Partaj succesoral. Jurisprudență Partaj

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 1566 din data de 10.07.2017

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDONE:2017:002.001566

Dosar nr. 119/270/2015

"Operator 2881. Confidențial, date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001";

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr.119/270/2015 - partaj -

Înreg. 13.01.2015

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1566

Ședința publică din data de 10.07.2017

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - Adam Daniel-Eugen

GREFIER - Ghihaniș Mariana

Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă formulată de reclamantul ...împotriva pârâtelor ..., reprezentată prin mandatar ...și ..., având ca obiect partaj succesoral

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 07.06.2017, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 15.06.2017. La termenul din 15.06.2017, instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 28.06.2017. La acest din urmă termen instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 10.07.2017. Încheierile de ședință din 07.06.2017, 15.06.2017 și 28.06.2017 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.01.2015 sub nr. 119/270/2015, reclamantul ..., cu domiciliul în comuna ….., a chemat în judecată pe pârâții ..., cu domiciliul în …., ..., cu domiciliul în …. și ..., cu domiciliul în …., solicitând instanței partajarea averii succesorale a defunctului …. decedat la data de 11.02.2014, respectiv constatarea moștenitorilor, a masei active și pasive, a cotelor, ieșirea din indiviziune, suportarea de către pârâți a pasivului succesoral, a ½ din cheltuielile de înmormântare și a ½ din cheltuielile de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că defunctul este tatăl său, iar pârâtele sunt moștenitorii legali ai fratelui său, …. decedat la data de 27.02.2009. Averea succesorală a defunctului este formată din activ și din pasiv. Activul este cel cuprins în sentința civilă nr. 1452 din 08.05.2009, iar pasivul este format din diferență sultă achitată de reclamant în numele defunctului și pentru moștenire în sumă de 5.400 de lei, cheltuieli cu întreținerea defunctului în cuantum de 3.300 de lei, cheltuieli cu înmormântarea în cuantum de 4.000 de lei, respectiv 3.000 de lei pentru înmormântare și pomană de 1.000 de lei pentru pomana de 40 de zile, suma de 12.351,06 lei reprezentând sultă conform sentinței civile nr. 1452/2009 prin care defunctul trebuia să i-o dea și cheltuieli cu utilitățile achitate de reclamant în sumă de 409 lei.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art.979 și urm. din Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus, certificat emis de OCPI, încheierea nr. 39 din 22.09.2014 și înscrisuri privind verificările efectuate în evidențele succesorale, facturi, acte de executare, acte de stare civilă, sentința civilă nr. 1452 din data de 08.05.2009, facturi și chitanțe cu privire la pasivul succesoral.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 2.625 lei.

La solicitarea instanței au fost depuse de reclamant 2 contracte de vânzare cumpărare și TP nr. 91030 din 16.01.1995.

În etapa scrisă pârâții nu au depus întâmpinare.

La termenul din data de 01.04.2015 pârâtele ... (fostă ...) .... și ...au arătat că sunt de acord cu cererea de chemare în judecată și că recunosc terenurile menționate în cerere. La același termen instanța a dispus rectificarea numelui pârâtei ... din ... în .... De asemenea, instanța a luat act de cererea formulată de pârâta ... privind numirea în calitatea de mandatar al său a numitei ...care să o reprezinte în dosar.

Pentru termenul din data de 21.05.2015 reclamantul a depus la dosar un înscris (fila 90) prin care a arătat că înțelege să se judece doar cu pârâtele ... și .... La același termen (fila 93), la solicitarea instanței, pârâta ...a arătat că nu contestă cheltuielile făcute cu întreținerea defunctului, respectiv plata de 300 de lei lunar, însă a arătat că banii au fost plătiți din pensia defunctului. A mai arătat că a primit suma de 5.400 de lei pe care a împărțit-o cu sora sa, suma fiind achitată din banii defunctului, a recunoscut suma de 3.300 de lei reprezentând contravaloarea întreținerii defunctului, însă a arătat că acesta a fost achitată din banii defunctului, a arătat că este de acord să se achite suma de 12.351,06 lei și a recunoscut cheltuielile cu utilitățile de 409 lei, însă a arătat că acestea au fost achitate din pensia bătrânului.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială, ca fiind admisibile și putând duce la soluționarea cauzei, în temeiul art.255 raportat la art.258 din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea de admitere în principiu din 05.02.2016 (fila 136, vol. I) instanța a constatat calitatea de moștenitori, masa succesorală, cotele de partajat, pasivul succesoral și a dispus numirea unui expert topo pentru identificarea cu schiță și vecinătăți a terenurilor și evaluarea acestora și a unui expert în construcții pentru identificarea cu schiță și vecinătăți și evaluarea construcțiilor, rapoartele de expertiză fiind depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 11.02.2014 a decedat ...., conform certificatului de deces depus la dosar (fila 31), care a avut doi copii, respectiv reclamantul ...și ...., acesta din urmă decedând la data de 27.02.2009, conform certificatului de deces depus la dosar (fila 26). Conform actelor de stare civilă depuse la dosar (file 29, 30, 88) ... a avut doi copii, respectiv pârâtele ... (fostă ...) ... și ....

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat că activul succesoral este format din bunurile cuprinse în sentința civilă nr. 1452 din 08.05.2009. Cu privire la acest aspect instanța reține că prin sentința civilă nr. 1452 din 08.05.2009 (file 91-92), pronunțată în dosarul nr. 3355/270/2008 al Judecătoriei Onești, rămasă definitivă și irevocabilă în urma respingerii recursului, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase în urma defunctei ... (în urma acesteia rămânând ca moștenitori ... - defunctul din prezentul dosar - în calitate de soț supraviețuitor, și pârâții ...- reclamantul din prezentul dosar - și ..., fratele reclamantului), în lotul defunctului ... fiind atribuite toate bunurile, acesta urmând să plătească sultă lui ...suma de 12.351,06 lei. În sentința arătată se regăsesc și bunurile imobile indicate de reclamant în acțiune, respectiv casă, grajd și suprafețele de teren de 1.000 mp, 700 mp, 500 mp, 1900 mp și 2300 mp, bunuri care vor fi reținute la masă, acestea devenind bunuri proprii ale defunctului.

Cu privire la celelalte două suprafețe de teren, respectiv 1.999 mp intravilan și 2.051 mp extravilan, instanța reține că și acestea sunt menționate în cuprinsul sentinței civile arătate, la dosar fiind depuse ambele contracte de vânzare-cumpărare cu privire la acestea, aceste terenuri devenind, de asemenea, bunuri proprii ale defunctului.

În cauză s-a solicitat a fi reținut și un pasiv succesoral compus din mai multe sume, respectiv diferență sultă achitată de reclamant în numele defunctului și pentru moștenire în sumă de 5.400 de lei, cheltuieli cu întreținerea defunctului în cuantum de 3.300 de lei, cheltuieli cu înmormântarea în cuantum de 4.000 de lei, respectiv 3.000 de lei pentru înmormântare și pomană de 1.000 de lei pentru pomana de 40 de zile, suma de 12.351,06 lei reprezentând sultă conform sentinței civile nr. 1452/2009 prin care defunctul trebuia să i-o dea și cheltuieli cu utilitățile achitate de reclamant în sumă de 409 lei.

Cu privire la suma de 5.400 de lei, reprezentând sultă achitată de reclamant, din încheierea din data de 16.10.2013 emisă de BEJ Popa Reta în dosarul de executare nr. 284/2013, instanța reține că prin cererea de executare silită formulată la data de 20.09.2013 pârâtele ...și ...-Paula au formulat cerere de executare silită împotriva lui ..., defunctul din prezenta cauză, în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1452 din 08.05.2009, prin somația emisă în dosarul de executare (fila 24) punându-i-se în vedere defunctului să plătească suma totală de 5.351,64 lei, din care 4.781,64 lei reprezintă sultă și 570 lei cheltuieli de executare. Conform recipisei de consemnare din data de 03.09.2014 (fila 22) reclamantul din prezenta cauză a consemnat la dispoziția BEJ Popa Reta suma de 5.001,64 lei, reprezentând sultă conform sentinței civile nr. 1452 din 08.05.2009, la aceeași dată, respectiv 03.09.2014, fiind plătită și suma de 350 de lei, reprezentând onorariu și cheltuieli de executare, conform facturii și chitanței depuse la filele 21-22 dosar. Astfel, rezultă că a fost achitată de reclamant (și nu de către defunct) către pârâte suma de 5.351,64 lei care va fi reținută la masă ca pasiv.

În ceea ce privește cheltuielile făcute cu întreținerea defunctului în cuantum de 3.300 de lei, respectiv 300 de lei pe lună pentru 10 luni, instanța reține că asemenea cheltuieli nu fac parte din pasivul succesoral. Astfel, cheltuielile suportate de unul dintre viitori succesori cu întreținerea defunctului pe timpul vieții acestuia, fără participarea celorlalți, nu pot fi incluse în pasivul moștenirii, iar dacă, potrivit legii, aceste cheltuieli pot fi recuperate, în parte, de la ceilalți obligați la întreținere, problema urmează a fi soluționată direct între aceștia, fără implicarea patrimoniului succesoral. De altfel, lichidarea acestor cheltuieli se poate face și înainte de deschiderea moștenirii, creanța fiind prescriptibilă potrivit dreptului comun, de la data când se naște dreptul la acțiune.

În ceea ce privește cheltuieli cu înmormântarea, instanța reține că acestea fac parte din pasivul succesoral. Cu privire la aceste cheltuieli, din declarațiile martorului ..., audiat în cauză (fila 98) instanța reține că la înmormântarea defunctului s-au dat vreo 300 de pachete în care crede că era pateu, icre, colac, lumânare și chibrituri. La pomană s-a dat și vin și țuică, pentru toate acestea cheltuind bani reclamantul. A fost făcută pomană și la 40 de zile în fața bisericii unde s-au dat pachete. Din declarația martorei .... (fila 99) instanța reține că reclamantul a cumpărat haine pentru defunct și vreo 300 de prosoape. Reclamantul a făcut pomană și la 40 de zile.

În privința cuantumului acestor cheltuieli, instanța reține că declarațiile martorilor nu sunt concludente, pentru că niciunul nu a arătat ce sume a cheltuit reclamantul cu înmormântarea și cu pomenirile.

Cu privire la aceste cheltuieli instanța reține că au fost depuse la dosar înscrisuri de către reclamant, respectiv chitanță de 206 lei contravaloare haine, bon fiscal pentru alimente pentru pomană de 657,92 lei și 286,98 lei, factură produse funerare de 601,50 lei, chitanță și factură pentru cornuri în valoare de 201,50 lei, bonuri fiscale pentru lumânări și pahare de 52,65 lei și 64,60 lei, toate fiind emise în data de 11.02.2014 sau 12.02.2014, rezultând astfel o sumă totală de 2.071,15 lei. Pe lângă această sumă vor fi avute în vedere și cheltuielile care sunt făcute de obicei la o înmormântare, acestea fiind apreciate de instanță la o sumă globală de 1.000 de lei, având în vedere și pomana făcută de reclamant la 40 de zile, rezultând astfel un pasiv de 3.071,15 lei.

Cu privire la sulta de 12.351,06 lei menționată în sentința civilă nr. 1452 din 08.05.2009, solicitată de reclamant, instanța reține că, în ceea ce privește plata sultei, în cauză s-a făcut dovada achitării de către reclamant a sumei de 5.351,64 lei arătată mai sus și care va fi reținută la masă ca pasiv, situație în care reclamantul și pârâtele trebuie să suporte imposibilitatea plății sultei, sumele pe care trebuia să le primească reclamantul și fratele acestuia fiind aproximativ egale, în cauză nefiind făcută dovada că au fost achitate alte sume către părți cu titlu de sultă, situație în care suma de 12.351,06 lei nu va fi reținută ca pasiv.

În ceea ce privește suma de 409 lei despre care reclamantul a arătat că este compusă din contravaloare utilități (telefon, lumină, taxe locale, apă, cheltuieli medicale cu internarea în săptămâna decesului), instanța reține că din probele administrate în dosar nu rezultă dacă pârâtele au beneficiat sau nu de serviciile achitate de reclamant, iar cu privire la cheltuielile medicale, așa cum s-a arătat și mai sus, acestea nu fac parte din pasivul succesoral, singurele cheltuieli care urmează a fi reținute la pasiv fiind plata impozitelor și taxelor care, având în vedere chitanțele depuse la dosar (file 51-52), sunt în cuantum de 130 de lei.

Prin încheierea de admitere în principiu din 05.02.2016 (fila 136, vol. I), față de cele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 965 și următoarele din noul cod civil aplicabile la data deschiderii succesiunii (conform art. 91 din Legea nr. 71/2011), instanța a constatat că de pe urma defunctului ... au rămas ca moștenitori reclamantul ..., în calitate de fiu al defunctului, descendenți de gradul I, și pârâtele ... și ..., descendenți ai defunctului ... (fiu al defunctului ...) și care vin la moștenirea defunctului prin reprezentarea tatălui lor predecedat.

Instanța a stabilit că masa succesorală se compune din bunurile menționate în sentința civilă nr. 1452 din 08.05.2009 (file 91-92), pronunțată în dosarul nr. 3355/270/2008 al Judecătoriei Onești, respectiv casă, grajd și suprafețele de teren de 1.000 mp, 700 mp, 500 mp, 1900 mp și 2300 mp, acestea devenind bunuri proprii ale defunctului, precum și celelalte două suprafețe de teren, respectiv 1.999 mp intravilan și 2.051 mp extravilan, care sunt de asemenea menționate în cuprinsul sentinței civile arătate, la dosar fiind depuse ambele contracte de vânzare-cumpărare cu privire la acestea, aceste terenuri devenind, de asemenea, bunuri proprii ale defunctului.

Cotele de partajat au fost stabilite ca fiind de 1/2 pentru reclamant și de câte 1/4 pentru fiecare pârâtă.

Pentru formarea loturilor s-au efectuat expertize topo cadastru și în construcții, rapoartele de expertiză fiind depuse la dosar.

Astfel, având în vedere cele arătate anterior, în baza art. 965 și următoarele din noul cod civil, urmează a fi admisă acțiunea și a se dispune ieșirea din indiviziune a părților pentru bunurile imobile reținute la masa succesorală, prin atribuire de loturi, conform lotizării efectuate de expert topo ing. Rusu Mircea.

Vor fi obligate pârâtele să plătească fiecare reclamantului suma de 2.138,19 lei, reprezentând contravaloare pasiv.

Vor fi obligate pârâtele să plătească fiecare reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.756,95 lei, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat, taxe notariale, taxe OCPI și onorarii experți.

Se va dispune ca B.L.E.T.J. din cadrul Tribunalului Bacău să efectueze plata către expertul tehnic judiciar topo cadastru ing. Rusu Mircea a sumei de 1.500 lei achitată de reclamant, reprezentând onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, din care suma de 1.000 lei depusă conform chitanței nr. 7707903/1 din 17.03.2016, iar suma de 500 lei depusă conform chitanței nr. 8364805/1 din 16.03.2017, ambele eliberate de CEC Bank.

Se va dispune ca B.L.E.T.J. din cadrul Tribunalului Bacău să efectueze plata către expertul tehnic judiciar ing. Fotescu Leonida a sumei de 700 lei achitată de reclamant, reprezentând onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, depusă conform chitanței nr. 7707893/1 din 17.03.2016, eliberată de CEC Bank.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite acțiunea formulată de reclamantul ..., CNP ...., cu domiciliul în ...., în contradictoriu cu pârâta ..., CNP ...., reprezentată prin mandatar ..., cu domiciliul în ..., și cu pârâta ..., CNP ...., cu domiciliul în .....

Dispune ieșirea din indiviziune a părților pentru bunurile imobile reținute la masa succesorală, prin atribuire de loturi, conform lotizării efectuate de expert topo ing. Rusu Mircea, după cum urmează:

Lotul nr. 1 se atribuie reclamantului ...și se compune din:

- teren curți construcții în suprafață de 1.000 mp (din măsurători 573 mp), situat în intravilanul satului ...., T 64/7, P 76, în valoare de 7.524 lei, cu puncte de contur 23-18-9-8-5-4-14-14*-T106-T107-23, cu vecinii def. ... la nord, drum la sud, ...la est și ...la vest (nr. cad. 60456), conform planșei nr. 1, anexă la raportul de expertiză tehnică, planșă aflată la fila 180 dosar.

- imobilele casă și grajd identificate și evaluate de expert ing. Fotescu Leonida, în valoare totală de 44.700 lei, din care casa în valoare de 36.500 lei, iar grajdul în valoare de 8.200 lei, conform raportului de expertiză depus la filele 199-203 dosar.

- teren arabil în suprafață de 700 mp (din măsurători 323 mp), situat în intravilanul satului ..., T 18, P 458/3, în valoare de 2.275 lei, cu puncte de contur T112-T104-T101-T102-T103-T113-T112, cu vecinii ...(nr. cad. 60456) la nord, def. ... la sud, ...la est și ...(nr. cad. 60456) la vest, conform planșei nr. 1, anexă la raportul de expertiză tehnică, planșă aflată la fila 180 dosar.

- teren vie în suprafață de 500 mp (din măsurători 1.066 mp), situat în intravilanul satului ..., T 18, P 458/4, în valoare de 2.315 lei, cu puncte de contur T101-21-23-T107-T106-T105-T102-T101, cu vecinii def. ... la nord, def. ... la sud, ...la est și ...(nr. cad. 60456) la vest, conform planșei nr. 1, anexă la raportul de expertiză tehnică, planșă aflată la fila 180 dosar.

- teren arabil în suprafață de 1.900 mp, situat în extravilanul comunei ..., punct "Bercaru";, T 12, P 364/10, în valoare de 1.100 lei, cu puncte de contur E-F-G-H-E, cu vecinii drum exploatare la nord, ... la sud, ... la est și .... la vest, conform planșei nr. 2, anexă la raportul de expertiză tehnică, planșă aflată la fila 181 dosar.

- teren arabil în suprafață de 2.300 mp, situat în extravilanul comunei ..., punct "Mărăcini";, T 16, P 443/202, în valoare de 1.331 lei, cu puncte de contur A-B-C-D-A, cu vecinii drum exploatare la nord, drum exploatare la sud, ... la est și ... la vest, conform planșei nr. 3, anexă la raportul de expertiză tehnică, planșă aflată la fila 182 dosar.

- teren arabil în suprafață de 1.999 mp, situat în intravilanul și extravilanul satului ..., punct "Țarna Nouă"; (1.662 mp situat în intravilan, iar 337 mp situat în extravilan), T 41, P 963/42, în valoare de 5.596 lei, cu puncte de contur 11*-10-9-4-1-12-11*, cu vecinii moșt. ... la nord, drum la sud, moșt. ... la est și ... la vest, conform planșei nr. 4, anexă la raportul de expertiză tehnică, planșă aflată la fila 183 dosar.

- teren arabil în suprafață de 2.051 mp, situat în intravilanul și extravilanul satului ..., punct "Izvoare"; (788 mp situat în intravilan, iar 1.263 mp situat în extravilan), T 41, P 963/42, în valoare de 3.292 lei, cu puncte de contur 21-20-19-13-16-20*-22*-22-21, cu vecinii drum exploatare și ... la nord, drum la sud, ... la est și ... la vest, conform planșei nr. 4, anexă la raportul de expertiză tehnică, planșă aflată la fila 183 dosar.

Valoarea totală primită este de 68.133 lei.

Are dreptul la bunuri în valoare de 34.066,50 lei și va plăti sultă lotului nr. 2 atribuit pârâtei ... în sumă de 17.033,25 lei și lotului nr. 3 atribuit pârâtei ...în sumă de 17.033,25 lei.

Lotul nr. 2 se atribuie pârâtei ... și se compune din sulta în cuantum de 17.033,25 lei pe care o va primi de la lotul nr. 1 atribuit reclamantului ....

Lotul nr. 3 se atribuie pârâtei ...și se compune din sulta în cuantum de 17.033,25 lei pe care o va primi de la lotul nr. 1 atribuit reclamantului ....

Obligă pe pârâte să plătească fiecare reclamantului suma de 2.138,19 lei, reprezentând contravaloare pasiv.

Obligă pe pârâte să plătească fiecare reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.756,95 lei, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat, taxe notariale, taxe OCPI și onorarii experți.

Dispune ca B.L.E.T.J. din cadrul Tribunalului Bacău să efectueze plata către expertul tehnic judiciar topo cadastru ing. Rusu Mircea a sumei de 1.500 lei achitată de reclamant, reprezentând onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, din care suma de 1.000 lei depusă conform chitanței nr. 7707903/1 din 17.03.2016, iar suma de 500 lei depusă conform chitanței nr. 8364805/1 din 16.03.2017, ambele eliberate de CEC Bank.

Dispune ca B.L.E.T.J. din cadrul Tribunalului Bacău să efectueze plata către expertul tehnic judiciar ing. Fotescu Leonida a sumei de 700 lei achitată de reclamant, reprezentând onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, depusă conform chitanței nr. 7707893/1 din 17.03.2016, eliberată de CEC Bank.

Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.07.2017.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. A.D.E./L.I.- 29.11.2017

Ex.5

Com.părți - 4.12.2017

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Str. Tineretului nr.1 Tel. 0234311224 Fax.0234326170

Dosar nr. 119/270/2015

din data de 29.11.2017

CĂTRE

TRIBUNALUL BACĂU

BIROUL LOCAL PENTRU EXPERTIZE JUDICIARE

TEHNICE ȘI CONTABILE

Vă înaintăm alăturat Sentința civilă nr.1566 din data de 10.07.2017, prin care s-a dispus să achitați expertului tehnic judiciar ing. Rusu Mircea a sumei de 1.500 lei achitată de reclamant, reprezentând onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, din care suma de 1.000 lei depusă conform chitanței nr. 7707903/1 din 17.03.2016, iar suma de 500 lei depusă conform chitanței nr. 8364805/1 din 16.03.2017, ambele eliberate de CEC Bank și expertului tehnic judiciar ing. Fotescu Leonida a sumei de 700 lei achitată de reclamant, reprezentând onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, depusă conform chitanței nr. 7707893/1 din 17.03.2016, eliberată de CEC Bank.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

Adam Daniel Eugen Ghihaniș Mariana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj succesoral. Jurisprudență Partaj