Întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii patrimoniale. Lipsa vinovăţiei.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 2170R din data de 28.03.2014
Întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii patrimoniale. Lipsa vinovăției.
- Art. 270 și 271 din Codul muncii
Recurentul invocă, în sprijinul susținerii vinovăției intimatului referatul justificativ întocmit la o lună de la data constatării contravenției,însă acesta nu poate constitui o dovadă a vinovăției pârâtului dat fiind faptul că datele pe care agentul constatator le-a avut la dispoziție în momentul aplicării sancțiunii au fost cele comunicate de către persoana găsită la locul executării lucrărilor, precum și cele înscrise în autorizația de construire nr.XXX din 07.06.2000 emisă pe numele SC T. C. SRL,intimatul neavând așadar posibilitatea ca la momentul constatării contravenției la locul executării lucrărilor să obțină un certificat constatator actualizat la zi de la Oficiul Registrului Comerțului din care să rezulte alte informații decât cele pe care le avea la dispoziție,cu atât mai mult cu cât un astfel de certificat a fost depus abia în faza procesuală a recursului în cauza ce a avut ca obiect plângere la procesul verbal de contravenție.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 2170R din 28.03.2014)
Prin sentința civilă nr.xxxx din data de 23.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.xxxxxx/3/LM/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind pe reclamantul I.S.C., în contradictoriu cu pârâtul N.I.N. și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 545 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal și motivat, reclamantul I.S.C..
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
O primă critică adusă de către recurent sentinței atacate vizează incidența în speță a dispozițiilor art.304 pct.7 Cod pr.civilă,recurentul susținând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii,deoarece,deși în motivarea sentinței civile atacate, instanța de fond a reținut că reclamantul I.S.C. a făcut dovada existenței unui prejudiciu și nereparat (fila 48), totuși, în mod greșit, Tribunalul București a reținut că I.S.C. nu a făcut dovada existenței faptei ilicite, respectiv a obligației neîndeplinite de agentul constatator, a instrucțiunilor încălcate la întocmirea proceselor verbale de constatare a contravențiilor în cazul persoanelor juridice.
De asemenea, în mod greșit, tribunalul a reținut că, în speță, condițiile cerute de textul art.270 din Codul muncii în vigoare, aplicabil ia data săvârșirii faptei prejudiciabile, nu sunt îndeplinite, raportat la existența vinovăției salariatului, pârâtul nerăspunzând de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Un al motiv de nelegalitate al sentinței civile atacate, îl constituie faptul că Tribunalul București, în mod contradictoriu, a reținut că reclamanta nu a formulat cerere de chemare în garanție în condițiile art.60 Cod procedură civilă.
Această critică nu este întemeiată,în mod corect instanța de fond,cu privire la existența vinovăției salariatului apreciind că acest element nu a fost dovedit,precum și faptul că acțiunea intimatului în calitate de agent constatator se încadrează în riscul normal al serviciului,cauză legală exoneratoare de răspundere potrivit art.270 alin.2 din Codul muncii în vigoare la data săvârșirii faptei.
În temeiul dispozițiilor art.270 Codul muncii,salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și răspunderii civile contractuale,pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Potrivit dispozițiilor art.271 Codul muncii,pentru a exista răspunderea patrimonială a salariatului față de angajator,este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții:calitatea de salariat la angajatorul păgubit,fapta ilicită și personală a salariatului,săvârșită în legătură cu munca sa,prejudicial cauzat patrimoniului angajatorului,raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu,vinovăția salariatului,doar îndeplinirea cumulativă a acestor condiții atrăgând răspunderea patrimonială.
Dacă pe planul răspunderii disciplinare probarea încălcării atribuțiilor de serviciu și a vinovăției conduce la prezumarea rezultatului dăunător și a legăturii cauzale,răspunderea patrimonială necesită dovedirea separată a fiecărui element mai sus menționat.
Temeiul răspunderii patrimoniale îl constituie vinovăția salariatei,ce trebuie dovedită de angajator,în condițiile art.287 Codul muncii,cu excepția situațiilor în care aceasta este prezumată.
Recurentul invocă,în sprijinul susținerii vinovăției intimatului referatul justificativ întocmit la o lună de la data constatării contravenției,însă acesta nu poate constitui o dovadă a vinovăției pârâtului dat fiind faptul că datele pe care agentul constatator le-a avut la dispoziție în momentul aplicării sancțiunii au fost cele comunicate de către persoana găsită la locul executării lucrărilor, precum și cele înscrise în autorizația de construire nr.XXX din 07.06.2000 emisă pe numele SC T. C. SRL,intimatul neavând așadar posibilitatea ca la momentul constatării contravenției la locul executării lucrărilor să obțină un certificat constatator actualizat la zi de la Oficiul Registrului Comerțului din care să rezulte alte informații decât cele pe care le avea la dispoziție,cu atât mai mult cu cât un astfel de certificat a fost depus abia în faza procesuală a recursului în cauza ce a avut ca obiect plângere la procesul verbal de contravenție.
Cât privește faptul că instanța de fond, a reținut că reclamanta nu a formulat cerere de chemare în garanție în condițiile art.60 Cod procedură civilă,acest fapt a fost în mod corect constatat de către instanța de fond cât timp, în dosarul nr. 7866/2006 al Judecătoriei Brăila, având ca obiect pretenții, reclamanta nu a formulat cerere de chemare în garanție în condițiile art.60 C pr civ. ,reținându-se astfel ca excepția procesului rău condus, invocată de către pârât este întemeiată, acesta din urmă făcând dovada că ar fi putut solicita administrarea de probe în dosarul nr.7866/2006 legate de culpa societății cu privire la aparenta creată de M.M., asociat și fost administrator, probe ce ar fi condus la respingerea cererii SC T. Com SRL de obligare a Inspectoratului de Stat în Construcții la plata cheltuielilor de judecată.
Nu poate fi reținută nici critica întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă,instanța de fond interpretând corect actul dedus judecății și pronunțându-se în limitele sesizării sale,analizând cererea cu care a fost investită,prin prisma dispozițiilor art.270 din Codul muncii,în vigoare la data săvârșirii pretinsei fapte prejudiciabile-art.254 din Codul muncii republicat,concluzionând în sensul că în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii materiale reglementate de textul de lege mai sus amintit.
Va fi înlăturată și critica recurentului întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă,cât timp sumele solicitate constând în actualizarea cu indicele de inflație și cheltuielile de executare silită nu sunt rezultate ale culpei intimatului ci a recurentei reclamante,acesta având posibilitatea executării voluntare și imediate a obligației stabilite în sarcina acestuia prin hotărâre judecătorească.
Recurentul susține totodată dreptul comitentului la acțiune în regres,arătând că are dreptul de a pretinde de la salariatul vinovat restituirea întregii sume plătite,însă,astfel cum s-a arătat mai sus,în speță nu s-a dovedit vinovăția salariatului,acțiunea intimatului ce avea calitatea de agent constatator încadrându-se în riscul normal al serviciului,cauză legală exoneratoare de răspundere,conform art.270 alin.2 din Codul muncii în varianta valabilă la data săvârșirii faptei de către intimat.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., va fi obligat recurentul să plătească intimatului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,reprezentând onorariu avocațial, dovedit cu chitanța, aflată la fila 15 dosar recurs.
| ← efectele hotărârilor pronunţate în recurs în interesul legii | Greşita compunere a instanţei – art. 304 pct. 1 Cod... → |
|---|
