Realizare tehnică. Acţiune pentru constatarea calităţii de autor. Acţiune în realizarea dreptului. Imprescriptibilitate
| Comentarii |
|
Legea nr. 64/1991, art. 73 alin. (2) C. proc civ., art. 111
1. Acţiunea formulată de către reclamanţi nu este inadmisibilă,
t » 7
întrucât, deşi este indicat ca temei de drept art. 111 C. proc. civ., aceasta este o veritabilă acţiune în realizarea dreptului, respectiv de recunoaştere a calităţii de autor al unei realizări tehnice.
Articolul 73 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie prevede posibilitatea intentării unei acţiuni în justiţie în cazul în care unitatea care a aplicat realizarea tehnică nu îşi execută obligaţia de a atesta calitatea de autor.
2. O asemenea acţiune nu este supusă prescripţiei, deoarece tinde la recunoaşterea unui drept de proprietate al reclamanţilor, drept care este imprescriptibil extinctiv.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2668 din 24 aprilie 2008, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 2405/95/
2007, reclamanţii C.I., V.G., P.M., F.A. şi B.I..C. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să li se constate calitatea de autori ai realizării tehnice denumite „branşarea
motoarelor clectrice de 7,2 MW” cu procentele: C.I. - 50%, V.G. - 35%, P.M. - 5%, F.A. - 5% şi B.I.C. - 5%.
Prin sentinţa civilă nr. 206 din 26 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia civilă, s-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâtă şi s-a admis acţiunea, constatându-se că reclamanţii sunt realizatorii soluţiei tehnice „branşarea motoarelor electrice la 7,2 MW” în procentele stabilite. A fost obligată pârâta la plata suinei de 639 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate, faţă de care s-au reţinut următoarele:
Cererea reclamanţilor este fondată, conform dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.
Prin adresa nr. 11141 din 9 iulie 1991, pârâta a recunoscut că soluţia tehnică „branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW” a fost realizată de reclamanţi şi a fost înaintată spre examinare către D.G.P.E.E.T. Bucureşti.
Calitatea de autori ai acestei soluţii tehnice a reclamanţilor a fost confirmată şi de adresa nr. 10305 din 4 mai 2005, depusă în copie la dosar, adresă eliberată de pârâtă, aceasta negând numai folosirea soluţiei în procesul de producţie.
Din cererca de inovaţie a reclamanţilor pentru realizarea tehnică în litigiu cu nr. 11059 din 8 iulie 1991 rezultă că procentele avute de reclamanţi la această realizare tehnică sunt următoarele: C.I. - 50%, V.G. - 35%, P.M. - 5%, F.A. - 5% şi B.I.C. - 5%.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă, în sensul că reclamanţii au avut la îndemână acţiunea în realizare a dreptului, care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 120 din 14 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 4491/95/2006, este neîntemeiată şi a fost respinsă cu următoarea motivare:
Prin sentinţa civilă nr. 102 din 14 februarie 2007, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamanţilor prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor de autor ce le revin ca urmare a beneficiilor realizate de unitate prin folosirea soluţiei tehnice „branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW”, cu motivarea că reclamanţii nu au obţinut pe calea acţiunii în justiţie constatarea existenţei dreptului lor de autor asupra soluţiei tehnice pentru care au solicitat plata drepturilor de autor, iar, pe de altă parte, nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 64/1991.
întrucât acţiunea în realizare a fost respinsă tocmai cu această motivare, că nu s-a pronunţat o sentinţă prin care să se fi constatat calitatea de autor al realizării tehnice, instanţa de fond a constatat că excepţia invocată este neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 788 din 27 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, dispunându-se obligarea apelantei la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul C.I.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere şi că obiectul dedus judecăţii este acela de a se constata că reclamanţii sunt autorii inovaţiei, şi nu dacă aceasta este nouă sau utilă în procesul de producţie al societăţii apelante-pârâte şi nici dacă a existat vreun contract în acest sens între părţi; aceste motive pot fi discutate într-o eventuală acţiune prin care s-ar solicita acordarea drepturilor ce se cuvin din aplicarea inovaţiei în procesul de producţie al pârâtei.
împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâta-apelantă, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Documentele pe baza cărora este susţinută calitatea de autori sunt invocate tardiv, dat fiind faptul că nici registrele din anul 1991, în care ar fi înregistrate respectivele cereri, nu se mai găsesc în arhiva sa.
Adresa nr. 10305 din 4 mai 2005, întocmită chiar de către unul dintre reclamanţi, reprezintă o istorisire a problemelor, în mare, începând cu anul 1991 până în anul 2005, carc nu reprezintă decât o opinie confuză.
2. Calitatea de inovator poate fi acordată numai în baza unei cereri de brevet depuse la O.S.I.M. şi numai de către această instituţie. Dreptul s-a prescris, nefiind recunoscut de O.S.I.M.; nu există altă lege specială sau de drept comun care să le apere dreptul nerevendicat în termen privind această calitate.
3. Răspunsul la cererea de inovaţie nr. 11059 din 8 iulie 1991 nu a fost prezentat, iar în cazul în care s-ar fi considerat nedreptăţiţi, reclamanţii trebuiau să se adreseze imediat instanţei de judecată, şi nu după
16 ani. In conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, o asemenea cerere nu mai produce efecte juridice.
4. Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că reclamanţii nu ar fi intentat o acţiune în constatarea dreptului. înalta Curte, prin decizia nr. 7900 din 6 octombrie 2006, a anulat cererea de chemare în jude
cată formulată de reclamanţi, prin care se solicitau recunoaşterea lor ca autori ai realizării tehnice şi plata drepturilor băneşti.
In acelaşi timp, prin sentinţa civilă nr. 102 din 14 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a respins acţiunea pentru plata drepturilor de autor, cu motivarea că reclamanţii nu au dovedit această calitate şi nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 64/1991.
5. In mod greşit s-a respins excepţia inadmisibilităţii în temeiul art. 111 C. proc. civ., având în vedere că reclamanţii au la îndemână o acţiune în realizare a dreptului; acţiunea în constatarea unui drept consolidează un drept preexistent.
-6. Ar fi trebuit pusă în discuţie şi incidenţa art. 163 C. proc. civ., neputându-se învesti instanţa de mai multe ori cu aceeaşi cerere.
7. Reclamanţii au introdus o acţiune în constatarea unui drept, fară să indice probe concludente şi fară a avea acte doveditoare în acest sens.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, înalta Curte a constatat următoarele:
1. Acţiunea formulată de către reclamanţi nu este inadmisibilă, întrucât, deşi este indicat ca temei de drept art. 111 C. proc. civ., aceasta este o veritabilă acţiune în realizarea dreptului, de recunoaştere a drepturilor de autor al unei realizări tehnice.
In condiţiile în care, potrivit art. 73 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, unitatea care a aplicat realizarea tehnică nu îşi execută obligaţia să ateste calitatea de autor, carc conferă drepturile aferente acestei calităţi, autorii realizării tehnice au apelat la instanţa de judecată.
Instanţa cenzurează refuzul unităţii, inclusiv în ceea ce priveşte caracteristicile realizării tehnice pentru a fi recunoscută, iar acest lucru conturează elementele acţiunii în realizare, şi în niciun caz ale unei acţiuni în constatarea unui drept, în temeiul art. 111 C. proc. civ.
Indicarea temeiului de drept nu ţine instanţa de judecată, care este obligată să facă încadrarea juridică corectă a cauzei, ţinând cont de intenţia reală a părţii; faţă de elementele acţiunii formulate rezultă că intenţia reală a părţii este în sensul recunoaşterii calităţii de autor, care este o acţiune în realizarea dreptului.
Cealaltă acţiune prin care s-au solicitat, pe lângă constatarea calităţii de autori ai realizării tehnice, şi drepturile băneşti aferente, a fost anulată în integralitate pentru neachitarea taxei de timbru prin decizia civilă nr. 7900 din 6 octombrie 2006, pronunţată de înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă; aceasta nu se opune formulării acţiunii ce face obiectul litigiului de faţă, nefiind soluţionat pe fond dosarul anterior.
Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 102 din 14 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia civilă, s-a respins acţiunea reclamanţilor prin care s-a solicitat plata drepturilor de autor tocmai pentru faptul că reclamanţii nu au obţinut pe calea justiţiei recunoaşterea dreptului lor de autori ai realizării tehnice pentru care se solicită plata drepturilor băneşti aferente.
2. Pe lângă faptul că prescrierea dreptului este justificată pe argumente străine de această instituţie, trebuie subliniat că această sancţiune nu poate interveni în speţă. Aceasta, întrucât dreptul ce se tinde a se recunoaşte prin prezenta hotărâre ţine de dreptul de proprietate al reclamanţilor, drept care este imprescriptibil extinctiv. Acest drept nu este protejat prin prevederea în mod expres a vreunui termen în acest sens. Problema prescripţiei s-ar putea pune, cel mult, sub aspectul cererii patrimoniale vizând plata drepturilor aferente calităţii de autor al realizării tehnice.
3. Faţă de dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 64/1991, sus-menţio-nate, este nefondată şi cea de-a doua critică referitoare la faptul că numai O.S.I.M. are competenţă de atestare a calităţii, aceasta alături de faptul că litigiul de faţă se referă la o realizare tehnică.
4. Recursul se impune însă a fi admis în temeiul criticilor de recurs prin care se contestă dreptul reclamanţilor.
Aceste critici nu pot fi analizate de instanţa de recurs decât cu privarea părţilor de grade de jurisdicţie, în condiţiile în care instanţa de apel şi prima instanţă nu le-a analizat.
In mod greşit s-a reţinut de instanţa de apel că nu se impune analizarea condiţiilor de atestare a unei realizări tehnice, întrucât acest lucru ţine chiar de esenţa unei acţiuni de genul celei de faţă.
Astfel, art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 prevede că realizarea pentru care unitatea este obligată să ateste calitatea de autor trebuie să fie nouă la nivelul unităţii şi utilă acesteia.
S-a constatat că, fară analizarea acestor aspecte, nu se poate recunoaşte, atât pe cale administrativă, cât şi pe cale judiciară, dreptul de autor solicitat de către reclamanţi.
Sub acest aspect şi cu incidenţa art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a fost casată decizia de apel, s-a admis apelul formulat de pârât împotriva sentinţei primei instanţe şi s-a
trimis cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal, care urmează a avea în vedere şi celelalte critici formulate.
| ← Marcă. Conflict cu nume de domeniu pe internet. Acţiune în... | Realizare tehnică. Drepturi cuvenite autorului. Condiţia... → |
|---|
