Reconstituire drept de proprietate. Jurisprudență Fondul funciar
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 764 din data de 07.09.2017
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. X/07.02.2017, pronunțată în dosarul civil nr. X/184/2016, Judecătoria Balș a admis cererea formulată de reclamantul SP V, în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală B și Comisia județeană O de aplicare a Legilor fondului funciar.
A obligat pârâtele să-i reconstituie reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctului P C, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,47 ha teren împădurit, situat pe raza comunei B, județul O.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Bals sub nr. X/184/2016 din 06.12.2016, reclamantul SP V a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală B pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si Comisia Judeteana O pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, să le oblige la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2,47 ha teren împădurit, situat pe raza comunei B, județul O, teren ce i-a aparținut autorului său, P C.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că defunctul P C a fost bunicul său, care a deținut în comuna B, județul O, înainte de anul 1950, suprafața de 20,80 ha teren.
Începând cu anul 1991, reclamantul a solicitat comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață de teren, inițial pentru suprafața de 10 ha, așa cum era limita prevăzută de Legea 18/1991, continuând cu Legea 169/1997 și Legea 1/2000, findu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,12 ha teren arabil.
În anul 2005 a solicitat din nou reconstituirea dreptului de proprietate, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 13,41 ha teren arabil, cu motivarea că pentru diferența de teren nu a putut face dovada dreptului de proprietate, deși a arătat că bunicul său a fost victima confiscărilor abuzive ale fostului regim totalitar instaurat după anul 1948 în România, bunicul reclamantului fiind înregistrat în categoria așa numiților "chiaburi"; din satele României.
În acest sens arată că bunicul său a fost condamnat de fostul Tribunal Militar Craiova la șase ani închisoare corecțională și la confiscarea totală a averii.
Confiscarea totală a averii bunicului său a fost desăvârșită la data de 25.03.1957, când a avut loc inventarierea bunurilor bunicului său și trecerea acestora în proprietatea statului român.
Reclamantul a arătat că s-a adresat CNSAS - Direcția arhiva centrală pentru a obține dosarul de condamnat politic al bunicului său, P C, în toamna anului 2016. A obținut dovada nr.X, care face dovada certă a situației materiale și sociale a bunicului său și din care rezultă că acesta deținea la data de 21.01.1956 suprafața de teren de 15,88 ha, din care 13,41 ha teren arabil.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1 și 3 din Legea nr.165/2013.
La cererea de chemare în judecată, reclamantul a atașat, în copie,: cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant la data de 13.09.2005, copie - extras din Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din comuna B, plasa Balș, județul Romanați, întocmit conform Recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948, Dovada nr.X din data de 21.01.1956, proces verbal de inventariere din data de 25.03.1957, sentința nr.X/08.08.1956 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova în dosar nr.X/1956, sentința civilă nr.X/20.04.2006 pronunțată de Judecătoria Balș în dosar nr.X/C/2006, certificat de deces P C, T.P. nr.X/11.03.2008, T.P. nr.X/09.12.2003, T.P. nr.X/13.03.2008, T.P. nr.X/2/24.11.1994.
La data de 20.01.2017 pârâta comisia locală a depus 3 cereri de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de reclamant, repectiv la data de 13.09.2005, la data de 31.03.1998 și la data de 09.03.1991.
La data de 13.01.2017 pârâta comisia locală a depus întâmpinare, prin care a arătat că în baza actelor depuse la momentele la care s-au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctului bunic P C, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate și i s-au întocmit titluri de proprietate pentru suprafața de 13,41 ha.
Pentru diferența de suprafață solicitată de 2,47 ha, până la momentul depunerii cererii de chemare în judecată nu se depuseseră acte doveditoare, petentul intrând în posesia unor astfel de acte ulterior. În această situație, nu este culpa pârâtei pentru neîntocmirea actelor premergătoare emiterii unui titlu de proprietate cu privire la această suprafață de teren. Pârâta nu a fost în posesia actelor eliberate de CNSAS, din care rezultă calitatea de deținut politic a autorului petentului, motiv pentru care nu a putut efectua procedurile necesare emiterii titlului de proprietate pentru această diferență de teren, de 2,47 ha teren pădure.
Ca urmare, pârâta solicită instanței să dispună în consecință.
În drept, sunt incidente dispozițiile din Legea nr.165/2013.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din lege, imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. Potrivit art.2, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
Analizând întreg materialul probatoriu existent în cauză și prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța de fond a constatat că cererea formulată de reclamant este întemeiată și se înscrie în registrul hotărârii-pilot pronunțate de CEDO în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Legea nr.165/2013 fiind rezultatul pronunțării de către Curte a acestei hotărâri.
Astfel, instanța de fond a reținut că începând cu anul 1991, reclamantul a solicitat comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață de teren, inițial pentru suprafața de 10 ha, așa cum era limita prevăzută de Legea 18/1991, continuând cu Legea 169/1997 și Legea 1/2000, findu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,12 ha teren arabil. În anul 2005 a solicitat din nou reconstituirea dreptului de proprietate, fiindu-i reconstituit în total dreptul de proprietate pentru suprafața de 13,41 ha teren arabil.
S-a mai reținut că bunicul reclamantului, defunctul P C, a fost condamnat de fostul Tribunal Militar Craiova la șase ani închisoare corecțională și la confiscarea totală a averii, așa cum rezultă din sentința nr. X/08.08.1956 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova în dosar nr.X/1956. Confiscarea totală a averii bunicului său a fost desăvârșită la data de 25.03.1957, când a avut loc inventarierea bunurilor bunicului său și trecerea acestora în proprietatea statului român, astfel cum rezultă din procesul verbal de inventariere din data de 25.03.1957.
Reclamantul s-a adresat CNSAS - Direcția arhiva centrală pentru a obține dosarul de condamnat politic al bunicului său, P C, în toamna anului 2016. A obținut dovada nr. X, care face dovada certă a situației materiale și sociale a bunicului său și din care rezultă că acesta deținea la data de 21.01.1956 suprafața de teren de 15,88 ha, din care 13,41 ha teren arabil.
Așa cum rezultă în mod evident din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, dar și din poziția pârâtei comisia locală B, exprimată prin întâmpinare, bunicul reclamantului a fost proprietarul suprafeței de teren de 15,88 ha, din care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 13,41 ha, impedimentul pentru care nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate și asupra terenului în suprafață de 2,47 ha teren împădurit, fiind lipsa documentelor, mai exact, imposibilitatea de a avea acces la dosarului bunicului său, condamnat politic. Aceste documente au fost obținute de reclamant de la CNSAS - Direcția arhiva centrală, în toamna anului 2016, odată cu dosarul bunicului său, de condamnat politic. Prin dovada nr.X, reclamantul face dovada certă a situației materiale și sociale a bunicului său și a faptului că acesta deținea la data de 21.01.1956 suprafața de teren de 15,88 ha, din care 13,41 ha teren arabil.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită în sensul art.3 din Legea nr.165/2013, chiar dacă cererea sa a fost soluționată parțial până la data intrării în vigoare a prezentei legi, atâta timp cât face dovada dreptului de proprietate a bunicului său asupra terenului confiscat, pârâta comisia locală recunoscând implicit că numai lipsa documentelor depuse la instanță a determinat nereconstituirea dreptului de proprietate și asupra diferenței de teren de 2,47 ha. Instanța de fond a arătat că ar fi o sarcină exorbitantă și nedreaptă pentru reclamant să fie obligat să urmeze din nou calea administrativă cu toate etapele sale, cale pe care a parcurs-o deja, fără succes în ceea ce privește suprafața de 2,47 ha, încercările de recuperare a bunurilor confiscate abuziv debutând în anul 1991. Aceasta este practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, în virtutea respectării dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6.1. - orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.
Având în vedere situația de fapt, precum și dispozițiile legale incidente, instanța de fond a constatat că cererea reclamantului, de reconstituire a dreptului de proprietate și cu privire la suprafața de teren de 2,47 ha, confiscat abuziv, este întemeiată.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel apelantele pârâte Comisia Județeană O pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar și Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar B.
În apelul său, apelanta Comisia județeană O critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței și respingerea cererii formulată de reclamant ca inadmisibilă.
Arată că instanța de fond nu a verificat calitatea procesuală a reclamantului, întrucât de pe urma autorului P C au fost eliberate mai multe titluri de proprietate, în care uneori reclamantul figurează alături de alți moștenitori, iar în altele ca unic beneficiar, impunându-se a se veridica în ce calitate revendică diferența de teren de pe urma defunctului în cauză.
Se mai susține că instanța de fond nu a cercetat corespunzător fondul cauzei, altfel ar fi constatat că nu a fost urmată procedura administrativă de reconstituire a unui drept de proprietate.
Arată că, pentru diferența de 2,47 ha, teren forestier, reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire, ci s-a adresat direct instanței de judecată, care, deși reține că reclamantul nu s-a mai adresat primăriei, reconstituie dreptul de proprietate pentru acest teren.
Menționează apelanta că temeiul legal în baza căruia se reconstituie un drept de proprietate este Legea nr. 18/1991, republicată (art. 8-12) și HG nr. 890/2005 (art. 27), iar nu Legea nr. 165/2013, care are ca obiect inventarierea terenurilor la nivel de unitate administrativ-teritorială.
La rândul său, apelanta Comisia locală B critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea cererii formulată de reclamant.
Arată apelanta că a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate de pe urma bunicului său în conformitate cu înscrisurile depuse la acel moment de solicitant, nefiind depuse înscrisurile depuse odată cu cererea de chemare în judecată, obținute ulterior de la CNSAS.
Se mai arată că pe raza localității B nu există teren împădurit disponibil.
Prin întâmpinarea formulată la data de 20.04.2017, intimata Comisia locală B a solicitat admiterea apelului declarat de apelanta Comisia județeană O, arătând că cele susținute în apel concordă cu apărarea intimatei din apelul său.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că apelurile sunt fondate, având în vedere următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat în mod nelegal că pretenția formulată de reclamant se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Și aceasta întrucât domeniul de aplicare al legii în cauză este în mod clar determinat prin dispozițiile art. 4, potrivit cu care "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
Ori, din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată se desprinde concluzia soluționării solicitării privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce ar fi aparținut defunctului P C, bunicul reclamantului, anterior apariției Legii nr. 165/2013.
În acest sens, tribunalul reține că reclamantul precizează în mod expres că, urmare a cererilor formulate sub imperiul legii fondului funciar, comisia locală B a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafața de 13,41 ha, din totalul suprafețelor solicitate, cu argumentul că nu se face dovada dreptului de proprietate al antecesorului său.
În aceste condiții, nu se pune problema unei cereri nesoluționate, astfel cum prevede art. 4 din Legea nr. 165/2013, pentru că nu se poate interpreta că o cerere nesoluționată semnifică doar o cerere care nu a fost validată, ci, în mod evident, și o cerere respinsă reprezintă o cerere soluționată.
Ceea ce a omis în mod nejustificat instanța de fond este sentința civilă nr. X/20.04.2006, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. X/C/2006, depusă chiar de reclamant, din care rezultă că, nemulțumit de Hotărârea nr. X/20.06.2016, prin care i se respinsese solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru diferențele de 6,90 ha teren agricol și 1,X ha pădure, reclamantul a solicitat anularea acestei dispoziții și obligarea comisiei județene să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru aceste terenuri.
Este drept că demersul său judiciar a fost respins întrucât reclamantul nu a reușit să facă dovada circulației juridice a terenului pentru perioada de după anul 1941 și până la colectivizare, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii evocate anterior.
Însă, împrejurarea că reclamantul a intrat ulterior în posesia unor înscrisuri, despre care susține că justifică îndreptățirea sa la reconstituire, nu deschide acestuia calea unui nou demers judiciar, întemeiat de data aceasta pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, în lipsa îndeplinirii condițiilor referitoare la sfera de aplicare a legii, în raport și de definițiile conținute la art. 3 din lege, ci acesta avea la îndemână calea revizuirii, cu respectarea termenelor de exercitare a acestei din urmă căi de atac extraordinare.
Nu se poate reține nici argumentul instanței de fond, în sensul că pretenția reclamantului trebuie analizată prin prisma jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la cele statuate în hotărârea pilot "Atanasiu și alții contra României", atât timp cât în speță nu se pune problema, astfel cum s-a arătat supra, refuzului autorităților de a răspunde solicitării reclamantului.
Stabilirea, prin hotărârea pilot Atanasiu, a obligației Statului de creare a unui mecanism adecvat pentru plata despăgubirilor, care să garanteze efectiv drepturile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, prin amendarea mecanismului de restituire în vigoare și instituirea de proceduri simplificate și eficiente (paragraf X), semnifică validarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea fondului funciar, inclusiv acordarea de despăgubiri în situația imposibilității reconstituirii.
Astfel fiind, în mod cert pretenția reclamantului privind reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma bunicului său, trebuia să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, procedură administrativă obligatorie pentru persoanele îndreptățite la stabilirea dreptului de proprietate.
O soluție contrară, așa cum este dorită de recurent, ar însemna acceptarea unui tratament juridic inegal cu privire la aceeași categorie de persoane care s-au adresat justiției, urmând procedura specială impusă de legile retrocedării proprietăților, cum de altfel s-a statuat și în practica instanței supreme.
Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelurile declarate de apelantele pârâte și va schimba sentința, respingând cererea reclamantului ca inadmisibilă.
Data publicarii pe portal:09.10.2017
| ← Declinare de competenta. Jurisprudență Competenţă materială | Anularea formelor de executare. Jurisprudență Contestaţie la... → |
|---|
