Modificarea măsurii de protecţie specială a plasamentului
Comentarii |
|
Tribunalul COVASNA Sentinţă civilă nr. 2231 din data de 06.08.2013
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2231
Ședința publică din data de 06 august 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE : ………..
GREFIER : ……………………
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, ……………,
procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna
La ordine fiind pronunțarea asupra cererii formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI COVASNA PRIN DIR. GEN. VASS MARIA, în contradictoriu cu pârâții F. J. și CASA FAMILIALĂ CERNAT, pentru modificarea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copilul F. E., de la asistentul maternal U. I., cu măsura plasamentului la Casa Familială Cernat.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se constată lipsa părților.
Se prezintă mama pârâtei F. I., care învederează instanței că, fiica ei se află la lucru în Germania și este de acord cu cererea reclamantei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța acordă cuvântul procurorului, care arată că acțiunea de față este întemeiată și solicită instanței admiterea acestea așa cum a fost formulată.
Pe temeiul art.394-398 din C. pr. civ., instanța închide dezbaterile și reține cauza în vederea deliberării asupra hotărârii ce o va pronunța.
T R I B U N A L U L
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Sub nr. 1846/119/2013, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe de judecată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, reprezentată prin d-na Vass Maria în contradictoriu cu pârâții F. J. și Casa Familială Cernat, prin care s-a solicitat:
- să se dispună modificarea înlocuirii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copilul F. E., născut la data de …….., în mun. ….., având CNP ……., natural al lui F. J., cu măsura plasamentului la Casa Familială Cernat,
- să se dispună cu. privire la domiciliul copilului - în sensul ca acesta să fie la sediul Casa Familială Cernat din com. Cernat, ……………, jud. Covasna;
- să se dispună ca drepturile părintești privitoare la persoana copilului să fie exercitate de către Casa Familială Cernat, pe perioada plasamentului,
În motivarea cererii adresate instanței, reclamanta a arătat, în esență, că minorul F. E. provine din relația ocazională a pârâtei F. J., cu paternitate nerecunoscută, și a fost părăsită de mama sa, la unitatea sanitară imediat după naștere.
La data de 15.12.2005 s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență la asistentul maternal profesionist U. I., domiciliată în or. Covasna, ……………..
Măsura plasamentului în regim de urgență a fost instituită prin dispoziția directorului executiv al DGASPC Covasna nr.373/15.12.2005, care a fost înlocuită cu cea a plasamentului la același AMP prin Sentința Civilă a Tribunalului Covasna nr. 16/09.01.2006, cu toate efectele acestei măsuri.
Modificarea măsurii speciale a plasamentului minorului este în interesul superior al acestuia.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 50-63 și art. 124-131 din Legea nr. 272/2004.
În dovedirea celor susținute prin acțiunea promovată, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare sau cerere reconvențională, nu s-au înfățișat în instanță la termenele de judecată acordate în cauză și nu au administrat, în apărarea lor, vreun mijloc de probă.
Instanța constată că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 272/2004 - privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată, în fapt și în drept, următoarele:
Copilul F. E., născut la data de………, în mun. …… și provine din relația ocazională a mamei sale - F. J. Paternitatea copilului nu a fost stabilită sau recunoscută.
Prin dispoziția directorului DGASPC Covasna s-a dispus instituirea plasamentului în regim de urgență la asistentul maternal profesionist U. I., domiciliată în or. Covasna, ……………….
Măsura plasamentului în regim de urgență instituită prin dispoziția directorului executiv al DGASPC Covasna nr.373/15.12.2005, a fost înlocuită cu cea a plasamentului la același AMP prin Sentința Civilă a Tribunalului Covasna nr.16/09.01.2006, cu toate efectele acestei măsuri.
Potrivit anchetei privind evaluarea situației minorului, la adresa din comuna Ozun, sat ……., locuiește bunica maternă a copilului, F. I., și concubinul acesteia, respectiv cei doi frați ai numitei F. J., într-o casă compusă din două camere, proprietatea personală a familiei. Nici un membru al familiei nu are loc de muncă și trăiesc din ajutorul social în valoare de 282 lei/ lună.
Prin declarația pârâtei F. J. înregistrată sub nr.17696/01.11.2012, a declarat că este de acord ca minorul F. E. că nu are posibilitatea să aibă grijă de minor, motiv pentru care este de acord cu menținerea plasamentului (f.24).
Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 66 al. 2, raportat la art. 58 al. 1 lit. b din Legea nr. 272/2004, ținând cont de interesul superior al copilului, se va înlocui măsura de protecție a plasamentului în regim de urgență luată față de copilul F. E. de la asistentul maternal profesionist U. I. cu plasamentul acestuia la Casa Familială Cernat, potrivit dispozitivului de mai jos.
Pornind de la dispozițiile art. 38, coroborate cu art. 66 al. 2 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora instanța judecătoreasca este singura autoritate competentă a se pronunța cu privire la persoana care exercită drepturile și îndeplinește obligațiile părintești în situația copilului lipsit temporar de ocrotirea părintească, tribunalul, ținând cont de interesul superior al copilului, va stabili ca drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana minorului să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de către șeful Casei Familiale Cernat.
De asemenea se va stabili ca domiciliul copilului să fie la sediul Casa Familială Cernat din com. Cernat, sat …….; în temeiul art. 59 din Legea nr. 272/2004 .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, cu sediul în mun. Sf. Gheorghe, str. Presei, nr.8/A jud. Covasna, reprezentată legal prin director general Vass Maria, în contradictoriu cu pârâții F. J., CNP …….., cu domiciliul legal în com. Ozun, …………… și Casa Familială Cernat din com. Cernat, sat …………….. și în consecință;
Dispune înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copilul F. E., născut la data de ………, în mun. ………, având CNP ….., fiul natural al pârâtei F. J., de la asistentul maternal profesionist U. I., domiciliată în or. Covasna, ………., cu măsura plasamentului la Casa Familială Cernat;
Stabilește domiciliul copilului la sediul Casei Familiale Cernat din com. Cernat, sat ……….
Dispune ca drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copilului să fie exercitate respectiv îndeplinite, pe perioada plasamentului de către șeful Casei Familiale Cernat.
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Covasna .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.08.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Mentinere plasament. Jurisprudență Chemare în judecată... | Plângere contravenţională. Jurisprudență Circulaţie rutieră → |
---|