Modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor privind obligaţia statului de acordare a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare
| Comentarii |
|
Reţinând principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretului nu îi este îngăduit să distingă, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/1009 sunt incidente şi în cazul bunurilor mobile nefiind stabilite regimuri juridice distincte. Împrejurarea că în cazul imobilelor a fost reglementată condiţia inexistenţei unor măsuri reparatorii în cadrul normativ reprezentat de Legea nr. 10/2001 sau de Legea nr. 247/2005 nu constituie o exceptare a bunurilor mobile confiscate de la măsura despăgubirilor recunoscute prin Legea nr. 221/2009, ci o corelare a măsurilor reparatorii cu cele reglementate anterior pentru a se evita o despăgubire multiplă pentru pierderea acelor bunuri ca urmare a regimului politic existent în perioada anilor 1945-1989.
Secţia I Civilă, Decizia nr. 1368 din 12 octombrie 2011
Prin sentință civilă nr. 883/C/15.06.2011 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr. 4452/103/2010 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul R.R.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.300 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate defunctului său tată R.V.V. prin sentința penală nr. 312/15.07.1958 a Tribunalului Militar de Mare Unitate Iași, sumă actualizată de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării efective.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă ca nefondată cererea privind despăgubirile pentru prejudiciul moral și cele reprezentând contravaloarea imobilelor confiscate. Totodată a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
împotriva tatălui reclamantului a fost pronunțată sentința penală nr. 312/15.07.1958 a Tribunalului Militar Iași, prin care acesta a fost condamnat pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinei sociale, la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională și 5 ani interdicție corecțională, dispunându-se totodată confiscarea totală a averii personale a inculpatului. Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului promovat de condamnat.
Faptele pentru care a fost condamnat erau prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. a) C.pen. în vigoare la acea dată. în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, condamnarea pentru această infracțiune ce era incriminată de C.pen. din 1936, republicat în M.Of. nr. 48/02.02.1948, constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Reclamantul și-a întemeiat cererea în despăgubiri pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum erau reglementate la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
La scurt timp după introducerea acțiunii, respectiv la data de 15.11.2010, în M.Of. nr. 761 au fost publicate deciziile nr. 1354, 1358 și 1360 ale Curții Constituționale, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, respectiv la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Așadar, temeiul juridic pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea în despăgubiri morale a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Deciziile Curții Constituționale se publică în M.Of. al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Termenul de 45 de zile stipulat de art. 147 alin. (1) s-a împlinit pe data de 30.12.2010, fără ca în acest interval, Parlamentul să fi adus vreo modificare la legea care constituia temeiul juridic al despăgubirilor solicitate prin prezenta acțiune. Față de caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată niciunui subiect de drept, încetându-și de drept efectele. Astfel, despăgubirile solicitate de reclamant nu mai beneficiază de susținerea acestui temei în drept care să îi dea posibilitatea obținerii lor.
în considerentele deciziei nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a reținut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. A mai reținut Curtea că, despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile, în plus, aceste reglementări încălcând și normele de tehnică legislativă.
în același timp, art. 3 C.civ. stipulează că judecătorul nu poate refuza a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare. Din acest punct de vedere, tribunalul reține că reclamantul nu îndeplinește nici condițiile reglementate de alte texte de lege pentru acordarea de despăgubiri, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Astfel, art. 52 alin. (3) din Constituție garantează, ca principiu general, obligația statului de a răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului, se stipulează că este stabilită în condițiile legii.
C.civ. reglementează la rândul său, în art. 998-999, condițiile generale de atragere a răspunderii civile delictuale, dispozițiile invocate constituind dreptul comun în această materie. Dispozițiile legale menționate nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare săvârșite în procese penale, întrucât pentru aceste situații există o reglementare legală specială, ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului și condițiile atragerii răspunderii, reglementare reprezentată de dispozițiile art. 504 C.proc.pen., așa cum a fost reținut ca fiind constituțional prin decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale.
Față de acest temei de drept, admisibilitatea acțiunii civile în antrenarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin condamnarea pe nedrept, este condiționată de existența unei hotărâri definitive dată în urma rejudecării cauzei penale, prin care s-a stabilit că persoana condamnată nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există, ori că a intervenit orice altă eroare judiciară ce nu ar fi imputabilă victimei. Asemenea hotărâre nu există în cauza de față, astfel că acțiunea în plata de despăgubiri civile nu poate fi întemeiată nici din perspectiva art. 504 C.proc.pen. Constatarea din art. 1 din Legea nr. 221/2009 a acestor condamnări ca fiind de la lege condamnări cu caracter politic, precum și dispoziția din art. 2 aceeași lege, referitoare la înlăturarea de drept a tuturor efectelor acestor hotărâri judecătorești de condamnare cu caracter politic, nu echivalează cu o rejudecare a procesului penal și cu o achitare a condamnatului, textul considerându-le doar a avea caracter politic, dat fiind contextul istoric în care au fost săvârșite respectivele fapte.
Cât privește dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, dată fiind ratificarea Convenției de către România, în luna iunie 1994, prin Legea nr. 30/1994, tribunalul a reținut că în mod constant Curtea Europeană a statuat că această Convenție nu le impune statelor contractante nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția (Kopecky c. Slovacia).
Sub acest aspect, tribunalul a mai reținut că nu poate face nici aplicarea obligației stabilite în art. 20 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Pentru toate aceste considerente, cererea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamantului, vădindu-se a fi neîntemeiată, a fost respinsă, avându-se în vedere textele de lege analizate.
Față de al doilea capăt de cerere, cel referitor la plata despăgubirilor materiale, instanța a reținut că acesta este în parte întemeiat. Art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 dă dreptul acelorași persoane arătate mai sus, care au suferit condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și urmașilor acestora până la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita obligarea statului la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Cu opisul averii mobile și imobile aparținând învinuitului R.V.V., întocmit la data de 9.05.1958, aflat în copie la fila 172, extrasul de rol agricol precum și cu declarațiile martorilor audiați, reclamantul a făcut dovada că la momentul condamnării, autorul său avea în proprietate 2,80 ha teren arabil, o casă de locuit, un grajd, două vaci, 14 oi, un porc, un cal și un mânz. La acea dată, bunurile au fost lăsate în custodia soției învinuitului, R.V.A., după cum rezultă din declarația aflată la fila 173.
în privința terenului confiscat, din conținutul sentinței nr. 1258/2006 a Judecătoriei Târgu Neamț, depusă în copie la filele 13-14 dosar, se deduce faptul că moștenitorilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la acest bun imobil, în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, având emis titlul de proprietate nr. 5/847/1995.
în privința construcțiilor, declarațiile martorilor audiați, coroborate cu notările efectuate pe fișa registrului agricol al soților R. pentru anii 1959-1963, aflată la fila 67, converg către concluzia că imobilele construcții au revenit în patrimoniul condamnatului ulterior eliberării. Ambii martori au declarat că după întoarcerea din închisoare, R.V.V. a locuit în casa sa, arătând că ar fi fost nevoit să plătească chirie. Martorul S. a arătat că actualmente în casă locuiește un frate de-al reclamantului. Așadar, de după eliberare și până în prezent, construcțiile au fost stăpânite de condamnat și familia sa, neputându-se considera că statul ar mai avea vreo obligație de dezdăunare pentru acestea. în plus, în fișa de rol agricol de la fila 67, după ce la rubrica VII referitoare la construcții, în dreptul casei de locuit se face mențiunea „confiscată”, în josul filei apare notarea: „1961 - casa devine proprietate în urma H. Trib. Pop. Tg. Neamț”. Cum defunctul fusese eliberat din închisoare în 2.03.1960, se prezumă că a întreprins demersuri legale pentru redobândirea bunurilor confiscate, în baza unei hotărâri a Tribunalului Popular Târgu Neamț, aceasta fiind explicația pentru care, așa cum au arătat și martorii, dânsul a putut locui în imobilul său, inclusiv urmașii săi deținând bunurile până în prezent.
în aceste condiții, întrucât textul din Legea nr. 221/2009 condiționează acordarea despăgubirilor materiale de împrejurarea ca bunurile confiscate să nu fi fost restituite, despăgubirile solicitate cu privire la construcții și teren nu sunt fondate, pretențiile cu privire la acestea neputând fi admise. O altă interpretare ar conduce la existența unei duble reparații în patrimoniul autorului reclamantului, pentru aceeași pagubă, ceea ce este contrar principiilor de bază ale dreptului.
Solicitarea de acordare a despăgubirilor materiale este însă întemeiată cu privire la contravaloarea bunurilor mobile ce au fost confiscate. Prin expertiza efectuată în cauză au fost evaluate bunurile mobile confiscate. Valorile stabilite au fost contestate de pârât, pe motiv că nu s-ar fi ținut cont de vârsta, starea de întreținere a animalelor, rasă și greutate. Or, dat fiind faptul că nu au putut fi identificate prea multe dovezi referitoare la caracteristicile animalelor deținute de condamnat în gospodărie, combinat cu trecerea unui număr de peste 52 de ani de la momentul confiscării bunurilor, perioadă îndelungată care exclude păstrarea în memoria unor martori a unor date detaliate referitoare la rasa, vârsta, greutatea animalelor, tribunalul apreciază că obiecțiile pârâtului referitoare la valoare nu pot fi reținute, expertul stabilind o valoare medie, care nu poate fi considerată exagerată.
Deși din înscrisul înaintat de C.N.S.A.S. la fila 192 rezultă că la momentul 1.12.1958 bunurile mobile confiscate nu au putut fi valorificate în întregime întrucât fuseseră înstrăinate de către custode - soția R.A., din înscrisul aflat la fila 196 reprezentând un răspuns al Miliției Raionului Târgu Neamț către Tribunalul Militar U.M. Iași, datat 23.01.1959, rezultă că R.A., cercetată pentru infracțiunea de sustragere de sub sechestru, a predat în întregime bunurile ce fuseseră înstrăinate. Prin urmare, reclamantul este îndreptățit pe deplin a primi despăgubiri reprezentând contravaloarea acestor bunuri mobile, în valoare actualizată de la data rămânerii definitive a acestei sentințe până la data plății efective, această solicitare a reclamantului fiind îndreptățită în considerarea dispozițiilor art. 3712 C.proc.civ.
în temeiul art. 276 C.proc.civ., pârâtul căzut în pretenții a fost obligat a plăti reclamantului parte din cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces, proporțional admiterii în parte a acțiunii, respectiv onorariul expertului bunuri mobile și parte din onorariul avocatului, potrivit chitanței aflată la fila 33.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 221/1009.
în motivarea recursului a fost criticată hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la admiterea capătului de cerere privind despăgubirile reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate ca urmare a condamnării suferite de către autorul reclamantului. Astfel, s-a considerat, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 că o asemenea cerere este inadmisibilă, excepție considerată ca fiind de ordine publică. S-a apreciat că dispozițiile menționate stabilesc dreptul de acordare a despăgubirilor cu titlu de daune materiale doar în cazul bunurilor imobile confiscate, nu și în cazul bunurilor mobile.
A fost criticată hotărârea primei instanțe și sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite, apreciindu-se că valorile stabilite prin raportul de expertiză nu s-au raportat la criterii precum coeficientul de depreciere, vârsta și starea de întreținere a animalelor, rasa, greutatea acestora sau prețul mediu actual.
Legal citat, intimatul-reclamant a fost prezent în fața instanței și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, art. 3041 C.proc.civ., instanța l-a apreciat ca fiind nefondat pentru considerentele următoare.
Prin dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 a fost reglementată obligația statului de acordare a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare. Dispozițiile menționate nu disting între natura bunurilor confiscate, după cum ar fi fost mobile sau imobile, în sensul stabilirii unui regim juridic distinct. împrejurarea că în cazul imobilelor a fost reglementată condiția inexistenței unor măsuri reparatorii în cadrul normativ reprezentat de Legea nr. 10/2001 sau de Legea nr. 247/2005 nu constituie o exceptare a bunurilor mobile confiscate de la măsura despăgubirilor recunoscute prin Legea nr. 221/2009, ci o corelare a măsurilor reparatorii cu cele reglementate anterior pentru a se evita o despăgubire multiplă pentru pierderea acelor bunuri ca urmare a regimului politic existent în perioada anilor 1945-1989.
în consecință, reținând și principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretului nu îi este îngăduit să distingă, în mod legal prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/1009 și în cazul bunurilor mobile.
Nici motivul referitor la cuantumul despăgubirilor nu este fondat.
La evaluarea bunurilor mobile criteriile avute în vedere prin expertiza efectuată au constatat în prețurile practicate în prezent în comerțul organizat și neorganizat pentru bunuri identice și similare din punct de vedere al calității și proprietăților, respectiv în gradul de uzură fizică și/sau morală în corelație cu vechimea și utilitatea bunurilor.
De asemenea, prin răspunsul la obiecțiunile formulate expertul a arătat că a avut în vedere și informațiile primite direct de la cetățenii din zona respectivă, care au făcut efectiv achiziții de astfel de animale în acea perioadă, în condițiile în care se cunoșteau prea puține date de identificare care să permită stabilirea caracteristicilor bunurilor confiscate.
în aceste împrejurări, ținând seama și de împrejurarea că odată cu obiecțiunile sau cu recursul promovat nu au fost depuse dovezi care să conducă la concluzia existenței altor valori medii ale bunurilor confiscate, instanța apreciază că evaluarea stabilită cu ocazia judecății în primă instanță este corespunzătoare probatoriului cauzei.
Aspectele referitoare la reținerea unor criterii precum vârsta, rasa și greutatea animalelor la evaluare nu pot fi avute în vedere în cauză reținând atât probatoriul administrat, cât și perioada mare de timp care a trecut de la luarea măsurii confiscării, în anul 1959, până în prezent.
Drept urmare, reținând valorile medii ale animalelor indicate pe piața actuală în mediul reclamantului, în mod temeinic prima instanță a apreciat că valoarea medie stabilită prin expertiză nu este exagerată.
Față de aceste considerente în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. a fost respins recursul ca nefondat.
(Judecător Morina Napa)
| ← Aplicarea legii în timp | Sancţiune disciplinară aplicată nelegal → |
|---|
