Nulitate absoluta acte de reconstituire a dreptului de proprietate
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 686 din data de 06.07.2017
Prin sentința civilă nr. X din 21.11.2016 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr. X/207/2016, s-a respins acțiunea, privind pe reclamantul BT, în contradictoriu cu pârâtele DG, și CLR pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, având ca obiect "fond funciar";, ca neîntemeiată.
A fost obligată reclamantul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, către pârâta DG.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamantul BT, în contradictoriu cu pârâtele DG și CLR pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constatate nulitatea absolută parțială a adeverinței nr. X/21.02.1992, în sensul de a fi exclusă pârâta DG de pe această adeverință, prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate în calitate de moștenitoare a autoarei BG pentru suprafata de 0,27 ha teren situat în com. R, alături de reclamant.
Prin sentința civilă nr. X/11.11.2013 Judecătoria Caracal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantuData publicarii pe portal:09.10.2017l BT, împotriva pârâților DG, VA, CJOși CLR ambele pentru aplicarea Legii 18/1991, așa cum a fost precizată.
Această sentință a ramas definitivă prin decizia nr. X/28.01.2015 pronunțata de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/207/2013*.
A reținut instanța că în temeiul Legii nr.18/1991, a fost reconstituit dreptul de proprietate reclamantului BT și pârâtei DG, în calitate de moștenitori ai autoarei BG pentru suprafața de 0,2700 ha, teren intravilan situat pe teritoriul comunei R, județul Olt, fiind eliberate adeverința nr.X/21.02.1992 și procesul verbal de punere în posesie nr. X/22 dec.1994.
Deoarece în mod eronat a fost întocmită fișa cu date premergătoare emiterii titlului de proprietate pe numele autoarei BG, decedată, a fost emis și T.P. nr.X/68/4.04.1996, nedatat , pe numele aceleiași autoare.
Acest titlu a fost anulat parțial prin sentința civilă nr.X/19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Caracal in dos.X/207/2007, irevocabilă prin decizia civilă X/3.09.2008 a Tribunalului Olt și s-a emis un alt titlu de proprietate, respectiv nr. X/365/3.11.2009 in care alături de DG a fost trecut și BT, moștenitori ai autoarei BG, pentru suprafața de 2700 ha, titlu ce corespunde celor două acte premergătoare.
Și acest titlu a mai fost atacat în justiție de reclamant ,însă nu mai cu privire la amplasamentul și categoria de folosință a terenului, fără a fi contestată calitatea de moștenitoare a pârâtei.
La data de 06.04.2016, prin serviciul poștal i-a fost comunicată reclamantului de către Primăria comunei R , adresa nr. X/05.04.2016 din care rezultă că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietății în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că pârâta DG nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
În susținerea acțiunii reclamantul a invocat art.III din Legea nr.169/1997, considerând că aceasta este " persoană neîndreptățită"; la restituirea dreptului de proprietate.
În speță, instanța a areciat că nu sunt incidente dispozițiile art.III pct. 1 lit. a din Legea nr.169/1997.
Potrivit acestor dispoziții sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri.
A constatat instanța că reclamantul a invocat ca temei de drept art. III pct. 1 lit. a din Legea nr.169/1997.
A reținut instanța însă că printre cazurile prevăzute nu se află și cel reliefat în speță, acestea fiind exprese și limitative în Legea nr.169/1997.
Instanța a apreciat ca in speță sunt aplicabile disp. dreptului civil comun, actiunea formulata vizând nulitatea absolută parțială a adeverinței de proprietate emisă de numele pârâtei DG, ca act administrativ.
Pe de altă parte, pârâta este moștenitoare în sensul dispozițiilor art. 8 al.2 din Legea nr.18/1991 și face dovada calității sale de moștenitor în condițiile art. 13 din lege cu testamentul prin care a fost instituită legatar cu titlul particular asupra casei și terenului aferent, aceasta adresandu-se in anul 1991 odată cu aparitia Legii nr. 18/1991, Comisiei Locale a comunei R pentru aplicarea legii fondului funciar, acest aspect rezultând cu certitudine din tabelul nominal cuprins in anexa 3 unde sunt evidentiati moștenitorii coproprietarilor decedati care solicită in scris stabilirea dreptului de proprietate.
Dreptul său de proprietate asupra acestui teren a fost stabilit de CLR prin eliberarea adeverinței tip și procesului verbal de punere în posesie, pe parcursul procedurii administrativ jurisdicționale.
Reclamantul nu a contestat actele premergătoare eliberării titlului de proprietate nr.X/68/96 emis inițial în procedura specială reglementată de art. 51-57 din Legea nr.18/1991, iar din dispozițiile art. 55-57, rezultă obligativitatea acestei proceduri pentru a asigura stabilitatea circuitului civil și se evita incertitudinea viitoare a celor menționați în titlu.
Neprocedând potrivit reglementărilor prev. de Legea nr. 18/1991 și HG 890/2005 în sensul atacării actelor emise, instanța constată că aceste acte administrative au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.
A reținut instanța, de asemenea, că adeverința nr. X/21.02.1992 a fost emisă ca urmare a stabilirii dreptului de proprietate potrivit hotărârii nr. 89/21.10.1991 a Comisiei Județene Olt pentru aplicarea legilor fondului funciar.
Între timp, titlul de proprietate nr. X/365/3.11.2009 a intrat în circuitul civil stând la baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X/16 dec.2008 și sentința civilă nr.X/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal in dosarul nr.X/207/2012, dosar format la solicitarea reclamantului BT pentru a se dispune partajarea și ieșirea din indiviziune a bunurilor rămase în patrimoniul defunctei BG, constând în suprafața de 2700 m.p. înscrisă în titlu.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a apreciat ca in cauză nu sunt incidente disp. art. III pct. 1 lit. a din legea nr. 169/1997 și pe cale de consecință urmează să respingă actiunea ca neîntemeiată.
Văzând și disp. art. 453 Cpc, instanța a obligat reclamantul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, către pârâta DG.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul BT, considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței in sensul admiterii acțiunii, constatarea nulității absolute parțiale a adeverinței nr. X/21.02.1992 in sensul de a fi exclusă numita DG de pe aceasta adeverință prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate in calitate de moștenitoare a autoarei BG pentru suprafața de 0,27 ha teren situat in comuna R, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In ceea ce privește nelegalitatea hotărârii instanței de fond ,arată apelantul că instanța de fond deși a fost sesizată cu anularea unui act administrativ, aceasta nu ar fi avut competența in soluționarea cauzei, competența revenindu-i instanței de contencios administrativ.
Referitor la netemeinicia sentinței, de asemenea apelantul arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta este moștenitoare in sensul dispoz.art 8 alin 2 din Legea 18/1991, dovada calității sale făcând-o in condițiile art 13 din lege, ori apelantului în mod expres i s-a comunicat la data de 06.04.2016, de către Primăria comunei R, adresa nr. X/05.04.2016 din care rezultă că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietății în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că numita DG nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Cum prin adeverința nr. X/21.02.1992 emisă de pârâta CLR pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, i s-a stabilit pârâtei DG , alături de reclamant, dreptul de proprietate de pe urma autoarei BG, iar abia în anul 2016 CLR pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 recunoaște că nu există cerere de reconstituire formulată de pârâta DG, actul emis este lovit de nulitate absolută în ceea ce o privește pe pârâta.
Se mai arată că prin sentința civilă nr. X din 10.02.2008 pronunțată de Judecătoria Caracal s-a respins ca tardiv formulata acțiunea reclamantei Comisia Locala R de aplicare a Lg 18/1991 , s-a admis in parte cererea sa reconventionala si s-a constatat nulitatea absoluta parțiala a titlului de proprietate nr . X/68 fara data , in sensul ca titulari ai dreptului de proprietate este reclamantul B T si pârâta DG, conform adeverinței X/21.02.1992 emisa de CLR.
Pentru a se pronunța in acest sens, Judecătoria Caracal a reținut cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absoluta parțiala a titlului de proprietate nr X/68 fara data , că B G este mama reclamantului , care era decedata la apariția Lg 18/91 si ca titulari ai dreptului de proprietate sunte B Tsi D G moștenitorii.
Sentința civilă nr. X din 10.02.2008, este definitiva prin Decizia nr.X din 03.09.2008 pronunțata de Tribunalul Olt , prin care s-a respins recursul declarat de Comisia Locala de aplicarea a Legii Fondului Funciar R, s-a admis recursul reclamantului,s-a modificat in parte sentința in sensul ca a fost obligata CJO si Comisia Locala R sa emită titlul de proprietate pentru suprafața de 0,27 ha , de pe urma autoarei B G , moștenitorilor B Tsi D G .
În continuare se arată că Tribunalul Olt a reținut in considerentele deciziei ca autoarea B G a decedat la data de 23oct 1982, iar din adeverința de proprietate nr X/21.februarie 1992 eliberata de Comisia Locala R rezulta ca moștenitorii sunt B Tsi D G iar suprafața de teren pentru care urmează să reconstituie acestora dreptul de proprietate in calitate de moștenitori ai autoarei, este de 0,27 ha.
Prin cererea reconventionala depusa in dosarul nr. X/207/2007, reclamantul mentionează că a arătat ca pârâta DG, la apariția Legii nr. 18/1991 nu a formulat cerere de reconstituire , însă nu a existat un înscris din partea Comisiei Locale R din care să rezulte că aceasta nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Or, pârâta D G putea beneficia de apariția Legii 18/1991 doar dacă formula cerere de reconstituire / constituire a dreptului de proprietate, venea la succesiunea autoarei (în nume propriu sau prin reprezentare ) ori, dacă ar fi intrat în CAP cu bunuri proprii, însă aceasta nu se află în niciuna din situațiile limitativ prevăzute de lege.
Se mai arată că pârâta Comisia Locală de fond funciar R, pentru prima dată, la 05.04.2016. a recunoscut că D G nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Deci, persoanele îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 18/1991 sunt cele care au formulat cerere de reconstituire, iar stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere conform disp. art. 8 alin 2 din Legea nr. 18/1991. Neformulând cerere, pârâta D G nu poate beneficia de reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.
Precizează apelantul că pârâtul D G nu are nici calitate de moștenitor al autoarei, în înțelesul disp. art 13 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, deoarece calitatea de moștenitor, conform alin. 1, se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești, ori în lipsa acestora , prin orice mijloace de probă din care rezultă acceptarea moștenirii.
Conform art. 13 alin. 2, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți de drept repuși în termenul de acceptare prin cererea pe care o fac Comisiei Locale de fond funciar.
Neexistând o cerere din partea pârâtei, aceasta nu are nici calitate de mostenitor în înțelesul disp. art. 13 din L. 18/1991.
La data de 21.02.2017, pârâtul D G a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că prima critică ce vizează motive de nelegalitate a hotărârii este nefondată, instanța stabilind în mod legal că adeverința de proprietate este un act administrativ și că este competentă să soluționeze cererea, iar in ceea ce privește motivele de netemeinicie,de asemenea sunt nefondate si solicită înlăturarea acestora.
Se arata ca absența cererii de reconstituire nu se înscrie între motivele expres și limitativ indicate de art. III din Lg. 169/1997, mai mult, pârâta a formulat cerere, aspect ce rezultă din tabelul - anexă nr. 1, unde figurează la rubrica "moștenitori ce au solicitat în scris reconstituirea dreptului de proprietate".
Art. 8 alin 2 din Lg. 18/1991 vorbește despre faptul că de prevederile legii 18 beneficiază membrii cooperatori care au adus teren în CAP precum și, în condițiile legii civile moștenitorii acestora.
Pârâta a precizat ca este moștenitoare testamentară a autoarei BG pentru casă și terenul aferent de 2700 mp, păstrându-și această calitate, deși testamentul respectiv a fost atacat de reclamant pentru toate motivele de invalidare posibile, însă cererile acestuia au fost respinse.
Pârâta a mai arătat ca situația invocată în prezenta cauză a fost rezolvată definitiv prin decizia X/2015 a Tribunalului Olt, în considerente căreia se mentionează in mod expres la pagina 6 ,,or, este de necontestat că intimata DG a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren împreună cu recurentul BT, în baza căreia li s-a eliberat de către Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar R , adeverința de proprietate nr. X/21/1992 pentru suprafața de 0,2700 ha.
La data de 20.02.2017, pârâta CLR de fond funciar a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a adeverinței de proprietate nr. X/21.02.1992.
Arată de asemenea că, acțiunea reclamantului apelant este lipsită de obiect, dacă se iau in considerare sentințele judecătorești pronunțate, motivele de nulitate invocate in prezenta acțiune au fost analizate și soluționate prin aceste hotărâri menționate anterior.
Precizează de asemenea faptul că, titlul de proprietate nr. X/365/3.11.2009, nu mai există în circuitul civil, acesta făcând obiectul partajului, soluționat în mod definitiv prin decizia nr. X/21.05.2013.
Apelul este nefondat.
Analizând sentința prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor art.479 alin.(1) teza a II-a Cod Procedură Civilă, tribunalul constată că nu subzistă nici motive de ordine publică și nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Apelantul reclamant BT, a investit Judecătoria Caracal cu cererea de chemare in judecată, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a adeverinței nr. X/21.02.1992, în sensul de a fi exclusă intimata pârâta DG, de pe această adeverință, prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate în calitate de moștenitori ai autoarei BG pentru suprafața de 0,27 ha teren situat în comuna R, motivat de faptul că la data de 06.04.2016, prin serviciul poștal i-a fost comunicată de către Primăria comunei R , adresa nr. X/05.04.2016 din care rezultă că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietății în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că numita DG nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Apelantul reclamant, prin cererea de apel susține că instanța de fond nu ar fi avut competenta să soluționeze cauza dedusă judecații, că a făcut o aplicare eronata a legii astfel in mod în mod greșit a reținut că pârâta este moștenitoare in sensul dispozițiile art. 8 alin 2 din Legea 18/1991, câta vreme din adresa nr. X/05.04.2016 rezultă că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietății în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că numita DG, nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Din examinarea probelor pe fiecare în parte și pe toate in ansamblul lor, administrate atât in prima instanță cat și in apel, tribunal constată că susținerile apelantului sunt lipsite de fundament juridic întrucât obiectul cauzei nu este reprezentat de contestarea unui act administrativ astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004 iar calitatea de moștenitor a intimatei parate DG și formularea cererii de reconstituire au făcut obiectul cercetării judecătorești în Dosarul nr.X/207/2013, în cadrul căruia s-a pronunțat sentința civilă nr. X/11.11.2013, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. X/28.01.2015 pronunțată de Tribunalul Olt, prin care s-a reținut in esență că nu poate fi primită de instanța de control judiciar critica referitoare la greșita reținere a instanței de fond a calității de moștenitoare a intimatei DG, întrucât, calitatea de moștenitor al intimatei s-a stabilit corect potrivit dispozițiilor art. 8 și ar. 13 alin. 1din L18 /!991 care prevăd că această calitate se stabilește atât pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care să rezulte acceptarea moștenirii.
Or, este de necontestat că intimata a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren împreună cu recurentul în baza căreia li s-a eliberat de către Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar R adeverința de proprietate nr. X/21/1992 pentru suprafața de 0,27 ha.
Tribunalul reține că această adeverință nu a fost contestată în baza dispozițiilor exprese ale Legii 18/1991 și ea a stat la baza emiterii titlului de proprietate, emis inițial pe numele autoarei BG, iar ulterior pe numele ambilor moștenitori.
În plus, în tabelul nominal cu moștenitorii cooperatorilor decedați care solicită în scris stabilirea dreptului de proprietate (Anexa 3 din Regulamentul de aplicare a Legii 18/1991) sunt înscriși cei doi moștenitori care au formulat cerere, respectiv BT și DG.
În consecință, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. 1 din Legea 169/1997 intimata având calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire.
Nici criticile referitoare la caducitatea testamentului cu motivarea că, la data când se pretinde că a fost încheiat, autoarea nu ar mai fi avut în proprietate terenul menționat în testament, iar la data apariției Legii 1/1991 era în viață tatăl intimatei, descendent gradul I, deci moștenitor legal al autoarei, nu pot fi primite de instanța de control judiciar întrucât astfel cum s-a subliniat mai sus pârâta a făcut dovada calității de moștenitor, în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Legea 18/1991, cu testamentul autentificat sub nr. 749 prin care autoarea i-a testat intimatei casa de locuit, anexele și terenul aferent construcției în suprafață de 2500 mp.
Legiuitorul de la 1991 a acordat beneficiul reconstituirii terenurilor tuturor moștenitorilor, indiferent de calitatea acestora, moștenitori legali, legatari cu titlu universal sau cu titlu particular.
În plus, ar fi absurd să se aprecieze că intimata care a intrat în stăpânirea casei și a anexelor și a folosit terenul aferent încă de la decesul autoarei, deci de mai mult de 30 de ani prin efectul al testamentului, nu are calitatea de moștenitor al autoarei iar testamentul și-a produs efecte doar cu privire la construcții și nu cu privire la teren.
Împrejurarea că o parte din terenul pentru care intimata deține legal cu titlu particular se suprapune cu terenul în suprafață de 0,48 ha care i-a fost confiscat autoarei conform Decretului 224/1951 și pentru care recurentului i s-a eliberat titlu de proprietate, ulterior eliberării titlului de proprietate pentru ambele părți, nu este de natură a afecta titlul asupra căruia i se contestă intimatei calitatea de moștenitor, în speță neexistând niciun motiv de nulitate absolută a acestuia.
Prin urmare, tribunalul constată că se opune unei noi judecăți, autoritatea de lucru judecat ca efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al Deciziei irevocabile nr. X/ din data de 28.01.2015 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă in dosarul nr. X/207/2013*.
Art. 431 alin. 2 c.pr.civ., consacră efectul pozitiv al autorității de lucru judecat , care presupune că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat intr-un litigiu ,daca are legătura cu soluționarea acestuia din urmă, deci nu trebuie sa fie întrunita tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual , ci trebuie sa existe doar o legătura cu lucrul judecat anterior care sa se impună noii judecați, dar având in vedere relativitatea efectelor lucrului judecat , este nevoie însă de existenta identității de părți, condiție îndeplinita în cauza având in vedere că toate părțile din prezenta cauză au avut calitatea de parte și în dosarul nr.X/207/2013 * , pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicțional anterior sa se impună cu efect obligatoriu intr-un nou proces ,care are legătura cu aspectele litigioase deja tranșate.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Chiar daca nu se regăsesc toate elementele pentru a funcționa autoritatea de lucru judecat în manifestarea efectului său negativ, de excepție procesuală, nu înseamnă ca poate fi nesocotită autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, din procesul in care s-a disputat același drept subiectiv intre părți,fiind vorba însă de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care presupune că cele tranșate jurisdicțional se impun în judecata ulterioara, fara posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru instanța de a stabili in mod diferit fata de instanța anterioară
Este adevărat că apelantul reclamant a depus la dosarul cauzei Adresa nr. X/05.04.2016 emisă de Primăria comunei R, prin care i s-a comunicat că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietății în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că numita DG, nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, însă acest înscris nu poate conduce la stabilirea în mod diferit față ceea ce s-a statuat in mod definitiv prin sentința civilă nr. X/11.11.2013, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. X/28.01.2015 pronunțată de Tribunalul Olt in dosarul nr. X/207/2013*, decât in condițiile prevăzute de legiuitor prin intermediul formei procedurale de urmat in situația in care după darea unei hotărâri definitive s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică .
Nu poate primi eficienta juridică nici susținerea apelantului privind aplicarea eronată a legii întrucât judecătorul fondului a reținut in mod corect că in cauza dedusă judecații nu sunt incidente dispozițiile art.III pct1 lit.a din Legea nr.169/1997.
În temeiul art. 453 raportat la art. 451 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe apelant să plătească intimatei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie a sentinței din cele invocate de reclamant și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive de ordine publica ce se ridică în orice stare a pricinii și din oficiu de instanța și se pun în dezbaterea părților, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă - în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
| ← Ordonanţă preşedinţială în materia contenciosului... | Complicitate in frauda informatica.schimbarea incadrarii juridice → |
|---|
