Model industrial. Acţiune în anularea înregistrării modelului. Termen de formulare. Persoană interesată
| Comentarii |
|
Legea nr. 129/1992, art. 9 alin. (1) [actualul art. 6 alin. (2)],
art. 37 (actualul art. 42)
1. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea înregistrării, justificată pe lipsa formulării prealabile de obiecţiuni în procedura de înregistrare a modelului la O.S.I.M., este neîntemeiată atât timp cât Legea nr. 129/1992 nu condiţionează exerciţiul dreptului la acţiunea în anulare de către terţul interesat de parcurgerea etapelor de contestare corespunzătoare procedurii administrative de înregistrare.
2. Faţă de existenţa normei speciale cuprinse în art. 37 din Legea nr. 129/1992 - care prevede că anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului - nu sunt incidente dispoziţiile dreptului comun ale prescripţiei dreptului la acţiune prevăzute de Decretul nr. 167/1958.
3. Legea nu defineşte ce se înţelege prin „persoană interesată”, ceea ce înseamnă că urmează ca instanţa să stabilească, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărui caz, dacă persoana care formulează o acţiune în anularea certificatului de înre-
gistrare a desenului sau modelului industrial are sau nu interes în promovarea acţiunii şi, implicit, calitate procesuală activă.
în acelaşi timp, legea nu impune ca interesul într-un asemenea demers judiciar să fie condiţionat de existenţa în patrimoniul reclamantului a unui drept exclusiv asupra respectivului desen sau model industrial, cererea de anulare a certificatului de înregistrare putând fi justificată de intenţia acestuia de a utiliza nestânjenit modelul sau desenul industrial, prin lipsirea de protecţie a celui care se consideră titular, aceasta cu atât mai mult, cu cât res-
n Instanţa a avut în vedere ca fiind aplicabile unele dispoziţii din forma iniţială a Legii nr. 129/1992. Ulterior, legea a fost modificată şi republicată succesiv, în M. Of. nr. 193 din 26 martie 2003 şi în M. Of. nr. 876 din 20 decembrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare; în prezent, dispoziţiile art. 9 alin. (1) din varianta iniţială a legii se regăsesc, cu unele modificări, în art. 6 alin. (2), iar cele din art. 37 în art. 42.
pectivul titular l-a şi notificat cu privire la folosirea fără drept a modelelor în litigiu.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8485 din 19 decembrie 2007, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi de contcncios administrativ, la data de 12 aprilie 2005, reclamanţii SC B.U.R. SA şi SC l.R. SA au chemat în judecată în calitate de pârâte SC S. SA şi O.S.I.M., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea:
- certificatului de înregistrare reînnoit a desenului şi modelului industrial nr. 000086 (2R), obţinut pe baza depozitului naţional reglementar nr. 0299 din data de 24 martie 1993, primul certificat eliberat la data de 31 martie 1994 pentru perioada de valabilitate 24 martie 1993 -24 martie 1998, reînnoit pentru alte două perioade de 5 ani valabilitate, ultima reînnoire pe perioada 24 martie 2003 - 24 martie 2008;
- certificatului de înregistrare reînnoit a desenului şi modelului industrial nr. 000087 (87), obţinut pe baza depozitului naţional reglementar nr. 0300 din data de 24 martie 1993, primul certificat eliberat la data de 31 martie 1994 pentru perioada de valabilitate 24 martie 1993 -24 martie 1998, reînnoit pentru alte două perioade de 5 ani valabilitate, ultima reînnoire pe perioada 24 martie 2003 - 24 martie 2008.
- obligarea O.S.I.M. să înregistreze în Registrul Naţional al Desenelor şi Modelelor Industriale anularea certificatului de înregistrare reînnoit a desenului şi modelului industrial nr. 000086 (2R) şi a certificatului de înregistrare reînnoit a desenului şi modelului industrial nr. 000087 (2R) şi să publice hotărârea de anulare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secţiunea Desene şi modele Industriale.
In motivarea acţiunii, s-a arătat că desenele şi modelele industriale care formează obiectul certificatelor de înregistrare atacate în instanţă nu au îndeplinit condiţia de fond a noutăţii la data constituirii depozitului naţional, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 129/1992.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SC S. SA a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, contestând probele invocate de către reclamantă ca distructive de noutate.
In cauză s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamanţilor de către SC U.R.B.B. SRL, cerere admisă în principiu la termenul din data de 10 noiembrie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 136 din 30 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, s-au admis acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu, dispunându-se după cum urmează:
Anularea certificatelor de înregistrare reînnoite a desenelor şi modelelor industriale nr. 000086/2R din 24 martie 1993 şi nr. 000087/2R din 24 martie 1993.
A fost obligat O.S.I.M. să publice prezenta hotărâre în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secţiunea Desene şi Modele Industriale, şi să radieze cele două certificate din Registrul Naţional al Desenelor şi Modelelor Industriale.
A fost obligată pârâta SC S. SA la plata sumei de 113.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate, faţă de care s-au reţinut următoarele:
In ceea ce priveşte chestiunea legii aplicabile, tribunalul a constatat că s-a solicitat anularea a două certificate de înregistrare a unor modele industriale, invocându-se lipsa unei condiţii de fond şi esenţiale la momentul depunerii cererii, şi anume noutatea.
Nulitatea reprezintă sancţiunea care intervine în cazul în care nu este îndeplinită o condiţie esenţială la momentul constituirii depozitului naţional reglementat. Prin urmare, motivul de nulitate este contemporan momentului constituirii depozitului şi, în consecinţă, analizarea motivului de nulitate se face în raport cu legea în vigoare la data respectivă, indiferent dacă, în prezent, legea respectivă mai este sau nu în vigoare.
în ceea ce priveşte condiţia noutăţii certificatului nr. 000086/1994, tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit art. 8 din Legea nr. 129/1992 (în forma în vigoare la data constituirii depozitului reglementat), poate fi înregistrat ca desen sau model industrial aspectul nou al unui produs având o funcţie utilitară.
Potrivit art. 9 din aceeaşi lege, un desen sau un model este considerat nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementar al cererii sau al priorităţii recunoscute, nu a mai fost făcut public, în ţară şi în străinătate, pentru aceeaşi categorie de produse.
Cele 5 modele diferite de umbrele protejate prin certificatul în discuţie nu îndeplineau condiţia noutăţii la data constituirii depozitului naţional reglementat, deoarece modelele identice ale aceluiaşi produs fuseseră înregistrate în Elveţia în anul 1988 de către societatea L.S. & Co, acordându-se certificatul de înregistrare nr. DM/012313.
Identitatea perfectă dintre cele două categorii de modele rezultă din compararea directă a acestora, copia modelului înregistrat în Elveţia fiind depusă la dosar.
In ceea ce priveşte condiţia noutăţii certificatului nr. 000087/1994, tribunalul a reţinut următoarele:
Noţiunea de „noutate” prevăzută de art. 8 din Legea nr. 129/1992 legiuitorul nu a definit-o în termeni concreţi, limitându-se a preciza la art. 9 alin. (1) că „un model industrial este nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementat (...), nu a mai fost tăcut public în ţară şi în străinătate, pentru aceeaşi categorie de produse".
O interpretare gramaticală a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din lege ar conduce la concluzia că este distructiv de noutate doar un model identic cu cel care se depune la O.S.I.M. pentru a fi înregistrat.
Tribunalul a considerat însă că o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 9 alin. (1), în sensul că se referă doar la un model absolut identic celui făcut public anterior, nu este corectă în raport cu scopul avut în vedere de legiuitor atunci când a edictat normele de drept în materia respectivă.
Astfel, o interpretare restrictivă în sensul de mai sus ar conduce la o concluzie absurdă, şi anume că orice terţ ar putea înregistra un model similar cu cel deja înregistrat, modificând un detaliu nesemnificativ al primului model înregistrat. Or, este evident că nu acesta a fost scopul urmărit de legiuitor atunci când a conferit protecţia legală modelelor industriale.
Tribunalul a considcrat că, în sensul dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, un model este diferit faţă de alt model (este nou) dacă există diferenţe vizibile în ceea ce priveşte trăsăturile caracteristice ale respectivului model.
De altfel, o astfel de interpretare a caracterului noutăţii a fost dată de legiuitor şi prin modificarea adusă dispoziţiilor Legii nr. 129/1992 prin Legea nr. 585/2002.
Tribunalul a apreciat că cele două modele protejate nu diferă în mod semnificativ de modelele anterior înregistrate în Elveţia şi pentru care s-a eliberat certificatul nr. DM/012313/1988 pe numele societăţii L.S. & Co.
Astfel, singurele diferenţe se observă la nivelul unor detalii nesemnificative, şi anume supapele existente la nivelul „vârfului” umbrelelor.
In consecinţă, tribunalul a considerat că nici aceste modele nu îndeplinesc condiţia noutăţii la data constituirii depozitului reglementat şi, prin urmare, nu putea fi acordată protecţie prin certificatul contestat.
In ceea ce priveşte descrierea sistemului deschiderilor umbrelelor, expusă în anexa la certificat la punctele 1.2 şi 2.2, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate conferi o protecţie de sine stătătoare în condiţiile în care în certificatul de înregistrare se specifică faptul că modelele înregistrate se referă la produsul „umbrelă”, iar nu la „dispozitiv” de deschidere/închidere umbrelă.
Prin decizia civilă nr. 44/A din 20 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâta SC S. SA împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
1. In ceea ce priveşte excepţia procesuală de fond, peremptorie şi absolută a prescripţiei dreptului material la acţiune, analizată cu precădere faţă de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a procedat la o temeinică interpretare a prevederilor art. 45 alin. (l)-(2) din Legea nr. 129/1992, republicată.
Acţiunea în anularea (desfiinţarea) actului de înregistrare a desenului/modelului industrial, act administrativ special de autoritate, este imprescriptibilă extinctiv, prevederile de drept comun ale art. 3 raportat la art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 nefiind aplicabile.
Acţiunea în anularea (desfiinţarea) actului de înregistrare a desenului/modelului industrial nu este afectată de un termen legal procedural de decădere, nici de un termen legal substanţial de prescripţie, ci poate fi declanşată oricând pe durata de protecţie a desenului/modelului industrial.
Acţiunea declanşată după perioada de protecţie a desenului/modelului industrial (prin ipoteză, nereînnoit sau la finalul perioadei de protecţie, luând în considerare eventuala reînnoire) este lipsită de obiect.
Articolul 3 raportat la art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 reglementează termenul general de prescripţie de 3 ani ce guvernează dreptul material la acţiunea civilă având un obiect patrimonial.
Acţiunea în anularea (desfiinţarea) actului de înregistrare a desenului/modelului industrial nu este o acţiune cu obiect patrimonial, ci o acţiune ce declanşează controlul judecătoresc asupra legalităţii şi temeiniciei unui act administrativ de înregistrare, în baza căruia beneficiarul este considerat titularul dreptului de proprietate industrială.
Acţiunea în anularea (desfiinţarea) actului de înregistrare a desenului/modelului industrial este imprescriptibilă extinctiv, fiind condiţionată doar în privinţa existenţei obiectului, sub aspectul declanşării ei în perioada de protecţie a desenului/modelului industrial înregistrat.
2. în ceea ce priveşte fondul, tribunalul nu a procedat la o apreciere coroborată a întregului probatoriu cu înscrisuri administrat în cauză, reţinând doar un singur înscris, fară a motiva înlăturarea celor-
lalte. In consecinţă, Curtea are în vedere probatoriul cu înscrisuri administrat în ambele faze procesuale.
In ceea ce priveşte proba cu expertiză tehnică judiciară în proprietate industrială, critica apelantei este nefondată.
Aşa cum denotă obiectivele propuse de către apelantă în faza procesuală a apelului, expertiza nu ar fi privit aspecte de ordin tehnic, în raport de obiectul protecţiei prin modelele industriale înregistrate, ci probleme de drept privind condiţia noutăţii modelelor industriale, inclusiv sub aspectul obiectului protecţiei prin model industrial.
Or, aspectele de ordin „tehnic” ce trebuie lămurite în speţă ţin de dreptul proprietăţii intelectuale, iar nu de vreun domeniu tehnic, pentru a se impune consultarea unui expert specialist în domeniul tehnic respectiv. Analiza îndeplinirii condiţiei noutăţii sub aspectul caracterului de detaliu semnificativ sau nesemnificativ, în raport de natura produsului în speţă, constituie o problemă de drept, iar nu una tehnică, pentru a cărei rezolvare să fie nevoie de o expertiză de specialitate.
Susţinerile apelantei-pârâte, în sensul că supapa de vânt constituie elementul esenţial de diferenţiere a modelelor industriale al căror titular este, sunt lipsite de fundament.
Potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 129/1992, republicată, prin „model industrial” se înţelege „aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, forma, textura şi/sau ornamentaţia produsului în sine”.
Constituind un ansamblu unitar de elemente semnificative, condiţia de fond de registrabilitate a noutăţii este analizată din perspectiva elementelor semnificative de diferenţiere, care produc o impresie
globală diferită în percepţia modelului industrial respectiv de către utilizatorul avizat.
Potrivit art. 9 alin. (2) din lege, „un desen sau model industrial este considcrat nou dacă niciun desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate”.
Potrivit art. 9 alin. (3) din lege, „se consideră că desenele sau modelele industriale sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce priveşte detaliile nesemnificative”.
Din coroborarea celor două texte, raportat la art. 2 lit. h), rezultă faptul că protecţia nu poate fi dobândită atunci când modelul industrial este identic sau similar cu cel anterior făcut public, în acest din urmă caz (al similarităţii) în sensul că diferenţele privesc detalii nesemnificative.
Condiţia de registrabilitate de fond a noutăţii este analizată în strânsă legătură cu cea de-a doua condiţie de fond de registrabilitate, a caracterului individual al modelului industrial, neputând fi disociate.
Potrivit art. 9 alin. (4) din lege, „se consideră că un desen sau model industrial are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen sau model industrial făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare”.
Prin urmare, caracterul semnificativ sau nesemnificativ al detaliilor ce compun elementele de ordin estetic ale aspectului exterior al produsului ce comportă modelul industrial trebuie apreciat din perspectiva impresiei globale pe care acestea o au asupra utilizatorului avizat.
In ceea ce priveşte utilizatorul avizat, acesta nu trebuie să fie un expert în domeniul de producţie sau utilizare a produsului căruia îi este aplicat modelul industrial, ci destinatarul beneficiar al produsului respectiv, cunoscător al modului de utilizare a produsului respectiv potrivit destinaţiei sale.
Supapele de vânt nu constituie un element al aspectului exterior al umbrelelor ce poartă modelele industriale înregistrate, ci un element component al produselor, îndeplinind o funcţie.
Pe de altă parte, aspectul exterior al supapei de vânt nu face obiectul protecţiei ca model industrial distinct, încorporat ca parte a produsului finit [produsul este definit de art. 2 lit. j) din legea republicată], astfel că o analiză sub acest aspect este exclusă.
In ceea ce priveşte forma calotei, aceasta este determinată de numărul de sectoare şi de forma arcuirii elementului tehnic care marchează fiecare sector al calotei. In modelele făcute publice anterior datei celor două depozite naţionale reglementare se regăsesc calote cu acelaşi număr de sectoare. Doar tipul de arcuire diferă, dar diferenţa este una nesemnificativă, astfel că detaliul determinat de aceasta nu se impune în impresia globală creată utilizatorului avizat.
Paleta coloristică nu prezintă nicio relevanţă şi nu constituie detaliu estetic semnificativ, perceput ca atare de către utilizatorul avizat, cât timp aceasta nu este asociată unui element component al produsului ori produsului în sine, ţinând de caracterul specific al materialului sau substanţei specifice producerii produsului respectiv.
Baliza de 30 cm nu constituie element nou al aspectului estetic exterior al umbrelei de terasă, modelele industriale conţinute de produsele făcute publice anterior conţinând acest element.
Nu se pune problema stâlpului central ca element de detaliu semnificativ al aspectului exterior al modelelor industriale în litigiu, fiind evidentă funcţia tehnică îndeplinită de către acest element component al structurii produsului.
Apreciind coroborat ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, sub aspectul elementelor distructive de noutate a modelelor industriale în litigiu, Curtea a reţinut lipsa noutăţii.
Niciunul dintre modelele industriale protejate de cele două depozite reglementare naţionale nu prezintă detalii semnificative ale aspectului exterior al umbrelelor de terasă, care să creeze o impresie globală diferită de cea produsă asupra utilizatorului avizat de celelalte modele industriale, făcute publice înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare, prin încorporarea lor în acelaşi tip de produs, umbrela de terasă.
împotriva deciziei de apel a declarat recurs pârâta-apelantă, criticând-o pentru următoarele motive ce atrag incidenţa art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
1. Hotărârea instanţei de fond este nemotivată în fapt şi în drept, fiind lovită de nulitate. Cu privire la certificatul de înregistrare nr. 000086/2R din 24 martie 1993, s-a reţinut că modelele ar fi identice cu cele înregistrate în Elveţia, fară a se arăta în ce constă identitatea dintre modele. Deşi certificatul de înregistrare nr. 000086 (2R) din 24 februarie 1993 asigură protecţie pentru 5 modele diferite, umbrelă de grădină, instanţa nu a făcut nicio precizare dacă toate sunt
idcntice cu modelul înregistrat în Elveţia şi, cu toate acestea, a anulat integral certificatul în cauză. Aceasta, în condiţiile în care cele 5 modele protejate prin certificatul în discuţie diferă între ele.
Motivarea instanţei de apel prin trimitere la înscrisurile aflate la anumite pagini - cu indicarea expresă a paginilor - precum şi cele depuse la instanţa de apel echivalează cu o nemotivare a deciziei de apel; instanţa nu face o analiză a actelor, nu arată în ce mod influenţează modul de soluţionare a cauzei. Actele respective nu au fost încuviinţate de prima instanţă, nu sunt certificate ca fiind conforme cu originalul şi nu au fost avute în vedere de prima instanţă.
2. In mod nelegal instanţa de fond a dat o interpretare extensivă dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, în sensul că nu ar avea caracter de noutate nu numai un model care este identic faţă de unul publicat sau înregistrat anterior, ci şi unul care diferă nesemnificativ de cel anterior.
3. In mod nelegal instanţa de apel şi prima instanţă au respins proba cu expertiză tehnică specialitatea proprietatea intelectuală, calificând-o ca tardivă, având în vedere că a fost solicitată proba prin întâmpinare în faţa primei instanţe, prin cererea de apel, rezultând şi din dezbateri. Fiind o problemă tehnică, judecătorul nu poate hotărî temeinic şi legal în lipsa unei expertize tehnice.
Totodată, proba cu expertiză este un mijloc de probă, şi nu un act procedural supus decăderii în baza art. 103 alin. (3) C. proc. civ.
4. S-a respins proba cu expertiză tehnică cu motivarea că problemele tehnice ce trebuiau rezolvate prin compararea desenelor ar fi o problemă de drept, şi nu o situaţie de fapt tehnică, cu încălcarea art. 129 C. proc. civ., în special alin. (5), care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală şi a afla adevărul.
5. In mod greşit s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune întemeiată pe art. 1, art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958, întrucât este vorba de o nulitate relativă prescriptibilă în termenul de 3 ani de la naşterea dreptului la acţiune, respectiv publicarea cererii de înregistrare în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, adică 24 martie 1992, şi nu de o nulitate absolută, imprescriptibilă.
Acest lucru rezultă din modul de reglementare cuprins în art. 37 din Legea nr. 129/1992, care se referă la „anulare”, şi nu la „nulitate”, caz în care legiuitorul foloseşte noţiunea de „nul de drept”, „lovit de nulitate”.
-6. Reclamantele şi intervenienta nu au calitate procesuală activă.
Expresia „la cererea unei persoane interesate” folosită de legiuitor
în art. 37 din Legea nr. 129/1992 are în vedere persoanele care au obţinut anterior protecţia unui desen sau model industrial identic cu cel a cărui anulare se cere sau au făcut public în ţară sau în străinătate un desen sau model industrial identic.
Persoanele fizice sau juridice care contrafac sau folosesc fraudulos un desen sau model industrial deja înregistrat şi pot fi acţionate în civil sau penal în judecată nu au niciun drept.
In aceste condiţii, în mod greşit s-au respins şi motivat respingerea excepţiei lipsei de interes şi, indirect, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor şi intervenientelor, întrucât nu există identitate între titularul dreptului subiectiv pretins încălcat al reclamanţilor şi obligaţia recurentei-pârâte corelative de a respecta acest drept.
7. Motivarea deciziei de apel este contradictorie.
După ce într-o primă motivare se susţine că stabilirea caracterului de noutate al desenului sau modelului industrial ar fi o problemă de drept ce poate fi soluţionată de instanţă - motiv pentru care s-a respins proba cu expertiză tehnică de specialitate ulterior se revine şi se susţine faptul că aspectele de ordin tehnic ce trebuie lămurite în speţă ţin de dreptul proprietăţii intelectuale şi se impune consultarea unui specialist în domeniu. Apoi se susţine că ar fi o problemă de drept la îndemâna instanţei, ca „specialist” care poate compara desenele şi stabili caracterul de noutate.
După ce în considerente se menţionează că desenele şi modelele industriale analizate nu ar avea caracter de noutate şi nu ar prezenta detalii semnificative faţă de cele făcute publice anterior, în aceeaşi pagină se arată că aceste desene şi modele diferă prin forma calotei care este mai mare şi mai arcuită faţă de cele făcute publice anterior.
8. In mod nelegal s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată faţă de faptul că atât reclamantele-intimate, cât şi intimata-intervenientă nu au formulat, în prealabil, obiecţiuni scrise la
O.S.I.M. privind înregistrarea desenului sau modelului industrial în termen de 3 luni de la publicarea sa, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 129/1992.
9. In decizie se fac referiri la Legea nr. 129/1992, modificată prin Legea nr. 585/2002 [de exemplu, art. 9 alin. (2), art. 9 alin. (3), art. 2 lit. b), art. 9 alin. (4)], dar aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă,
întrucât la data acordării protccţici, respectiv anul 1993, acestea nu erau în vigoare.
10. Instanţa de apel a reţinut că paleta coloristică, supapa de vânt, stativul central şi baliza de 30 cm nu constituie element de noutate al aspectului estetic exterior al umbrelei de terasă, cu încălcarea art. 2 lit. h) din Legea nr. 129/1992, care defineşte modelul industrial ca fiind „aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia redat în trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, forma, textura şi/sau ornamentaţia produsului în sine” şi a opiniei O.S.I.M., ca specialist în domeniu, care a clasificat umbrelele protejate de către recurentă în două categorii, respectiv cu supapă şi fară supapă.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru motivele care se vor arăta în cele ce urmează:
In condiţiile art. 137 C. proc. civ., au fost analizate cu prioritate motivele de recurs care susţin excepţiile peremptorii şi care ar face de prisos analiza fondului cauzei în cazul în care s-ar aprecia că sunt întemeiate.
1. La termenul de judecată a cauzei s-a invocat, ca excepţie de ordine publică, nulitatea cererii de chemare în judecată, cu motivarea că aceasta nu cuprinde obiectul.
înalta Curte a constatat că cererea de chemare în judecată nu este lovită de nulitate în condiţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ. pentru lipsa obiectului, întrucât acest element este cuprins în cererea de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost detaliat la începutul motivării prezentei decizii.
2. In ceea ce priveşte critica nr. 8, înalta Curte a constatat că este neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 129/1992, justificată pe lipsa formulării prealabile de obiecţiuni la O.S.I.M. în procedura de înregistrare, atâta timp cât legea nu condiţionează exerciţiul dreptului la acţiune în anulare de către terţul interesat de parcurgerea etapelor de contestare corespunzătoare procedurii administrative de înregistrare.
3. In ceea ce priveşte critica nr. 5, înalta Curte a constatat că s-a făcut o corectă soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Faţă de reglementarea art. 37 din Legea nr. 129/1992, în sensul că anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului,
care este o normă specială ce reglementează dreptul la acţiune în această materie, nu sunt incidente dispoziţiile dreptului comun ale prescripţiei dreptului la acţiune prevăzute de Decretul nr. 167/1958.
Promovarea acţiunii, conform art. 37 din Legea nr. 129/1992, poate fi făcută oricând în perioada de protecţie, nefiind limitată ca termen de exercitare decât de data expirării perioadei de protecţie conferită prin certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial.
Prin urmare, distincţia făcută în cadrul recursului relativ la „anulare”
- nulitate relativă sau „nulitate”- nulitate absolută şi efectele aferente, inclusiv sub aspectul dreptului la acţiune, nu are relevanţă în cauză.
4. In ceea ce priveşte critica nr. 6, potrivit art. 37 din Legea nr. 129/1992, certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial poate fi anulat, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, în cazul în care se constată că la data înregistrării cererii nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei.
In contextul analizat, interesul nu poate fi disociat de calitatea procesuală activă a persoanei care poate solicita anularea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial.
Legea nu defineşte ce se înţelege prin „persoană interesată”, ceea ce înseamnă că urmează ca instanţa să stabilească, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărui caz, dacă persoana care formulează o acţiune în anularea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial are sau nu interes în promovarea acţiunii şi, implicit, calitate procesuală activă.
în acelaşi timp, legea nu prevede şi nu impune nicio condiţie în sensul ca interesul într-un asemenea demers judiciar să fie condiţionat de existenţa în patrimoniul solicitantului a unui drept exclusiv asupra respectivului desen sau model industrial.
Chiar şi în lipsa unei protecţii a titularului acţiunii asupra desenului sau modelului industrial în discuţie, cererea de anulare a certificatului de înregistrare poate fi justificată de intenţia acestuia de a utiliza nestânjenit modelul sau desenul industrial, prin lipsirea de protecţie a celui care se consideră titular - aceasta, cu atât mai mult cu cât pârâta-recurentă a şi notificat-o cu privire la folosirea fară drept a modelelor în discuţie, protejate prin Legea nr. 129/1992.
Cum, în mod evident, dreptul de a folosi umbrele în cauză a dat naştere unui conflict între părţi, justificat pe existenţa în patrimoniul pârâtei-recurente a certificatelor de înregistrare a modelelor industriale
a căror anulare se cere, este dreptul reclamantei să încerce să demonstreze că respectivele certificare au fost obţinute de către pârâta-recurentă fară a fi îndeplinite condiţiile de registrabilitate prevăzute de Legea nr. 129/1992.
In acest context, contestarea unui certificat de protecţie, fară ca titularul acţiunii să beneficieze de o protecţie anterioară, nu face ca interesul acestuia să fie, prin el însuşi, unul nelegitim, atâta timp cât este pus la dispoziţie chiar prin lege.
5. In ceea ce priveşte prima critică de recurs, nemotivarea sentinţei primei instanţe susţinută de către recurenta-pârâtă în cadrul primei critici de recurs a fost formulată pentru prima dată în recurs, omisso medio, cu încălcarea art. 316 şi art. 294 C. proc. civ., motiv pentru care nu a fost analizată de instanţa de recurs.
Trimiterea instanţei de apel la paginile la care se află înscrisurile avute în vedere la soluţionarea cauzei nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, instanţa arătând probele pe care-şi fundamentează soluţia, prin această modalitate, preferând să nu enumere fiecare înscris în parte.
Aspectul pus în discuţie ar fi putut prezenta relevanţă în cazul în care la paginile respective nu s-ar fi aflat probe relevante în cauză, aspect necontestat în cauză.
înalta Curte a apreciat astfel că, prin trimiterea la probatoriul administrat, instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., arătând, pe baza probelor la carc face referire, într-o formă succintă, carc sunt motivele care i-au format convingerea.
în cadrul probelor solicitate de către reclamante în faţa primei instanţe şi încuviinţate se află şi proba cu înscrisuri.
La termenul de încuviinţare de probe (23 iunie 2005), reclamantele au arătat că în cadrul probei cu înscrisuri urmează a se depune înscrisurile solicitate de la O.S.I.M.; în mod evident, s-au avut în vedere actele respective ca înscrisuri noi de depus la dosar, pe lângă cele depuse deja, destul de numeroase şi care constituie anexele cererii de chemare în judecată, actele noi de la O.S.I.M. reprezentând dosarele în care s-au emis certificatele contestate în prezentul litigiu.
Pe de altă parte, la acelaşi termen, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, iar faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., a pus în vedere părţilor să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească.
Probele administrate au fost avute în vedere de către prima instanţă, aspect reţinut în motivarea hotărârii judecătoreşti.
înscrisurile respective aflate în dosarul primei instanţe (la care se face referire în decizia de apel), copii xerox ataşate ca anexe ale cererii de chemare în judecată, au aceeaşi semnătură în original, care echivalează cu certificarea la care se face referire în art. 112 alin. (2) C. proc. civ. La cererea de chemare în judecată s-au ataşat 17 anexe concretizate în dosarul primei instanţe, iar menţiunea de conformitate cu originalul alături de aceeaşi semnătură este făcută pe anexa nr. 1.
într-adevăr, în motivarea deciziei de apel s-a tăcut referire la dispoziţiile Legii nr. 129/1992, modificată prin Legea nr. 585/2002, deşi nulitatea sancţionează neîndeplinirea condiţiilor edictate de lege pentru acordarea protecţiei, la data înregistrării cererii.
-6. Cu privire la motivele de recurs nr. 2 şi 9:
S-a constatat că prin motivul nr. 2 de recurs s-au invocat dispoziţii ale Legii nr. 129/1992, în forma modificată prin Legea nr. 585/2002, care se referă expres la termenul „identic”, neincidente în cauză, nefiind în vigoare la data acordării protecţiei.
Ambele certificate de înregistrare a desenului sau modelului industrial ce fac obiectul cauzei au ca dată de constituire a depozitului reglementar data de 24 martie 1993 care, potrivit art. 12 din lege, este data depunerii cererii de înregistrare a desenului sau modelului industrial.
Prin urmare, în raport de această dată trebuie analizate dispoziţiile legale incidente care reglementează condiţiile de rcgistrabilitate, respectiv cele în vigoare la data respectivă nemodificate prin Legea nr. 585/2002.
Aplicarea însă de către instanţa de apel a dispoziţiilor din legea republicată nu este în măsură să ducă la modificarea deciziei, faţă de cauzele de nulitate prevăzute de legea aplicabilă, iar Curtea a confirmat raţionamentul instanţei de apel sub aspectul analizat, pentru argumentele care se vor arăta în continuare:
Articolul 8 din Legea nr. 129/1992 prevede că poate fi înregistrat ca desen sau model industrial aspectul nou al unui produs având o funcţie utilitară.
Articolul 9 din Legea nr. 129/1992, în varianta iniţială (aplicabilă în cauză), prevedea că un desen sau un model industrial este nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementar al cererii sau al
priorităţii recunoscute, nu a mai fost făcut public în ţară şi în străinătate, pentru aceeaşi categorie de produse.
Noutatea, prin definiţie, presupune că aspectul produsului, respectiv elementele estetice ale acestuia, privite ca imagine de ansamblu, nu au fost cunoscute de către utilizatorul mediu avizat, până la data de constituire a depozitului reglementar al desenului sau modelului industrial sau până la data priorităţii recunoscute.
Prin urmare, pentru a se aprecia asupra caracterului noutăţii, trebuie analizate elementele de ordin estetic ale aspectului produselor, facându-se distincţie între asemănările şi diferenţele semnalate, iar acest lucru presupune fie o identitate, fie o similitudine a desenelor sau modelelor industriale analizate.
In consecinţă, în mod corect a apreciat instanţa de apel că protecţia nu poate fi dobândită atunci când modelul industrial este identic sau similar cu cel anterior făcut public, în ultimul caz fiind vizate diferenţele care privesc detalii care nu sunt în măsură să producă o altă impresie, generală, de ansamblu, a aspectului produsului pentru utilizatorul mediu vizat.
Faţă de conţinutul condiţiei „noutăţii" analizate de instanţa de apel, apreciat ca fiind corect de instanţa de recurs, faţă de efectul asupra impresiei globale a utilizatorului mediu avizat al elementelor de diferenţiere reţinut de instanţa de apel, precum şi faţă de cele reţinute sub pct. 10 relativ la nelegalitatea deciziei cu privire la aprecierea acestor elemente de diferenţiere, s-a constatat că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente care reglementează această condiţie de registrabilitate.
7. Criticile de recurs nr. 3 şi 4:
Prima instanţă a considerat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice, cu motivarea că instanţa este în măsură să procedeze la compararea modelelor a căror anulare s-a solicitat cu modelul prezentat în comparaţie de către reclamante şi intervenientă, pentru a combate condiţia noutăţii (termenul de judecată a cauzei).
Asupra utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probei cu expertiza tehnică s-a pronunţat şi instanţa de apel, apreciind, argumentat, că nu se impune efectuarea acesteia.
Solicitarea de probe, ca orice act procedural, trebuie făcută în anumite condiţii strict reglementate de Codul de procedură civilă, inclusiv în ceea ce priveşte termenul la care sau până la care pot fi formulate, precum şi în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate.
Pe lângă faptul că proba cu expertiză tehnică de specialitate s-a reţinut a nu fi formulată în termenul proccdural, pe baza unor constatări de fapt care nu mai pot fi reapreciate de instanţa de recurs, oricum instanţa de apel s-a pronunţat şi asupra utilităţii, pertinenţei şi conclu-denţei acestei probe.
Modul de apreciere a probatoriului solicitat de părţi de către instanţă, respectiv admiterea sau respingerea acestuia, nu poate fi cenzurat de către instanţa de recurs, o asemenea critică neîncadrându-se în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
într-adevăr, art. 129 C. proc. civ. consacră rolul activ al magistratului, dar în derularea procedurii, dispoziţiile Codului de procedură civilă impun anumite cerinţe în ceea ce priveşte probatoriul de administrat (art. 167 şi urm. C. proc. civ.), cerinţe care sunt apreciate de către magistrat, iar acest mod de apreciere nu poate fi cenzurat pe calea recursului, după cum s-a arătat mai sus.
8. Cu privire la motivul de recurs nr. 7:
Motivarea deciziei de apel nu este contradictorie în sensul arătat prin motivele de recurs, nefiind incidente astfel dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Sub primul aspect indicat în cadrul acestei critici, motivarea nu este contradictorie, instanţa argumentând respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate, cu referire la obiectivele expertizei solicitate, pe faptul că aspectele de lămurit constituie o problemă de drept, şi nu una tehnică, pentru a cărci rezolvare să fie necesară consultarea unui specialist în domeniu.
Motivarea nu este contradictorie nici sub celălalt aspect relevat, întrucât: în primă fază se subliniază de către instanţă că modelele industriale în discuţie nu prezintă detalii semnificative ale aspectului exterior al umbrelelor de terasă, ca impresie globală, faţă de cele făcute publice anterior, pentru ca ulterior să analizeze elementele de diferenţiere evidenţiate în apărare de către părţi, concluzionându-se că diferenţa este nesemnificativă.
9. Sub aspectul ultimului motiv de recurs care vizează nelegali-tatea deciziei de apel din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 129/1992 referitoare la condiţiile de registrabilitate, s-a constatat că se invocă încălcarea dispoziţiilor legii republicate în urma modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 585/2002 - aspect tocmai criticat de pârâta-recurentă printr-un motiv anterior analizat şi pentru care Curtea a reţinut inaplicabilitatea în speţă.
In condiţiile în care se invocă nelegalitatea deciziei în raport de dispoziţii legale care nu se aplică, critica formulată sub acest aspect nu a fost analizată de Curte.
In ceea ce priveşte apărările privind probatoriile de la termenul de judecată, s-au avut în vedere motivele de recurs astfel cum au fost formulate şi care limitează controlul judiciar - cu excepţia motivelor de ordine publică, iar cu privire la posibila falsitate a unui act se va aprecia ulterior măsura în care actul respectiv a influenţat şi fundamentat soluţia dispusă.
Constatând, prin urmare, că recursul este nefondat, înalta Curte a făcut aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispus în consecinţă.
Capitolul al IV-lea Drept de autor şi drepturi conexe
| ← Drept de autor. Operă scrisă. Texte care nu beneficiază de... | Desen industrial. Acţiune în anularea înregistrării... → |
|---|
