Declinare de competenta. Jurisprudență Competenţă materială
Comentarii |
|
Tribunalul OLT Hotărâre nr. 167 din data de 05.09.2017
La data de 21.07.2017, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. de mai sus plângerea formulată de petentul SFD împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din 10.04.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia în dosar nr. X/P/2016 și menținută prin ordonanța din 28.06.2017 a prim- procurorului de pe lângă Tribunalul Olt.
După înregistrarea acesteia la Tribunalul Olt sub numărul de mai sus, la solicitarea judecătorului de cameră preliminară, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a înaintat dosarul penal nr.X/P/2016 în care s-a dispus soluția atacată, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a înaintat ordonanța nr.X/II/2/2017 din data de 28.06.2017 a prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și copia borderoului de comunicare către petent a ordonanței de mai sus.
( filele 14-18, 19).
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Olt invocată din oficiu, apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin ordonanța nr.X/P/2016 din data de 10.04.2017, prim - procurorul Parchetului de pe Judecătoria Corabia a dispus, în temeiul art.315 alin. 1 lit. b) rap.la art.16 alin (1) lit.a din Codul de procedură penală, clasarea cauzei privind plângerea formulată de petent sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. art.1X alin.1 Cod penal, art.206 Cod penal și art.233 Cod penal.
Împotriva soluției de clasare dispusă în cauză, petentul SFD a formulat la prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care prin ordonanța nr.X/II/2/2017 din data de 28.06.2017 a respins această plângere și a menținut soluția dată în dosar nr.X/P/2016 din 10.04.2017 de prim- procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, ca fiind legală și temeinică. ( filele 15- 17 dosar 3251/104/2017).
Potrivit art. 340 alin. 1 C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărire penală , dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu , a fost respinsă conform art. 339, poate face plângere, în termen de 20 zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Judecătorul de cameră preliminară constată că, potrivit dispozițiilor art.35 C. proc. pen. , 36 C. proc. pen., competența de a judeca în primă instanță cauzele având ca obiect infracțiunile pentru care s-a dispus clasare ( lovire sau alte violențe prev. de art. 1X alin. 1 C. pen., amenințare prev. de art. 206 C.pen. și tâlhărie prev. de art. 233 C. pen.) aparține judecătoriei și nu tribunalului.
Față de cele expuse, în baza art. 340 C.p.p., judecătorul de cameră preliminară va admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a plângerii formulate de petentul SFD împotriva soluției de clasare a cauzei dispuse prin ordonanța nr. X/P/2016 din data de 10.04.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia în dosarul nr. X/P/2016 al aceluiași parchet, în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Corabia, aceasta fiind instanța competentă material și teritorial conform art. 41 alin. 1 lit. a ) C.p.p.
Data publicarii pe portal:10.10.2017
← Complicitate in frauda informatica.schimbarea incadrarii juridice | Reconstituire drept de proprietate. Jurisprudență Fondul funciar → |
---|