Eroare materială

Nu constituie eroare materială, în cazul contestaţiei în anulare, modul în care instanţa a înţeles să aplice dispoziţia legală şi a apreciat probele.

Secţia I Civilă, Decizia nr. 1620 din 14 noiembrie 2011

Prin decizia civilă nr. 626 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău s-a respins ca tardiv recursul civil formulat de recurentul-pârât SC O.P. SA împotriva sentinței civile nr. 1429 bis din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 839/110/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.D.

Instanța de recurs, pentru a pronunța această decizie a reținut că hotărârea tribunalului a fost comunicată recurentei la data de 14 ianuarie 2011 conform dovezii de comunicare iar termenul de declarare a recursului (prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999) era 25 ianuarie 2011 iar recursul a fost declarat de pârâtă la 26 ianuarie 2011.

S-a apreciat că nu poate fi reținută factura de expediere prin serviciile poștale a unei corespondențe către tribunalul Bacău, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă fără echivoc ce corespondență anume a fost expediată, cu o referire, cel puțin la nr. dosarului al cărui obiect îl constituie litigiul dedus judecății.

împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC O.P. SA, contestația fiind motivată și scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

în motivarea contestației a arătat, în esență că decizia curții este netemeinică și nelegală sub aspectul respingerii recursului ca tardiv formulat, întrucât din înscrisurile de care s-au folosit în combaterea excepției tardivității formulării recursului, rezultă în mod indubitabil că recursul a fost declarat în termen legal respectiv la data de 24 ianuarie 2011.

Arată că, a susținut și în fața Curții că recursul declarat a fost trimis în plic cu adresa de înaintare, împreună cu alte recursuri, plicul și adresa de înaintare prin care au fost trimise recursurile au fost depuse în unul din dosare iar din recipisa emisă de Oficiul Poștal nr. 8 Iași și din confirmarea de primire precum și de pe plic rezultă în mod clar că plicul conținând aceste recursuri a fost trimis din Iași la data de 24 ianuarie 2011.

A mai arătat contestatoarea că greșit nu a fost avută în vedere data de pe plic ci data înregistrării recursului la tribunal, un argument în plus în sprijinul dovedirii faptului că recursurile au fost în același plic este și gramajul acestuia.

în drept se invocă dispozițiile art. 318 cu referire la eroarea materială, instanța respingând recursul ca tardiv, deși a fost depus în termen la poștă dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac.

Curtea examinând contestația în anulare sub aspectul motivelor invocate, a reținut următoarele:

Potrivit art. 318 C.proc.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestatoarea consideră că instanța a pronunțat decizia contestată, fiind în eroare, considerând eroare modul în care a interpretat și apreciat instanța de recurs înscrisurile depuse în recurs în combaterea excepției tardivității declarării recursului, invocată în recurs.

Or, se va aprecia că în cazul în care respingerea recursului ca tardiv nu este rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispoziția legală privitoare la calcularea termenului și la modul de apreciere a probelor efectuate în combaterea excepției nu este admisibilă contestația în anulare, nefiind în prezența unei erori materiale în sensul textului legal menționat.

într-o astfel de situație nu este posibil ca pe această cale aceeași instanță să cerceteze dacă modul de stabilire a datei de la care a început să curgă termenul a fost greșit sau corect, tinzându-se la o rejudecare, respectiv la o verificare a hotărârii contestate, ceea c e nu este posibil.

în considerarea celor reținute anterior, Curtea de Apel în baza art. 318 C.proc.civ. a respins contestația în anulare ca nefondat.

(Judecător Daniela Părău)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Eroare materială