Intoarcere executare. Jurisprudență Executarea silită

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 1699 din data de 14.09.2017

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDONE:2017:002.001699

Dosar nr. 344/270/2015

"Operator 2881. Confidențial, date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001";

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr. 344/270/2015

Înreg. 23.01.2015 - întoarcere executare -

SENTINȚA CIVILĂ NR.1699

Ședința publică din data de 14.09.2017

Instanța constituită din:

Președinte - Liliana Bădău

Grefier - Mihaela Andrei

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta ..., cu sediul în …., în contradictoriu cu pârâta ... , cu sediul în …, având ca obiect "întoarcere executare";.

La apelul nominal, făcut în ședință publică,la priorități, avocat Cucoaneș Silvana - Alexandra pentru reclamantă, conform delegației pe care o depune la dosar și avocat Popară Cristian, în substituire pentru avocat Damcali Aurora, reprezentant convențional al pârâtei, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în expunerea căruia arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar reclamanta a depus precizări, după care;

Avocat Popară Cristian solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua la cunoștință de precizările depuse la dosar și pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului dintre părți.

Instanța pune ăn discuție cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtei.

Avocat Cucoaneș Silvana - Alexandra pentru reclamantă solicită respingerea cererii, având în vedere că s-a mai acordat un termen în acest sens.

Instanța respinge cererea formulată de pârâtă prin apărător.

Avocat Popară Cristian solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua la cunoștință de precizările depuse la dosar.

Având în vedere solicitările apărătorului pârâtei, și prevederile art. 121 alin. 5 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței pentru o nouă strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat ---- pentru reclamantă și avocat Popară Cristian, în substituire pentru avocat Damcali Aurora, reprezentant convențional al pârâtei, lipsă fiind părțile.

La interpelarea instanței, avocat Cucoaneș Silvana - Alexandra pentru reclamantă precizează că prin acțiunea formulată se solicită obligarea pârâtei la plata dobânzilor fără a fi actualizate.

Avocat Cucoaneș Silvana - Alexandra pentru reclamantă precizează că nu are alte cereri de formulat.

Avocat Popară Cristian nu are alte cereri de formulat.

Conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și, nemaifiind formulate alte cereri, sau alte probe de administrat, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Avocat Cucoaneș Silvana - Alexandra pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acțiuii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de 147188,39 lei și la cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța prin care s-a achiat onorariul de avocat.

Avocat Popară Cristian pentru pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea cererii privind întoarcerea executării silite, a se avea în vedere că suma solicitată de reclamantă reprezintă onorariu de executor judecătoresc și nu reprezintă debitul la momentul deschiderii dosarului de executare silită. Pârâta nu este culpabilă de plata onorariului executorului judecătoresc. Cheltuielile de judecată din prezenta cauză vor fi solicitate pe cale separată.

Instanța lasă cauza în pronunțare asupra expceției tardivității formulării contestației.

INSTANȚA,

Deliberând;

Asupra cauzei civile de față constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 23.01.2015 sub nr. 344/270/2015 contestatorul … în contradictoriu cu intimata …. a solicitat întoarcerea executării silite solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 127.439,67 lei, obligarea pârâtei la plata sumei de 14.188,73 lei reprezentând dobânda legală și rata inflației, sumă calculată de la data indisponibilizării sumei de către executor și până la data formulării prezentei cereri, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 74/02.02.2012 pronunțată în dosarul nr. 5658/110/208 Tribunalul Bacău a admis acțiunea completaă și precizată de... și a dispus obligarea …. la plata mai multor sume de bani. După pronunțarea sentinței pârâta a început la data de 06.06.2012 executarea silită ce a făcut obiectul dosarului de executare silită nr. 222/2012 al BEJ Ciobanu Ioan. În cadrul dosarului de executare silită executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile debitoarei până la concurența sumei de 10.254.028,48 lei compusă din: 10.110.600,87 lei suma totală de plată dispusă prin s.c. 74/2012, suma de 11.072,21 lei reprezentând onorariu avocat, suma de 131.943,40 lei reprezentând onorariu executare, suma de 401 lei reprezentând cheltuieli de executare, suma de 14 lei reprezentând taxă de timbru. A mai arătat că prin Încheierea din data de 19.07.2012 în dosarul 5658/110/2008 Curtea de Apel Bacău a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea apelului. Până la luarea acestei decizii executorul a executat suma de 127.439,67 lei. A mai arătat în continuare că prin Decizia nr. 110 din data de 16.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost desființată sentința pronunțată de instanța de fond, a dispus admiterea căii de atac formulate de ..., a respins acțiunea formulată de... SA însă nu s-a dispus și întoarcerea executării silite. Urmare pronunțării Deciziei nr. 110/2014 titlul executoriu pus în executare în cadrul dosarului de executare silită nr. 222/2012 a fost desființat, sumele achitate în baza unui titlu executoriu desființat trebuie să fie restituite în mod retroactiv ele nefiind datorate niciodată. În ceea ce privește restabilirea situației anterioare arată că pentru a se realiza restabilirea situației anterioare executării se impune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și ratei inflației de la data la care terțul/terții poprit/ți au consemnat suma de 127.439,67 la dispoziția executoriului fiind lipsită de folosința respectivei sume și până la data plății efective, urmând ca aceasta să fie stabilită printr-o expertiză contabilă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 4041 ș următoarele Cod procedură civilă, art. 3 și următoarele din OG 13/2011, precum și orice alte dispoziții legale incidente în cauză.

În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiză contabilă precum și orice alte probe ar rezulta din dezbateri și s-au depus înscrisuri aflate la filele 13-67.

Cererea a fost legal timbrată cu 300 lei taxă de timbru.

Pârâta... a depus întâmpinare la data de 11.03.2015 prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. A mai solicitat suspendarea prezentei cauze în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea recursului formulat de... împotriva Deciziei 110/2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, obiect al dosarului nr. 204/1/2015 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite pârâta a arătat că, atât titlul executoriu cât și actele de executare, nu sunt desființate irevocabil motiv pentru care cererea este prematur introdusă. A mai arătat că suma de 127.439,67 lei a cărei restituire se solicită reprezintă onorariu de executare silită iar această sumă indisponibilizată nu a fost distribuită de creditor ci a fost reținută de executorul judecătoresc așa încât cererea de întoarcere a executării silite este neîntemeiată. În continuare a arătat că executarea silită a fost declanșată în baza dispozițiilor procedurale care dispun că hotărârile pronunțate între profesioniști sunt executorii iar în baza acestor dispoziții debitoarea era obligată de lege să execute de bunăvoie obligația de plată rezultată din titlul executoriu. A mai arătat că în cauză există autoritate de lucru judecat cu privire la faptul că nu a încasat nici o sumă din executarea silită o cerere similară de întoarcere a executării silite a fost respinsă irevocabil. În susținerea aceste excepții pârâta a arătat că în urma declanșării cererii de executare silită …. a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 222/2012, obiect al dosarului nr. 3017/270/2012 al Judecătoriei Onești. Prin sentința civilă nr. 3246/16.10.2012 Judecătoria Onești a dispus respingerea contestației la executare, sentința fiind definitivă și irevocabilă nefiind recurată. Cu privire la capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 14.188,73 lei reprezentând dobândă și rata inflației arată că nu poate fi obligată la plata acestei sume atâta timp cât nu s-a folosit nici un moment de suma pretinsă.

În drept a invocat dispoziții ale Codului de procedură civilă și OG 13/2011.

În dovedire s-au depus înscrisuri aflate la filele 104-134.

Contestatorul a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri.

Instanța a respins prin încheierea de ședință din data de 09.04.2015 excepția autorității de lucru judecat.

Prin încheierea de ședință din data de 21.05.2015 instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrată sub nr. 204/1/2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 15.05.2017 reclamanta … a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei întrucât nu mai subzistă cauza ce a determinat suspendarea judecății cauzei.

La data de 08.09.2017 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care menționat că suma pentru care se solicită întoarcerea executării silite este de 147.188,19 lei

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 74/02.02.2012 pronunțată în dosarul 5658/110/2008 de Tribunalul Bacău s-a dispus obligarea ... . la plata sumelor de:

- 9.081.083,15 lei reprezentând valoare rămasă neamortizată a utilajelor și instalațiilor Fabricii de detergenți Onești,

- 769.175,64 lei reprezentând valoarea lucrărilor de modernizare și reparații efectuate asupra clădirilor,

- 154.828,08 lei reprezentând contravaloarea plăților efectuate pentru serviciile d e pază ale instalațiilor și utilajelor,

105.514 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 05.06.2012, pronunțată în dosarul nr. 2845/270/2012 al Judecătoriei Onești, a fost încuviințată executarea silită a debitoarei ... ‚, în baza titlului executoriu - sentința civilă nr. 74 din 02.02.2012, emisă de Tribunalul Bacău la cererea creditoarei …, iar ca urmare a cererii de executare silită formulate, la data de 06.06.2012, a fost format dosarul de executare silită nr. 222/2012 al BEJ Ciobanu Ioan.

Din actele de executare silită atașate la dosarul cauzei rezultă că au fost achitate în cadrul dosarului execuțional următoarele sume : 18.447,12 lei; 25.713,30 lei, 71.609 lei, 6640,25 lei conform filelelor CEC emise de .... la fila 193 dosar.

Din adresa emisă de SCPEJ "; Prisecariu și Ciobanu"; rezultă că sumele mai sus menționate ce însumează valoarea totală de 122.409,67 au fost reținute cu titlu de cheltuieli de executare și onorariu de executare silită.

Împotriva sentinței civile nr. 74/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău ... a formulat apel fiind înregistrat la data de 13.06.2012 pe rolul Curții de Apel Bacău.

Prin Încheierea de ședință din data de 19.07.2012 Curtea de Apel Bacău a admis cererea de suspendare a executării silite și a dispus suspendarea executării sentinței civile nr. 74/2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul 5658/110/2008 până la soluționarea cererii de apel.

Prin decizia nr. 110/16.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis apelul formulat de … împotriva sentinței civile nr. 74/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul 5658/110/2008, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată, a menținut dispozițiile sentinței cu privire la soluționarea excepțiilor.

Împotriva acestei decizii … formulat recurs, obiect al dosarului 204/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție iar prin Decizia nr. 1909/28.09.2015 a fost admis apelul declarat împotriva Deciziei nr. 110/16.10.2014, a fost casată hotărârea cauza fiind trimisă spre rejudecare. La rejudecare s-a format dosarul r. 5658/110/2008* și prin decizia nr. 15/28.01.2016 Curtea de Apel Bacău a admis apelul formulat de … și a respins acțiunea formulată de … ca nefondată. Împotriva acestei din urmă decizii … a formulat recurs și prin decizia civilă nr. 488/22.03.2017 a fost respins recursul ca nefondat, decizia fiind irevocabilă.

În drept:

Întoarcerea executării este reglementată de dispozițiile art. 404 indice 1- art. 404 indice 3 Cod procedură civilă din anul 1865, fiind incidentă în cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, ca modalitate de concretizare fiind, ca regulă generală, restabilirea situației anterioare acesteia.

Potrivit art. 4042 din codul de procedură civilă anterior: "În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.

Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii";.

Având în vedere că titlul executoriu mai sus menționat a fost desființat în mod definitiv și irevocabil, instanța constată că sunt întrunite condițiile instituției întoarcerii executării silite , urmând a admite cerere și va dispune întoarcerea executării silite în sensul că obligă intimata să restituie contestatoarei suma de 122.409,67 lei obiect al dosarului execuțional nr. 222/2012 înregistrat în cadrul SCPEJ "; Ciobanu și Asociații";.

Instanța va acorda și dobânda legală aferentă debitului având că principiul repunerii în situația anterioară reprezintă acoperirea prejudiciului efectiv dar și a beneficiului nerealizat, în condițiile prevăzute de OG nr. 13/2011 coroborat cu dispozițiile în condițiile art.1535 cod civil, începând cu data indisponibilizării fiecărei sume și până la data de 31.08.2017.

Raportat la culpa procesuală a intimatei, instanța o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu prevederile art. 453 CPC.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea de întoarcere a executării silite formulate de către contestatoarea ..., cu sediul în …, în contradictoriu cu intimata ... , cu sediul în ….

Dispune întoarcerea executării silite în sensul că obligă intimata să restituie contestatoarei suma de 122.409,67 lei obiect al dosarului execuțional nr. 222/2012 înregistrat în cadrul SCPEJ "; Ciobanu și Asociații";, precum și dobânda legală aferentă începând cu data indisponibilizării fiecărei sume și până la data de 31.08.2017.

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare în sumă de 5411 lei reprezentând onorariu avocat, contravaloare cazare și taxa judiciară de timbru.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.09.2017.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.- jud. L.B. - 07.11 .2017

Tehnored.-L.M. - 07.11 .2017

Ex.- 5/ comunicat 3 ex. părți. - 07.11 .2017

M.A. 15 Septembrie 2017

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Intoarcere executare. Jurisprudență Executarea silită