Ordin de protecţie . Jurisprudență Drepturile omului
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 173 din data de 12.07.2013
Asupra apelului formulat împotriva sentinței civile pronunțată la data de 13.03.2013 în dosarul nr. 1113/260/2013 al Judecătoriei Moinești, constată următoarele:
Prin sentința menționată a fost admisă cererea formulată de reclamanta B.A.C. în contradictoriu cu pârâtul N.R., s-a emis ordinul de protecția a reclamantei și a minorei N.M. S-a dispus ca timp de 3 luni de la data emiterii ordinului pârâtul N.R., să respecte următoarele obligații:
1. Să păstreze față de reclamanta B.A.C. o distanță minimă de 200 de metri;
2. Să păstreze față de minora N.M. o distanță minimă de 200 de metri;
3. Să păstreze față de reședința reclamantei ( din jud. Bacău) o distanță minimă de 200 de metri.
S-a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta.
A fost încredințat reclamantei copilul minor N.M. și s-a stabilit domiciliul acesteia alături de reclamantă în jud. Bacău pentru o durată de 3 luni.
În considerentele sentinței s-a arătat că:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 217/2003 violența psihologică se manifestă prin impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar, iar violența fizică prin vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Conform art. 23 alin. 1 din același text de lege "persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție";.
Instanța a constatat că pârâtul a venit de două ori în România decis să ia copilul de la reclamantă, fără a fi interesat de consecințele faptelor sale, fiind dispus să recurgă la orice modalitate pentru a lua minora, nefiind interesat nici măcar de riscurile la care este supusă minora prin luarea sa forțată de la mamă.
Prima întâlnire dintre părți a avut loc la data de 15.02.2013 la ora 7 dimineața când pârâtul a intrat în casa în care locuiesc reclamanta cu copilul, s-a constatat că incidentul din interiorul locuinței a fost violent, cel puțin verbal inițial, că pârâtul a luat copilul și a dorit să plece cu el și doar datorită intervenției organelor de poliție copilul a rămas la mamă, incidentul devenind astfel violent și fizic prin împotrivirea pârâtului să lase copilul și să plece.
Astfel, există un prim incident violent între părți, așa cum este definit de art. 4 din Legea nr. 217/2003, agresorul, inițiatorul incidentului, fiind pârâtul.
Cel de al doilea incident, de asemenea violent, a avut loc în data de 11.03.2013, când pârâtul a blocat cu autoturismul său mașina în care se aflau reclamanta și fiica părților, a luat cu forța copilul, l-a urcat la el în mașină și a plecat, fiind depistat la Arad încercând să părăsească țara împreună cu copilul.
La reținerea unui grad ridicat de violență a acestui incident, instanța are în vedere atât faptul că pârâtul a urmărit-o îndeaproape pe reclamantă din moment ce în una din puținele ocazii în care aceasta a părăsit locuința împreună cu copilul, pârâtul a ajuns din urmă autoturismul în care se aflau cele două și a procedat în maniera pe care am descris-o, cât și faptul că la acea dată pârâtul avea cunoștință că pe rolul instanței se află prezentul dosar, situație în care un comportament de bună credință ar fi fost de așteptare a soluționării cauzei și nu de a încerca să ia copilul pentru a evita pronunțarea unei hotărâri nefavorabile.
Din declarația martorului audiat în cauză, instanța a mai reținut că și după primul incident pârâtul a mai așteptat câteva zile în fața locuinței reclamantei, celor din casă fiindu-le creată astfel o stare de teamă.
Față de toate aceste considerente, instanța a reținut că pârâtul a exercitat acte de violență în sensul prevăzut de legiuitor, că există indicii că prezintă un pericol pentru reclamantă, fiind dispus să recurgă la orice modalitate care să îi asigure luarea copilului de la aceasta.
În privința copilului instanța a constatat că actele de violență nu au fost exercitate direct asupra acestuia, dar având în vedere vârsta fetiței, faptul că trebuie să i se asigure un mediu stabil de creștere, că există între părinți un conflict atât de grav încât duce la astfel de incidente ce pot avea urmări grave asupra dezvoltării și integrității copilului, se impune ca ordinul de protecție să fie emis și cu privire la copil, urmând ca minora să aibă domiciliul la reclamantă, cerere ce este admisibilă în cadrul prezentei proceduri conform art. 23 alin. 1 lit. h din Lege.
De asemenea, deoarece din plângerea formulată în Italia de către reclamantă rezultă că pârâtul obișnuiește să o apeleze telefonic și să îi trimită mesaje de amenințare, realitatea acestora din urmă fiind atestată chiar de către organele de poliție care au înregistrat plângerea, instanța a admite și capătul de cerere privind interzicerea oricărui contact cu reclamant, prin orice modalitate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, această cale de atac fiind respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 554/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău.
La data de 27.05.2013, aceeași parte a formulat apel. În motivarea acestei căi de atac, s-a arătat că:
- apelantului i-a fost încălcat dreptul la apărare. Astfel, acestuia nu i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, iar la termenul din 13.03.2013 i s-a respins cererea de acordare termen pentru a-și angaja un avocat; Avocatul pe care apelantul l-a angajat, a refuzat să îi acorde asistența juridică la termenul de judecată fixat, iar apărătorul din oficiu nu cunoștea cauza;
- instanța nu a ținut seama de faptul că avocatul angajat, la care apelantul și-a ales domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură, a reziliat contractul de asistență, astfel că actele de procedură au fost comunicate la sediul profesional al acestui avocat;
- prima instanță a ignorat hotărârea unei instanțe din Italia prin care s-a dispus exercitarea autorității părintești exclusiv de către apelant;
- Legea 217/2003 nu este aplicabilă în speță, întrucât părțile nu conviețuiesc;
- Ordinul de protecție este nelegal pentru că nu identifică domiciliul intimatei și al copilului;
- Nu a fost probat nici un act de violență împotriva intimatei reclamante. În realitate, aceasta este violentă și tot aceasta este cea care a răpit minora de la domiciliul său din Italia;
- Nu au fost respectate dispozițiile Directivei 2011/99/UE din 13.12.2011.
În drept, apelantul a invocat dispozițiile art. 466-480 NCPC.
În susținerea apelului, s-a solicitat prin cererea de apel proba cu martori, interogatoriu și ancheta socială.
Apărarea intimatei reclamante a fost asigurată potrivit art. 167 al. 3 din NCPC, de către un curator desemnat de Baroul Bacău.
În apel nu au fost administrate probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel formulate, instanța constată următoarele:
În mod neîntemeiat susține apelantul că nu i s-a comunicat cererea de chemare în judecată atât timp cât la termenul din 26.02.2013 acesta a beneficiat de un termen tocmai pentru a lua cunoștință de cerere și cât timp la termenul din 05.03.2013 apărătorul ales a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea, nu este fondată nici susținerea conform căreia i s-a încălcat dreptul la apărare întrucât la termenul din 13.03.2013 nu i s-a admis cererea de amânare a cauzei pentru angajarea altui avocat. Din cuprinsul încheierii din 12.03.2013 rezultă că la acest termen de judecată s-a dispus amânarea cauzei pentru motivul că apărătorul ales Ș.D. a reziliat contractul de asistență. La termenul din 13.03.2013, s-a prezentat domnul avocat R.G., ca apărător desemnat din oficiu. La solicitarea acestuia, cauza a fost amânată la aceeași dată, orele 16,00, când același avocat s-a prezentat cu delegație emisă în temeiul unui contract de asistență cu pârâtul. Tribunalul apreciază că, față de urgența cu care se impune a se judeca o acțiune pentru emiterea unui ordin de protecție, în mod corect prima instanță nu a procedat la amânarea judecății într-o altă zi, dând totuși posibilitatea părții și noului avocat ales să studieze dosarul cauzei.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la comunicarea actelor de procedură după rezilierea contractului de asistență cu domnul avocat Ș.D., tribunalul constată că ulterior acestui moment instanța de fond nu a efectuat comunicări ale actelor de procedură la sediul profesional al acestuia. Chiar dacă sentința apelată nu i-a fost comunicată apelantului pârât la domiciliul său din Italia, apelantul nu a suferit nicio vătămare, acesta declarând calea de atac în termenul legal.
Cu privire la susținerea apelantului conform căreia prima instanță nu a ținut seama de o hotărâre a unei instanțe italiene, tribunalul constată că la dosarul cauzei nu a fost depusă o astfel de hotărâre.
Nici motivul de apel conform căruia prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii nu este întemeiat, având în vedere că părțile au conviețuit o perioadă de timp în Italia, fiind incidente dispozițiile art. 5 lit. c din Legea 217/2003.
De asemenea, instanța de apel apreciază, contrar susținerilor din cererea de apel, că faptul că lipsa datelor de identificare mai precisă a imobilului nu este de natură a duce la concluzia că ordinul de protecție ar fi nelegal sau că acesta nu poate fi pus în executare, atât timp cât prin sentința apelată s-a precizat că imobilul se află în județul Bacău și este reședința intimatei reclamante.
În ceea ce privește motivele de netemeinicie a sentinței, tribunalul constată că prima instanță a interpretat corect probatoriul administrat în cauză, din înscrisurile depuse și din declarațiile de martori reieșind actele de violență verbală și fizică pe care le-a efectuat apelantul pârât asupra intimatei reclamante, precum și tentativa acestuia de a pleca cu copilul indiferent de consecințele ce s-ar putea produce.
Apelantul a mai susținut că prima instanță nu a ținut seama de Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene. Nici această susținere nu va fi însușită de instanță, având în vedere că directivele comunitare nu sunt de directă aplicare, fiind necesar să fie transpuse în legislația internă.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 480 NCPC, instanța va respinge apelul ca nefondat.
| ← Liberare provizorie. Jurisprudență Liberare provizorie | Contestaţie la executare în ceea ce priveşte obligaţia de... → |
|---|
