Nulitate absolută parţială. Titlu de proprietate. Revendicare
| Comentarii |
|
În materia litigiilor rezultate din aplicarea Legii fondului funciar, instanţele sunt chemate să analizeze pretenţiile părţilor în raport de actele de proprietate legal emise în baza legii amintite. Este adevărat că reclamanţii contestă vecinătăţile înscrise în propriul titlu de proprietate, însă tocmai admiterea acestei cereri, aşa cum a fost formulată, ar genera suprapunere între terenurile părţilor, deoarece pârâtul este în posesia unui titlu valabil cu privire la suprafaţa vizată de reclamanţi. Practic, prin acţiunea promovată, reclamanţii tind să schimbe amplasamentul stabilit de comisia de aplicarea a Legii nr. 18/1991 şi pe care l-au acceptat, în condiţiile în care, pentru amplasamentul vizat, pârâtul este singurul titular al unui act de proprietate valabil şi cu privire la care instanţa nu a fost chemată să se pronunţe, în timp ce reclamanţii se prevalează de o adeverinţă de proprietate, în care nu se precizează vecinătăţile.
Secţia civilă, Decizia nr. 244 din 29 septembrie 2010
Reclamanții S.T., S.R., S.D., O.E. și R.V. au solicitat Judecătoriei Suceava pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 1473/01.04.2003 emis de Comisia Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului. în motivarea acțiunii s-a arătat că, în titlul de proprietate nr. 1473/2003, suprafața de 0,025 ha constituind parte din parcela „Soloneț” de 0,48 ha, este nelegal înscrisă, aceasta aparținând pârâtului B.M., iar vecinătățile sudice ale acestei parcele au fost eronat trecute.
Pe rolul aceleiași instanțe a mai fost înregistrată (sub nr. de dosar 4839/2003) acțiunea formulată de reclamanții S.T., S.R., S.D., O.E. și R.V., împotriva pârâtului B.M., prin care reclamanții au revendicat suprafața de 350 mp teren situat în vatra satului Ipotești. în motivarea acestei acțiuni s-a arătat că pârâtului B.M. i-a fost constituit în mod nelegal dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,600 ha, eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 1299/1999, deoarece acesta era îndreptățit doar la 0,0250 ha teren, restul de 0,0350 ha cuvenindu-se reclamanților. Având în vedere identitatea de părți și legătura strânsă existentă între obiectul celor două cauze, la termenul de judecată din data 8.10.2003 instanța a făcut aplicarea art. 164 C.proc.civ. și a dispus conexarea dosarelor.
Prin sentința civilă nr. 3811/09.10.2009 a Judecătoriei Suceava a fost admisă acțiunea pentru anulare titlu și revendicare, pârâtul fiind obligat să plătească reclamanților suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut, în motivare, că în urma comparării titlurilor părților s-a constatat că este preferabil titlul reclamanților, deoarece constituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului prin Ordinul nr. 120/22.02.1999 este nelegală și nu respectă dispozițiile art. 36 alin. (2) și (4) din Legea nr. 18/1991, pârâtul fiind îndreptățit să primească în proprietate numai suprafața de 250 mp aferentă gospodăriei cumpărate.
Tribunalul Suceava, prin decizia nr. 110/30.09.2010, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în totalitate sentința primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. A reținut instanța de apel că nu există suprapunere între terenurile înscrise în titlurile părților, aspect care rezultă din expertizele efectuate de inginerii F.J. și N.P. și din procesul-verbal de punere în posesie.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C.proc.civ. în dezvoltarea motivelor au adus critici expertizei avute în vedere de instanța de apel și au arătat că se impunea efectuarea unei alte lucrări de specialitate. De asemenea, au arătat că nu s-a avut în vedere faptul că ei au pus sub semnul îndoielii proveniența terenului revendicat și au contestat vecinătățile și amplasamentul pretinse de pârât.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
în materia litigiilor rezultate din aplicarea Legii fondului funciar, instanțele sunt chemate să analizeze pretențiile părților în raport de actele de proprietate legal emise în baza legii amintite. Conform adeverinței de proprietate nr. 717/25.02.1992 autoarea reclamanților S.S. figura înscrisă în registrul agricol cu suprafața totală de 1,72 ha, din care 0,48 în tarlaua „Soloneț”. Pentru acest teren, reclamanților le-a fost emis titlul de proprietate nr. 1473/01.04.2003, după ce în prealabil aceștia au fost puși în posesie conform procesului-verbal aflat la dosarul de fond nr. 4292/1/2007. Deși în cererea adresată primarului comunei Ipotești reclamanții au solicitat punerea în posesie și întocmirea procesului-verbal de punere în posesie în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 0,48 ha la „Soloneț”, cu vecinii N.-P., E.-B.D., S. - drum comunal, V.-I.D., aceștia au acceptat să fie puși în posesie cu această suprafață în modalitatea menționată în procesul-verbal încheiat la data de 28.02.2003, respectiv cu vecinii la S.-B.M. și B.L.
în ceea ce-l privește pe pârât, acestuia i s-a emis titlul de proprietate nr. 1299/12.03.1999, în baza Ordinului Prefectului nr. 120/1999 și cu respectarea vecinătăților înscrise în procesul-verbal de punere în posesie întocmit la 2.03.1999.
Conform concluziilor expertului F.J., față de vecinătățile înscrise în titlurile de proprietate nr. 1473/2003 și nr. 1299/1999 nu există suprapuneri între terenurile aparținând părților, deoarece configurația terenurilor reclamanților și pârâtului, pe care instanța trebuie să o aibă în vedere atunci când verifică acest aspect, rezultă din schițele întocmite de comisia locală cu prilejul punerii în posesie.
Este adevărat că reclamanții contestă vecinătățile înscrise în propriul titlu de proprietate, însă tocmai admiterea acestei cereri, așa cum a fost formulată, ar genera suprapunere între terenurile părților, deoarece pârâtul este în posesia unui titlu valabil cu privire la suprafața vizată de reclamanți. Practic, prin acțiunea promovată, reclamanții tind să schimbe amplasamentul stabilit de comisia de aplicarea a Legii nr. 18/1991 și pe care l-au acceptat, în condițiile în care, pentru amplasamentul vizat, pârâtul este singurul titular al unui act de proprietate valabil și cu privire la care instanța nu a fost chemată să se pronunțe, în timp ce reclamanții se prevalează de o adeverință de proprietate, în care nu se precizează vecinătățile.
Instanța apreciază că expertiza F.J., efectuată la instanța de fond, lămurește aspectele litigioase deduse judecății, stabilind față de actele de proprietate emise părților în baza Legii nr. 18/1991 că nu există suprapunere de terenuri și precizând că acest lucru s-ar fi întâmplat doar dacă reclamanții ar fi fost puși în posesie pe vechiul amplasament.
Față de faptul că reclamanții nu invocă o depășire de către pârât a limitei de hotar I.-H. (conform schiței anexă la raportul de expertiză F.J.) înspre proprietatea lor și față de faptul că excluderea suprafeței de 250 mp din titlul reclamanților nu se justifică, rezultând din acte că la locul „Soloneț” aceștia au avut suprafața de 0,48 ha, Curtea constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, urmând ca în baza art. 312 C.proc.civ. să-l respingă ca atare și să mențină decizia instanței de apel. Un aspect important îl constituie faptul că reclamanții precizează abia în calea extraordinară a recursului că acțiunea lor vizează anularea titlului de proprietate al pârâtului și nu anularea propriului titlu. Cum în căile de atac nu se pot formula cereri noi, Curtea nu a analizat cauza sub acest aspect, ci doar în limitele învestirii primei instanțe.
| ← Partaj succesoral. Efectele hotărârii judecătoreşti faţă de terţi | Stabilirea programului de vizitare a minorilor de către... → |
|---|
