dispozițiilor art. 103 C.proc.civ., partea interesată trebuie, ca în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, să introducă atât calea de atac, cât și cererea de repunere în termen.
în speță, se reține că recurentei M.C. i s-a comunicat decizia civilă pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 24.10.2007, iar aceasta a declarat calea de atac a recursului la data de 28.02.2008.
Din actul medical depus la dosar rezultă că aceasta a fost împiedicată să formuleze recursul în perioada 20.10.2007 - 20.11.2007, medicul recomandându-i repaos la pat.
Pentru perioada ulterioară datei de 20.11.2007 nu s-a făcut dovada existenței unei alte cauze de împiedicare a recurentei să acționeze, situație în care se prezumă că a încetat cauza care a justificat depășirea termenului de recurs și, în termen de 15 zile de la momentul încetării acestei cauze, reclamanta trebuia să formuleze atât cerere de repunere în termenul de recurs, cât și recursul, condiție neîndeplinită în cauză.
Pentru aceste considerente se va respinge ca nefondată și cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta M.C.
în baza art. 137 C.proc.civ., se va analiza excepția de tardivitate invocată de intimata RAEDPP Constanța prin întâmpinare.
Excepția este fondată.
Conform art. 301 C.proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
în cauză se reține că decizia recurată a fost comunicată celor doi recurenți la domiciliul indicat în acțiune, la data de 24.10.2007, iar în termenul legal de 15 zile aceștia nu au formulat calea de atac a recursului.
în condițiile în care cererile de repunere în termenul de declarare a recursului au fost respinse ca nefondate, în speță a operat sancțiunea decăderii recurenților din dreptul de a mai exercita această cale de atac.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 301 C.proc.civ. se va admite excepția tardivității și se va respinge recursul declarat de M.C. și M.S. ca tardiv formulat.
în baza art. 274 C.proc.civ., va obliga recurenții la 300 lei cheltuieli de judecată către intimații Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța.
Se respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata RAEDPP Constanța, la dosar nefiind depuse chitanțele de plată a onorariului de avocat.
| ← Acţiunea în stabilire de paternitate. Proba ştiinţifică de... | Cerere de instituire a unui sechestru asigurător. Competenţă → |
|---|
