Ordonanţă preşedinţială  în materia contenciosului administrativ –inadmisibilitate

Tribunalul OLT Sentinţă civilă nr. 925 din data de 27.06.2017

Prin cererea inregistrată sub nr. 2652/104/2017 reclamanta SC S T SRL prin administrator special G M Sa solicitat instanței ca, în temeiul art. 996 c.p.c., pe cale de ordonanta presedintială să dispună suspendarea dispozitiei nr. X/15.06.2017 emisă de Primăria Municipiului S, până la solutionarea pe fond a dosarului nr. X/104/2017.

În motivarea cererii se arată că, prin dispozitia sus menționată, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. 1 lit. d, art. 68 alin. 1, art. 1115 alin. 1 Lg. 215/2001, suspendarea pe o perioada de 30 de zile a autorizatiei pentru desfășurarea activității de alimentați publică, seria OT nr. Y, avându-se în vedere referatul Directiei economice nr. Z/14.06.2017, raportul de informare al Politiei Municipiului S, dispozitiile Lg. 61/1991, prevederile art. 18 pct. 1 din Anexa HCL S nr. 116/30.05.2007.

Susține că între cele 3 procese verbale de contravenție ce au constituit temei pentru suspendarea autorizatiei, ultimul a fost contestat la Judecatoria Slatina, fiind înregistrat dosarul nr. X/311/2017 , ce nu a fost soluționat.

În continuare, se arată că executarea imediată a dispozitiei contestate creează prejudicii societății dar si clienților acesteia , având în vedere că societatea desfășoara activitate de alimentatie publică iar în perioada următoare are încheiate contracte pentru organizarea de diverse evenimente ( nunți, botezuri, cuninii, etc.)

Pe de altă parte , se susține că, prin neîndeplinirea acestor angajamente, societatea ar intra in imposibilitatea de plată a angajatilor, a furnizorilor.

În dovedirea cererii s-au depus: certificat eliberat de Tribunalul Olt privind dosarul nr. X/104/2017, aflat în procedură de regularizare, contracte de prestări servicii, facturi către furnizori , dovada că s-a formulat plângere penală pentru abuz in serviciu împotriva agentului constatator ce a întocmit cele 3 procese verbale de contravenție, certificat eliberat de Judecatoria Slatina, privind dosarul nr. X/311/2017.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța urmează să adopte soluția de respingere, având în vedere că se solicită, pe cale de ordonantă presedințială, în temeiul art. 996 c.p.c. , suspendarea executării unui act administrativ contestat la Tribunalul Olt, ce formează obiectul dosarului X/104/2017.

Dispozitia nr. X/15.06.2017 emisă de Primăria Municipiului S se încadrează în noțiunea de act administrativ, definită de art. 2 lit. c din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pentru suspendarea executării actului administrativ, legiuitorul a prevăzut o procedură specială, reglementată de art. 14 , respectiv 15 din Lg. 554/2004, derogatorie de la dispozitiile art. 997 ( fost 996) c.p.c. , care reprezintă normă generală în procesele urgente.

Utilizarea unei alte proceduri de către reclamantă, față de procedura specială reglementată de legea contenciosului administrativ, conduce la soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă actiunea formulată de reclamanta SC S T SRL prin administrator special G M S, cu sediul în S, , judetul Olt, în contradictoriu cu pârâta Primaria Municipiului S - prin primar, cu sediul în S, judetul Olt.

Data publicarii pe portal:10.07.2017

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială  în materia contenciosului administrativ –inadmisibilitate