Desen industrial. Acţiune în anularea înregistrării desenului. Conflict cu o marcă anterioară. Temei juridic
| Comentarii |
|
Legea nr. 129/1992", art. 25 alin. (3) lit. d)
[actualul art. 22 alin. (3) lit. c)]
1. Puternica similaritate conceptuală a semnelor în litigiu face nesemnificative diferenţele de ordin grafic, în special având în vedere că rareori consumatorul are ocazia de a confrunta direct semnele şi de cele mai multe ori trebuie să se încreadă în imaginea imperfectă pe care o păstrează în minte cu privire la acestea.
Comparaţia fonetică la care se referă recurenta nu este pertinentă cauzei - având ca obiect anularea înregistrării desenului industrial deoarece nu se analizează conflictul dintre două semne apte de a fi percepute şi pe cale auditivă, ci conflictul
dintre un desen industrial - apt de a fi perceput doar vizual prin
natura sa - şi o marcă verbală cu element figurativ.
2. în ceea ce priveşte temeiul juridic aplicabil situaţiei de fapt reţinute, acesta este art. 25 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 129/1992, care interzice înregistrarea desenului sau a modelului industrial care încorporează, fără acordul titularului, orice alt drept de proprietate industrială anterior protejat, dreptul la marcă fiind unul dintre acestea.
Incidenţa dispoziţiilor art. 25 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 9 din lege a fost greşit reţinută de instanţele anterioare, deoarece condiţia de registrabilitate a noutăţii, ca şi cea a caracterului individual, se verifică numai prin raportare la alte desene/modele industriale,
n Legea nr. 129/1992 a fost republicată în M. Of. nr. 876 din 20 decembrie 2007.
şi nicidecum prin raportare la alte obiecte ale protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7939 din 23 noiembrie 2007, www.scj.ro
Prin cererea înregistrată la 31 noiembrie 2004 pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâţii SC B. SRL, SC V.G. SRL şi
O.S.I.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea parţială a certificatul de înregistrare a desenului industrial nr. 013220 emis de O.S.I.M. pe numele celei dintâi pârâte la 4 decembrie 2003, cu privire la desenele cu nr. 3 şi nr. 4 din anexa la certificat.
In motivarea acestei cereri, s-a arătat că reclamanta este titulara mărcilor nr. 43515, „R 26” şi nr. 47239, „V 33”, iar pârâta a înregistrat şi folosit în activitatea sa comercială pentru producţia şi desfacerea de băuturi alcoolice desenele înregistrate la O.S.I.M., care cuprind semnele „R 22” şi „R 24”.
Prin încheierea nr. 484 din 6 aprilie 2005, Tribunalul Comercial Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin cererea depusă la dosar la data de 30 iunie 2006, reclamanta a arătat că înţelege să cheme în judceată doar pe pârâţii O.S.I.M. şi SC
B. SRL, deoarece aceasta din urmă este titulara certificatului a cărui anulare se solicită, nu şi pe SC V. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 1371 din 24 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis acţiunea, a anulat în parte certificatul de înregistrare eliberat de O.S.I.M. pe numele pârâtei SC B. SRL cu nr. 013220 pentru desenele enumerate în anexă la poziţiile nr. 3 şi nr. 4, respectiv pentru desenele având denumirile „R 22” şi „R 24”.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta este titulara mărcilor înregistrate „R 26” şi „V 33”, iar pârâta SC B. SRL a înregistrat, în scopul folosirii în activitatea sa comercială, pentru producţia şi desfacerea de băuturi alcoolice, desenele constând în etichete, care cuprind semnele „R 24” şi „R 22”.
Reprezentând aspectul exterior al unei părţi a produsului, redată în două dimensiuni şi fiind, totodată, rezultatul combinaţiei dintre principalele caracteristici, eticheta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. d) din Legea nr. 129/1992 pentru a putea fi înregistrată ca desen industrial.
S-a mai reţinut că în cauză nu poate fi avut în vedere argumentul de drept comparat, potrivit căruia în dreptul francez etichetele sunt incluse în categoria mărcilor, atâta vreme cât legislaţia relevantă în România este diferită, iar, pe de altă parte, practica judiciară nu a cristalizat astfel de opţiuni.
Cât priveşte îndeplinirea condiţiei noutăţii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 129/1992, tribunalul a reţinut că desenul pârâtei a fost înregistrat ulterior mărcilor al căror titular este reclamanta, iar în cauză nu se poate reţine că acesta este original şi prin aceasta nou, câtă vreme foloseşte aceeaşi alăturare a două cifre şi a literei R.
întrucât etichetele sunt destinate să identifice produsele, precum şi producătorul lor, tribunalul a apreciat ca fiind potrivită analiza similarităţii semnelor, criterii pe care practica judiciară le-a cristalizat în situaţia analizei similarităţii şi riscului de confuzie a mărcilor.
In acest sens, s-a apreciat că diferenţele vizuale şi fonetice sunt minime, câtă vreme forma este aceeaşi, respectiv o literă scrisă cu majusculă, urmată de două cifre, dintre care prima este tot „2".
A fost respinsă apărarea pârâtei, în sensul că forma grafică a etichetelor înregistrate de către aceasta este diferită de cea a mărcilor pârâtei, câtă vreme alăturarea literei şi a cifrelor este elementul definitoriu nu doar al mărcii, ci şi al modelului industrial.
S-a concluzionat în sensul că nu se poate reţine faptul că forma grafică conferă distinctivitate.
Prin decizia civilă nr. 2/A din 16 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta şi-a întemeiat în drept cererea de anulare parţială a certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial pe dispoziţiile art. 45 şi art. 9 din Legea nr. 129/1992.
Condiţia prevăzută de art. 9 din lege, respectiv ca obiectul protecţiei să îl constituie un desen sau model industrial, în sensul prevederilor art. 2, nu a fost invocată de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată drept cauză de nulitate, facându-se însă referiri la aceste prevederi în cuprinsul concluziilor scrise.
Prin urmare, cum reclamanta nu şi-a completat acţiunea în faţa primei instanţe cu acest motiv de nulitate, nu se impunea analiza acestor critici formulate prin notele scrise.
Cerinţa noutăţii este definită în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 din lege, în sensul că aceasta este îndeplinită în situaţia în care niciun desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.
Sunt considerate prin lege ca fiind identice modelele sau desenele industriale ale căror trăsături diferă numai în ceea ce priveşte detaliile nesemnificative.
Reclamanta este titulara unui drept de proprietate asupra mărcilor „R 26” şi „V 33”, însă cum acestea poartă asupra unui element figurativ, se încadrează în ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 9 din lege, aspect care, de altfel, nu a fost contestat nici de către apelanta-pârâtă.
Astfel, în mod corect a reţinut tribunalul că în cauză se impune analiza similarităţii semnelor protejate prin intermediul mărcilor deţinute de reclamantă, respectiv al desenelor industriale deţinute de pârâtă, pentru a se putea stabili dacă acestea diferă sau nu sub aspectul detaliilor semnificative.
Este nefondată critica apelantei în sensul că cele două desene industriale prezintă suficiente elemente definitorii, pe lângă gruparea „R 22” şi „R 24”, ce conferă noutate acestora, având în vedere că semnul protejat de către reclamantă, „R 26”, este regăsit aproape în totalitate în cuprinsul acestor desene industriale, diferenţele vizuale fiind minime, datorită faptului că elementul central al etichetelor îl reprezintă aceste elemente figurative, iar menţiunile invocate de pârâtă -„Biami” şi „băutură spirtoasă” - nu pot fi considerate ca fiind detalii semnificative, faţă de poziţia marginală a denumirii producătorului, reprezentată cu litere de dimensiuni foarte reduse, raportat la elementul figurativ central; în ce priveşte cel de-al doilea element, acesta nu poate fi, de asemenea, reţinut ca aducător de noutate, câtă vreme
reclamanta a primit protecţie prin intermediul mărcilor pe care le deţine asupra aceleiaşi categorii de produse.
Referitor la denumirea de origine, aceasta este menţionată în cuprinsul etichetelor cu litere mici, foarte greu lizibile, acest element reprezentând în mod evident un detaliu nesemnificativ, ce nu poate conferi noutate.
De altfel, comparaţia sugerată de apelantă nu poate fi făcută între denumirea de origine „Marsa” sau „Cluj-Napoca”, respectiv între denumirile producătorilor „Prodvinalco” şi „Biami”, câtă vreme reclamanta are protejat în cadrul mărcii sale doar elementul figurativ „R 26”, fară alte menţiuni.
Este evident că cele două desene industriale sunt denumiri fanteziste, însă acest caracter îl are şi semnul protejat prin marca reclamantei, astfel încât comparaţia trebuie să evidenţieze dacă există alte elemente definitorii conţinute de desenele industriale, care să confere acestora caractcr nou, fapt ce nu a putut fi dovedit în cauză de către pârâtă.
Şi diferenţele fonetice sunt minime, întrucât forma verbală pentru produsele pârâtei este „R 22” şi „R 24”, şi nu „Biami R 22 băuturi spirtoase”, astfel cum susţine apelanta.
Curtea a mai reţinut şi incidcnţa prevederilor art. 9 din Legea nr. 129/1992, în sensul că elementul figurativ ce face obiectul protecţiei mărcii deţinute de către reclamantă a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare de către pârâtă, iar impresia globală este aceeaşi cu cea a semnelor protejate de pârâtă.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC B. SRL, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta susţine că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel asemănarea semnelor protejate de părţile litigante, respectiv lipsa caracterului individual al desenelor industriale a căror anulare s-a solicitat.
Instanţa de recurs era datoare să analizeze nu semnele în sine, ci prin raportare la produsele sau serviciile cărora li se aplică şi la publicul consumator.
Instanţa trebuia să aibă în vedere caracterul complex al semnelor protejate de pârâtă, deoarece acestea cuprind, pe lângă semnul „R 24”, respectiv „R 22”, şi denumirea producătorului, denumirea şi tipul produsului, ceea ce înlătură riscul de confuzie în rândul consumatorilor.
Instanţa nu a analizat din punct de vedere vizual semnele în litigiu, numerele care sunt alăturate literei R fiind diferite în cadrul desenelor industriale faţă de cele din cadrul mărcii; astfel, 22 şi 24 sunt diferite de 26.
Totodată, au fost ignorate şi diferenţele de ordin fonetic, date de aceleaşi numere diferite alăturate literei R.
Şi din punct de vedere grafic semnele diferă, dat fiind tipul caracterelor şi cifrelor utilizate.
Toate diferenţele evidenţiate conferă desenelor industriale un caracter individual, ceea ce face ca anularea acestora să fie nelegală.
Intimata SC P. SA a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi a fost respins, pentru următoarele considerente:
Ceea ce s-a invocat în motivarea cererii de chemare în judecată a fost faptul că înregistrarea celor două desene industriale de către pârâtă - etichetele 3 şi 4 din anexa la certificatul nr. 013220 emis de
O.S.I.M. - încalcă dreptul reclamantei asupra mărcilor anterior înregistrate, în sensul că desenele industriale încorporează un alt drept de proprietate industrială protejat.
Pentru verificarea realităţii acestei susţineri, era esenţial să se compare semnele în litigiu, ceea ce atât tribunalul, cât şi curtea de apel au şi tăcut.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţele au ţinut seama de toate criteriile pertinente unei atare comparaţii şi au stabilit că pe etichetele înregistrate de pârâtă şi destinate a fi aplicate pe sticle conţinând băuturi alcoolice se află semnele „R 22”, respectiv „R 24”, care sunt similare cu marca „R 26”, verbală cu element figurativ, înregistrată de reclamantă pentru mai multe clase de produse şi servicii, printre care şi clasa 33 - băuturi alcoolice.
Concluzia că semnele sunt similare este corectă, faţă de împrejurarea că elementul verbal al mărcii este parţial identic cu cel conţinut de cele două desene, fiind reprodusă litera R, iar numerele alăturate acestei litere, şi anume 22, 24 în cazul desenelor, respectiv 26 în cazul mărcii, diferă doar prin cea de-a doua cifră, acest detaliu fiind nesemnificativ.
Astfel, consumatorul mediu, confruntat cu produse pe care s-ar găsi aplicate semnele în litigiu, chiar dacă ar sesiza diferenţa de o cifră
dintre acestea, ar putea crede, dată fiind asemănarea celorlalte elemente, că sunt produse care provin de la acelaşi producător.
Cu alte cuvinte, ar putea crede că producătorul băuturilor alcoolice marcate „R 26” este unul şi acelaşi cu producătorul băuturilor alcoolice pe a căror etichetă de află semnul „R 22” sau „R 24”.
Puternica similaritate conceptuală a semnelor în litigiu face nesemnificative diferenţele de ordin grafic, în special având în vedere că rareori consumatorul are ocazia de a confrunta direct semnele şi de cele mai multe ori trebuie să se încreadă în imaginea imperfectă pe care o păstrează în minte cu privire la acestea.
Comparaţia fonetică la care se referă recurenta nu este pertinentă cauzei, deoarece nu se analizează conflictul dintre două semne apte de a fi percepute şi pe cale auditivă, ci conflictul dintre un desen industrial - apt de a fi perceput doar vizual prin natura sa - şi o marcă verbală cu element figurativ.
Având în vedere toate aceste considerente, concluzia similarităţii desenelor industriale cu marca este corectă, ca şi soluţia de anulare parţială a certificatului de înregistrare a desenelor în litigiu.
In ceea ce priveşte temeiul juridic aplicabil situaţiei de fapt reţinute, trebuie precizat că acesta este art. 25 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 129/1992, care interzice înregistrarea desenului sau a modelului industrial care încorporează, fară acordul titularului, orice alt drept de proprietate industrială anterior protejat, dreptul la marcă fiind unul dintre acestea.
Incidenţa dispoziţiilor art. 25 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 9 din lege a fost greşit reţinută de ambele instanţe, deoarece condiţia de registrabilitate a noutăţii, ca şi cea a caracterului individual se verifică numai prin raportare la alte desene/modele industriale, şi nicidecum prin raportare la alte obiecte ale protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală.
Această precizare nu influenţează soluţia - care este legală în raport de situaţia de fapt reţinută şi de criticile nefondate ale recurentei -, dar se impune pentru acurateţea acesteia.
In consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menţinut decizia instanţei de apel şi a respins recursul ca nefondat.
| ← Model industrial. Acţiune în anularea înregistrării... | Marcă. Acţiune în contrafacere. Produse identice. → |
|---|
