Liberare provizorie. Jurisprudență Liberare provizorie
Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Rezoluţie nr. 121 din data de 21.08.2013
Prin cererea înregistrată sub nr.4043/110/2013, inculpata M.R. , prin apărător, a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar potrivit art.160/2 din codul de procedură penală.
În motivarea cererii, inculpata a arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1602 al.1 din C.p.p. , se angajează să respecte obligațiile ce vor fi stabilite de instanță .
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea nr.120 din 13.08.2013 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpatei M.R. pentru o perioadă de 20 zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.68din 13.08.2013.
La luarea acestei măsuri, instanța a avut în vedere probatoriul administrat până la acea dată, în baza căruia s-a constatat existența unor indicii temeinice că inculpata a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 26 rap. la art.257 al.1 din C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. și art. 254 al.1 din C.p. , totul cu aplicarea art.33 lit.a din C.p.
În fapt s-a reținut că , în baza aceleiași rezoluții infracționale , în perioada iulie-august 2013 , profitând de ascendentul moral pe care-l avea în calitate de dirigintă la clasa II C, a încurajat-o pe inculpata P.F. - șefa clasei, să continue activitatea infracțională desfășurată de aceasta , în sensul colectării de la toți colegii de clasă a unor sume de bani pentru " protocolul " de la examenul de absolvire din luna august 2013, dând de înțeles că este oportun ca aceasta să le ofere membrilor comisiei examenului de absolvire plicuri cu bani sau cadouri sub forma unor bijuterii în valoare de 1000 lei fiecare sau să le ofere acestora bani în plicuri , asigurând-o astfel că examinatorii mai sus menționați vor da dovadă de o mai mare indulgență în timpul examinării ; în urma unei înțelegeri prealabile cu inc. V.S. , le-a examinat și promovat la disciplina "Managementul resurselor " pe numitele B.M.L. și R.C. abia după ce a văzut că acestea depuseseră pe catedră câte 100 lei fiecare la indicațiile venite din partea inc. V.S. , iar ulterior a luat de la aceasta suma de 200 lei menționată.
Potrivit art. 1602 cod procedură penală
(1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
De asemenea potrivit art. 136 al.2 din C.p.p. Scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor legale amintite, instanța de judecată învestită cu o cerere de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1602 al.1 și 2 C.p.p., în raport de cadrul procesual existent în dosarul de urmărire penală și ulterior, dacă va constata că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, să aprecieze asupra temeiniciei cererii și oportunității punerii în libertate a inculpatului.
Verificând îndeplinirea condiției prev. de art. 1602 al.1 din C.p.p. în cazul de față , instanța constată că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetată inculpata , sunt mai mici de 18 ani , ( de la 3 la 15 ani pentru art.254 și de la 2 la 10 ani pentru art.257 din C.p.).
În ceea ce privește condițiile negative prev. de art. 1602 al.2 din C.p.p. , analiza actelor existente în dosar nu a relevat existența vreunui pericol de reluare a activității infracționale , de influențare a martorilor ori de încercare de alterare ori distrugere a mijloacelor de probă din partea inculpatei .
Există posibilitatea de influențare a martorilor ce nu au fost audiați ( elevele din clasele III A și III B ) în sensul recomandării să treacă sub tăcere aspecte din activitatea infracțională a acesteia ori a celorlalte inculpate , dar nu există nici un indiciu că inc. M.R. a încercat sau și-a propus acest lucru ( persoanele audiate și interceptările nu reflectă o asemenea intenție ) și , în plus, prin obligarea acesteia de a comunica direct sau indirect se va înlătura pericolul apariției unui asemenea acțiuni din partea inculpatei , iar în cazul nerespectării acesteia liberarea provizorie va fi revocată . De altfel este greu de crezut că inculpata va încerca și va putea contacta cele 39 de eleve în scopul influențării declarațiilor acestora.
Ca urmare , instanța poate trece la etapa următoare, respectiv analiza temeiniciei cererii și oportunității punerii în libertate a inculpatei.
De la început trebuie precizat că există indicii temeinice cu privire la comiterea de către inculpata M.R. a infracțiunilor pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă , iar aceste fapte impun tragerea la răspundere penală a inculpatei și interzicerea exercitării profesiei în exercitarea căreia a desfășurat activitatea infracțională.
În ceea ce privește scopul măsurilor preventive , instanța apreciază ca acestea pot fi realizate și prin liberarea provizorie sub control judiciar, fiind aplicabile prevederile art.136 al.2 .
Așa cum se menționează la al.8 al. aceluiași articol se menționează aspectele pe care le are în vede instanța la stabilirea măsurii preventive, printre acestea regăsindu-e gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea vârsta și antecedentele .
În cazul de față inculpata M.R. este o persoană în vârstă ( 64 de ani ) , cu probleme de sănătate , fără antecedente penale , absolventă a unei facultăți , a fost cadru didactic, activitate continuată și după ieșirea la pensie .
În același timp gravitatea faptelor de care este acuzată , raportat la cele menționate mai sus , la faptul că inculpata a fost privată de libertate mai mult de o săptămână nu mai poate justifica continuarea detenției.
Pentru o asemenea persoană în condițiile unor infracțiuni ce nu au o gravitate deosebită , cele câteva zile de detenție au fost suficiente , inclusiv pentru aprecierea reacției prompte a sistemului judiciar împotriva celor care comit infracțiuni de corupție.
În acest context , instanța apreciază că lăsarea în libertate provizorie sub supraveghere a inc. M.R. nu împiedică buna desfășurare a procesului penal, nu creează pericolul sustragerii inculpatei de la urmărirea penală sau de la judecată asigurându-se astfel realizarea scopurilor măsurilor preventive .
Ca urmare , instanța, în baza art. 1608a al.2 din codul de procedură penală, va admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata M.R. Va dispune punerea în libertate a inculpatei M.R. la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este arestată în altă cauză.
În temeiul art.1608a al.3 rap.la art.1602 din codul de procedură penală, va impune inculpatei următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a mun. Bacău decât în condițiile stabilite de instanță;
b) să se prezinte la organele de cercetare penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
c) să se prezinte la organule de poliție desemnat cu supravegherea de instanță - Poliția municipiului Bacău - conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă;
f) să nu se aproprie de denunțătorul B.M.L. L., de celelalte inculpate , de elevii din clasele III A și III B ale Școlii " C. " și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza art.1601 alin.32 Cod procedură penală, va atrage atenția inculpatei că , în cazul încălcării cu rea credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
Va constată că inculpata a fost asistată de apărători aleși.
În baza art.192 alin.3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
← Lipsa calităţii procesuale active a concesionarului de drept.... | Ordin de protecţie . Jurisprudență Drepturile omului → |
---|