Funcţionar public. Solicitare daune materiale şi morale, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Obligaţia de a dovedi existenţa unui prejudiciu de ordin moral/material şi legătura de cauzalitate între acesta şi emite
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 896/R din data de 14.03.2014
Prin sentința civilă nr. 2601/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul Covasna - Secția civilă a fost admisă în parte acțiunea formulată, precizată și completată de reclamantul V.M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C., a fost anulată adresa de răspuns la plângerea prealabilă nr. 69698/13.04.2012 emisă de pârâtă, dispoziția nr. 74525/24.02.2012 de punere la dispoziție a reclamantului emis de pârâtul IPJ C. și dispoziția nr. 74576/22.06.2012 de prelungire a perioadei de punere la dispoziție a reclamantului emisă de pârâtul IPJ C. și s-a dispus repunerea reclamantului V.M. în situația anterioară emiterii dispozițiilor mai sus arătate - în sensul că a obligat pârâtul să acorde reclamantului toate drepturile legale aferente funcției ocupate de acesta anterior punerii sale la dispoziție. Totodată, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 69.340/24.02.2012 și a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor interese.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în fapt, reclamantul este absolvent al Școlii Militare Superioare de Ofițeri conform certificatului de absolvire nr. 221/15.02.1990, studiile absolvite fiindu-i echivalate în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Anexa I la Legea 420/2003 cu studii superioare de scurtă durată (SSD) - durata 3 ani specializarea administrație publică locală, iar, anterior punerii la dispoziție, reclamantul a fost încadrat la IPJ C. în postul de Ofițer principal I la Serviciul Rutier Biroul Drumuri Naționale și Europene, poziția nr. 139 din statul de organizare, astfel cum rezultă din fișa postului nr. 157.316/15.11.2011 (fila 29 vol.1), din adresa nr. 43228/01.03.2011 (fila 34) și cum se precizează expres în actul de punere la dispoziție (fila 14 dosar).
Prin dispoziția nr. 74525/24.02.2012 emisă de IPJ C. (fila 14), comunicată reclamantului cu adresa nr. 69340/24.02.2012 (fila 13), s-a dispus punerea acestuia la dispoziția unității "până la clarificarea situației privind nivelul studiilor absolvite, dar nu mai mult de 3 luni";, ulterior fiind aprobată prin Raportul MAI nr. 236680/2012 prelungirea termenului de punere la dispoziție pentru încă 3 luni, adică până la data de 24 august 2012.
Tribunalul a reținut că punerea la dispoziție a reclamantului a avut loc în contextul în care la data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care, în Anexa VII, cuprinde norme cu privire la familia ocupațională de funcții bugetare "apărare, ordine publică și siguranță națională"; și în aplicarea căreia au fost emise HG nr. 0292/2011 privind stabilirea funcțiilor pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare a soldelor de funcție / salariilor de funcție, pentru personalul militar în activitate, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și preoți militari din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, a fost emis Ordinul MAI nr. I/0526/2011 privind aprobarea listelor cu asimilarea funcțiilor pe grade militare/profesionale nivelul studiilor, clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare prevăzute în statele de organizare ale structurilor MAI, precum și Ordinul MAI nr. S/214/2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din MAI, acte care, potrivit celor arătate de pârâtă în întâmpinare, stipulează că toate funcțiile de ofițer presupun condiția studiilor superioare.
Tribunalul a mai reținut, de asemenea, că, în acest nou cadru normativ, a avut loc reorganizarea I.G.P. conform Dispoziției IGPR nr. 038317/30 iunie 2011 (fila 103) prin care a fost aprobat, între altele, Statul de organizare a I.P.J. C., pârâta arătând, de asemenea, că potrivit acestui Stat de funcții toate funcțiile de ofițer sunt prevăzute cu studii superioare, nemaifiind prevăzute studiile superioare de scurtă durată (SSD) de natura celor absolvite de reclamant, acest aspect cu privire la obligativitatea studiilor superioare (S) prevăzut în actele normative arătate fiind evidențiat și în adresa de răspuns la plângerea prealabilă (fila 20).
Tribunalul a reținut că, urmare a reorganizării IGPR și a intrării în vigoare a Legii 284/2010 și a actelor de organizare mai sus arătate, I.G.P. a înștiințat toate inspectoratele județene la data de 5 august 2011, prin adresa nr. 111.190/05.08.2011 (fila 15), cu privire la faptul că ofițerilor de poliție absolvenți de studii superioare de scurtă durată le sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 care reglementează punerea la dispoziția unității.
Ulterior, la data de 22 februarie 2012, IGPR a emis către IPJ C. o nouă adresă cu nr. 166970/22.02.2012 (fila 9) prin care a reamintit faptul că prin adresa anterioară fuseseră transmise unităților precizări cu privire la situația ofițerilor de poliție absolvenți de "studii superioare de scurtă durată";, context în care s-a solicitat pârâtei în mod expres să se comunice care au fost măsurile luate în cazul ofițerilor din cadrul IPJ C. pentru absolvenți cu astfel de studii, specificându-se că în conformitate cu HG nr. 0292/2011 "în statele de organizare nu mai sunt prevăzute funcții ce pot fi ocupate de ofițeri absolvenți de studii superioare de scurtă durată";.
De asemenea, în adresa IGPR s-a solicitat în mod expres ca "în situația în care aceștia se află în incapacitate temporară de muncă sau au raporturile de serviciu suspendate să fie monitorizați, urmând ca la reluarea activității să se dispună măsuri în consecință";.
Drept urmare, la data de 24 feb. 2012 pârâta IPJ C. a emis dispoziția atacată nr. 74525/24.02.2012 de punere la dispoziție a reclamantului pentru o perioadă de 3 luni, arătându-se că punerea la dispoziție se dispune "până la clarificarea situației privind nivelul studiilor absolvite, dar nu mai mult de 3 luni";.
Tribunalul a reținut că reclamantul a formulat la data de 19 martie 2012 contestație împotriva dispoziției de punere la dispoziția unității (fila 16), iar prin adresa nr. 69698/13.04.2012 pârâta IPJ C. a răspuns în sensul că aceasta nu poate fi admisă, arătându-se că dispoziția atacată este legală și temeinică.
Drept urmare, la data de 01.06.2012 reclamantul a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ solicitând în esență anularea actului de punere la dispoziție, a actului de prelungire a perioadei de punere la dispoziție și de asemenea anularea adresei de comunicare a dispoziției și a adresei de răspuns la plângerea prealabilă.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 69340/24.02.2012 (fila 13) tribunalul a constatat că această adresă reprezintă un act de încunoștințare, fiind doar o adresă de comunicare a dispoziției prin care s-a dispus punerea la dispoziție a reclamantului, această adresă neavând natura unui act administrativ în sensul definit de art. 2 alin.1 lit. c din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, adică a unui act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, această natură având-o dispoziția mai sus arătată, considerente față de care acest petit urmează a fi respins ca inadmisibil.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 69698/13.04.2012 tribunalul a constatat că acest act emis de pârâtă materializează poziția organului administrativ de respingere a plângerii prealabile formulate de reclamant, arătându-se expres în cuprinsul său că dispoziția atacată este legală și temeinică și fiind expuse argumentele în sprijinul acestei soluții, considerente față de care instanța constată, față de natura și de efectele acestei adrese - actul reprezentând răspunsul pârâtei la plângerea prealabilă în sensul art. 11 din Legea 554/2004, că petitul de anulare a acestei adrese este admisibil.
Pe fond, analizând legalitatea dispoziției atacate prin care reclamantul a fost pus la dispoziția unității, tribunalul a constatat că temeiul juridic pe care se întemeiază acest act administrativ îl constituie art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, forma în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, text în conformitate cu care - "în cazurile prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. j), precum și în situații temeinic justificate, menționate în actele administrative emise în acest scop, polițiștii pot fi puși la dispoziția unității pe o perioada de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile bănești avute, cu excepția indemnizației de conducere, după caz. În cazuri excepționale, cu aprobarea ministrului administrației și internelor, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni.";
Prin urmare, punerea la dispoziție poate avea loc, între altele, în cazul prevăzut de art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, și anume ipoteza "când, în urma reorganizării activității M.A.I. sau a unei unități de poliție ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități";
Prin urmare, textul vizează, cazul în care are loc reducerea unor posturi de natura celui ocupat de polițist și nu sunt posibilități ca polițistul să fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități și respectiv cazul în care are loc o reorganizare în urma căreia de asemenea nu sunt posibilități ca polițistul să fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități.
Raportând această dispoziție la speța de față, în ceea ce privește prima dintre ipoteze, tribunalul a avut în vedere că, astfel cum s-a reținut, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, I.G.P. s-a reorganizat, în acest context având loc de asemenea reorganizarea I.J.P. C., fiind aprobat un nou stat de funcții prin Dispoziția IGPR nr. 038317/30 iunie 2011, forma declasificată a acesteia fiind depusă la fila 103 dosar.
Instanța constată însă că, astfel cum a arătat în cauză prin întâmpinare pârâta IPJ C. și cum rezultă din toate înscrisurile depusă de pârâtă la dosar (filele 13), în urma reorganizării nu a avut loc o desființare a postului ocupat de reclamant - acela de ofițer principal 1, ci, din cele arătate de pârâtă, în noul stat de funcții există în continuare postul de ofițer principal 1, însă reclamantul nu mai îndeplinește condițiile de studii pentru a putea ocupa acest post.
Această concluzie se desprinde din adresa de răspuns la plângerea prealabilă nr. 69698/13.04.2012 (fila 20), din adresa nr. 69640/24.02.2012 (fila 13), este evidențiat explicit în întâmpinarea depusă la dosar și este arătat în adresele prin care s-a solicitat IPJ C. (fila 9 vol.2), pârâta nesusținând, neafirmând sub nicio formă că în urma reorganizării nu a mai fost prevăzut în noul stat de funcții postul cu denumirea de "Ofițer principal 1"; ocupat de reclamant, care în statul anterior de organizare figura la poziția 139 (potrivit dispoziției de punere la dispoziție și fișei postului) sau, cu atât mai puțin, că nu a mai fost prevăzut niciun post de "Ofițer principal 1, considerente față de care tribunalul a constatat că, în cauză, nu este incidentă ipoteza legală a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de reclamant.
În ceea ce privește cea de a doua ipoteză legală, tribunalul a reținut, conform celor de mai sus, că a avut loc o reorganizare a IPJ C., însă, din analiza tuturor înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă, în limitele caracterului secret al actelor ce reprezintă documentația care a stat la baza emiterii dispoziției atacate, nu rezultă în mod efectiv că nu este sau nu a fost posibilă ca urmare a reorganizării încadrarea reclamantului într-o funcție similară celei deținute anterior reorganizării în aceeași unitate sau în alte unități similare, din această perspectivă tribunalul reținând că, după reorganizare, reclamantul a fost în mod efectiv reîncadrat în continuare în aceeași funcție deținută anterior, noul stat de funcții intrând în vigoare la data de 6 iulie 2011, potrivit celor arătate de pârâtă în întâmpinare (fila 4 vol II ), reclamantul participând în perioada 20-22 iulie 2011 la susținerea examenului de profil ( conform adresei IPJ C. de la fila 35 dosar) și fiind admis cu nota 8,87, aspect necontestat de pârâtă, iar ulterior în data de 15.11.2011 fiindu-i întocmită fișa postului (fila 20 vol.1) vizând încadrarea acestuia - după reorganizare - în aceeași funcție de ofițer principal 1.
Nu în ultimul rând, este de observat că pârâta a arătat în întâmpinare (fila 4 vol II) și că structura din care făcea parte reclamantul nu ar fi fost supusă reorganizării, caz în care de asemenea nu rezultă incidența art. 69 alin. alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002.
Pentru aceste considerente, reținând că după reorganizarea IPJ C. a existat posibilitatea de reîncadrare în noua schemă în sensul vizat de teza a doua a art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 36/2002, reclamantul fiind încadrat în aceeași funcție după ce a avut loc reorganizarea, tribunalul a constatat că pârâta nu a probat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute pentru cele două ipoteze reglementate de art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, motiv pentru care actul administrativ de punere la dispoziție a reclamantului care se întemeiază pe art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului este nelegal, fiind de asemenea nelegal și actul ulterior de prelungire a perioadei de punere la dispoziție, impunându-se anularea acestora.
Drept urmare, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, dispunând conform art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate și cu art. 22 alin. 8 teza I raportat la art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, anularea adresei de răspuns la plângerea prealabilă nr. 69698/13.04.2012 emisă de pârâtă precum și anularea dispoziției nr. 74525/24.02.2012 de punere la dispoziție a reclamantului emis de pârâta IPJ C. și a dispoziției nr. 74576/22.06.2012 de prelungire a perioadei de punere la dispoziție a reclamantului emisă de pârâta IPJ C..
Pe cale de consecință, văzând în acest sens dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 253 alin.1 din Codul muncii tribunalul a dispus repunerea reclamantului V.M. în situația anterioară emiterii dispozițiilor mai sus arătate - în sensul că va obliga pârâta să acorde reclamantului toate drepturile legale aferente funcției ocupate de acesta anterior punerii sale la dispoziție, în executarea acestei dispoziții urmând a fi luate în considerare în concret și efectele dispoziției nr. 77901/22.11.2012 emisă ca urmare a suspendării actelor atacate prin decizia Curții de Apel Brașov și de asemenea faptul că între timp reclamantul a fost trecut în rezervă începând cu data de 06.03.2013 conform Ordinului MAI nr. II.2741/19.03.2013.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune interese, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat, pe de o parte, acordarea de daune materiale, iar pe de altă parte acordarea de daune morale, cuantificând suma totală a acestora la 100.000 lei.
Sub acest aspect instanța va avea în vedere că potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Lege conform căruia - "instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică … să plătească daune morale și/sau patrimoniale";, daunele având rolul de a repara prejudiciul suferit ca urmare a emiterii actului administrativ nelegal.
În ceea ce privește daunele materiale, se constată, pe de o parte, că reclamantul a arătat că aceste daune constau în drepturile bănești neacordate ca efect al punerii la dispoziție, iar sub acest aspect instanța va avea în vedere că aceste drepturi se acordă reclamantului ca efect al repunerii în situația anterioară, iar pe de altă parte se constată că nu a fost indicat, în concret, un alt prejudiciu material ca urmare a emiterii actului de punere la dispoziție.
Relativ la daunele morale astfel cum s-a reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție, de exemplu, prin decizia nr. 663 din 7 februarie 2005 - simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice pentru acordarea daunelor morale, fiind nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței.
În sensul celor de mai sus, tribunalul a constatat că reclamantul a arătat că acestea au constat, pe de o parte, în suferința produsă acestuia și familiei sale prin emiterea dispoziției de câtre pârâtă, iar pe de altă parte în aceea că, urmare a emiterii actului de punere la dispoziție, s-au activat niște afecțiuni cardiace mai vechi ale reclamantului, astfel că acesta a fost declarat ulterior inapt pentru îndeplinirea serviciului de poliție.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat că, în speță, actul atacat de reclamant nu a constat în disponibilizarea efectivă a reclamantului, acesta fiind doar pus la dispoziție, astfel că, prin emiterea acestui act reclamantul nu și-a pierdut locul de muncă, fiind doar înștiințat că ar putea exista o astfel de posibilitate în viitor, considerente față de care instanța apreciază că actul respectiv nu a fost de natură să aibă implicații de proporțiile invocate de reclamant, respectiv să creeze un prejudiciu moral în sensul invocat de reclamant.
În ceea ce privește reactivarea unor afecțiuni mai vechi, instanța apreciază că nu există o legătură directă de cauzalitate între emiterea dispoziției și starea de boală a reclamantului, în cauză rezultând că reclamantul suferă într-adevăr de mai multe afecțiuni, între care obezitate de gradul 2 cu tulburări funcționale moderate, disfuncție ventilatorie restrictivă moderată, angină pectorală clasa II, discopatie vertebrală lombară și gonartroză stângă reactivată (fila 25), însă nu rezultă că aceste afecțiuni cronice, mai vechi, s-au reactivat sau s-au accentuat strict ca urmare a faptului că reclamantul a fost pus la dispoziție (fără a fi disponibilizat), fiind de observat că, în ceea ce privește cauza pensionării pe caz de boală, în cadrul Deciziei medicale nr. A344/1/05.02.2013 s-a specificat la rubrica aferentă legăturii cauzale a bolii cu îndeplinirea sarcinilor militare mențiunea că este vorba despre o boală obișnuită conform art. 68 alin.1 lit.c din Legea 263/2010, considerente față de care instanța nu va reține existența unui prejudiciu moral în sensul invocat de reclamant.
Prin prisma celor de mai sus, tribunalul a constatat că, în cauză, reclamantul nu a probat prejudiciul moral invocat, sens în care instanța constată că acest capăt de cerere formulat de reclamant este neîntemeiat, acesta fiind respins ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul V. M. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și admiterea cererii având ca obiect acordarea daunelor interese.
În motivare, a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004 să fie obligată pârâta la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale și morale, dar prima instanță a respins această cerere motivat de faptul că nu există legătură de cauzalitate între punerea sa la dispoziție de către pârâtă și starea de sănătate.
Recurentul reclamant a susținut, însă, că, referitor la daunele materiale, deși a primit drepturile salariale pe perioada punerii sale la dispoziție, prin emiterea actelor contestate i s-a redus vechimea în muncă, stagiul de cotizare real în condiții speciale de muncă potrivit HG nr. 1822/2004, Ordinului MAI 489/2005, Ordinului MAI nr. 1140/2006 și Dispoziției IGPR nr. 544/2006, cu implicații negative la calculul vechimii, a reducerii vârstei standard de pensionare și a cuantumului pensiei medicale și salariul lunar de care beneficia cât timp era în activitate.
Recurentul reclamant a mai susținut că, referitor la daunele morale, de la data emiterii actului de punere la dispoziție, atât el, cât și familia sa, au trecut și trec prin situații critice din punct de vedere psiho-emoțional, ajungând la stări de nervozitate accentuate, insomnii, culminând cu reactivarea unor afecțiuni cardiace mai vechi, care au necesitat internări și controale medicale repetate, care au condus, în final, la declararea sa ca "apt limitat"; în luna septembrie 2012, iar, ulterior, în luna februarie 2013, ca "inapt pentru serviciul în poliție";.
Or, la data admiterii sale în MAI, recurentul a arătat că era perfect sănătos, afecțiunile fiind dobândite pe parcursul carierei și că, numai datorită trăirilor determinate de măsurile nelegale luate de pârât, aceste afecțiuni s-au reactivat, chiar dacă decizia medicală 344/2013 nu relevă acest aspect.
În drept a fost invocată aplicarea art. 299, 301-302 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul IPJ C., prin întâmpinare (filele 13-16), a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul V.M..
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că, în aplicarea deciziei nr. 3763/R/18.09.2012 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a dispus suspendarea dispoziției nr. 74525/24.02.2012 emise de pârâtul IPJ C., de punere la dispoziție a reclamantului, a fost emisă dispoziția șefului IPJ C. nr. 77901/21.11.2012, cu aplicare din data de 24.02.2012, de repunere în drepturi a reclamantului, astfel că acesta și-a reluat funcția și drepturile avute anterior punerii la dispoziție - ofițer principal I la Serviciul rutier - Biroul DNE. Prin urmare, perioada de punere la dispoziție a reclamantului nu a avut efect asupra drepturilor sale salariale sau asupra condițiilor de muncă luate în calcul la întocmirea dosarului de pensie.
În plus, intimatul a mai arătat că, astfel cum rezultă din decizia nr. 2356/20.04.2011 a ICCJ - Secția de contencios administrativ și fiscal, daunele morale reprezintă atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității, onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea acestora nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite efectiv.
Intimatul a arătat că cel ce solicită acordarea daunelor morale trebuie să dovedească acest prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul invocat și fapta autorității, aspecte care nu au fost probate în cauză de către reclamant, în condițiile în care în cuprinsul deciziei medicale nr. A 344/1/05.02.2013 emisă de comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Medical de Urgență B., la rubrica aferentă cauzei bolii sau accidentului cu îndeplinirea obligațiilor militare s-a consemnat "BO conform art. 68 alin. 1 lit. c din Legea nr. 236/2010";, respectiv boală obișnuită care nu are legătură cu munca.
Intimatul a mai arătat că, în mod corect a reținut prima instanță, că simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice pentru acordarea daunelor morale, fiind nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței și că reclamantul nu și-a pierdut locul de muncă prin actul anulat, fiind doar înștiințat că ar putea exista o astfel de posibilitate în viitor, astfel că actul respectiv nu a fost de natură să aibă implicații de proporțiile invocate de reclamant, respectiv să creeze un prejudiciu moral în sensul invocat de reclamant.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă. și recursul declarat de reclamantul V.M., curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Motivul de recurs invocat de către reclamant - greșita soluționare a petitului referitor la acordarea daunelor materiale și morale în cuantum de 100.000 lei, în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Referitor la daunele materiale, instanța de recurs constată că reclamantul, prin precizarea cererii de chemare în judecată (fila 107 dosar tribunal), a arătat că acestea constau în diferența dintre pensia de boală și salariul net avut pe perioada în care era în activitate, precum și în diferența dintre cuantumul pensiei calculate și cel care i s-ar fi cuvenit dacă perioada de punere a sa la dispoziție s-ar fi considerat vechimea în muncă, stagiul de cotizare real în condiții speciale de muncă potrivit HG nr. 1822/2004, Ordinului MAI 489/2005, Ordinului MAI nr. 1140/2006 și Dispoziției IGPR nr. 544/2006.
Or, referitor la acestea, curtea constată că recurentul reclamant nu a produs nici o probă, respectiv nu a făcut dovada că perioada de punere a sa la dispoziție nu a fost considerată vechimea în muncă, stagiu de cotizare real în condiții speciale de muncă potrivit HG nr. 1822/2004, Ordinului MAI 489/2005, Ordinului MAI nr. 1140/2006 și Dispoziției IGPR nr. 544/2006 și că nu a fost luată în calcul la stabilirea pensiei.
Referitor la cererea recurentului reclamant de acordare a diferenței dintre salariul avut anterior punerii sale la dispoziție și cuantumul pensiei acordate, instanța de recurs reține că acest prejudiciu nu se încadrează în categoria stabilită de art. 22 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a emiterii actului administrativ nelegal, astfel că această cerere apare ca neîntemeiată.
Cu privire la daunele morale, în mod legal a reținut instanța de fond că recurentul reclamant avea obligația de a proba existența unui prejudiciu de ordin moral și legătura de cauzalitate între acesta și emiterea actului anulat ca nelegal.
Or, în cauză, pe de o parte, actul anulat de instanța de fond pentru motive de nelegalitate nu a avut ca efect disponibilizarea efectivă a reclamantului, acesta fiind doar pus la dispoziție, astfel că recurentul reclamant nu și-a pierdut locul de muncă, ci a fost încunoștințat că există, în viitor, o astfel de posibilitate. Pe de altă parte, actele medicale depuse la dosar relevă faptul că boala reclamantului este una obișnuită, iar nu o boală profesională.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că actul administrativ nu putea avea consecințele majore invocate de recurentul reclamant și că nici prejudiciul moral invocat, nici legătura de cauzalitate dintre emiterea actului nelegal și prejudiciul arătat nu sunt probate.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant V.M. împotriva sentinței civile nr. 2601/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul Covasna - Secția civilă pe care o va menține.
| ← Noul cod de procedură civilă - Recurs. TVA tranzacţii... | Prorogarea legală de competenţă în cazul judecării... → |
|---|
