Noul cod de procedură civilă - Recurs. TVA tranzacţii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronunţată la data de 07.11.2013 în cauzele conexe C-249/12 şi C-250/12 (Tulică şi Plavoşin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 6031/CA/28.11.2013 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul O.M.C. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P.B., a fost anulată în parte Decizia nr. 227/28.05.2013 emisă de pârâtă numai cu privire la pct. 1 referitor la respingerea contestației nr. 24213/29.03.2013 și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 62.214 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar la plată și să achite dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată de la data introducerii acțiunii(17.07.2013) și până la plata sumei de 62.214 lei, precum și suma de 2350 lei către reclamant cu titlul de taxe judiciare. Totodată au fost respinse celelalte pretenții formulate de reclamant și anulat ca netimbrat capătul privind suspendarea executării Deciziei nr. 227/28.05.2013 emisă de pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta D.G.R.F.P.B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul refacerii calculelor în ceea ce privește TVA-ul datorat de către intimatul reclamant.
În motivare, a arătat că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, soluția pronunțată fiind în totală contradicție cu considerentele expuse în cuprinsul acesteia, deoarece, deși în cuprinsul întregii hotărâri prima instanță îmbrățișează raționamentul pârâtei referitor la obligația reclamantului de a plăti TVA aferent tranzacțiilor efectuate, soluția este în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 62.214 lei și dobânda aferentă de la data de 17.07.2013.
Recurenta pârâtă a mai arătat că intimatul reclamant a realizat în perioada 2007-2011 un număr de 13 tranzacții constând în vânzări de terenuri și o construcție, aceasta reprezentând o activitate în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul Codului fiscal și că a depășit plafonul de scutire din punct de vedere TVA, de 35.000 euro, prevăzut de art. 152 c. fiscal, la data de 27.04.2007, astfel că avea obligația, conform art. 153 c. fiscal, să se înregistreze la organul fiscal ca persoană impozabilă în scopuri de TVA și să achite TVA.
Cum intimatul reclamant nu și-a respectat această obligație, recurenta pârâtă a arătat că organele fiscale au determinat baza impozabilă, valoarea TVA - ului și accesoriile datorate în condițiile art. 119, 120 și 120 ind. 1 din OG nr. 92/2003, republicată. În opinia recurentei, modul de calcul al TVA-ului datorat de intimatul reclamant este, contrar reținerii instanței de fond, legal, respectiv conform art. 152 alin. 6 c. fiscal coroborat cu art. 62 alin. 2 lit. a) din HG nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a c. fiscal.
Referitor la majorările de întârziere, recurenta pârâtă a susținut că acestea sunt, contrar celor reținute de instanța de fond, legale, fiind datorate de la scadența debitului principal, iar nu de la data la care organul fiscal a adus la cunoștință contribuabilului acest debit. Or, în cauză, TVA era datorat de la momentul depășirii plafonului de scutire arătat anterior, în acest sens fiind și practica ICCJ (decizia nr. 4146/16.10.2012, decizia nr. 1664/27.03.2012, decizia nr. 3050/15.06.2013). Prin urmare, recurenta pârâtă susține că prima instanță, deși reține că reclamantul datorează TVA către bugetul statului, obligă pârâta la restituirea acestei sume către debitor, fiind într-o evidentă eroare la pronunțarea acestei soluții.
În subsidiar, recurenta a arătat că și în situația în care modul de calcul al TVA-ului nu era cel corect, în virtutea rolului activ, avea obligația de a administra probe care să conducă la stabilirea corectă a cuantumului acestuia.
Recurenta pârâtă a criticat soluția primei instanțe și sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, motivat de faptul că nu poate fi reținută o culpă procesuală în sarcina sa, deoarece acțiunea introductivă este neîntemeiată.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 c.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Intimatul O.M.C., prin întâmpinare formulată în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (fila 23), a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că, deși se critică hotărârea în ansamblul ei, recurenta nu face nici o referire cu privire la motivele admiterii acțiunii promovate, respectiv greșita calculare a TVA - ului și accesoriilor determinate.
În plus, intimatul a arătat că recurenta nesocotește decizia CJUE pronunțată la data de 07.11.2013 în cauzele conexe C-249/12 și C-250/12 (Tulică și Plavoșin), cauze referitoare la modalitatea de calcul a TVA la tranzacțiile imobiliare efectuate de persoane fizice care ulterior au fost calificate ca persoane impozabile obligate la plata TVA, de către autoritățile fiscale, hotărâre în care s-a reținut că "atunci când prețul unui bun a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată";.
Intimatul a mai arătat că această decizie a CJUE infirmă decizia nr. 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale invocată ca temei pentru calculul TVA peste prețul tranzacției.
Intimatul a mai arătat că nici motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată nu este fondat deoarece prima instanță a aplicat prevederile art. 253 alin. 1 c.pr.civ.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P.B., prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., curtea reține următoarele:
Recurenta pârâtă invocă drept motive principale de reformare a sentinței primei instanțe pe de o parte, faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 c.pr.civ., dar care nu este fondat.
Astfel, prima instanță a expus motivele de fapt și de drept care au determinat-o să pronunțe soluția din sentința recurată, iar faptul că a reținut calitatea de persoană impozabilă a reclamantului și existența obligației de a se înregistra în scop de TVA și de a achita această taxă pentru tranzacțiile efectuate nu intră în contradicție cu motivul de anulare a actelor fiscale contestate, această soluție fiind determinată de modul greșit de calcul, în opinia primei instanțe, a sumelor datorate.
Raționamentul primei instanțe a fost unul logic, în condițiile în care a verificat, mai întâi, îndeplinirea condițiilor generale pentru aplicarea TVA, iar, apoi, a verificat modul în care această taxă a fost efectiv calculată în speța dedusă judecății.
Recurenta pârâtă a mai invocat ca motiv de recurs și greșita aplicare a legii, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., iar acesta este fondat.
Astfel, prima instanță a reținut, în mod legal, faptul că intimatul O.M.C. avea calitatea de persoană impozabilă ce avea obligația de a se înregistra în scop de TVA, în condițiile art. 127 și 153 c. fiscal, deoarece a desfășurat, în intervalul 2007-2012 un număr de 11 operațiuni imobiliare, cu caracter de continuitate, constând în vânzarea de terenuri și a unei construcții, neutilizată în scop personal.
Deoarece operațiunile efectuate de recurentul-reclamant, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate se încadrează în categoria operațiunilor cuprinse în sfera de aplicare a TVA conform art. 126 alin. 1 din Codul fiscal și, întrucât valoarea tranzacțiilor a depășit plafonul de scutire de TVA de 35.000 Euro, stabilit de art. 152 alin. 1 c. fiscal, Curtea constată că instanța de fond, în mod corect, a stabilit că acesta avea obligația de a se înregistra ca plătitor în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal după depășirea plafonului de scutire de TVA arătat.
Aceste aspecte reținute de către prima instanță nu au fost contestate, de altfel, de către intimatul reclamant, în condițiile art. 461 alin. 2 c.pr.civ., pe calea recursului referitor la considerentele sentinței, intrând în puterea lucrului judecat.
Cu toate acestea, reținând că baza de calcul a TVA-ului determinată prin actele fiscale contestate nu este legală, prima instanță a anulat aceste acte, în integralitate și, în plus, în baza principiului repunerii părților în situația anterioară, a dispus obligarea organului fiscal la restituirea TVA-ului către intimatul reclamant, deși nu există nici un înscris în dosarul instanței de fond care să confirme plata de către reclamant a acestei sume anterior pronunțării sentinței și nici o susținere a pârâtei în acest sens.
Curtea reține că nulitatea actului administrativ fiscal, ca sancțiune, a fost reglementată distinct de legiuitor în cuprinsul art. 46 din OG nr. 92/2003, fiind prevăzute expres elementele pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ-fiscal, sub sancțiunea nulității - numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3) (această normă vizând actele fiscale care au atașată o semnătură electronică).
Prin urmare, cum stabilirea eronată a bazei de calcul sau calculul greșit al taxei/impozitului nu sunt cuprinse în art. 46 c.pr.fiscală. ca motive de nulitate expresă și totală, Curtea reține că sancțiunea aplicabilă actului fiscal, în aceste situații, este numai nulitatea parțială, în măsura în care cele reținute de organul fiscal în actele fiscale nu sunt corecte (faptic) și legale, instanța având obligația de a solicita organului fiscal să depună înscrisuri din care să se poată verifica stabilirea bazei de impunere și să administreze orice probă, inclusiv în condițiile art. 22 alin. 2 c.pr.civ.
În cauză, prima instanță a reținut, în mod corect, că în prezentul litigiu produce efecte Hotărârea CJUE din 7 noiembrie 2013, pronunțată în cauzele conexe C-249/12 și C-250/12, la întrebarea preliminară formulată de Secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru interpretarea art. 73 și 78 din Directiva 2006/112/CE (Directiva TVA), în cuprinsul căreia s-a stabilit că "Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special art. 73 și 78 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că atunci când prețul unui bun a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată";.
Dar, deși a reținut incidența acestei jurisprudențe a CJUE, prima instanță a anulat în totalitate actele fiscale contestate, reținând că TVA a fost calculată prin adăugarea procentului legal la baza impozabilă care reprezintă contrapartida obținută de intimatul reclamant din vânzarea terenurilor și construcției.
Or, față de această hotărâre CJUE și față de considerentele anterioare referitoare la cauzele de nulitate expresă a actelor fiscale reglementate de OG nr. 92/2003, Curtea constată că sancțiunea nulității totale este eronată, actele fiscale fiind lovite numai de nulitate parțială, urmând a fi menținute cu privire la suma reprezentând TVA calculat, în condițiile în care aceasta este inclusă în baza impozabilă/prețul total obținut de intimatul reclamant.
Deci, TVA trebuia calculat, în cauză, la o nouă bază impozabilă, în valoare totală de 249.555 lei (195.594 lei : 1,19, pentru tranzacția de la poziția 3; 24.840 lei : 1,19, pentru tranzacția de la poziția 6; 84.712 lei : 1,24 pentru tranzacția de la poziția 8), la care se adaugă 19% TVA (pentru tranzacțiile de la pozițiile 3 și 6, respectiv sumele de 31.229 lei și 3.966 lei), respectiv 24% TVA (pentru tranzacția de la poziția 8, respectiv suma de 16.396 lei), astfel ca TVA să fie inclusă în prețul total.
De asemenea, Curtea reține că este neîntemeiată aplicarea principiului repunerii părților în situația anterioară emiterii actului fiscal și, implicit, dispoziția de obligare a organului fiscal la restituirea sumei reprezentând TVA, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada plății acestei sume stabilită în sarcina sa prin actele fiscale contestate.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către recurenta pârâtă, referitor la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acesta se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 c.pr.civ. și, față de soluția pronunțată asupra motivului anterior de recurs, apare ca întemeiat, în parte.
Astfel, față de dispoziția de admitere în parte a acțiunii, instanța va face aplicarea art. 274 alin. 2 c.pr.civ., iar nu a art. 274 alin. 1 c.pr.civ., respectiv va stabili cheltuielile de judecată în sarcina pârâtei, numai proporțional cu valoarea pretențiilor admise reclamantei, actele fiscale contestate fiind anulate numai în parte.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 c.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P.B. împotriva sentinței civile nr. 6031/CA/28.11.2013 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte, conform dispozitivului de mai jos.
| ← 1.Recurs nou cod procedură civilă, anulare decizie CASJ,... | Funcţionar public. Solicitare daune materiale şi morale, în... → |
|---|
