Participarea procurorului în procesul civil. Dreptul de a exercita acţiunea civilă în ipoteza încetării urmăririi penale, pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris
| Comentarii |
|
Potrivit art. 245 alin. (1) lit. c1) C.proc.pen., prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris. Textul obiectivează dispoziţiile art. 45 alin. (1) C.proc.civ., în sensul că procurorul poate exercita acţiunea civilă nu numai pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor arătate în cuprinsul acestor dispoziţii, dar şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Secţia civilă, Decizia nr. 253 din 12 septembrie 2008
Prin sentință, Judecătoria Rădăuți, după ce a înlăturat excepția de necompetență materială a judecătoriei, a admis cererea formulată de Parchetul de pa lângă aceeași instanță și a desființat în parte adeverința nr. 702/05.02.1993, eliberată de Consiliul Județean Suceava, înlăturând mențiunea „…născută P. …”
Instanța a avut în vedere că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 45 alin. (1) teza finală C.proc.civ, caz în care competența aparține în primă instanță judecătoriei. Pe fond, s-a avut în vedere că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că pârâta, alături de alte două persoane, este fiica lui P.N., paternitatea fiind recunoscută de autor. Adeverința contestată a fost folosită într-un proces funciar cu mult înainte ca pretențiile pârâtei privind propria paternitate să fi fost rezolvate.
Tribunalul Suceava a menținut sentința cu aceeași motivare, respingând apelul declarat de pârâtă.
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, pentru motive de nelegalitate pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C.proc.civ. A susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, i-a schimbat natura și chiar înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic atunci când a avut în vedere dispozițiile art. 245 alin. (1) lit. c1) C.proc.pen., ca temei juridic al acțiunii, și nu pe cele ale art. 45 teza finală C.proc.civ., la care trimite judecătoria, fără posibilități de interpretare. Același aspect constituie și o motivare contradictorie, dar în egală măsură, hotărârea tribunalului este și nemotivată, deoarece, contrar obligațiilor prevăzute de art. 298 raportat la art. 261 pct. 5 C.proc.civ., nu se arată de ce anularea parțială a adeverinței constituie o măsură asiguratorie privind reparațiile civile, în ce anume constau acestea și cum anume se poate restabili situația anterioară comiterii acele infracțiuni care nici nu este numită. Mai mult, se pretinde să s-ar fi folosit de această adeverință în justiție, fără nici o dovadă. A mai susținut pârâta și nelegalitatea respingerii excepției de necompetență a instanței de fond.
Examinând criticile exprimate, în ordinea impusă de potențialele lor efecte, Curtea a constatat următoarele:
Atât la judecătorie, cât și la tribunal, pârâta a susținut că adeverința în discuție este un act administrativ a cărui anulare intră, conform art. 2 pct. 1 lit. d) C.proc.civ., în competența de primă instanță a tribunalului, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Ambele instanțe au respins excepția reținând cu îndreptățire, natura juridică civilă a litigiului și competența judecătoriei în primă instanță.
Astfel, în sensul art. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ de autoritate este unul care naște, modifică sau stinge raporturi juridice de drept administrativ. De regulă, este emis de servicii publice administrative în realizarea sarcinilor puterii executive, în calitate de deținătoare a unei părți din puterea publică a statului și cuprinde o dispoziție, un ordin, o declarație de voință formal exprimată de către autoritatea publică, ce se constituie într-o decizie unilaterală de promptă executare.
Adeverința nr. 702/05.02.1993 emisă de Direcția de Coordonare și Organizare a Consiliului Județean Suceava atestă că „D.A. (născută P.) a fost salariata Consiliului Raional de Partid Vatra Dornei în perioada 1.10.1951 - 1.02.1952...”
Acest înscris, care aduce la cunoștință o anumită situație de fapt existentă în urmă cu mai bine de patruzeci de ani, stabilită cel mai probabil, pe baza arhivelor deținute de această instituție, nu naște, nu modifică, nu stinge un raport juridic de drept administrativ și nici nu execută un act administrativ. Drept urmare, nu poate intra în categoria actelor sau faptelor avute în vedere prin art. 1 și art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2004, pentru a putea fi atacat în contencios administrativ.
Potrivit art. 45 teza finală C.proc.civ., Ministerul Public poate porni acțiunea civilă în câteva situații arătate expres, dar și în alte cazuri prevăzute de lege, un asemenea caz fiind cuprins în art. 245 alin. (1) lit. c1) C.proc.civ. Acest ultim text prevede că prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată și asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris. între cele două texte ale legii nu există incompatibilitate, pentru că ambele se constituie într-un temei juridic al acțiunii și dau dreptul parchetului de a cere unei instanțe anularea unui înscris cu conținut nereal, atunci când punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată. Faptul că instanțele au dat prioritate în mod diferit celor două articole de lege nu poate antrena casarea sau modificarea deciziei recurate, câtă vreme o astfel de ipoteză nu intră în conținutul vreunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.proc.civ.. Pe de altă parte, prin Decizia nr. XV/21.11.2005 (M. Of. nr. 119 din 8 februarie 2006), înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanță și a stabilit că procurorul are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru anularea totală sau parțială a unui înscris falsificat, în cazurile prevăzute de art. 45 alin. (1) C.proc.civ. în considerente s-a arătat că atunci când procurorul a dat o soluție de netrimitere în judecată, prin raportare la art. 184 C.proc.civ., competența de a dispune desființarea înscrisului, ca modalitate de reparare a pagubei, aparține instanței civile.
| ← Expertiza tehnică. Lipsa dovezii de citare a părţilor. Nulitate | Apel. Desfiinţarea sentinţei în baza art. 297 alin. (1)... → |
|---|
