Minori. Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Rezoluţie nr. 162 din data de 15.11.2013
Prin ÎNCHEIEREA din 5.11.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr.6466/270/2013 s-a dispus:
În baza art. 1491 alin 9 C.p.p. s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești privind arestarea preventivă a inculpatului V.C.V.
În baza art. 1491 alin. 12 C.p.p. cu referire la art. 146 alin 111 C.p.p. s-a dispus luarea față de inculpatul V.C.V. a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, fără încuviințarea instanței, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 05.11.2013 până la data de 04.12.2013, inclusiv.
În baza art. 145 alin 11 din C.p.p. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecata ori de cate ori este chemat;
-să se prezinte la secția de politie în a cărei rază teritorială locuiește conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
S-a dispus ca o copie de pe încheiere să se comunice inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește acesta, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze pașaportul.
S-a atras atenția inculpatului că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor impuse va atrage înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 05.11.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr. 6466/270/2013 propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești privind luarea măsurii arestării preventive pe o durată de până la 20 de zile față de inculpatul V.C.V..
În susținerea propunerii de arestare preventivă s-a arătat că inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. c și alin. 2 ind. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C.pen., reținându-se în sarcina inculpatului, că în ziua de 04.11.2013, în urma unei înțelegeri prealabile, în timp ce învinuitul minor B.V.I. a asigurat paza, învinuitul minor V.C.V. a deposedat-o prin violență de o geantă și o poșetă în care se aflau actul de identitate, carduri bancare și suma de 2.400 lei, aparținând numitei D.T., în timp ce se afla pe scara imobilului din Onești.
S-a reținut de Parchet că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p.
Instanța a constatat că în cauză, din materialul probator administrat până la acest moment procesual, rezultă probe care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunea pentru care este cercetat, respectiv proces verbal de prindere în flagrant, declarație parte vătămată, declarațiile inculpatului, declarații de martori, proces verbal de conducere în teren, toate coroborate cu cele arătate de inculpat în fața instanței, acesta recunoscând săvârșirea faptei.
Cu toate acestea, instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., pe care se întemeiază propunerea formulată. Astfel, deși fapta pentru care inculpatul este cercetat este sancționată cu o pedeapsă ce depășește 4 ani, așa cum este prevăzut în prima parte a textului legal indicat, cea de a doua condiție prevăzută de acest text ("există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică";) nu mai este îndeplinită.
Astfel, în concret, infracțiunea de a cărei comitere este bănuit inculpatul nu prezintă o asemenea gravitate încât să justifice privarea de libertate a acestuia, putând fi aplicată o altă măsură prevăzută de lege, cunoscut fiind că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, având în vedere inclusiv faptul că inculpatul este minor.
Instanța a considerat că nu este necesară și nici proporțională luarea unei măsuri privative de libertate față de inculpat, măsura arestării fiind cea mai gravă măsură dintre măsurile preventive. Astfel raportat la circumstanțele personale ale inculpatului care este minor, a recunoscut faptele, se află la primul conflict cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale, instanța a reținut că prin lăsarea în libertate a acestuia nu s-ar crea o stare de pericol pentru comunitate.
Așadar, deși în mod concret fapta reținută în sarcina sa poate fi privită generic ca infracțiune cu un grad de pericol ridicat, instanța a apreciat că în cauza concretă fapta nu prezintă o asemenea gravitate pentru comunitate pentru a justifica privarea de libertate a inculpatului, aceasta întrucât comiterea de infracțiuni, chiar de o gravitate deosebită - reflectată de exemplu prin natura și cuantumul sancțiunii, nu constituie, prin ea însăși temei pentru privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului în forma detenției preventive.
Existența pericolului concret pentru ordinea publică se impune a se stabili atât în funcție de circumstanțele reale ale faptei, cât și de elemente ce țin de persoana inculpatului, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin. 8 Cod procedură penală.
Reamintim și constatările jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului în materia arestării preventive, cu relevanță în cauza concretă ce face obiectul prezentei propuneri:
- nu se poate supune unei evaluări abstracte caracterul rezonabil al unei detenții, fiind de datoria instanțelor judecătorești să justifice în mod concret, pe baza faptelor, motivele pentru care publicul ar fi efectiv amenințat în cazul în care acuzatul ar fi cercetat în stare de libertate (Patsouria c. Greciei din 6 noiembrie 2007;,
- privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția (cauza Witold Litwa c. Poloniei);
- pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev c. Moldovei, din 4 octombrie 2005; Calmanovici c. României);
- prin aceea că nu au prezentat fapte concrete în ceea ce privește riscurile antrenate în caz de punere în libertate a acuzatului și prin faptul că nu au ținut cont de măsurile alternative, precum și prin faptul că au ales să se sprijine în principal pe gravitatea faptelor comise și să nu analizeze individual situația reclamantului, autoritățile nu au oferit motive "relevante și suficiente" pentru a justifica necesitatea de a-l menține în arest preventiv ( Calmanovici c.României).
Instanța a reținut și că buna desfășurare a procesului penal nu presupune în mod automat privarea inculpatului de libertate.
Față de cele expuse mai sus, în baza art. 1491 alin 9 C.p.p. s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești privind arestarea preventivă a inculpatului V.C.V..
Fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 143 alin. 1 din C.p.p., raportat la împrejurările în care este bănuit inculpatul că ar fi săvârșit fapta, pentru a păstra un control asupra acestuia, instanța a dispus luarea față de inculpatul V.C.V. a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, fără încuviințarea instanței, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 05.11.2013 până la data de 04.12.2013, inclusiv.
În baza art. 145 alin 11 din C.p.p. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
-să se prezinte la secția de politie în a cărei rază teritorială locuiește conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești.
S-a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a propunerii de arestare preventivă, avându-se în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.148 lit.f din Codul de procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Față de aceste motive s-a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii recurate.
Tribunalul examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Tribunalul apreciază că măsura arestării preventive nu se impune a fi luată față de inculpatul V.C.V. întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, care au fost reținute ca temei al propunerii de luare a măsurii arestării preventive, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul este mai mare de 4 ani închisoare, respectiv nu rezultă din probe existența unui pericol public concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestuia.
Privitor la prima condiție, este de netăgăduit că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat, este mai mare de patru ani.
În ceea ce privește cea de a doua condiție instituită de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, tribunalul apreciază că această condiție nu este îndeplinită având în vedere următoarele considerente:
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate "in concreto"; pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. În același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifică, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Din actele și lucrările dosarului instanța constată că nu există dovezi privind existența vreunui caz apreciat, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luarea măsurii arestului preventiv pentru inculpatul V.C.V. .
Mai mult, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp(cauza Letellier contra Franței). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Or în prezenta cauză, apreciind în concret necesitatea luării măsurii arestului preventiv față de inculpat, tribunalul constată că nu se impune detenția provizorie, chiar dacă se presupune a fi fost comisă o infracțiune gravă de tâlhărie.
Raportat la împrejurările concrete în care se presupune că a fost săvârșită fapta, conduita inculpatului,vârsta acestuia, care este minor, lipsa antecedentelor penale, Tribunalul apreciază, prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, că nu există un pericol concret și actual pentru ordinea publică.
Arestarea este o măsură preventivă care atinge grav libertatea individuală, ea având consecințe nebănuite asupra reputației persoanei, a vieții inculpatului și familiei sale.
În principiu în cursul desfășurării procesului penal, învinuitul sau inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite în stare de deținere.
Infracțiunea pentru care inculpatul V.C.V. este cercetat, este o faptă penală gravă, dar în speță având în vedere împrejurările comiterii ei, precum și pericolul social concret al faptei, măsura arestării preventive nu se justifică pentru acest inculpat.
Din examinarea dosarului nu reiese că ar exista vreo probă certă din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului V.C.V. ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin introducerea măsurii arestării, legiuitorul a mai urmărit ca aceasta să fie în interesul urmăririi penale, ori din verificarea actelor și lucrările dosarului, nimic nu justifică un interes al urmăririi penale pentru ca inculpatul să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv.
Instanța de fond în mod corect a apreciat ca pentru buna desfășurare a procesului penal, în sensul asigurării prezenței inculpatului în fața organelor de cercetare penală și a instanței de judecată să aplice acestuia o măsură preventivă restrictivă de libertate aceea a obligării de a nu părăsi localitatea având în vedere natura faptei de care este suspectat, sfera relațiilor sociale lezate, rezonanța socială a faptei date fiind gravitatea acesteia, împrejurările în care se presupune a fi fost săvârșită.
Toate aceste aspecte coroborate conduc la concluzia că se impune aplicarea acestei măsuri preventive inculpatului V.C.V. pentru a asigura ordinea publică și securitatea cetățenilor.
Pentru toate aceste considerente urmează ca în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală să se respingă ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ONEȘTI împotriva încheierii din 5.11.2013 pronunțată în dosarul nr.6466/270/2013 al Judecătoriei Onești.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Se va constata că inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu.
| ← Cerere de restituire în natură a unui teren care nu este liber... | Litigii de muncă. Declinare de competenţă. Competenţa... → |
|---|
