Divort. Jurisprudență Situaţii la divorţ

Tribunalul COVASNA Decizie nr. 47/A din data de 25.06.2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 47/A

Ședința publică din data de 25 iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ……………..

JUDECĂTOR: ………………..

GREFIER: ……………………….

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta N. M., domiciliată în sat ……….., în contradictoriu cu reclamantul N. Z., cu domiciliul în sat ………. și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei comunei Micfalău, cu sediul în comuna Micfalău, județul Covasna, respectiv Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Odorheiu Secuiesc, cu sediul în localitatea Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 238 din 29 ianuarie 2013 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus, având ca obiect divorț - cu copii.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se prezintă apelanta personal, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelanta N. M. precizează că, a formulat cererea de apel numai în ceea ce privește pensia de întreținere, întrucât nu are posibilități să plătească, fiind bolnavă, depunând la dosar dovada în acest sens.

Instanța revine asupra obligației apelantei de a achita taxa judiciară de timbru dispusă de instanță la termenul anterior, întrucât cererea de apel cu privire la pensia de întreținere nu se timbrează.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte acte de depus la dosarul cauzei, instanța de apel constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Apelanta solicită admiterea cererii de apel astfel cum a fost precizată la acest termen de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

T R I B U N A L U L :

Asupra apelului civil de față;

Prin Sentința civilă nr. 238/29 ianuarie 2013 Judecătoria Sf. Gheorghe a admis cererea precizată formulată de către reclamantul N. Z. împotriva pârâtei N. M. și în contradictoriu cu AUTORITATEA TUTELARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI COMUNEI MICFALĂU și AUTORITATEA TUTELARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI COMUNEI SATU MARE, cu sediul în Satu Mare, jud. Harghita.

A declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 17.06.2000 și înregistrată sub nr. …./17.06.2000 în Registrul Stării Civile al Primăriei Comunei Malnaș.

Pârâta a revenit la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, respectiv F..

A dispus exercitarea autorității părintești în ceea ce privește pe minora N. G. - M. născută la data de 06.04.2000 de către ambii părinți.

A stabilit locuința minorei N. G. - M. născută la data de 06.04.2000 la reclamantul N. Z..

A obligă pârâta la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei N. G. - M. în sumă de 175 lei lunar, sumă care se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflație, de la data formulării cererii respectiv 25.10.2012 și până la majoratul beneficiarei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut și motivat în esență următoarele:

Părțile din recurs s-au căsătorit la data de 17.06.2000, căsătoria fiind înregistrată sub nr. …./17.06.2000 în Registrul Stării Civile al Primăriei Comunei Micfalău.

Potrivit art. 259 alin. 6 noul C. civ. căsătoria poate fi desfăcută prin divorț, în condițiile legii, art. 373 lit. a Noul c. civ. prevăzând că divorțul poate avea loc prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț. Tot astfel, se reține că în conformitate cu art. 374 alin. 1 din C. civ. divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie.

Astfel, având în vedere că în cauza de față sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 256 alin. 6 și art. 373 lit. a C. civ., părțile, în fața instanței, manifestându-și voința expres în sensul desfacerii căsătoriei prin acord, instanța va admite cererea și va desface căsătoria prin acordul părților, fără a pronunța divorțul din vina unuia sau a ambilor soți, în conformitate cu prevederile art. 617 alin. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 383 alin. 3 C. civ. dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți poartă numele dinaintea căsătoriei.

Având în vedere că părțile au solicitat ca pârâta să revină la numele purtat anterior, instanța va dispune în conformitate cu prevederile art. 383 alin. 3 Noul c. civ. pârâta urmând să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei.

Potrivit art. 396 alin. 1 Noul c. civ. instanța de tutelă, hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.

La termenul din data de 05.12.2012 părțile au învederat că sunt de acord cu exercitarea autorității părintești în comun, însă nu a intervenit un acord cu privire la stabilirea domiciliului minorei.

Tot astfel, la dosar au fost depuse Referatele de Anchetă Socială efectuate de către Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Comunei Micfalău și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Comunei Satu Mare, cu privire la condițiile familiale și locative ale părților.

În conformitate cu art. 397 C. civ. după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

Față de aceste aspecte, constatându-se că în raporturile de familie dintre părinți și copii regula o constituie exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, existând și acordul părților în acest sens, în cauză neconstatându-se existența vreunui motiv întemeiat prevăzut de art. 398 Noul c. civ. care să limitarea exercitării drepturilor părintești sub acest aspect, instanța urmează să dispună ca exercitarea autorității părintești cu privire la minoră să fie exercitată de către ambii părinți.

Referitor la locuința minorilor, art. 400 alin. 2 Noul c. civ. prevede că dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.

Astfel cum s-a arătat în cele precedente, fiecare părinte a solicitat stabilirea domiciliul minorei la propria locuință. Sub aceste aspecte, instanța va avea în vedere că din Referatul de Anchetă Socială efectuate de către Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Comunei Micfalău rezultă că reclamantul locuiește alături de sora lui, existând climat familial necesar pentru creșterea și întreținerea minorei. De asemenea, s-a constatat că pârâta a părăsit domiciliul conjugal, precum și faptul că după două zile de la părăsirea minorei a domiciliului tatălui, acesta a fost sunată de minoră solicitând să-i permită restabilirea la domiciliu.

Din Referatul de Anchetă Socială efectuate de către Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Comunei Satu Mare rezultă că pârâta locuiește alături de O. J. într-o casă compusă dintr-o singură cameră, fără utilități, membrii colectivului de sprijin propunând plasarea minorei la tată, dacă acesta nu are probleme de comportament în comunitate.

Fiind ascultată în fața instanței, martora V. A. a arătat că de la data despărțirii soților minora a rămas la tată, doar în ultimele două luni fiind luată de reclamantă, însă recent aceasta a adus minora înapoi. În continuare martora a învederat că în perioada în care soții au fost despărțiți tatăl a fost cel care s-a îngrijit de minoră, acesta putând în continuare să asigure întreținerea minorei. În timpul în care soții au trăit separat mama a mai luat contact telefonic cu minora, însă nu a vizitat-o și nu a ajutat-o financiar.

În ceea ce o privește pe minoră, aceasta a arătat că dorește să rămână cu tatăl, acesta purtându-i de grijă.

Față de aceste aspecte ținând seama de prevederile art. 400 alin. 2 C. civ., apreciindu-se, de asemenea, că se justifică în interesul superior al minorei, instanța urmează să stabilească locuința minorei la tată, din probele administrate rezultând că acesta are condiții și posibilități pentru a se îngriji corespunzător de creșterea și educarea minorei.

Tot sub aspectul raporturilor de familie dintre părinți și copiii lor minori, art. 402 alin. 1 Noul c. civ. prevede că instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a dispus stabilirea locuinței minorei la tată, a obligat pârâta la plata unei pensii de întreținere în favoarea ei.

În ceea ce privește cuantumul, potrivit art. 529 alin. 2 C. civ. când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copii, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Tot astfel se reține că în conformitate cu art. 530 alin. C. civ. prevăzând că pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net al celui care datorează întreținerea, art. 531 alin. 2. C. civ. prevăzând că pensia de întreținere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.

Din Adresa nr. 8906/27.12.2012 rezultă că pârâta nu este înregistrată în evidențe cu contract individual de muncă, părțile precizând că mama nu este încadrată în calitate de salariat la nicio unitate.

Având în vedere aceste aspecte, cuantumul pensiei de întreținere a fost determinată raportat la venitul minim pe economie garantat în plată și stabilit de HG nr. 1225/2011.

Față de dispozițiile arătate și prevederile art. 532 alin. 1 Noul c. civ, potrivit cărora pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată instanța urmează să oblige pârâtul la plata pensiei în favoarea minorilor în sumă de 175 lei lunar de la data formulării cererii și până la majoratul beneficiarei.

Astfel, față de cele învederate instanța de fond a admis cererea precizată, a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți; revenirea de către pârâtă la numele purtat anterior căsătoriei, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea domiciliului minorei la reclamant, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în sumă de 175 lei lunar cu începere de la data formulării cererii și până la majoratul beneficiarei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta N. M.

În motivarea apelului, apelanta a susținut că are o situație materială precară și nu poate plăti pensia alimentară stabilită de prima instanță.

Apelul nu este întemeiat.

Elementul principal în stabilirea obligației de întreținere îl constituie nevoile minorei G.-M.

Pornind de la acest principiu, acordarea unei pensii de întreținere lunare în raport cu salariul minim pe economie reprezintă un nivel necesar pentru acoperirea într-o proporție rezonabilă a nevoilor de creștere și educație a unui copil minor și, în același timp, un minim de responsabilitate pe care orice părinte trebuie să-l aibă față de copilul său.

Pentru aceste motive, în baza art. 296 C.pr.civ. apelul urmează a fi respins ca neîntemeiat, iar hotărârea atacată va fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de pârâta N. M. împotriva Sentinței civile nr. 238 /29 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Sf. Gheorghe pe care o păstrează.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Divort. Jurisprudență Situaţii la divorţ