Lipsa citării în situaţia termenului în cunoştinţă. Legalitatea citării. Respectarea dreptului la apărare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Secția a II-a Civilă Decizie nr. 553 din data de 04.12.2014
Conform dispozițiilor art. 229 alin. 1 teza a doua din Noul Cod de Procedură Civilă pârâtul a luat termen în cunoștință, fiind presupus a cunoaște toate termenele ulterioare de judecată, nemaifiind necesară citarea sa.
Faptul că pârâtul a plecat din țară și nu și-a asigurat apărarea, manifestând dezinteres față de cauză, nu poate fi imputat judecătorului sindic, având în vedere dispozițiile art. 10 și 12 din Noul Cod de Procedură Civilă, care obligă partea să urmărească cu bună credință desfășurarea procesului civil.
Prin sentința nr. 1316 din 7 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 14078/63/2013/A1, s-a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar CII PN - desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SCIGSRL, pentru antrenarea răspunderii pârâtului TM cetățean italian și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 84.485 lei, reprezentând pasivul rămas neacoperit al debitoarei.
În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut faptul că pârâtul a îndeplinit funcția de administrator al debitoarei și că, deși a fost notificat de către lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei să îi predea documentele prevăzute de art. 28 Legea 85/2006, pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație, fapt care l-a împiedicat pe acesta să verifice regularitatea ținerii registrelor contabile obligatorii, a declarațiilor fiscale, a situațiilor financiare.
Potrivit art. 138 din Legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței unui debitor, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică să fie suportată de membrii organelor de administrare, dacă aceștia au folosit bunurile societății în interes propriu, au făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice sau au ținut o contabilitate fictivă, făcând să dispară documente ale societății.
Pentru angajarea răspunderii membrilor acestor organe de conducere trebuie îndeplinite mai multe condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția persoanei care răspunde. Probarea acestor patru condiții revine lichidatorului judiciar, titular al acțiunii, conform art. art.249 NCPC.
Neținerea contabilității este o faptă negativă constând în neîndeplinirea unei obligații legale și evident cu caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea 31/1990 cât și de legea contabilității. Ea poate fi probată de către debitoare doar prin faptul pozitiv contrar.
Instanța a constatat astfel că refuzul pârâtului de prezentare a documentelor solicitate de către lichidator, precum și refuzul de prezentare înaintea instanței la interogatoriu, situație care a determinat aplicarea art. 358 NCPC, reprezintă indicii ale ținerii unei contabilități deficitare, faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. d) și care a produs un prejudiciu societății, prejudiciu constând în suma reprezentând pasiv neacoperit înregistrat de către debitoare.
Legătura de cauzalitate dintre fapta constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea și prejudiciul creat creditorilor a fost astfel dovedită.
Este evident că lipsa evidențelor societății a cauzat starea de insolvență și că numai ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei societăți.
Neținerea contabilității îi este imputabilă pârâtului și vinovăția administratorului există, întrucât, potrivit Legii nr. 82/1991, administratorul unei societăți comerciale are obligația de a conduce contabilitatea si de a întocmi situațiile financiare anuale fiind totodată răspunzător față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere potrivit art. 73 din Legea nr. 31 /1990.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul TM la 20.10.2014, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a reținut greșit refuzul său de predare a documentelor contabile după notificare, precum și săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Apelantul a arătat că nu a putut lua cunoștință de existența litigiului și s-a aflat în imposibilitatea de a-și formula apărări în cauză, fiind plecat din țară, în Italia, cu scurte reveniri de câteva zile. Nu a avut cunoștință de comunicarea adreselor lichidatorului, neprimind niciuna și nefiind contactat în alt fel, neștiind că are obligația de a depune actele contabile conform art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006. Întors în țară, a luat cunoștință de o singură citație, cu termen de judecată la 07.10.2014, motiv pentru care a depus la dosar o cerere de angajare apărător.
Deoarece actele contabile există, nu poate fi dovedit raportul de cauzalitate între ținerea contabilității în mod fictiv și insolvența debitoarei. Instanța de fond a reținut în mod greșit prezumția neținerii contabilității sau ținerii unei contabilități fictive.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 alin 2 și 3 Noul Cod de Procedură Civilă.
În dovedirea cererii s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La dosar au fost depuse în copie balanțe de verificare la 31.12.2012, bilanț simplificat, contul de profit și pierdere simplificat, date informative, situația activelor, ajustări rulaje.
La 03.11.2014 a depus întâmpinare la dosar lichidatorul judiciar CIIPN, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că, deși a făcut mai multe demersuri, nu a reușit să intre în posesia documentelor contabile ale debitoarei, existând prezumția neținerii contabilității, existând dovezi că faptele au fost săvârșite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate.
La dosar a fost depus tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, certificat de informații emis de ORC, extrase site MF, notificări.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat apelul nefondat pentru următoarele considerente:
O primă critică a apelantului vizează faptul că nu a avut cunoștință de litigiul de față și nici nu și-a putut formula apărări, fiind plecat din țară și primind o singură citație la 07.10.2014, când a și depus cerere pentru angajare apărător.
Curtea a constatat însă critica neîntemeiată.
Pe de o parte, într-adevăr, pârâtul a fost legal citat pentru termenul din 10.06.2014, când a și depus la dosar o cerere de amânare pentru pregătirea apărării ( filele 58-67 dosar fond)
Cu această ocazie, conform dispozițiilor art. 229 alin. 1 teza a doua din Noul Cod de Procedură Civilă pârâtul a luat termen în cunoștință, fiind presupus a cunoaște toate termenele ulterioare de judecată, nemaifiind necesară citarea sa.
Faptul că pârâtul a plecat din țară și nu și-a asigurat apărarea, manifestând dezinteres față de cauză, nu poate fi imputat judecătorul sindic, având în vedere și dispozițiile art. 10 și 12 din Noul Cod de Procedură Civilă, acesta fiind obligat să urmărească cu bună credință desfășurarea procesului civil.
Cu toate acestea, instanța l-a citat din nou pe pârât pentru termenul din data de 07.10.2014, când pârâtul, din nou, a solicitat acordarea unui termen pentru angajare de apărător, cerere respinsă motivat de prima instanță, având în vedere că era vorba de o a doua cerere de amânare pentru același motiv: pregătirea apărării.
Nici nerespectarea dreptului la apărare nu poate fi reținută, deoarece instanța de fond, având în vedere prima cerere a pârâtului, i-a acordat acestuia încă un termen de la 10.06.2014 la 09.09.2014 (adică un termen de 3 luni) pentru a depune la dosar înscrisurile la care a făcut referire în cererea de amânare, respectiv documentele financiar - contabile. Aceste înscrisuri nu au mai fost însă depuse de pârât la dosar nici pentru termenul din 09.09.201, nici pentru cel din 16.09.2014, acordat de instanță în acest sens și nici pentru cel din 07.10.2014 când a fost din nou citat.
În aceste condiții, Curtea a constatat că pârâtul a fost legal citat, că i-a fost respectat dreptul la apărare, acesta fiind cel care nu a manifestat interes față de cauză și de desfășurarea procesului, deși cunoștea termenul de judecată încă din 10.06.2014.
Cea de a doua critică ce vizează netemeinicia hotărârii se referă la greșita admitere a cererii de antrenare a răspunderii, în baza unei prezumții de neținere a contabilității în mod nelegal.
Conform dispozițiilor art. 327 din N.C.P.C., prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.
Prezumțiile pot fi răsturnate prin proba contrară, probă ce nu a fost făcută de pârât nici la instanța de fond, nici în apel.
Deși pârâtul a susținut în permanență că deține aceste documente contabile, el nu le-a predat lichidatorului, nu le-a prezentat nici în instanță, depunând, în apel un bilanț prescurtat și o balanță, ceea ce nu corespunde documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr. 85/2006 și nu reprezintă o dovadă a ținerii contabilității conform Legii 82/1991.
Nefăcând dovada contrară, Curtea a constatat că situațiile de fapt și de drept reținute de instanța de fond sunt corecte, criticile apelantului fiind nefondate, și în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.
| ← SOMAŢIE EUROPEANĂ DE PLATĂ. OPOZIŢIE. COMPETENŢĂ | Avocat ales care asistă mai mulţi inculpaţi care au interese... → |
|---|
