Încredinţare minori

JUDECĂTORIA MOINEŞTI JUDEŢUL BACĂU

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 3600/ 5.12.2012

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă,

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 3.07.2012 sub nr. 2930/260/2012, reclamanta C.L. cu domiciliul in

_____________a chemat in judecată pe pârâţii T.A. si T.M. ambii cu domiciliul in

__________solicitând să-i fie incredinţaţi spre creştere si educare minorii

A.M.siG.I.

Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Constată că prin decizia civila nr. 7/2011, a Tribunalului Bacău,

minorele A.M. născută la______şi I. G., născută la 31.05.2006 au fost

încredinţate pentru creştere şi educare bunicii materne, T.M..

Prin acţiunea de faţă, reclamanta C.L., mama minorelor, solicită modificarea măsurilor privind minorele, condiţii stabilite prin sentinţa civilă arătată, in sensul stabilirii domiciliului acestora la reclamantă.

In cauză s-au formulate probe testimoniale, s-au efectuat anchete sociale, din care rezultă că in prezent reclamanta este căsătorita cu numitul Creanga Ion, nu au alţi copii in creştere şi educare şi au o situaţie financiară modestă, in sensul că reclamanta lucrează şi realizează venituri sub valoarea minimă pe economie, iar soţul ei este ziler.

Din căsătoria reclamantei cu paratul T.A. au rezultat 4 minori, toţi aceşti copii se află in ingrijirea bunicii paterne, care ii creşte şi educă dintotdeauna, alături de tatăl acestora.

La domiciliul bunicii paterne există condiţii optime pentru creştere şi educarea minorilor conform probatoriului cauzei şi anchetei sociale, minorii sunt angrenaţi in sistemul de invăţamânt la scoală şi grădiniţă, sunt copii bine crescuţi, bine hrăniţi, pe care bunica paternă si tatăl si educă in mod corespunzător.

Minorii au fost audiaţi in camera de consiliu, minora A.M. născută la

____ cerând să locuiască împreună cu mama, iar minora I.G. născută la

__________, solicitând să rămână la bunica paternă.

Instanţa 1-a audiat şi pe minorul F.C. mai mare de 10 ani, pentru a stabili poziţia acestuia in legătura cu cei 2 părinţi, minorul declarând ca doreşte să locuiască cu mama sa.

Din acţiune se poate vedea că reclamanta doreşte doar incredintarea celor două fete A.M:şi I.G., minora mai mare - A.M. doreşte cu mama, minora mai mică - I.G., doreşte să locuiască cu tatăl si bunica paternă.

Din ancheta socială efectuata la domiciliul bunicii paterne, rezultă că există condiţii optime pentru creşterea si educarea minorilor care iniţial au fost daţi in plasament acestora, intrucât mama reclamantă şi-a părăsit minorii o perioadă de timp, respectiv după separarea - divorţul de soţul ei.

Instanţa apreciază că in ce priveşte condiţiile materiale, ele apar ca fiind similare la reclamantă (si soţul actual al acesteia) şi la bunica paternă.

Din alt punct de vedere, minorii au fost invatati şi s-au obişnuit cu un anumit mediu familial, dovada că minora mai mică -I.G., doreşte să rămână impreună cu bunica materna si cu tatăl.

Interesul copiilor este de a creste impreună şi nu de a fi separaţi, astfel incât ei să păstreze o legătura strânsă, apropiată şi de asemenea, să fie crescuţi şi educaţi intr-un mediu cunoscut şi cu care sunt familiarizaţi in prezent. Trebuie avute in vedere in cazul de faţă şi considerentele care au stat la baza pronunţării deciziei civile nr. 7/2011, respectiv atât de lipsa de interes a reclamantei la un moment dat pentru proprii ei copii, atitudine care s-a schimbat in momentul de faţă, in sensul că aceasta s-a căsătorit, si-a intemeiat o familie, dar nu doreşte să-si crească şi educe toţi copii, ci numai pe doi dintre aceştia, deşi copiii mai mici se află in mod legal si direct in grija bunicii paterne.

Instanţa apreciază faţă de probatoriul cauzei că minorii au in prezent şi in viitor nevoie de un mediu stabil, cunoscut şi in primul rând de a fi toţi impreună.

Acest lucru nu poate fi realizat decât la domiciliul bunicii paterne, fapt pentru care instanţa va respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.

Conform Noului Cod Civil, incredintarea pentru creştere si educare apare similară cu stabilirea locuinţei minorilor, modificarea acestei masuri in sensul N.C.C. inseamnă schimbarea locuinţei minorilor conform art. 497, aspect pe care instanţa 1-a apreciat ca fiind nefundamentat in cauză intrucât celălalt părinte respectiv tatăl şi bunica paternă in favoarea căreia s-a dispus in baza vechilor prevederi ale C. fam. creşterea şi educarea minorilor, nu si-au dat acordul, iar condiţiile faţă de vechea hotărâre - decizia civilă 7/2011, nu s-au modificat sub aspectul fondului cauzei.

Va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de niciuna dintre părţi.

 

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încredinţare minori