Măsuri reparatorii. Legea 10/2001.Inadmsibilitate
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 45 din data de 22.01.2015
Măsuri reparatorii. Legea 10/2001. Inadmsibilitate. Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Or, în împrejurarea în care reclamanta a uzat de dispozițiile legii speciale, însă nu mai este în termen pentru a formula contestație împotriva deciziei emise cu privire la notificarea sa, solicitarea de a i se acorda măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, respectiv în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 apare ca fiind inadmisibilă.
Secția civilă, sentința nr. 45 din 22 ianuarie 2015
Reclamanta R A (fosta M) a solicitat in contradictoriu cu paratul Municipiul Galați, acordarea de despagubiri/masuri reparatorii in valoare ce 25.000 euro.
Prin precizările formulate la data de 15.10.2014, reclamanta a arătat că înțelege să îi cheme în judecată pe Primarul Municipiului Galați și pe Municipiul Galați pentru constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 3784/SR/09.06.2009 emise de Primarul Municipiului Galați, pentru a se constata că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii și obligarea pârâților să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea de acordare către reclamantă a măsurilor reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul situat în Galați, str. …………….. format din teren în suprafață de 205 mp și construcția aferentă, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A solicitat reclamanta și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că imobilul în cauză a fost preluat în mod abuziv de Statul Român prin "oferta de donație"; autentificată sub nr. ……/21.02.1986 și cererea de demolare a construcției din data de 25.02.1986. Reclamanta a învederat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a adresat Primăriei Municipiului Galați o notificare înregistrată sub nr. 677/2001, soluționată prin Dispoziția nr. 3784/SR/09.06.2009 prin care i-a fost respinsă cererea sa de acordare de despăgubiri pentru imobilul în cauză.
A mai menționat că a promovat o acțiune în constatarea nulității actului de donație, iar cererea sa a fost admisă prin sentința civilă nr. …../….03.2014, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. ……../233/2011, definitivă și irevocabilă.
Prin sentința civilă nr. ……. din 22 ianuarie 2015 a fost admisă excepția tardivității în ceea ce privește capătul de cerere referitor la contestarea Dispoziției nr. 3784/SR/09.06.2009, emise de Primarul Municipiului Galați și s-a respins capătul respectiv de cerere ca tardiv formulat. Totodată a fost admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la acordarea unor măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Galați, str. Locomobilei nr. 27 și s-a respins ca inadmisbil capătul respectiv de cerere.
S-a reținut, în ceea ce privește excepția tardivității, că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare.
În fapt, prin Dispoziția nr. 3784/SR/09.06.2009, emisă de Primarul Municipiului Galați, a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor pentru imobilul (construcție), situat în Galați, str. ………., formulată de doamna R A prin notificarea nr. 677/2001 depusă la executorul judecătoresc M C.
S-a reținut, în cuprinsul dispoziției menționate, că solicitanta nu a făcut dovada demolării abuzive a construcției, din oferta de donație autentificată sub nr. 1657/21.02.1986 și din cererea de demolare a imobilului formulată la data de 25.02.1986 rezultând că aceasta a fost demolată la cererea proprietarului.
Dispoziția nr. 3784/SR/09.06.2009 i-a fost comunicată reclamantei la data de 15.07.2009, aceasta semnând personal de primire.
Se reține că, așa cum rezultă din cuprinsul notificării nr. 677/2001, aceasta a vizat doar construcția reprezentată din casa de locuit, iar nu și terenul aferent acesteia.
Contrar susținerilor reclamantei, avânde în vedere temeiul de drept invocat în susținerea cererii privind constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 3784/SR/09.06.2009, respectiv Legea nr. 10/2001, în speță, cu referire la acest capăt de cerere, sunt incidente dispozițiile legii speciale, respectiv dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Or, potrivit acestor norme, dispoziția motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare.
S-a reținut că că termenul indicat de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, calculat prin raportare la data comunicării dispoziției contestate - 15.07.2009 - era împlinit la data înregistrării cererii, respectiv la data de 15.10.2014.
Nu pot fi reținute argumentele reclamantei legate de intervenirea unei sancțiuni a nulității prin efectul legii cu referire la dispoziția contestată, dat fiind faptul că sentința civilă nr. ……/…...03.2013, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. …./233/2011, vizează exclusiv constatare nulității absolute a ofertei de donație autentificate prin Încheierea de autentificare nr. 1657/21.02.1986 cu privire la imobilul - teren în suprafață de 204,25 mp, situat în Galați, str. …………., jud. Galați, iar nu și Dispoziția nr. 3784/SR/09.06.2009 privind imobilul - construcție situat la aceeași adresă.
Formularea acțiunii în constatarea nulității ofertei de donație nu poate avea vreo incidență asupra curgerii termenului instituit de lege pentru contestarea Dispoziției nr. 3784/SR/09.06.2009, mai ale în condițiile în care termenul menționat s-a împlinit anterior înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Galați - 23.09.2011.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cu referire la capătul de cerere privind acordarea unor măsuri reparatorii, s-a reținut că, în drept, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Or, în împrejurarea în care reclamanta a uzat de dispozițiile legii speciale, însă nu mai este în termen pentru a formula contestație împotriva deciziei emise cu privire la notificarea sa, solicitarea de a i se acorda măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, respectiv în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 apare ca fiind inadmisibilă în ceea ce privește construcția vizată de Dispoziția nr. 3784/SR/09.06.2009.
Pe de altă parte, în ceea ce privește imobilul - teren, situat în Galați, str. Locomobilei, nr. 27, jud. Galați, s-a reținut că acesta nu a făcut obiectul notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 și, astfel, nefiind parcursă procedura specială instituită de lege, acordarea unor măsuri reparatorii în temeiul aceluiași act normativ este inadmisibilă.
← Deschiderea procedurii insolvenţei; impediment la executare,... | Căsătorie minori, vârsta matrimonială. Căsătoria minorei... → |
---|